2,956 matches
-
ar fi vorbit mai degrabă de prosôpon), dar și două naturi, ceea ce îl îndepărtează de limbajul chirilian (omilia 23, despre dogma întrupării). Și, atunci când în Tomul către armeni modifică formula apolinaristă reluată de Chiril în „o singură ipostază a Dumnezeului Logos întrupat” (și nu “întrupată”, referitor la ipostază), face un pas spre o clarificare a „ipostazei” care semnifică, la el, mai degrabă persoana Logosului întrupat decât natura proprie a Logosului, ca la Chiril. Fără să fie un teolog original, Proclus, prin
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
atunci când în Tomul către armeni modifică formula apolinaristă reluată de Chiril în „o singură ipostază a Dumnezeului Logos întrupat” (și nu “întrupată”, referitor la ipostază), face un pas spre o clarificare a „ipostazei” care semnifică, la el, mai degrabă persoana Logosului întrupat decât natura proprie a Logosului, ca la Chiril. Fără să fie un teolog original, Proclus, prin efortul său de mediere, a contribuit serios la evoluția care a dus la formula de la Calcedon. Bibliografie. Ediția a 25 de omilii în
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
formula apolinaristă reluată de Chiril în „o singură ipostază a Dumnezeului Logos întrupat” (și nu “întrupată”, referitor la ipostază), face un pas spre o clarificare a „ipostazei” care semnifică, la el, mai degrabă persoana Logosului întrupat decât natura proprie a Logosului, ca la Chiril. Fără să fie un teolog original, Proclus, prin efortul său de mediere, a contribuit serios la evoluția care a dus la formula de la Calcedon. Bibliografie. Ediția a 25 de omilii în PG 65, 680-850 trebuie completată în
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
caracterizează prin duritatea limbajului cu care Chiril este acuzat că hulește. Opoziția față de Chiril nu pare însă să se fi asociat și cu o atitudine în favoarea lui Nestorios. Un citat din Ioan Damaschinul ne furnizează un fragment din al doilea logos al unei scrieri compuse pentru (mai puțin probabil: contra) un anume Partenie, care cuprindea așadar cel puțin două cărți; fragmentul este dedicat originii sufletului și autorul pare să se opună preexistenței acestuia. Pare să fie combătută aici argumentația lui Chiril
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
că, așa cum o mamă poate fi numită foarte bine anthrôpotokos deși, la urma urmei, de la ea provine o singură componentă a ființei umane, trupul, în timp ce sufletul e pus acolo de Dumnezeu, în același fel Maria poate fi numită theotokos, deși Logosul, în Isus, nu provine de la ea; Ghenadie afirmă că sufletul ajunge oricum să existe după trupul său și în acesta, nu înainte și independent de acesta, în timp ce situația Logosului este diferită pentru că el preexistă dintotdeauna, ceea ce înseamnă că argumentul lui
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
de Dumnezeu, în același fel Maria poate fi numită theotokos, deși Logosul, în Isus, nu provine de la ea; Ghenadie afirmă că sufletul ajunge oricum să existe după trupul său și în acesta, nu înainte și independent de acesta, în timp ce situația Logosului este diferită pentru că el preexistă dintotdeauna, ceea ce înseamnă că argumentul lui Chiril nu e valabil (Diekamp). S-a mai păstrat și un Encomion la epistola papei Leon, adică al Tomului către Flavian din 13 iunie 449, care pregătise termenii definiției
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
Nefalie a citit în public și a făcut să circule apoi un text intitulat Apologie a conciliului de la Calcedon în care apăra formula celor două naturi, încercând însă să demonstreze că aceasta este echivalentă cu cealaltă: „o singură natură a Logosului întrupată”; a fost așadar considerat primul reprezentant al neocalcedonismului cu identitate precisă. Din Apologie au rămas doar pasajele citate de Sever în scrierea sa polemică. Sever contestă felul în care se folosește Nefalie de Sfinții Părinți: aceștia, în realitate, au
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
intenția de a legitima greșeala lui Eutihie care condunda cele două naturi în Cristos. În următoarele două, Sever combate interpretarea adversarului său care îl citește pe Chiril ca și cum ar fi calcedonian. Acesta consideră compatibile formulele „o singură natură a Dumnezeului Logos întrupată” și „două naturi unite în mod inseparabil” și susține că Chiril n-a combătut teza lui Todoret potrivit căreia sunt două naturi în Cristos, ci afirmația că sunt două persoane. În schimb, pentru Sever, physis, natura, și hypostasis și
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
ceea ce e comun diferitelor ipostaze). În consecință, a susține existența a două substanțe echivalează cu a susține existența a două ipostaze, repetând astfel eroarea celor care spun că ființa umană, în Cristos, ar exista în mod autonom înainte de unirea cu Logosul. Unirea ipostatică constă în schimb în faptul că natura (sau ipostaza) Logosului se unește cu trupul dotat cu suflet rațional, primit de la Fecioară; în acest sens se vorbește așadar despre „o natură a Dumnezeului Logos întrupată” și nu despre nouă
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
substanțe echivalează cu a susține existența a două ipostaze, repetând astfel eroarea celor care spun că ființa umană, în Cristos, ar exista în mod autonom înainte de unirea cu Logosul. Unirea ipostatică constă în schimb în faptul că natura (sau ipostaza) Logosului se unește cu trupul dotat cu suflet rațional, primit de la Fecioară; în acest sens se vorbește așadar despre „o natură a Dumnezeului Logos întrupată” și nu despre nouă naturi, pentru că acest lucru ar echivala cu admiterea a două ipostaze, adică
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
mod autonom înainte de unirea cu Logosul. Unirea ipostatică constă în schimb în faptul că natura (sau ipostaza) Logosului se unește cu trupul dotat cu suflet rațional, primit de la Fecioară; în acest sens se vorbește așadar despre „o natură a Dumnezeului Logos întrupată” și nu despre nouă naturi, pentru că acest lucru ar echivala cu admiterea a două ipostaze, adică a doi Cristoși. Ultima parte a operei (III, 31-40) discută textele patristice invocate ca argumente de către adversar, adăugând apoi un florilegiu propriu pentru
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
Halebi, Antoninus, pentru că judeca drept insuficientă formula „Nu spunem că proprietățile sunt separate” inclusă în mărturisirea de credință impusă celor care se converteau de la difizism la monofizism; Sergius crede că, așa cum se spune că există o singură natură a Dumnezeului Logos întrupată, tot astfel trebuie subliniată unitatea proprietăților sale, care, ca atare, nu e nici divină nici umană, ci proprie lui Cristos. Antoninus transmite scrisoarea patriarhului său care îi răspunde lui Sergius susținând că, după unirea ipostatică, proprietățile divine și umane
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
se situează înainte de 528, an în care întregul dosar a fost tradus în siriană de Pavel din Calinice (câteva fragmente au fost recuperate din manuscrisele catenare exegetice). În mod tradițional, i se atribuia lui Iulian o poziție eutihiană potrivit căreia Logosul, prin actul unirii ipostatice, își transformase propria umanitate, făcând-o inalterabilă. Acuzându-l pe Iulian că în acest fel suferința și moartea lui Cristos devin aparențe, adversarii săi au definit poziția lui drept aftartodocetism, adică o doctrină bazată pe caracterul
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
umană. În schimb, pentru Sever, descendenții lui Adam se nasc muritori, dar nu și păcătoși; însă natura lor compozită le conferă în mod firesc un caracter perisabil. Din aceste premise opuse iau naștere în mod inevitabil cristologii antitetice. Pentru Sever, Logosul indestructibil și nepieritor, întrupându-se, devine în mod firesc alterabil și muritor; pentru Iulian, această condiție fiind consecința păcatului și nu a naturii umane ca atare, Logosul a devenit într-adevăr om, însă, fiind născut în afara păcatului, este indestructibil. Fiind
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
Din aceste premise opuse iau naștere în mod inevitabil cristologii antitetice. Pentru Sever, Logosul indestructibil și nepieritor, întrupându-se, devine în mod firesc alterabil și muritor; pentru Iulian, această condiție fiind consecința păcatului și nu a naturii umane ca atare, Logosul a devenit într-adevăr om, însă, fiind născut în afara păcatului, este indestructibil. Fiind Logos incapabil de suferință, chiar și ca om, chiar și supus Patimilor, Cristos rămâne impasibil; suferințele sale nu sunt „naturale” precum cele ale celorlalte ființe umane, ci
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
indestructibil și nepieritor, întrupându-se, devine în mod firesc alterabil și muritor; pentru Iulian, această condiție fiind consecința păcatului și nu a naturii umane ca atare, Logosul a devenit într-adevăr om, însă, fiind născut în afara păcatului, este indestructibil. Fiind Logos incapabil de suferință, chiar și ca om, chiar și supus Patimilor, Cristos rămâne impasibil; suferințele sale nu sunt „naturale” precum cele ale celorlalte ființe umane, ci „voluntare”. Mai mult, tocmai pentru că nu trebuia să moară, Cristos a putut să ofere
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
de altă parte, aceste discursuri ilustrează modul în care patriarhul traducea în termeni pe înțelesul poporului doctrina pe care o apăra în operele cu specific doctrinar; acolo, el propovăduia monofizismul și combătea iudaismul, maniheismul și cristologiile concurente. Tematicile privind întruparea Logosului erau abordate mai ales în catehezele din Miercurea Sfântă, destinate celor care urmau să fie botezați de Paște: cazul omiliilor 21 (3 aprilie 513), 42 (26 martie 514), 70 (15 aprilie 515), 90 (30 martie 516), 109 (22 martie 517
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
bisericești, printre celelalte se găsesc și numeroase expuneri doctrinare. Așa sunt (pentru a nu menționa decât foarte puține exemple) cele două scrise contelui Ecumenius unde se vorbește despre necesitatea de a apăra distincția dintre proprietățile și acțiunile trupului respectiv ale Logosului în cadrul unirii ipostatice; sau cea trimisă lui Maron (păstrată fragmentar) unde natura și ipostaza individuală sunt considerate identice; sau cea adresată locuitorilor din Emesa pentru a respinge teza unui membru al acelei comunități care nega faptul că Logosul înviase cu
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
respectiv ale Logosului în cadrul unirii ipostatice; sau cea trimisă lui Maron (păstrată fragmentar) unde natura și ipostaza individuală sunt considerate identice; sau cea adresată locuitorilor din Emesa pentru a respinge teza unui membru al acelei comunități care nega faptul că Logosul înviase cu trup de carne. Din scrisorile privitoare la evenimente contemporane, trebuie amintită, de exemplu, aceea, bogată în citate biblice, prin care sunt consolați și încurajați călugării monofiziți expulzați din Antiohia și din alte localități în vremea împăratului Justin și
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
din Antiohia și din alte localități în vremea împăratului Justin și dispersați în Orient. Chestiuni teologice și exegetice sunt discutate în lungul răspuns trimis șambelanului Eupraxios care îi pusese lui Sever o serie de întrebări referitoare la teme doctrinare (nașterea Logosului, întruparea sa, suferințele și așa mai departe) și la exegeza unor pasaje din Scripturi (de exemplu, de ce în Gal. 3, 13 Cristos este numit „blestem”; de ce a fost poruncită circumcizia; care este interpretarea anumitor cuvinte ale lui Isus...). O culegere
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
însă n-ar fi putut accepta niciodată limbajul celor două naturi pentru că felul în care el echivalează natura cu ipostaza, despre care am vorbit deja, îl obliga să detecteze nestorianismul în orice tentativă de a face distincție între naturi în Logosul întrupat. În acest sens a combătut Tomul papei Leon care atribuia naturii umane acțiuni proprii; cum acțiunile proprii presupun o existență în sine proprie, acest lucru e echivalent, pentru Sever, cu a atribui naturii umane o existență în sine autonomă
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
numai primul, de exemplu, poate suferi și muri), care continuă să existe după unirea ipostatică fără ca esența specifică a unora (poiotês physikê) să poată fi transmisă celorlalte (deci, fără confuzie: contra opiniei gramaticului Sergius); însă, dată fiind unitatea subiectului, a Logosului, Sever neagă ideea că ar putea fi repartizate atât omului, cât și lui Dumnezeu. După întrupare, există o singură ipostază sau natură a Cuvântului și ca atare și o singură acțiune (energeia). Pe de altă parte, tocmai distincția dintre proprietăți
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
o singură ipostază sau natură a Cuvântului și ca atare și o singură acțiune (energeia). Pe de altă parte, tocmai distincția dintre proprietăți și dintre acțiuni îi permite lui Sever să afirme, în opoziție cu Iulian, că, înainte de înviere, trupul Logosului este muritor și degradabil. Sever a vrut să rămână tot timpul fidel învățăturii lui Chiril, însă a păstrat și aspectele radicale ale acesteia pe care Chiril însuși ajunsese să le treacă sub tăcere, cum e cazul anatematismelor. Lupta dusă de
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
opere pierdute: în primele 13 cărți, scrise sub formă de dialog, Basilius ataca prima carte a scrierii lui Ioan, iar ultimele trei combăteau celelalte două cărți din opera adversarului. Între tezele lui Ioan combătute de Basilius erau afirmația potrivit căreia Logosul a pătimit cu trupul și formula teopaschită „unul din Sfânta Treime a suferit”; discuția era legată în mare măsură de interpretarea unor pasaje din Scripturi. Între 512 și 518, adică în timpul patriarhatului lui Sever de Antiohia, Ioan a scris o
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
ipostază nu presupune deloc ideea de diviziune. Scrisoarea adresată lui Mega din Berea este caracteristică pentru orientarea neocalcedoniană a lui Efrem care susținea aici necesitatea de a accepta ambele formule - „unire ipostatică în două naturi” și „o singură natură a Logosului întrupată” - din respect pentru hotărârile de la Calcedon. În codex, scrisorile erau urmate de șapte panegirice sub formă de omilie, însă Fotie ne spune doar când au fost rostite, nu și ce conțineau. Al doilea codex conținea patru tratate. Primul combătea
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]