1,233 matches
-
mine? După o săptămînă, Chimir vine dotat cu tot ce-i trebuie și în două ore fîntîna era în căruță. Era ora 2 noaptea și peste 4 ore era în curtea lui, acoperită cu paie. Mare a fost dezamăgirea trecătorilor. Mîhnirea lor se manifesta prin blesteme cumplite. Abia peste un an, Chimir și-a agălizat o fîntînă cum alta în sat nu era. Totul cumpărat de chilipir și vînzătorul habar n-are cine este, mai să-i dea și ceva bani
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
mai puțin de atât. Stând în fotoliu cu motanul pe genunchi și o partidă de biliard în față, la televizor, urmărind umbra stâlpului de telegraf cum străbate distanța dintre grădini, m-am gândit mult la sensul vieții mele. Nu cu mâhnire, ci pur și simplu cu mult calm, ca într-o rătăcire zadarnică a gândurilor. Elementele rutinei mele, ale rutinei mele antidepresive... După o vreme, nu mi-a mai păsat de însănătoșire sau de Primul Eric Sanderson sau dacă Randle îmi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
te mai Întorci niciodată (Făcea cîte-un pas Înainte, pentru a se retrage apoi precipitat, ca un adolescent fără experiență.) Știi, mi-am pierdut dintr-odată toți prietenii, afară de dumneata. — Ai avut mulți prieteni? Îl Întrebă ea, cu o undă de mîhnire În glas. Presupun că am avut destui, ca orice om de vîrsta mea, răspunse el, și adăugă rîzÎnd: Sau poate crezi că-s un monstru... Domnișoara Hilfe continua să rămînă gravă. Am să revin, crede-mă. Mi s-a spus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
apoi auziră, venind din cameră, un soi de mieunat sau de urlet. De data asta, Brigitte se repezi. Michel stătea Încovrigat, la piciorul patului. Ochii Îi erau puțin ieșiți din orbite. Chipul lui nu arăta nimic care să semene a mâhnire, nici a vreun alt sentiment omenesc. Chipul lui era invadat de o groază animalică, abjectă. PARTEA A DOUA MOMENTE CIUDATE 1 Imediat după Poitiers, Bruno pierdu controlul mașinii, un Peugeot 305. Derapând la jumătatea șoselei, lovi ușor parapetul de siguranță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
solide. Era bizar, totuși. Primăvara, căldura, toate puștoaicele acelea excitante; și eu care citeam: Durere, fii cuminte și nu-ți ieși din fire. Doreai să vină seara - privește-o, a venit; În vânătă-nnoptare orașul s-a-nvelit, Dând unora odihnă și altora mâhnire. În vreme ce mulțimea de muritori mișei, Sub bicele Plăcerii, călău fără-Îndurare, Culege Remușcarea, la josnica serbare, Durerea mea, dă-mi mâna - noi să fugim de ei... Am făcut o pauză. Fetele erau sensibile la acest poem, o simțeam, tăcerea era absolută
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
făcu să-mi desfac palma pe rotunzimile ei; simțeam în vibrația acestui trup armonii ceramice. I-am șoptit la ureche ceva lipsit de importanță. Nona își lipise fruntea de tîmpla mea și mă privea cu ochii verzi în care forfotea mîhnirea. Amîndoi simțeam că e ultima oară cînd ne vedem. Cazarea la centru fu excelentă. În aulă s-au produs cele mai încurajatoare discursuri. Ne vorbi însuși ministrul, conștient că se adresează unor tineri ce constituiau forța care trebuia să disloce
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
habar n-are de moarte și deci nu poate să facă pe moarta habar n-are nici de sinucidere. Nu s-a dat vreun exemplu de animal lipsindu-se singur de viață. Cele mai înzestrate cu afectivitate pier, uneori, din pricina mâhnirii, poate. Dar de aici până la a se înjunghia singure, la a-și tăia gâtlejul...“ „Sinuciderea Scorpionului, împrejmuit cu un cerc de foc, înțepându-se cu acul său înveninat ? În mijlocul unui cerc de cărbuni, la primele pișcături ale căldurii, animalul se
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
puternic, cu mersul greoi, cu pete cenușii, cu copite zdrențuite, care stătea lîngă o bordură Într-o zi necruțătoare de august. Stăpînul său Îl deshămase de la căruță și animalul, cu capul mare plecat răbdător spre pămînt, stătea copleșit de o mîhnire tăcută și nesfîrșită, iar un băiețel cu ochi negri și fața Întunecată stătea lîngă el ținînd În mînă niște zahăr și stăpînul calului, cu chipul aspru și brăzdat, specific orășeanului, s-a apropiat de cal cu o găleată plină cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
la alta țesuturile istovite ale vieții dincolo de orice șansă de vindecare, și toți știam că e pe moarte. Și, totuși, sub puterea magică a vieții și a speranței ce ne-o dăruise războiul, parcă viața lui reînviase din propria sa mîhnire și durere, din moartea bucuriei, din tristețea amintirilor irevocabile. Pentru o clipă a părut că-și regăsește vigoarea tinereții. Și deodată ne-am simțit eliberați de teama neagră a morții și a timpului ce ne apăsa, de coșmarul spaimei ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
in, la tors, tot ce-am crescut și tot ce-a trebuit să facem cu mîinile noastre și o mulțime de lucruri de care tu nici n-ai auzit și nici n-ai visat, vara și rîul și cîntecele, sărăcia, mîhnirea și durerea... toate le-am văzut și-a trebuit să le facem... „Și tu!“ - i-am spus lui Miller Wright - „tu, tu le-ai făcut pe toate și nu le-ai uitat!“ - am zis. Îți dai seama, a trebuit să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
livide, clipind sub câte un felinar mlăștinos, se desfac suluri-suluri în auzul celui care stă pe întuneric cu fereastra deschisă, ascultând cum se face și se desface orașul până departe. Dinspre miazănoapte, odată cu trenurile personale de la Simeria și Deva, sosesc mâhniri fără leac. Chiar acum, chiar în clipa asta trenul trage la depou fără să știe că poartă în el un pasager singur și bolnav, într-o salopetă roasă de muncitor, prea subțire pentru vremea rece, un pasager care în toamna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
rămâne, printre palate și grădini, printre maghernițe și marile vizuine abandonate. Adio trai la bloc! Nu-l voi mai invidia pe cutărică de la primăria de sector că stă în ditamai vila pe Doctor Lister, nu mă voi mai gândi cu mâhnire la galeriile de metrou. Voi locui o vreme la fabrica de stixuri, unde proviziile nu-mi vor lipsi. Nu-mi va lipsi nici udătura, cu tot Vinalcoolul pe mâna mea. Totuși toate aceste cadavre vor duhni, vor duhni insuportabil. Așadar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
expunerile inițiatului într-ale armatei Fabrizio Collona, nemulțumit că soarta nu i-a dat prilejul să-și pună în practică această știință. Vocea e a lui Collona, competența e a lui Machiavelli, comunicată post res perditas. Umbra subiectivității atinsă de mîhnirea inacțiunii învăluie frazele ultime. Iată una, scrisă cu plăcerea niciodată reprimată pentru formulări spirituale cu valoare de maximă: "Oricine disprețuiește asemenea instituții [cum e armata] este indiferent față de autoritatea sa, dacă e monarh; și pentru patria sa, dacă e simplu
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
cînd el însuși era activ, mai ales atunci cînd îl îndemna să continue astfel. Nu ezita să mărturisească ironic dorința de a schimba soarta lui cu aceea a prietenului. Frazele cu acest conținut devin un clișeu și nu reclamă decît mîhnirea inactivității, din ce în ce mai accentuată. Principele e scris la începutul acestei perioade, într-un fel de frenezie (furor), de inspirație genială, fulgerătoare. Atunci Machiavelli își scria, avar cu propriile idei, ca sub dicteul unei spaime ascunse, testamentul experiențelor culturale și politice, esența
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
mine și pentru care m-am născut; nu mă rușinez a vorbi cu ei și a-i întreba de motivațiile acțiunilor lor; iar ei îmi răspund cu bunăvoință; și timp de patru ore nu mă încearcă nici o plictiseală, uit toate mîhnirile, nu mă mai tem nici de sărăcie, nici de moarte; sînt cu întreaga mea ființă între ei." Trăia, deci, într-o maximă concentrare creatoare, convingerea de adoptat al lumii regilor, o lume proprie, pentru care era născut. Eliberarea de lestul
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
pentru mine și pentru care m-am născut. Nu mă rușinez a vorbi cu ei și a-i întreba de cauzele faptelor lor. Iar ei, cu omenia lor, îmi răspund; vreme de patru ceasuri nu simt nici o plictiseală, uit orice mîhnire, nu mă tem de sărăcie, iar moartea nu mă sperie; sînt cu toată ființa mea în tovărășia lor. Și întrucît Dante spune că a înțelege fără a păstra ceea ce ai înțeles nu este știință, eu mi-am însemnat cele ce
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
timp de trei zile. „Trei zile ținu glasul clopotel or - trei zile Iași era în jale” în acele vremuri din zilele lui martie a anului 1843. Clopotarii nu-și îndeplineau doar meseria pentru obișnuitul folos, ci o simțire adâncă, o mâhnire sufletească îi mișca pe fiecare... Și în dangătul clopotelor, lumea cu mic cu mare, din tot orașul, s-a îndreptat și se îndesa la biserica Tălpălari, urmând un sicriu purtat pe umeri de patru calici. În acele vremuri, spune Alexandru
Carte ..., vol. I by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/492_a_1296]
-
lui Tărâță, de la Hlincea, de la Galata... Pretutindeni, la toate închisorile alerga Titinaș cerând ajutoare de la familiile celor întemnițați. Apoi alerga la Vodă. La Ghica Vodă și plângea: - Iartă-i, Măria Ta! Iartă-i! - Nu pot să-i iert - răspundea cu mâhnire generosul Domnitor. Legea-i mai mare decât mine - adăuga Vodă. Dar, na, bani, de ajutor bieților copii, bietelor femei. Și Titinaș le ducea ajutoarele. El ducea ajut orul nu numai celor care își înscriau numele în „Condica șireților”, ci tuturor
Carte ..., vol. I by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/492_a_1296]
-
lămîiță” care cresc abundent, prin toată navă spațială, și apare o dorință: „Aș vrea o banană, se pisicește Petrică. Atunci femeia Îi Întinde o tabletă gălbuie cu miros de banană”. Petrică Încetează să se mai pisicească și e cuprins de mîhnire mai ales că pe planeta Coralia vede ființe care au „capul imens, doi ochi mari - unul În frunte și altul În ceafă, și un singur membru superior cu multe degete”. Șapte. Fiori grăbiți ne cuprind carnea, cum scrie, textual, scriitorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
niciodată, spusei la întîmplare. ― Aș vrea să rîmîn singură, vorbi ea după o pauză, sfârșită, obosită, ducîndu-se să se întindă pe rogojina din balcon. Ieșii, îmi pusei cu greutate pantofii, căci era întunerec, și coborâi tiptil scările, cu o ciudată mâhnire și furie în suflet. Am fost foarte emoționat văzând pretutindeni lămpile aprinse. *** Din jurnalul acelei luni: " Nu are o frumusețe regulată, ci dincolo de canoane, expresivă până la răzvrătire, fermecătoare în sensul magic al cuvântului. Recunosc că nu mi-am putut lua
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
ales un nume potrivit cu trezirea inconștientă a unor lacrimi, bizare reflecții curgând la nesfârșit. Căzut cerului prizonier, tăcut, revoltat tu rechemi în mine amintiri făcute dar nedezlegate, promisiuni uitate prin mahalale răvășite. Ți-ai ales un nume potrivit cu mâhnirea din suflet și ochi înlăcrimați: ești ea!
Singurei by Aurel Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83907_a_85232]
-
mai bătrîn decît mine. Șezi, îi spun. Mă mîrîie: Doar n-o să stau ca dogii lui Hette. Cultivatul meu Tano îi știe pe cei doi cîini sculptați de Richard Hette, păzind intrarea în Vila Sonet. Le-a privit cu frățească mîhnire nemișcarea și cu indiferență nemurirea în bronz. Vin mai aproape de drum. Cîțiva băieței încearcă să descifreze inscripția de pe pantalonașii unui puști, fudul că are haine noi. Se chinuie ei cu b, trec la a, sar peste p, ajung la t
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
știu coapsa, cotul, palma, călcîiul. Pielea ți-o știu centimetru cu centimetru. Zbîrcitură cu zbîrcitură, încheietură dureroasă cu încheietură dureroasă... Asta era? Nu-i o rușine să îmbătrînești, cum li se pare scriitorilor tineri. Habar n-au ce înseamnă dulcea mîhnire a bătrîneții. Hei, e un cîine de față, ce Dumnezeu! Cît mai e pîn' la cină? Dați mîncare la cățel, intonează Tano, pe o arie din Bărbierul din Sevilla. Am tot pritocit relația noastră, pînă dincolo de miezul nopții. Ei da, Ana
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
le-a făcut Iordanei Marievici", mi-a spus alaltăieri, cînd i-a adus lui Tano un mărțișor: un odgon alb, împletit cu roșu și terminat cu două fioncuri enorme. "Salvatoareo! se arată iarăși împotriva mea vocea inchizitoare. I-ai sporit mîhnirea cu iluzia unei Niagare în plin deșert. Tu ce-ai face dacă ai fi jefuită de cărți? Dacă ți s-ar lua cărțile, dacă n-ai mai viețui cum viețuiești, adică slovenind, slovenind. Pînă și de librăria ta te-ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
rămas Împăratul Întunericului. În acest context rezumat, ce s-ar fi cerut poate detaliat, o colegă de serviciu îi relată Inei o serie de informații care-i încețoșară multă vreme tihna zilelor și somnul nopților, umplându i cerul vieții cu mâhniri și îndoieli. Întâlnind-o întâmplător pe Ina, Adela, o asistentă de la contagioase, începu o discuție aluzivă, afișând cu dezinvoltură că cele ce urmau a fi spuse au valoarea unui fapt divers: - Ina, tu o cunoști pe Elvira? - Care Elvira, tu
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3122]