1,956 matches
-
porecla ei: o femeie totemică, rotundă ca planeta Jupiter, la fel de masivă. Hainele i se modificau în timpul mersului, tivul fustei se ridica sau cobora, pantofii aveau când tocuri subțiri, când butucănoase. De pe la jumătatea spațiului al treilea, pe deget începu să-i lucească o verighetă groasă de aur și, depășind a patra linie, părul începu să-i încărunțească. Era mai mult lată decât înaltă. Făcuse gușă triplă și sânii îi ajunseseră până aproape de buric. Mergeam alături de ea, pe marginea aleii, dar ea privea
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
mașinii de cusut din camera cealaltă. Când m-am ridicat (tanti Aura mă chemase la masă), în cameră era întuneric. După masa de seară m-am culcat și am visat un pahar. Doar o parte din buza lui se vedea, lucind, dintr-o tufă de măcriș. Căci mă aflam, pe cărarea mea, în pădurea fără limite. Am ridicat paharul și l-am privit atentă, îmi dădea un sentiment tulbure, îl priveam tot ca pe un obstacol apărut în drumul meu. Îmi
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
rău. Simțise toată noaptea tananții în ficat, și acum, în zori, avea ceafa dureroasă și o senzație de greață îi picura prin sinusul nazal. Dar răcoarea îl mai învioră, deși dinspre cutiile de gunoi venea un miros caracteristic. Automobilul crem lucea stins, geometric, cu geamurile lună, lângă bătător, între Ladă și Wartburg. Arhitectul scoase cheia argintie și descuie. Lăsă lângă roată servieta diplomat și intră pentru o secundă în mașină. Aprinse farurile, jucîndu-se cu cele două faze. Dădu drumul la ștergătoare
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
floare care mi se părea mie că seamănă mai mult cu cea primită și am presat-o, ofilind-o puțin cu cenușa de la pipă, ca și cum ar fi fost culeasă cu o zi mai înainte. Intîlnii pe Maitreyi la masă. Îi luceau ciudat ochii, îi venea mereu să râdă. ― Mama spune că ne ținem de prostii... O privii înghețat și-mi oprii apoi ochii pe d-na Sen, care surâdea foarte mărinimoasă. Gândul că ni se încurajează și glumele sentimentale mă dezgusta
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
în răstimp încerci să-ți amintești dispoziția catului de sus : așezarea camerelor ale căror ferestre dau spre grădină. Dormitoarele deci, budoarul Mărguței, băile, vis-à-vis cabinetul de studiu, dar etajul mansardat ? Camerele servitorilor ? Atâtea și atâtea încăperi, atâtea și atâtea ferestre, lucind în soarele copt al amiezii, pe care le simți lacome, devoratoare, îndreptate spre tine. Istovit, îți sprijini umărul de trunchiul neted al bătrânului cireș, de la toate ferestrele nenumărate priviri, nenumărate suliți se înfig în trupul tău de efeb, de feciorelnic
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
mai găsește necesar să-i arunce nici măcar o privire... Iarăși clopoțelul de la intrare, iarăși pași pe scara de lemn, strigătul sacagiului, afară, imediat acoperit de zdrăngănitul roților butoiului pe piatra de râu cu care e pavată strada, tu, care odinioară luceai atât de vie, o voce de bătrân, uscată și plângăcioasă, aco perită imediat de flașnetă, o ușă deschizându-se, un plâns înăbușit, el, neavând ce face, schimbându-se de pe un picior pe altul, cu ochii uscați, pe când eram în lume
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
așază mai bine copilul pe genunchi. Maxima puseului de febră pare să fi trecut, pentru că se simte mai întremat. Și, pe măsură ce se simte mai întremat, devine iarăși locvace. Îl împinge același sentiment neplăcut, dar vocea îi rezonează, plină, ochii îi lucesc și verdele irisului s a împrospătat de febra după-amiezii : — Pentru că la noi, dragii mei, oamenii arată dintru început obosiți, dintru început resemnați, de parcă au mai trăit încă atâtea alte vieți grele și dezamăgitoare, așa că au renunțat de mult să se
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
leu să sticlească, impudică, goliciunea albă a zidului. Jos de tot, în întuneric, lespezile de piatră înfundate în pământul gras, acoperite de mușchiul verde negru. Aici, penumbra dulce a salonului, împăienjenindu-se de amurg, mobila de mahon care nu mai lucește a nou, conversația Profesorului Mironescu, încălcând cu bună-știință codul monden care i-ar cere să rămână spumoasă, agreabilă și superficială. Iar dincolo de cămașa cu guler tare, gheara puiului de vulpe care i se zbate sălbăticit la piept, care își înfige
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
creierului, uită. Uită, uită, nu te gândi, nu te gândi, uită, tic-tacul egal al pendulei în hall, în mijlocul ghemului, o răsuflare disperată sub gheara neagră, un gâfâit disperat și bocănitul sângelui, mereu și mereu, geamul ce dă afară în curte lucește de noapte și niciun bocănit pe pavaj, pe trepte, doar cineva care stă nevăzut alături, care te urmărește, și nici telefonul nu sună măcar. Trosnește doar boazeria casei, doar scara, e târziu, e tot noapte, tot liniște, tot n-a
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
înainte ca el să deschidă gura, așa că o vezi pe Margot făcându-i domnului Ialomițeanu semne discrete, da, e Margot, chiar Margot, chiar căciula ei roz-murdar, flaușată, înfundată până la ochi. în același timp vezi foarte bine și capul chel, rotund, lucind ca o bilă. Margot îi face domnului Ialomițeanu semne discrete, mutește, să nu spună, dar domnul Ialomițeanu pare că nu o vede. — Gâlci, spune domnul Ialomițeanu. Așa că să ne preparăm pentru... Te ghemuiești de frică, de frig, în scaunul înalt
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
înțelege cu Moapsa, măcar se înțelege cu Reli, vecina de dincolo de gardul maro. Anii trec peste vecina Reli fără să o atingă, uite-o și-acum, tot blondă oxigenată. Tot cu fața albă, cu cele trei riduri din colțul ochilor, lucind de alifie, cu sprâncenele îngrijit pensate și gura veștedă, rujată în formă de inimioară, și moațele ascunse cochet sub basmaua legată sus în două colțuri. Și ochii mereu triști. Are ochii triști vecina Reli pentru că s-a despărțit de Mișu
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
antiaeriene și un pavilion mic, un fel de refugiu cu patru paturi și o sobă mică de fier, pentru cei care fac de serviciu În punctul de observație vizuală de acolo. E o pajiște deschisă, iarba e deasă, crudă, stră lucește. Piscul de munte din apropiere pare enorm, ai senzația că poți să pui mîna pe el. Cerul e neverosimil de senin și de albastru. De jur Împrejur, totul se vede aproape la fel de bine ca din spatele infirmeriei, doar că aici chiar
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
din ce În ce mai mici, ca să nu ne vadă veteranul. E prima mea noapte de serviciu În postul de observare vizuală de pe platoul de sus. Cum serviciul prevede doi oameni, fac echipă cu Vlad. Aici sus, singura lumină care face ca poiana să lucească pe alocuri ca o apă vine de la Calea Lactee. Urcăm În punctul de observare și privim În jur, prin binoclu. Un vînt stins adie, mișcînd ierburile sau siluetele filiforme, abia ghicite, ale mestecenilor. Cerul e atît de adînc și de larg
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
-și piardă controlul și Începe să povestească cu detalii despre cum și-au tras-o de cinci ori la rînd În noaptea nunții, și o face de parcă ne-am cunoaște de o viață. Nevastă sau soție? E Îmbujorat și Îi lucesc ochii, n-are 19 ani, dar arată de 16, după accent aș spune că e de undeva dintr-o zonă rurală din sud. E frisonant să auzi cum Îi șerpuiește vocea prin ambien tul sonor monoton, condimentată cu detalii erotice
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
un vin acru. La al treilea pahar te-ai auzit spunîndu-i: Să trăiești, tataie, iar el ți-a răspuns că ar vrea să mai trăiască, dar că acum l-au pus În pămînt. Avea o față scofîlcită, prin șanțurile ei luceau lacrimi, care atîrnau apoi În mustața albă, mare, răsucită. N-ai mai apucat să te simți prost pentru gafa ta, pentru că nu mai aveai În cap decît ciorapii negri, prost făcuți, ai Monei, mai precis forma lor suplă și triunghiul
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
micuț. O cutie cu mostre din mai multe parfumuri Givenchy, Pierre Cardin, Chanel și trei poze Polaroid, probabil de la cheful despre care nu a apucat să-mi povestească, Își dă seama Maria. Eu sînt În mijloc, perechea de ochelari care lucesc Într-o claie roșcată, scrie pe dosul uneia din poze. Anaïs pare o copilă, n-ai zice că are mai mult de 16 ani, seamănă cu sora ei. Mariei i se pare simpatică, dacă la Început avea rețineri, acum se
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
se schimbă prea mult, se schimbă ziua și ora, e noapte și eu stau sub o streașină, aleile pustii și umede (odată instalat consemnul, toată unitatea se ascunde În dormitoare și nu mai iese de-acolo pînă la șase dimineața) lucesc deprimant În lumina becurilor cu mercur, regimul de veghe-somn Încă nu m-a năucit prea tare, oricum În dormitorul corpului de gardă se doarme non-stop, orele de veghe nu sînt supravegheate de nimeni. Așa că acum, la două noaptea, dansez pe
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
imaginați că e chioșcul pentru soldați, de-acolo v-am cumpărat biscuiții. Teachers-ul, a zis scoțînd din ranița de curier o sticlă, e de la Duty Free-ul de alături, pentru ofițeri. Theachers-ul e de fapt o sticlă de rachiu albanez. Ne lucesc ochii În cap, nu neapărat din cauza alcoolului. Briza foșnește prin ziarele aruncate pe nisip În jurul nostru și prin mirosul mării se simt mirosurile tari ale unui viitor. Avem un viitor, asta e clar. Titluri scrise cu roșu despre cum se
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
să-mi fac nici un fel de griji. Ne fîțÎim prin centru, e plin de lume, talciocul e la locul lui, plin cu acea marfă după care ni s-a lungit gîtul atîta amar de vreme (casetofoane din ale căror boxe lucesc leduri colorate, haine contrafăcute, aspirine Bayer, plus sectorul vicii), de pe terasele din centru răsună muzică și veselie... iar peste o săptămînă sînt alegeri. Libere. Primele alegeri libere pe care le vor cunoaște cei mai mulți oameni ai acestui oraș. Sau poate chiar
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
cu fața la fereastră și privirile lui, acomodate acum cu lumina verzuie, îi cercetau ochii de un albastru-lăptos, părul de aur pal, complicat împletit, carnația catifelată, de un alb perfect, a feței și a gâtului. Nu folosea nici un fard și nasul îi lucea ușor, roz. Buzele îi erau palide, parcă vag conturate cu vârful unui creion ușor. Nu erau culorile Lindei, dar trăsăturile și forma feței semănau foarte mult cu cele ale Lindei. Da, spuse Hattie, ca răspuns la întrebarea lui. Mă rog
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
zăpăceala căutării unui loc de stat jos, pe un bolovan sau pe un colț de pătură, ocupase locul vacant de lângă ea. Alex, arătând zveltă și tânără în pantaloni și o frumoasă bluză de plajă, albastră, cu părul ei des, sare-și-piper, lucind în soare, se purta foarte drăguț cu fetele, în timp ce era acut conștientă de atitudinea lui George. Gabriel, la rândul ei conștientă de prezența lui George, nu se putea împiedica să nu-l privească cu un zâmbet care părea să spună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
cameră, George avea, fără îndoială, o figură de nebun. Ochii îi erau mijiți, în acea expresie „de pisică“, proprie lui Alex, și privirea cu care o fixa pe Hattie era atât de intensă, încât părea aproape sașie. Fața rotundă îi lucea de parc-ar fi fost transpirată, ochii distanțați îi erau umezi de emoție, pe buze îi încremenise un surâs dement, care-i dezvelea dinții pătrați. Capul părea straniu, ca un dovleac iluminat pe dinăuntru. Intrase în Papuc prin pivnița de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
mătușilor avea să devină și casa ei. Cum aveau s-o privească în ochi după acea observație deplasată a mătușii Magdalena, când toate mătușile, fiind de față, nu numai că tăcuseră mâlc, exprimându-și prin tăcere aprobarea lor, dar trufia lucise, iarăși în chip neplăcut, pe buza lor inferioară, în timp ce fețele împietrite nici măcar nu și le întorseseră una către cealaltă? La moartea tatălui lui Tiberiu, fata mătușii Rozalia, verișoara Dora, povestise, cu o pasiune total deplasată, pretinzând că avusese un vis
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
un om care trebuie să citească Într-un suflet frumosul poem pe care Dumnezeu l-a scris, să-l citească, să-l deceleze, să-l facă să apară scris În literele vieții, precum savantul citește opera divinității În steaua ce lucește pe firmament. Educatorul este dintr-o dată mag și profet”. (Ponsard Philippe, Chipul de astăzi, Paris 1937, p. 46). Într-o lume În care schimbările se petrec rapid, iar diversitatea este din ce În ce mai mare, necesitatea ca cetățenii să fie activi, informați și
Argument. In: Învăţământul românesc în context european by Gorbănescu Cristina, Alexa Viorica, Asandei Maria () [Corola-publishinghouse/Science/1130_a_2314]
-
care l-ai lua cu tine în grupa de atac? Pe Trestie, prietenul meu, și pe urmă pe restul îi știți dumneavoastră mai bine ca mine... În seara aceea am organizat plutonul - cu mici modificărti - după spusele lui Toaibă. Îi luceau ochii când vedea că lucrurile se petrec aproape punct cu punct după cum a gândit el... Când cocoșii cântau de jumătatea nopții, fiecare grupă a pornit spre locul destinat. Grupa în care se 28 găsea Toaibă, aflată sub comanda mea, a
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]