1,894 matches
-
evenimentele extralingvistice, cît de enunțurile despre acele evenimente, constituind ele înseși evenimente. Orice enunțare, odată săvîrșită, este de asemenea obiectul unei tranzacții: "O enunțare care nu este recuzată pe loc, este validată automat, și nu numai ea și conținutul ei literal, ci și toate concluziile logice, argumentative, etc., care pot decurge din ea." (Berrendonner 1983: 231) A nu nega o propoziție înseamnă a o valida în situația dată, împreună cu consecințele care decurg din ea. Referințe și lecturi recomandate - BAHTIN, Mihail M
by JEANMICHEL ADAM [Corola-publishinghouse/Science/981_a_2489]
-
finala în /ast/: 4, apoi 3, apoi 2, apoi, în încheiere, o singură literă, așa cum spune ultimul cuvînd din prima parte a poemului: BASTE [basta] (interjecție, francizarea exclamației italiene basta care exprimă indiferența, resemnarea, nerăbdarea sau decepția și care înseamnă literal "ajunge"). Pe de altă parte, poemul este compus din fraze lungi atît de slab punctuate încît, la lectură, apare un ritm-număr specific fiecărei fraze-paragraf. Numărătoarea silabelor din primul paragraf dă 4 grupe de 8 silabe: Comme son G l'indique
by JEANMICHEL ADAM [Corola-publishinghouse/Science/981_a_2489]
-
grecesc. Culegerea fiind compusă din texte în proză și din texte versificate, Caillois insistă asupra îngrijirii cu care a tradus partea versificată, în timp ce despre textele în proză declară următoarele: Eduardo Jonquieras a vrut să facă pentru mine o primă traducere literală a unui anumit număr de texte din lucrarea de față. Această versiune m-a scutit de o mulțime de cercetări și mai mult ca sigur de niște confuzii. Îi adresez aici o vie recunoștință. Pentru acele texte care erau în
by JEANMICHEL ADAM [Corola-publishinghouse/Science/981_a_2489]
-
Rustow (1970: 357) descrie negocierile pentru schimbarea constituțională ca pe o preocupare de a se ajunge nu la un consens asupra problemelor fundamentale, ci la o micșorare a diferențelor, în așa fel încît și outsiderii, și insider-ii să fie mulțumiți, literal și metaforic (vezi Palma, 1990; O'Donnell și Schmitter, 1986). Revoluția post-comunistă a fost un proces abrupt de schimbare a regimului. Au trecut doar cîteva luni "între stări", timp în care un regim interimar a pregătit tranziția de la vechiul regim
Democraţia şi alternativele ei by Richard Rose.,William Mishler, Christian Haerpfer [Corola-publishinghouse/Science/1395_a_2637]
-
său de vindecare un număr de tehnici asemănătoare celor din tradițiile chi kung ( Ki-Ko) pentru sporirea și echilibrarea energiei. Gassho Mai Întîi, să oferim o explicație pentru Gassho, termen pe care l-ați mai Întîlnit menționat În treacăt anterior: sensul literal al cuvîntului este „a ține palmele lipite una de cealaltă” și e, probabil, cea mai importantă dintre toate așa-numitele mudre (gesturi sau poziții simbolice) pe care le folosim. Este un gest de respect, de umilință și de venerație pioasă
[Corola-publishinghouse/Science/2150_a_3475]
-
serile de poezie de la Desești” se convertește într-o scenă de gen mult mai reală - o „băută” locală încheiată cu ajutorul șefului de post. Un poem despre așteptarea misterioasă a „trenurilor nopții” se transformă - prin același procedeu de fals ingenuă traducere literală - într-o scenă de lamento erotic buf: „erau și nopți când/ nu vorbeam despre trenuri/ firește că tăceam/ neavând subiect de conversație/ [...] / dar în zadar/ ai plecat, aveai un temperament vulcanic/ apoi te-am văzut tot mai rar/ desigur, erai
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288764_a_290093]
-
o reformulează în scenarii epice insolite. Realitatea însăși fiind un text cu gramatică proprie, proza nu are decât să-i disloce structurile și să le interpoleze în discursul său. Actul scrierii este operă de textuare, de supraveghere abilă a țesăturii literale, în care lumea concretă trebuie prinsă precum un păianjen. Mișcarea acesteia e dictată de virtuozitatea cu care prozatorul trage de firele pânzei. RADU G. ȚEPOSU SCRIERI: Aventuri într-o curte interioară, București, 1979; Efectul de ecou controlat, București, 1981; Amendament
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288398_a_289727]
-
unul dogmatic - diavolul minte de la un capăt la celălalt al istoriei, episodul Anticristului nefiind decât o dovadă suplimentară în acest sens; celălalt, referitor la canonul Scripturii - Apocalipsa trebuie admisă cu drepturi depline în canonul creștin și mai ales trebuie înțeleasă literal. Analiza noastră va urmări, de asemenea, simultan, două direcții: mitul propriu‑zis al Anticristului și metoda exegetică a lui Irineu. A. Anticristul tiran de la sfârșitul istoriei Fragmentul cu care se deschide dosarul Anticristului face parte din 2Tes. (2,3‑4
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
căile legitime de acces la misterele eshatologice. B. Anticristul magician și pseudotaumaturg Apocalipsa se dovedește o mărturie capitală pentru descrierea evenimentelor de la sfârșitul lumii. Irineu o citează din plin, mai ales fragmente din capitolul 13, insistând asupra necesității unei interpretări literale a textului. Tot ceea ce profetul Ioan afirmă trebuie înțeles ad litteram. Perechea „văduvă‑Anticrist” se metamorfozează aici în perechea, cu valoare complementară, „fiară‑pseudoprofet” (Apoc. 13). Într‑adevăr, prima pereche de termeni reflectă caracterul violent și tiranic al personajului; a
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
o cunoaște în cele mai mici amănunte și corelează textele cu o uimitoare măiestrie. O analizează sub toate aspectele sale, scrutând textul. Origen este fondatorul exegezei științifice. El se apleacă cu precădere asupra sensului Scripturii, întâi de toate asupra sensului literal. Moștenește însă din tradiția bisericească teoria «chipurilor», de la Philon alegoria morală, de la Clement din Alexandria theoria gnostică”. Acest scurt fragment are meritul de a face o excelentă sinteză a „cazului Origen”. Imensa bibliografie secundară care acoperă practic toate aspectele operei
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
chiar de Hipolit, este caracterizată, potrivit spuselor lui Manilo Simonetti, de o anumită dimensiune populară, susținută de un materialism foarte accentuat (care conduce la un milenarism moderat), de origine iudaică sau stoică, precum și de un tip de interpretare mai curând literală a Scripturii (fără a exclude tipologia). Interpretarea literală a capitolelor 20 și 21 din Apocalipsă se află, de exemplu, la originea concepției milenariste, atât de evidentă în cazul lui Iustin sau al lui Irineu, foarte discretă la Hipolit. La polul
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Manilo Simonetti, de o anumită dimensiune populară, susținută de un materialism foarte accentuat (care conduce la un milenarism moderat), de origine iudaică sau stoică, precum și de un tip de interpretare mai curând literală a Scripturii (fără a exclude tipologia). Interpretarea literală a capitolelor 20 și 21 din Apocalipsă se află, de exemplu, la originea concepției milenariste, atât de evidentă în cazul lui Iustin sau al lui Irineu, foarte discretă la Hipolit. La polul opus, „tradiția alexandrină”, elitistă și spiritualistă, este rezultatul
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
spiritualistă, este rezultatul întâlnirii dintre creștinism și filozofia greacă, în varianta sa platoniciană. Pentru a nu cita decât un exemplu, opoziția ontologică ϑ <≅0ϑς/ϑ ∀∅Φ20ϑς este reluată de Origen și transpusă în opoziția de ordin hermeneutic, sens alegoric - sens literal. Orice fragment din Scriptură posedă un sens alegoric, dar nu întotdeauna și unul literal. Ar fi o greșeală să privim cele două tradiții ca radical opuse sau ca excluzându‑se reciproc. După ce prezintă ansamblul trăsăturilor distinctive ale fiecăreia, Simonetti se
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
a nu cita decât un exemplu, opoziția ontologică ϑ <≅0ϑς/ϑ ∀∅Φ20ϑς este reluată de Origen și transpusă în opoziția de ordin hermeneutic, sens alegoric - sens literal. Orice fragment din Scriptură posedă un sens alegoric, dar nu întotdeauna și unul literal. Ar fi o greșeală să privim cele două tradiții ca radical opuse sau ca excluzându‑se reciproc. După ce prezintă ansamblul trăsăturilor distinctive ale fiecăreia, Simonetti se grăbește să adauge nuanțele care se impun: „În legătură cu aceasta trebuie să spunem că a
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
o diferență semnificativă de ordin formal. „Asiaticii” nu dispun în abordarea textelor sfinte de o metodologie propriu‑zisă, bine structurată și clar definită. Ei practică în mod obișnuit improvizația, în limitele îngăduite de tipologia tradițională, și acceptă foarte adesea sensul literal. „Alexandrinii” - în speță Clement și Origen - formați la școala polemicii antignostice, dispun de o metodă hermeneutică extrem de bine pusă la punct și extrem de omogenă. Improvizația, în limitele tradiției, practicată de „asiatici” este înlocuită, în cazul „alexandrinilor”, cu o improvizație „artistică
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
de versetele 4‑5 din capitolul 24: „Și răspunzând Isus le‑a zis: «Luați aminte să nu vă amăgească cineva. Că mulți vor veni în numele Meu, zicând: Eu sunt Cristos! Și pe mulți vor amăgi»”. Origen prezintă mai întâi sensul literal, acceptat de cei care simpliciter intelligunt: anticriștii vor pretinde că sunt Cristos însuși, prin minunile săvârșite și prin discursurile mincinoase. Apariția lor este situată într‑un viitor nedefinit. Cealaltă interpretare, anagogică, este rezultatul confruntării pasajului de la Mt. cu 1In. 2
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
prin faptul că primul îi situează în viitor, iar ultimul în prezent. Această lectură intertextuală i‑a sugerat exegetului o nouă pistă. În opinia lui Origen, Ioan aduce o lămurire textului lui Matei, în sensul că elimină posibilitatea unei interpretări literale a pasajului. Căci, afirmă alexandrinul, în epoca Apostolilor, nu au existat decât doi falși mesia: Dositei al Samariei și Simon Magul, cel din urmă menționat de FA (8,9 sq.). Drept urmare, expresia „mulți anticriști” din fragmentul ioanic nu are nici un
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
păgân. Anticristul apare aici ca un anumit tip de vrăjitor, care folosește „puterea numelui” lui Cristos în scopuri personale, pentru a atrage și pentru a aduce rătăcire, atât păgânilor, cât și creștinilor. În Com. Mt., se face trecerea de la sensul literal și eshatologic, la sensul moral și alegoric, Anticristul este aici anti‑Logosul ascuns în „templul Scripturilor”. Într‑adevăr, nu este vorba de un singur Anticrist (cuvânt fals), ci de o multitudine de anticriști, care acționează ilicit, printr‑un fel de
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
în cazul lui Ieronim de o serie de principii hermeneutice, pe care le vom prezenta succint. În această privință, cel puțin teoretic, autorul Vulgatei se prevalează de tradiția alexandrină, care distinge trei sensuri posibile în orice pasaj scripturistic: un sens literal sau istoric, un sens moral și un sens alegoric sau anagogic. În Epistola 120, adresată unei văduve pe nume Hebydia, în 407, Ieronim expune această teorie, pornind de la Prov. 22, 20‑21, unde se spune: „Și scrie‑ți‑le de
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
lui Ieronim, după cum arată Pierre Jay, nu urmează aproape niciodată principiile acestei concepții teoretice însușite de la dascălul său, Origen. Într‑adevăr, comentând Scriptura, exegetul nu urmează o schemă ternară, ci mai curând, una binară, degajând mai întâi sensul istoric sau literal al fiecărui pasaj și propunând apoi un sens moral sau alegoric, atunci când contextul o impune. Se poate spune astfel că teoria „sa” despre exegeză, calchiată după modelul origenian, nu are aproape nimic în comun cu practica exegetică propriu‑zisă. Pierre
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
serie de interpretări redă o situație aparte: interpretarea iudaică a pasajului în discuție coincide parțial cu cea creștină, fără însă ca cei doi „semnificați” să trimită la același „referent” istoric, pentru a vorbi în termeni saussurieni. Ieronim insinuează că exegeza literală nu este de ajuns pentru decelarea adevăratului sens conținut de textul Scripturii și că, în cele din urmă, criteriul teologic este cel care trebuie să opereze în această situație. Pornind de aici, iudeii consideră că profeția se referă la Anticrist
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
mulți profeți au vestit aceasta în chip ascuns. Cu mult mai clar și mai pe larg a profețit dumnezeiescul Daniel. Am dezbătut deja acest subiect - dacă cineva dorește să‑și lămurească anumite lucruri -, și am pus la dispoziție o interpretare literală asupra întregii sale profeții. Am interpretat de asemenea epistola dumnezeiescului Pavel către tesaloniceni - precum și celelalte epistole ale sale - cercetând, mai mult decât avem obiceiul, tema Anticristului. Celor care credeau că vremea venirii Domnului s‑a apropiat, dumnezeiescul apostol le‑a
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
L. Peerbolte, Antecedents..., pp. 122‑129; P. Prigent, Apocalypse..., pp. 260‑282; A.A. Trites, The New Testament Concept of Witness, Cambridge, 1977. . Iez. 40,3-42,20. . Există două interpretări principale ale primelor versete din acest capitol. Potrivit primei interpretări (literale), Ioan s‑ar referi la convertirea iudeilor; potrivit celeilalte (alegorice), ar fi vorba mai curând de diferitele comunități religioase (iudaice, păgâne, creștine) reprezentate de templu, ca simbol al „totalității”. Cf. P. Prigent, Apocalypse..., pp. 264‑265; L. Peerbolte, Antecedents..., p.
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
cubică, fiecare latură măsoară douăsprezece stadii; zidul care înconjoară cetatea este din jasp, iar cetatea însăși este din aur; noul Ierusalim este iluminat de slava lui Dumnezeu, fără să aibă nevoie de soare. O atare descriere nu suportă o exegeză literală. M. Simonetti face această remarcă: dacă întreaga Apocalipsă nu este decât simbol și alegorie, de ce ar face autorul o excepție în cazul împărăției de o mie de ani? De ce numai pasajul care se referă la domnia sfinților trebuie interpretat literal
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
literală. M. Simonetti face această remarcă: dacă întreaga Apocalipsă nu este decât simbol și alegorie, de ce ar face autorul o excepție în cazul împărăției de o mie de ani? De ce numai pasajul care se referă la domnia sfinților trebuie interpretat literal? În capitolele 20 și 21 nu există absolut nici un element care să ne facă să ne gândim la o concepție milenaristă. Cel mai semnificativ aspect, după părerea noastră, confirmând faptul că sensul prim al pasajului era alegoric, este absența imaginii
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]