1,582 matches
-
câinii ăștia? Omul se apropie agale de gard, clipind des și silindu-se să-l distingă mai bine pe Danny. Spuse: — Io-s Booth Conklin. Te interesează să cumperi un pitbull bun? Danny examină ochii lui Booth Conklin - unul ce luneca liber în orbită, celălalt tulbure și ciupit de cataractă. — Dan Upshaw. Ai putea începe cu câteva informații despre ei. Conklin spuse: — Pot mai mult de-atât. Se duse la cușca unui câine pătat și trase zăvorul. Bestia o zbughi afară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
siguranță. Poporul e mai bucuros, că a scăpat de un dictator, freamătă în așteptarea altuia și mai odios. Orice nație are un nesfârșit zăcământ de dictatură. Iar românii par să nu poată trăi altfel, în libertate nu-și găsesc cadența. Luneci ușor de la poezie la disconfortul/ confortul social... Dar și socialul dă buzna extrem de ușor peste poezie făcând-o una cu pământul. Noi nici nu avem viață socială, de altfel. Că în accepția termenilor viață socială înseamnă ceva ce se supune
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
să bântuie malurile râului, icnind în căutarea apei și ajungând să cunoască mai bine somonii decât oamenii. Când, în sfârșit, soția s-a întors la el, trupul femeii n-a mai izbutit să-l încălzească. Brațele alunecoase ale bărbatului au lunecat printre degetele soției, iar aceasta n-a avut încotro și-a trebuit să-l lase să plece de lângă ea. Bărbatul s-a întors la râu cu inima frântă, iar râul l-a întâmpinat cu tristețe. Și inima lui Lorelei era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
ochi aprinși subt boneta de piele ce o împodobea, ascuțindu-i mai tare bărbia ascuțită. Pe mâini negre, cu degete fuiorate, avea inele cu pietre cât un nasture de tunică. După ce o privi bine în față, Lică lăsă mâna să lunece pe pulpa murgului. Calul, care tremura în zăbală, se domoli subt dezmierdare. Sărind ușor în lături, Lică fluieră subt bărbița domnului cel galben, puse un deget la pălărie ca la chipiu și, zvelt, trecu strada. Dog-cart-ul, slobozit, porni dezordonat. Lică
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
alb, înainta cu un pas agil, ce suna distinct cum sună castanietele, pe parchet, un pas sigur, ce exaspera pe Maxențiu, ale cărui tălpi în pantofi albi fără tocuri - pantofi de sport - păreau tălpile unor patine ce se înfundau și lunecau totodată pe nisipul fierbinte și mobil al covorului. Zvelt, în spatele Adei, și așa de aproape că umărul lui atingea ceafa ei vânătă de tunsoare, Lică surâdea, cu pliscul deschis, gata de fluierat. Văzîndu-i așa de aproape, Maxențiu avu un imbold
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
-i deschidă prin față! Vru să pornească și ea într-acolo, dar umbra mișca acum din nou înapoi . . . Tot pe la bucătărie venea! ... Nu se arăta însă nimeni și aceeași umbră se agita neorânduit, când oprită pe loc, când pitulată, când lunecând repede. Cine știe ce luptă a babei cu vreun șoricel sau păianjen. în orice caz, nu părea a se ocupa de ea. Mini avea acolo, în plină zi, o ciudată impresie de mister. jocul acela de umbre era încă mai bizar în
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
aspră peste obrazul zbârcit și ieșise în brânci ca o turbată, mică, cocoșată; cu un petic de șal zdrențuit, cu rochia târâș, alerga pe coridor. Mini se sculase și din ușă se uita după ea. Părea că patinează: "un picior luneca mult înainte și cellalt sărea după el. Ca o vrăjitoare pe o mătură sau o mumie pe un schi șchiop. Așadar, baba nu știa! Rămăsese turlacă! Dar baba știa altceva ... și cele două lucruri la un loc o făcuse să
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
în curând sănătos și fericit!" Sau: "Zbor! Sunt o pasăre! Sunt lângă Dumneavoastră, dar am răbdare. Totul e luminos . Altă clată scria: " Doctorii sunt tirani, m-au oprit de la concursul de schi și de ia raidul aerian. Eu, totuși, am lunecat până la picioarele concertului Bach." Marcian, aducând această cartă, o prosternase întîi la pantofii de satin ai Elenei, căreia negrul mat al doliului îi făcea fața mai albă încă. Bietul Maxențiu! Poetic și inconștient de starea lui! Surâsul lor glumeț devenise
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
nici un schimb de vorbă sau privire. Nu știa la ce moment se rupsese între ei înțelegerea și se așezase dușmănia. Rim se opri lingă coloana de a'iară a bisericii, nedumerit și izo'lat. Atunci gemenii, ca două omizi desprinse, lunecară undeva spre trăsuri, spre-salvare. Buna Lina rămăsese înănntru singură cu preoții și dricarii. Plângând acum în voie, moșica Mari se apropie de ea, fără' să cuteze a-i vorbi. Lina n-o vedea. Cu glas asurzit, dar cârâitor, găsise ceva
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
undeva, nimeni nu știe unde. Copilăria, cu accidentele ei paradiziace, a mai rezistat o vreme, s-a zvîrcolit, a refuzat să cedeze odată cu lumina. Dar nu există paradis În absența luminii, drept care strălucirile și curcubeiele mele de după unsprezece ani au lunecat pe alte ceruri, mai joase. Pe retina interioară s-au deplasat ele, menținîndu-se acolo pînă În ziua de azi. Căci omul poate să-și piardă vederea, dar nu și memoria vizibilului, funcția ochiului poate să dispară, Însă nicidecum amintirea lumii
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
singur subiect literar. Din motive igienice, nu aduc aici În discuție precaritatea școlară, chiar pestilențialitatea educațională a multor slujitori mass-media. Dar și jurnaliști Înzestrați și aparent onorabili, interpelîndu-mă cu diverse prilejuri, se grăbesc să ocolească țintele principale ale dialogului și lunecă În curiozități biografico-senzoriale. Semnalmentul cel mai evident al apariției mele, detectabil de oricine la prima privire, e suprasolicitat, riscînd să eclipseze, ba să Înghită și să mistuie Întreaga-mi identitate. Înainte de 1990, lucrurile stăteau diferit: pesemne cenzura de fond a
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
cu sania. Trebuia să ai curaj, nu glumă, ca să te-ncumeți să zbori prin defileuri. Drumul dintre etajele de pivnițe funcționa ca o trambulină. Mulți băieți nu nimereau văiuga dintre ele, căzînd și rămînÎnd pe acoperișul cîte uneia, În timp ce sania luneca liberă la vale. Odată ajunși cu săniile la fața locului, fluieram peste gîrlă după Vilmoș. Mai zdravăn decît oricare din trupa noastră, pe țigan Îl simțeam În stare de orice Îndrăzneală. Zbura cu sania, pilotînd-o printre pivnițele celor trei etaje
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
Zbura cu sania, pilotînd-o printre pivnițele celor trei etaje, cu ușurința cu care se scărpina În cap. Odată ajunși pe platoul neted de jos, cu toate că mai era mult pînă la gîrlă, țipa la noi să frînăm 2ca nu cumva să lunece el În apă. Zbiera atunci că nimic nu e pe lume mai primejdios ca apa, că focul e o joacă față de ce poate să facă Valea Măriei și ne Înjura gros dacă simțea că nu frînăm cum se cuvine. Nu
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
zicea și ea la Început ca toată lumea, acuma, acasă, mi-s numai Willi. Prea ne uimea acum pe toți Vilmoș ăsta ca să nu-l În țepăm puțin, așa că unul l-a zgîndărit dacă nu cumva se mai teme c-o să lunece cu sania-n Dunăre... Numai de valea asta de aici mă tem... Numai ea ne putea lua casa primăvara, pe ea o treceam și de zece ori pe zi, numai În ea Îmi Înghețau picioarele toamna... Bietul Vilmoș! GÎrla asta
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
de la genunchi după cîte o cădere, nu sîngele meu rozaliu din zgîrieturi, ci unul limpede ca focul, strălucitor, scurgîndu-se pe pămînt și În pămînt. Zoli se sprijinise În lopata Împlîntată În lut ca să se salte și să ne arate colibița, lunecase odată cu lopata pe care n-a apucat s-o lase la timp din mînă, iar un picior Îi scăpase Între spițele roții. Mai țin minte saltul disperat și vaietul bătrînului Schimpf și-n rest, o spaimă cum n-a mai
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
mi-am dat seama că Lia fluiera Înce tișor pentru că-i era tare milă de Zoli, și-n felul ăsta al ei Își oprea lacrimile. Ochii mici și albaștri i se roteau mai repede și străluceau mai tare, iar ea luneca șuierînd șoptit Între masă și sobă și dintr-o cameră Într alta. Mi se Învîrteau și mie ochii peste tot, cel din dreapta mai cu spor, cel slab din stînga mai domol, după ceea ce putea fi mai de luat În seamă
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
mă duc Într-acolo. Niciodată Însă nu a știut ori nu a vrut să ne descrie o motohaliță, așa că eu mi-am Închipuit-o pornind de la răsunetul numelui ei, combinație Între matahală, motor și caracatiță. Rezulta o masă neagră, informă, lunecînd pe urmele mele desigur, cam la o jumătate de metru de asupra țărînii, ceea ce Îi dădea o iuțeală deosebită, practic, ca vîntul. Spaimă mare!... Văzînd că ușa postului de miliție e deschisă, am bătut și am intrat grăbit. La birou
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
În ziua aceea, la școală, neatent, s-a Împiedicat de o treaptă, iar În cădere, s-a rănit la o mînă. Ajungînd după ore acasă cu o colegă căreia urma să-i dea singurul manual de geografie al clasei, a lunecat În noroi și a căzut În fața porții. S-a dus apoi la bunici unde știa că se tăiase porcul, dar, din urechi și din coadă, nu a mai găsit nimic. Întors acasă după atîtea ghinioane, dar hotărît să-și facă
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
Ioan Costin, adică la cele două perechi de bunici. Ajungeam uneori și iarna la ei În sania trasă de cai, bine ascuns sub dune pufoase, cu cărămizi Încălzite la picioare. Cocișul mîna cu băgare de seamă prin Pădurea Cerha tului. Luneca o vreme Încet. În sanie se tăcea mîlc de frica, iar dintr-odată, omul dădea bici, iar caii țîșneau Înainte ieșind din pădure În latura dinspre Ghirișa. De aici pînă la Pișcari, nu ne mai pîndea nici o primejdie. Dar să
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
trezit alți creștini la Înălțimea glasului. Să se ducă pînă acolo? La gîndul de a trece la acel ceas prin fața ușii bisericii, Îl luă cu fiori. Dădu să Înjure, dar se opri În ultima clipă. Nu lătra nici un cîine. Norii lunecau spre sud mai mult ascunzînd decît dezvelind stelele. O tăcere de Început de lume, o necuvîntare de cer În așteptare se boltea peste fire. Nu Silviu Ruba fu cel ce dădu vestea, ci fătul. Intrase Înainte de șase dimineața, ca de
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
la pămînt, țipînd și acoperindu-și fața. Alții au rupt-o la fugă. După care Fecioara, cu Pruncul În brațe, precum o știau cu toții din icoană, dar Învăluită Într-un nor de ceață translucidă, a plutit o vreme pe deasupra capetelor lunecînd spre ieșire. Li se uita de sus drept În ochi celor ce cutezaseră a ridica privirea. Încet-Încet după aceea, s-a retras prin aer neîntorcîndu-și Însă fața de la oameni, a lunecat Înapoi și s-a topit În icoană. A doua
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
de ceață translucidă, a plutit o vreme pe deasupra capetelor lunecînd spre ieșire. Li se uita de sus drept În ochi celor ce cutezaseră a ridica privirea. Încet-Încet după aceea, s-a retras prin aer neîntorcîndu-și Însă fața de la oameni, a lunecat Înapoi și s-a topit În icoană. A doua zi dimineața, o mamă străină de sat și-a adus cele două fete gemene de vreo doisprezece ani la icoana minunată. Nu scoseseră o vorbă pînă atunci, dar surde pare-se
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
cînd tărîmul de jos suie prea mult, pînă unde nu-i e Îngăduit, Încercînd să soarbă din razele soarelui. Pe strigi Însă, Floare ba le zărea, ba le simțea prin preajmă. Le vedea noaptea În chip de luminițe chinuite, șovăitoare, lunecînd prin aer la Înălțimea ochilor omului, osîndite să bată nouă hotare pînă la vărsatul de ziuă. Lumînăruca aia era bobul de jar al sufletului lor atîta cît să-și vadă drumul și să atingă țărîna cu tălpile lor de ceață
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
de o izvorîre de lumină Întinzîndu-se cu repeziciune, boltindu-se asupra cuprinsului, Învăpăindu-se apoi auriu și scăzînd În unde tulburi de amurg prelung. Slăbi fără voie hățurile și rămase cu ochii la cer. Nici un nor, doar unduirile de lumină lunecînd și amestecîndu-se Într-o necurmată revărsare. Urzeala de raze ba se destrăma, ba se Închega În falduri curgătoare de albastru din ce În ce mai Întunecat, În perdele și flamuri. — Scoală, Zahar, Îl Înghionti pe tînăr, văd o minune! Rusul se frecă temeinic la
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
prefăcut lumea văzută și Închipuită de ea În vorbe și În poveste de neuitat. Iar În clipa morții, nu la altcineva, ci la mine s-a gîndit. Zoli și cu mine i-am apărut Înaintea ochilor. Eu, cel care acum lunec În ispita de a pune semnul egalității Între Șeherezada, Fiica Cetății pe numele ei În araba Coranului, și glăsuirea de fabricație, firește, americană, a unei mașini de citit orice poveste scrisă. Floarea Nodului nu a fost singurul suflet care, Înainte de
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]