2,022 matches
-
Nici nu apucară bine să iasă din gara Shinjuku și să meargă vreo câțiva pași, cu Gaston între ei, că se și întâmplă ceea ce Tomoe n-ar fi vrut să se întâmple. Gaston privea în jur, emoționat. Totul îl impresiona: luminițele barurilor ce se întindeau de-a lungul străzii, aliniate ca niște cutii de chibrituri, mirosul ispititor de pui la grătar, vocea celor care-și făceau reclamă în ușile prăvăliilor, invitând cumpărătorii să intre, țăcănitul bilelor din salonul de pachinko. — Takamori-san
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
nici în vreo altă țară. Era cu siguranță și acesta un semn al ospitalității cu care Japonia își trata oaspeții străini. — Japonia este cu adevărat o țară primitoare, zise el admirativ. Oprindu-se în fața unei clădiri pe care scria cu luminițe de neon ce se aprindeau și se stingeau alternativ HOTELUL DE PE DEAL, Gaston a găsit motive-n plus de admirație. Sub numele hotelului scria: 800 yeni/noapte 400 yeni/oră Nici renumitul hotel parizian Ritz nu era atât de atent
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
de sânge ca firul de mătase. Endō privea sângele. „Omul acesta e bolnav“, gândi Gaston. S-a întors cu spatele la ușă și și-a amintit, cu compasiune, de chipul desfigurat al lui Endō numai cu câteva clipe în urmă și de luminița ciudată din ochii săi negri. Nu mai era deloc supărat. Când Endō s-a aplecat încet după pistol, Gaston a fost incapabil să facă vreun gest ca să-l oprească. Șoferul arunca din când în când câte o privire spre bancheta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
idiot. Și așa și este. Dar Gaston nu-i un idiot oarecare. E un idiot minunat, care nu va lăsa niciodată să se stingă lumina ce iradiază în jurul lui.“ Era prima oară când gândea astfel. Gaston nu se mai vedea. Luminițe palide străluceau la toate ferestrele trenului care se pregătea să plece de la peronul doisprezece. Clopoțelul a anunțat plecarea. Oare sub care din lumințele acelea se afla Gaston? — Idiot minunat! Tomoe și-a astupat gura cu mâna pe când rostea aceste cuvinte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
care mergea spre nord au început să-și servească gustările. Au intrat în vorbă unul cu altul, dar după ce au trecut de Akabane, Ōmiya și Koyama, au ațipit unul câte unul. Gaston stătea lângă fereastră și privea luminile din Koyama. Luminițele căsuțelor aliniate ca niște cutii de chibrituri de-a lungul căii ferate erau aprinse, iar prin ferestre se zăreau familii adunate la masa de seară. Gândul i-a zburat la familia lui Takamori din Kyōdō. Trenul plecase deja de două
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
cu atenție diverse cărți, mă decid să Înșir de-a lungul cărărilor mici lumînări ornamentale puse În pungi de culoare maro, umplute cu nisip, ca să stea. Prin grădină o să pun torțe mari, În cei doi meri din fund o să agăț luminițe albe, iar pe deasupra curții interioare voi desfășura lampioane japoneze. Dan descarcă de pe internet zeci de rețete de cocktailuri și, odată ce le-am ales pe cele care ne plac, prepară căni imense, pline cu Mojito și Caiprinha, organizînd un bar Într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
sfîrșit doctorul, apropiindu-se de colțul de cameră În care stăm. Anume, că plămînii nu-i sînt afectați, precizează el și zîmbește, iar eu, pentru prima dată de la accident, mă simt ușurată. Ușurarea vine din faptul că, brusc, zăresc o luminiță la capătul tunelului, că doctorul acesta, care pînă acum a fost atît de serios și de precaut, găsește nimerit să facă o glumă, ceea ce Înseamnă că e Încrezător, sau măcar optimist, În legătură cu rezultatele. — Dar asta e bine, nu? Întreb. Asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
putea respira, când văzu strălucirea oprindu-se în fața unei stânci. Stătea fără să facă nicio mișcare, așteptând ceva... dar ce? Nu conta, putea și ea să aștepte. Se așeză în spatele unui copac, ascunsă de tufișuri, cu ochii fixați pe acea luminiță. Aruncă o privire și către cer: soarele tocmai dispărea. Iar în același timp, când ultima lui rază se stinse, în stâncă apăru intrarea unei peșteri. Așa, pur și simplu, ca prin magie. Strălucirea intră, iar Sidney o urmă la câțiva
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
E exact ca tatăl tău, la fel de suspicioasă când vine vorba despre oraș și nu e bucuroasă la gândul că o să-ți faci sălaș între niște ziduri. De fapt, cred că îi e dor de tine. Dar o să-i povestesc despre luminițele din ochii tăi, despre zâmbetul de pe fața ta și despre aerul de femeie pe care îl ai acum, că ești și tu nevastă. - E bun cu tine, nu-i așa? m-a întrebat Bilha, dându-mi prilej să-l laud
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
rezervat biletul de avion. — Câți ani are fiul tău? — Doisprezece. Christiane se gândi, bău o Înghițitură de vin. Își pusese o rochie lungă, se fardase și părea o adolescentă. Sânii i se ghiceau prin dantela bluzei; lumina lumânărilor Îi aprindea luminițe În ochi. — Cred că sunt puțin Îndrăgostită..., spuse ea. Bruno asculta fără a Îndrăzni să facă vreun gest, era absolut imobil. — Locuiesc la Noyon, continuă ea. Cu fiul meu. A fost destul de bine până a Împlinit treisprezece ani. I-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
cântat pe care îl recunosc brusc. Din păcate, nu poate să vină în seara asta. Dar am ceva pentru tine - și, în afară de asta, ți-l dau chiar pe el la telefon, vrea să te salute. Îmi întinde un mobil cu luminițe aprinse. Total buimacă, îl iau și-l duc la ureche. — Bună, Samantha, aud glasul tărăgănat, de om de afaceri, al lui Daniel. Uite ce e, scumpete, sunt băgat într-o megaafacere. Nu pot să vin. Mă străbate un val de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
drăguț din partea dumneavoastră. — Trebuie să plec și eu, spune Iris, ridicându-se. Noapte bună și mersi. Te putem cumva ispiti să vii cu noi la cârciumă, Iris ? spune Eamonn. — În seara asta nu. Zâmbește, și chipul îi e luminat de luminițele de basm. Noapte bună, Samantha. Noapte bună, Nathaniel. — Noapte bună, mamă. — Noapte bună, Eamonn. — Noapte bună, Iris. — Noapte bună, bunicule, zic. O spun automat, fără să-mi dau seama ce spun. Rămân împietrită, cu sângele ridicându-mi-se în obraji
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
mare nu se mai auzi nimic. Am Început să ne Întrebăm dacă Într-adevăr auziserăm glasurile alea și dacă nu fuseseră doar o părere. Părere...? Nici pomeneală, că le auziseră toți! Ba mai mult, unii spuneau că văzuseră și niște luminițe, precum ochii unor pisici, plutind departe, În voia valurilor. Am așteptat să răsară soarele ca să vedem ce și cum dar, spre deznădejdea noastră, Marea cea mare era curată și liniștită. Nu vedeam nici o bucată de pământ, nici o luntre, nici un nor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
avut, - faptul că eram invitat să conferențiez la Yale și la Harvard - pentru taică‑meu nu conta și Îmi arunca Întotdeauna În față că n‑am intrat la Phi Beta Kappa. Mintea lui era un soi de mlaștină Okefenokee, cu luminițe neurotice care‑i jucau la suprafață. Era un ratat, desigur, dar și cu ceva merite ascunse - Însă atât de bine Îngropate, Încât nu mai puteau fi redescoperite. Aici Ravelstein s‑a oprit și pe urmă mi‑a spus: - Cred că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
am întâlnit pe maestrul Sakha și am vibrat din aură. Aveam și eu slăbiciunile mele. Mi-a vorbit despre Samsara stârnind în mine ecouri care au ignorat cu pace cunoștințele despre funcționarea encefalului, despre explicația științifică a tunelului negru cu luminiță în capăt, despre celule. Știau să facă un ceai teribil, pe lângă asta. Maestrul ne trezea pe toți dimineața cu tumbele lui din curte și cu icnetele de concentrare. Uneori putea să rămână mai multe ore cu ochii la un perete
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
bucuri că ai făcut-o până la urmă, nu? îmi murmură ea la ureche. Am înghițit în sec și am dat din cap, neștiind dacă puteam să scot vreun sunet. Ciclorama era închisă la culoare, asemenea catifelei, presărată, ici-acolo, cu luminițe ca niște stele; în prim plan, pluteau mobilele, cu lucirea de un albastru metalic a platinei, radiind lumină în jur aproape ca un halou, și care nu păreau nici animale, nici minerale, ci un straniu hibrid al ambelor. Fâșii de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
să-mi dezvelesc dinții. Ca să se învețe minte că nu mă admiră decât atunci când port cea mai bună rochie de seară Wallis 1 pe care o am. —Bună, Sam, se auzi MM din spatele meu. Lui Matthew i se aprinse o luminiță în ochi când o văzu. Și asta nu era numai o reacție de gratitudine pentru că ea îl salvase de la un tête-àtête cu mine. Am auzit că celor din consiliu le-a plăcut mult piesa, i-am zis eu. Felicitări. — Da
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
recunoscut muzica. Porni CD player-ul și apăsă tasta „Eject“ de pe panoul de control. Ca un pacient care-i arată doctorului limba, acesta se deschise și scoase tăvița pentru CD. Goală. O Închise și opri aparatul. Porni amplificatorul și casetofonul. Luminițele panoului se luminară, arătând că funcționau amândouă. Le Închise. Porni computerul, urmărind literele cum apăreau pe ecran, apoi Îl Închise. Hainele din dulap nu era nici ele mai grăitoare. Găsi trei uniforme complete, cu sacourile Încă În pungile de plastic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
liniștită. Abia acum îmi îndrept privirea spre restul cosmosului. Ani de zile am privit de pe Pământ stelele scânteietoare și mi-am imaginat cum mă desprind de pe sol și le ating. Acum îmi dau seama că totul a fost o iluzie. Luminițele nu pot fi atinse. Și de aici din cosmos steluțele sunt la fel de mici, semn că între noi există o barieră invizibilă și aproape de netrecut: distanța siderală colosală. Cu toate că avem o viteză greu de imaginat pentru un om normal de pe pământ
Vis galactic. In: ANTOLOGIE:poezie by Melania-Anemona Zotic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_698]
-
avem o viteză greu de imaginat pentru un om normal de pe pământ, adică cu această vitează am înconjura tot Pământul în câteva minute, în Cosmos această vitează este nesemnificativă. Suntem ca niște melci leneși, care se târâie în infinitul cosmic. Luminița pe care am fixat-o cu privirea acum câteva minute pare neclintită și la fel de mică. În raport cu ea pare că nu avansăm defel. Pe ecranul computerului din fața mea identific steaua cu pricina, Proxima Centauri din constelația Centaurul, cea mai apropiată stea
Vis galactic. In: ANTOLOGIE:poezie by Melania-Anemona Zotic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_698]
-
învelit cu o pătură și i-a legat pe amândoi cu chingile de siguranță. Apoi a prins un cârlig din plastic cenușiu de degetul arătător al lui Theo. — Ca să-i supraveghem pulsul, a explicat el. Copilul fixa, lipsit de expresie, luminița roșie de la capătul cârligului. Calmul acesta necaracteristic îl făcea pe Hugo să fie mai panicat ca niciodată. —Așa! Haideți să mergem la spital. Paramedicul a bătut cu degetul în geamul care despărțea spatele ambulanței de partea unde stătea șoferul. Hugo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
din nou vocea bătrânului cu umbrelă. - Sunteți mult prea permisiv, din punctul meu de vedere, domnule, zău așa! Muuuult prea permisiv... Îi aruncă o privire scurtă. Ochelarii cu ramă groasă, neagră, nu puteau să ascundă ochii negri în care sclipeau luminițe jucăușe. Cravata avea un nod perfect, iar pe mâna care ținea umbrela strălucea un ceas care părea a fi de aur. Pedant moșulică, surâse în gând. Nu semăna cu Magicianul. Bineînțeles, la el se gândise imediat, la el și vreunul
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
-l sperie din somn: ”Gogu... Go-gu... Go-gu!”. Glasul ei moale și dulce, venea de departe... de undeva din neant. Iorgu a tresărit auzindu-i vocea, atât de dragă lui, moale și dulce ca miezul de piersică răscoaptă... In întunericul camerei, luminițele ceasului arătau orele două și cincisprezece minute. A închis ochii s-o mai poată auzi... ”Gogu... Gogu..!”, repeta ecoul prin cameră. Și, alunecă în somn, un somn dulce, dulce, cu ea în gând. Aproape în fiecare noapte o visează că
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
circulat pe străzile Bucureștiului astfel costumat, cântând Hari Krișna Hari Hari și agitând niște clopoței Într-o mână, În timp ce cu cealaltă Împărțea trecătorilor cărțulii pe coperta cărora era reprezentat sufletul omului din fragedă pruncie până după moarte, sub forma unei luminițe albe care se ridica la cer. După o vreme a renunțat la rochia albă, probabil a constatat că nu e practică pentru praful și băltoacele din București sau pur și simplu s-a săturat să fie ținta batjocurei puradeilor care
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1756]
-
circulat pe străzile Bucureștiului astfel costumat, cântând Hari Krișna Hari Hari și agitând niște clopoței într-o mână, în timp ce cu cealaltă împărțea trecătorilor cărțulii pe coperta cărora era reprezentat sufletul omului din fragedă pruncie până după moarte, sub forma unei luminițe albe care se ridica la cer. După o vreme a renunțat la rochia albă, probabil a constatat că nu e practică pentru praful și băltoacele din București sau pur și simplu s-a săturat să fie ținta batjocurei puradeilor care
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]