1,553 matches
-
coridor cu două closete, având pe uși un bărbat și o femeie În miniatură. Eram În lumea celor vii. M-am oprit gâfâind. Abia În momentul acela m-am gândit la Lorenza. Acum era rândul meu să plâng. Dar ea luneca din venele mele, ca și cum n-ar fi existat vreodată. Nu reușeam nici măcar să-mi amintesc fața ei. Din lumea aceea de morți, ea era cea mai moartă. La capătul coridorului am găsit o nouă scară, apoi o ușă. Am intrat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
cred În Dumnezeu, nu Înseamnă că nu mai cred În nimic, cred În orice. Orice nu e un secret mai mare. Nu există secrete mai mari, pentru că imediat ce sunt dezvăluite, par mici. Există un singur secret gol. Un secret care lunecă. Secretul plantei orchis este că Înseamnă testicule și acționează asupra lor, dar testiculele au rolul de a semnifica un semn zodiacal, acesta o ierarhie Îngerească, aceasta o gamă muzicală, gama un raport Între umori, și așa mai departe, inițierea Înseamnă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
pentru totdeauna, ține-ți suflul cât poți. Cred că intrase În starea aceea de uimire și torpoare care-l cuprinde pe un scufundător când caută să nu mai iasă la suprafață și vrea să prelungească inerția care-l face să lunece la fund. Așa Încât, Încercând să exprime ceea ce simțea el atunci, frazele din caiet pe care le citeam acum se rupeau fără nici o sintaxă, mutilate de puncte de suspensie, eliptice și rahitice. Dar era clar că În acel moment - nu, el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
să-l vezi și pe cel mic. Iar dacă privești în zare, Ai să vezi și pe cel mare. Cum ar înflori un șes, Se văd, noaptea mai ales, Clipocind în depărtări, Ca aprinse lumânări. Un bănuț de cinci parale Lunecă pe cer agale. Când se dă pe cer de-a dura, Crește și temperatura. Din atât de multe stele, Numai el poartă inele. Se aud prea multe șoapte Că e unul, dar de noapte. Luceafărul de noapte Dar se poate
Cartea de ghicire by Vasile Filip () [Corola-publishinghouse/Imaginative/525_a_1299]
-
Deodată, din spatele digului în care se spărgeau valurile asemenea căscatului unui uriaș, se auzi sirena unui vapor. — Vine! Vasul de transport francez, de cincisprezece mii de tone, de un alb imaculat, ghidat de două bărci-pilot, intra încet în port. Pescărușii lunecau grațios deasupra coșurilor, fluturându-și lin aripile lor albe. Instrumentiștii, care tocmai făcuseră o pauză, au început să cânte iar, cu și mai mult năduf, același marș. În cele din urmă, vaporul se apropie destul de mult ca să se poată distinge
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
mulțumesc pentru Dan. Mulțumescu-ți Ție, Doamne, pentru Dan. Îmi strecor picioarele Într-o pereche de papuci pufoși uriași, Îmi dau părul pe spate și-l prind În coadă, după care Îmi Înfășor În jurul corpului halatul lui de baie voluminos, În vreme ce lunec pe coridor către bucătărie. Dan și Ellie. Ellie și Dan. Doamna Dan Cooper. Doamna Ellie Cooper. Ellie Cooper. CÎnt cuvintele cu voce tare, Înfiorîndu-mă la auzul sunetului lor atît de nefamiliar, la gîndul că, În ceva mai mult de o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
o fată, pe care n-o iau În seamă decît pentru motivul că e foarte drăguță. Are părul Închis la culoare, lung și strălucitor, ochi mari și verzi, și se uită cu adorație la partenerul ei. Sigur că privirea Îmi lunecă Înspre acesta, conștientă că probabil e genul de fotomodel, Înalt și arătos, dar Îngheț cînd văd că e Dan. Timpul s-a oprit În loc, iar eu stau În picioare, În mijlocul restaurantului aglomerat, și mă uit la bruneta care rîde și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
lumea umbrelor. De ce te-ai teme atît?" " Aici răspunsul e simplu, i-am spus. Pentru că nici pe cei morți nu pot să-i iubesc decât trăind..." Din senin a început să plouă. Ne-am adăpostit sub o stâncă privind cum lunecau trăsnetele prin iarbă. Ana a tăcut o vreme. Apoi, fără să se întoarcă spre mine, vorbind rar și uitîndu-se la șerpuirea trăsnetelor, mi-a spus ceva ciudat: "Aici, sub stânca aceasta, nu riști decât o moarte înceată și calmă. Stânca
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
Omul care o ținea de șolduri a lovit-o de mai multe ori pe buci cu o trestie. Romilde și-a revenit și a început din nou să se agite și să țipe, dar destul de slab. Au lăsat-o să lunece jos încet și, cu cât se zbătea mai mult, cu atât parul intra în ea, despicând-o. Când sângele a început să curgă pe lângă lemn, vaietele erau atât de slabe, de parcă nu se auzeau. Când cel puțin o jumătate de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
mai deslușească nici un alt sunet, și nici eu nu m-am mai uitat în urmă, rupând-o la fugă înspre casă, auzindu-mi numai sângele cum îmi tot bubuie-n urechi, și am simțit banana ascunsă sub tricou că-mi lunecă încet la vale, așa că am apucat-o prin tricou, mi-am lipit-o cât mai strâns de burtă și nu m-am mai oprit din alergat. Cinema Trei, din cele patru șuruburi, au ieșit ușor, dar cel de-al patrulea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
autoconsistență și refutabilitate. Elementele mai filozofice din ultimele sale scrieri i se păreau, lui Însuși, niște aserțiuni hazardate și chiar puțin extravagante, justificabile mai puțin de un demers logic cât de motivații pur personale. Îi era un pic somn; luna luneca pe deasupra orașului adormit. Știa că, la un cuvânt al lui, Bruno se va ridica, Își va pune bluzonul, va dispărea În ascensor; În stația La Motte-Piquet se găseau oricând taxiuri. Analizând evenimentele prezente ale vieții noastre, oscilăm mereu Între credința
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
un ins de vreo cincizeci de ani care-și păstrase cămașa și cravata. Christiane Îi descheie prohabul și Începu să-l masturbeze, privind În jur. Un bărbat se apropie, Îi vârî o mână sub fustă. Ea Își desfăcu fermoarul, fusta lunecă pe mochetă; nu purta nimic pe dedesubt. Bărbatul se așeză În genunchi și Începu s-o mângâie În timp ce ea Îl masturba pe Bruno. Lângă el, pe pat, bruneta gemea din ce În ce mai tare; Bruno Îi luă sânii În mâini. Tot sângele Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
Camera de incinerare era un cub mare din beton alb, În centrul unei esplanade de un alb uniform; reverberația era orbitoare. În jurul lor, aerul cald unduia ca o mulțime de șerpi minusculi. Sicriul fu fixat pe o platformă mobilă ce luneca În interiorul cuptorului. S‑au recules treizeci de secunde, apoi un funcționar declanșă mecanismul. Roțile dințate care puneau În mișcare platforma scrâșniră ușor; ușa se Închise. Combustia putea fi urmărită printr-un hublou din pyrex. Când flăcările țâșniră din niște arzătoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
cu Enkim, dar apa curgea de acum din ce În ce mai iute. - Dă mai tare din picioarele alea, strigă Enkim și, din glasul lui, mi-am dat seama că Începea să se teamă. Și atunci, am văzut sorburile. Erau Încă departe, dar bulumacul luneca de-a dreptul spre ele. Undeva În apropierea lor, un morman de crengi și frunze Începu să se rotească, mai iute, și mai iute, după care se auzi un fel de sorbecăială, iar crengile se ridicară cu totul, de parcă ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
nicicând. - Odată cu mine! Dă din picioare odată cu mine! - strigă Enkim, mișcând picioarele precum un șobolan care dă să se strecoare printr-o crăpătură prea Îngustă. Am Încercat să mă iau după el, dar nici pomeneală să ducem bulumacul Încotro doream. Lunecam din ce În ce mai repede către sorb și, deodată, m-am trezit cu capul afundat În apă. Am dat să răsuflu, dar m-am Înecat și m-a cuprins spaima. Am tușit sub apă, am scos capul afară, am văzut o bucată de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
blană și am privit la ierburile și la mușchiul acela puse Într-atât de... bine, de parcă cineva ar fi cioplit o piatră, făcând-o dreaptă-dreaptă - tu Îi spui lespede. Așa cred. Așa trebuie că-i spui, dacă vorbele nu au lunecat cumva prea mult de la ce au Însemnat ele la Început. - Cum au făcut asta? - am Întrebat. Ai mai văzut așa ceva? Lui Enkim, Însă, nu-i păsa de lucrătura aceea, căci o ținea tot pe-a lui: - Noroc cu tine, Krog
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
vină ele, dar ce folos? Din neamul nostru, Runa vede cel mai bine urmele. Cine le vede bine, le Încurcă la fel de bine. Atunci a apărut și Enkim, urcat pe un alt bulumac de pe care sări Înainte să-l lase să lunece În josul apei. - Tu m-ai scos din brațele Umbrei, În apa cea mare, Îmi spuse el, Îmbrățișându-mă. Acum, Enkim te-a salvat și el pe tine, par falnic al Tatălui ce ești! Oh, și s-o vezi pe Vinas
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
nu vedeam nimic. Runa mormăi ceva, iar oamenii aceia o scoaseră și pe ea din adăpost și-o târâră iute prin nisip... ... m-am trezit din cauza durerilor - soarele dogorea din nou, iar eu zăceam pe burtă Într-o luntre ce luneca pe o apă care curgea mereu. Când și când, adia o boare răcoroasă. După cât de lânced era mirosul din jur, cred că apa era verde și mâloasă. Am dat să mă răsucesc cu fața În sus și am simțit că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
să treacă pe lângă adăpostul nostru, din ce În ce mai multe, alergând către Miazănoapte. Pisici din cele mari alergau cot la cot cu capre și cu mamuți, animale din cele cu gâtul lung fugeau Într-o liniște plutitoare alături de lei cu ochii holbați, vulturi lunecau aproape de pământ, bezmetici, amestecați cu ciori, vrăbii și cuci, ba chiar și șerpi sâsâiau de jur Împrejur, târându-se orbește, lovind cu capetele În culcușurile noastre pentru a se târî degrabă mai departe, spre Miazănoapte, prin ierburile Înghețate. Ne-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
să nu se crape gheața sub noi. Ei au fost cei dintâi care au auzit plescăiturile ce veneau dinspre apă, asemănătoare unor pași grăbindu-se prin mlaștini. Ne-am trezit și, frecându-ne la ochi, am zărit niște luntre lungi lunecând spre mal - erau niște luntre mari precum casele, cum nici unul nu mai văzuse vreodată. În scurtă vreme, ne strânserăm cu toții pe țărm, privind În liniște la nenumăratele luntre ce veneau spre noi, jucând peste valuri. Când primele traseră la mal
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
În cuvinte. Ravelstein, cu capul lui pleșuv, puternic, agrea declarațiile ample, soluțiile mărețe și oamenii faimoși, deceniile, erele, secolele. Pe de altă parte, Însă, era la fel de familiarizat cu comici ca Mel Brooks ca și cu autorii clasici și putea să lunece de la uriașa tragedie a lui Tucidide la Moise interpretat de Mel Brooks. - Coboară de pe muntele Sinai cu poruncile. Dumnezeu i‑a Încredințat douăzeci de porunci, dar zece Îi scapă din brațe când Îi vede pe fiii lui Israel hârjonindu‑se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
mișcă brațele, gesticulează, spală vase, se șterg cu șorțul. Bine că nu l-a văzut! Dar inima tot începe să-i bată repede-repede, parcă ar ciocăni la o poartă zicând deschideți, deschideți! Și în seara asta, cum merge el așa lunecând cu gumarii pe potecă, aplecat în sine pentru a vedea cât mai puțin din Uriașa, Iliuță simte că poarta chiar i se deschide și intrând înăuntru, dă de căldură. În căldura asta, teama se topește, iar pe copil îl prinde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
junglă parfumată, lângă un pahar cu picior înalt de daiquiri, în brațele lui cafenii și vânjoase, la pieptul lui de bronz... Și un fior de plăcere îi trece domnișoarei din închipuire în organele interne, iar de acolo șerpuiește în jos, lunecând în marele bazin unde fluviul Orinoco își revarsă coama de ape verzi, întâlnind oceanul. Domnișoara Carbon tresare, zvâcnind din apa băii. Doamne Maica Domnului! E sâmbătă! E parastasul bunicii, la Cislău! Iar ea era cât p-aci să se înece
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
de clasificare cu totul nou și mult mai înțelept decât decimalul lui Dewey sau Biblioteca Congresului, în care vor fi numai două categorii, cărți bune la dreapta și cărți proaste, tot înainte pe stânga. Și Dicționarul aproape că i-a lunecat din mână, în timp ce pe chip i se lățește un surâs beatific. Orașul va fi împărțit în două de ape mari, învolburate, fără punți. Răsăritul să fie la apus, apusul la răsărit. Noaptea fără stele, din pricina prafului, iar după ani și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
fiecare după amiază la acea oră de tihnă, în pijama, sub plapumă, cu mâinile sub cap, telefonul continuă să țârâie stăruitor, rugător aproape. Și ce este orice apel dacă nu o rugăminte? Martineasca se ridică alene, își lasă picioarele să lunece în papuci, își pune halatul și începe lungul drum către chemarea cea insistentă, căci în lunile de trecere reumatismul o supără întotdeauna și genunchii îi înțepenesc. Cu siguranță apelantul o cunoaște, altfel de mult ar fi pus, dezamăgit, receptorul în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]