1,426 matches
-
Și de grabă să pornească, Și s-aducă trei smicele. Să-i lege rana cu ele, Sângele să se oprească, Badea să se-nzdrăvenească. Baciul merse și ajunse, În ogradă el pătrunse Și povestea mioriței O istorisi băciței. Când aude mândra, sare Pe un cal de foc răsare, Surpă dealul tot călare. Mândrul roib e tot o spumă, Parcă-ar fi bătut de brumă. Când ajunge gându-i plânge, Pe voinic la piept îl strânge Și cu mâna ei ușoară Rana
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
Adesea la nisip eu mă jucam Pentru păpuși și ursuleți Prăjiturele pregăteam. Ca joaca să îmi fie mai frumoasă Bunica o păpușă-mi înfășa: „Să știi, fetito, ce astăzi e joacă Mâine va fi un adevăr în viața ta! Ce mândră e și tricicleta! Bunicul mi-a adus-o-n dar Ea are aproape vârsta mea Dar eu mă plimb și-acum cu ea. Cu ele-am plâns, cu ele-am râs Cu ele jocuri îmi făceam. Când somnul dulce mă
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
pe fratele Mariei la postul de poliție. O tăcere apăsătoare, tulburată doar de șuierul rafalelor de vînt, Însoți ieșirea lui Lucas. Acesta Înfruntă o clipă zidul compact de priviri ostile, cînd un glas aspru și tăios se făcu auzit. - Ești mîndră de ce-ai făcut, piază rea? Doar cînd o văzu pe Marie În prag Lucas Înțelese că diatriba nu i se adresa lui. - Nu vezi că semeni răul de cînd te afli pe insulă? continuă Yvonne Le Bihan Înșfăcînd-o pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
și se duse să oprească ceainicul care scuipa jeturi de aburi. Marie completă fraza rămasă În suspensie. - Atunci te-ai dus la bătrînul Pérec și i-ai cerut partea ta, conchise ea, nu fără dispreț. Jeanne primi lovitura. - Nu sînt mîndră de ce am făcut, Marie, dar dacă ar fi s-o fac din nou, aș face-o. Nu mă judeca. Există lucruri pe care trebuie să le fi trăit ca să știi dacă n-ai fi făcut și mai rău. - Asta e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
De somn în orice dimineață. Iubirea noastră-i va să zică Precum e verdele-n urzică; Precum un ceai de izmă creață Sau o cafea expreso, mică. Eu sunt un Don Juan, un crai De modă veche și stilat. Tu ești o mândră cum n-am mai Văzut, plăcut ori mângâiat. Iubirea noastră-i, plagiat Din Shakespeare, Balzac, sau e (vai!) Un Tolstoi prea extaziat. Tu ești o damă ce abdică Cu greu războaielor în ceață; Fragilă ca o bibilică. Eu sunt un
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
puse jos „Lauserul” și-și trase în față balalaica. — Cântați și voi? se întoarse bărbosul spre roboți. Hai că-mi sunteți simpatici! Ce știți să cântați? — „Șoferul de la O.N.T.”, zise Felix S 23. — Ei, șoferu’! făcu dezamăgit bărbosul. „Vino mândră-n galaxie” știți? — Nu prea, răspunse Felix. — Ia zi-le melodia, Pavka! făcu bărbosul și mai trase un gât. — „Vino mândră-n galaxie să-ți arăt stele o mie, măi, măi”, începu cu foc Pavka, zdrăngănindu-și obiectul. Avea o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
simpatici! Ce știți să cântați? — „Șoferul de la O.N.T.”, zise Felix S 23. — Ei, șoferu’! făcu dezamăgit bărbosul. „Vino mândră-n galaxie” știți? — Nu prea, răspunse Felix. — Ia zi-le melodia, Pavka! făcu bărbosul și mai trase un gât. — „Vino mândră-n galaxie să-ți arăt stele o mie, măi, măi”, începu cu foc Pavka, zdrăngănindu-și obiectul. Avea o voce plăcută, baritonală. Cântecul urca încet, ieșea pe hublourile deschise și se pierdea ca o dâră incoloră în urma navei. La sfârșitul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
mi le încredințau mie, singura fiică supraviețuitoare. Mi-au spus lucruri pe care eram prea prea mică să le aud. Mi-au ținut capul în palme și m-au pus să jur că nu le voi uita. Mamele mele erau mândre că îi dăruiseră tatălui meu atâția fii. Fiii erau mândria și prețul unei mame. Dar băieții născuți unul după altul în cortul roșu rezervat femeilor nu erau o sursă de fericire deplină. Tatăl meu era foarte mândru de tribul lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
Rahela a început să-și imagineze tot felul de lucruri teribile. N-avea să sângereze niciodată, nici nu se va mărita și nici nu-i va face fii lui Iacob. Dintr-odată, sânii ei mici, de care era așa de mândră, i s-au părut dizgrațioși. Poate era un mic monstru, un hermafrodit, ca idolul respingător din cortul tatălui ei, acela cu un trunchi de copac între picioare și cu sâni ca de vacă. Așa că Rahela a încercat să-și grăbească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
mare și de ceea ce părea a fi averea noastră. Iosif zicea că nu e mare lucru de capul nostru, că aveam doar două animale de povară care ne cărau toate lucrurile, dar eu eram în continuare cât se poate de mândră de tatăl meu și de tot ce avea și mi se părea că mama pășea în fruntea noastră ca o regină. Nu mergeam de prea mult timp, când Levi a semnalat o siluetă în față, care stătea în drum. Când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
agățam de orice prilej ca să le urc și să le cobor, urmărind cum casa se schimbă la fiecare treaptă. Mi-am luat sarcina de a le mătura în fiecare seară și de a le spăla în fiecare dimineață și eram mândră cum nu se poate de felul în care aveam grijă de ele, fără să mă mai gândesc la nimic altceva. De câte ori aveam ocazia, mă urcam până pe acoperiș, unde briza de nord dinspre fluviu ar fi putut să ridice pe sus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
ea, punându-și mâna pe obrazul meu, sunt așa de onorată să fiu vasul în care ai turnat povestea durerii și a forței tale. În toți acești ani, nici o fiică nu m-ar fi putut face la fel de fericită sau de mândră cum m-ai făcut tu. Acum că știu cine ești și ce ți-a făcut viața, sunt recunoscătoare că te numeri printre oamenii pe care îi iubesc. După o tăcere liniștitoare, Meryt și-a adunat lucrurile și s-a pregătit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
americancă și republicană, privește cu suspiciune orice gest de patronaj regal și, la fel ca majoritatea membrilor familiei, a deplâns hotărârea lui Henry de a schimba cetățenia americană pe cea britanică. Pe de altă parte, nu poate să nu fie mândră de ceea ce este, În mod evident, o excepțională recunoaștere publică a realizărilor cumnatului ei. Privind la chipurile interesate și emoționate dinaintea ei, Își Îngăduie un surâs de mulțumire tribală. Domnul Gosse mi-a spus că distincția e chiar mai importantă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
ajuns înapoi! Cu tot sufletul plin de recunoștiință rostesc acest sacru Amin. Se trezi în mijlocul nopții, ferindu-se prin rostogolire de metalul săbiei nemuritoarei, care se înfipse în pat. Frumoasă și sclipindă la lumina lunii, acum își arata adevărata-i mândră fire această Ultimă Rivală. Doru simțea că trăiește. Era acolo deveșnicie. Existase dintotdeauna. Să vedem ce poți, Don Dorule! Să vedem! Amanda își pregătise sabia, Doru la fel. Stăteau față-n față, în poziție de luptă, gata de orice. Energia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
balerin, aura ce și-o simțea rotindu-se, sfârâind, în jurul capului. Ba chiar mai mult, Mircea - cum se trezi numindu-l, cutremurându- se, ea - îi colectă unul dintre firele roșcate de păr, de care nu înceta să fie atât de mândră și, după ce i-l zeifică, umplându- și cu el bolul din lemn de trandafir al pipei, Cabinetul întreg preschimbat în dormitor, se populă de un miros de santal. Atât de semeț, dens, corporal, pe speteaza căruia aproape ți-ai fi
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
i s-ar fi părut stranie chiar și numai dacă ar fi fost despre vreme. Așa, era cutremurătoare. A căutat într-un buzunar adânc de la zdrențele ei și a scoas la iveală alte două sticle, identice cu cele a căror mândră posesoare era. Erau ale lui, ale mele. Galbena veșnicie a vieții și albastra veșnicie a morții. Joe-Sue le-a luat și a fugit în cortul său, scormonind pământul, ca să le îngroape sub rogojina pe care dormea. Când a ieșit din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
Iubitule, spuse doamna O’Toole, vreau să povestesc lumii întregi despre dragostea noastră. Vreau s-o strig în toată insula. Vreau... — Dolores! interveni Virgil. Oprește-te. Oprește-te. — îmi pare atât de bine că rămâi, spuse ea. Și totodată sunt mândră de tine. — Mândră, repetă Virgil. — O, da! spuse ea. Pentru că ai alungat umbra aceea venită de la Grimus. Ai făcut foarte bine. Acum nu se mai poate întâmpla nimic. — Nu, rosti domnul Jones, dându-se bătut. Nimic. în noaptea aceea Virgil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
prima sincopă, iar prima oară e cel mai rău. Și-a mușcat buza și a simțit gustul sărat al sângelui. în seara asta avea nevoie de companie - fie și de cea a lui Aleksandr. Dar cum să meargă la el mândra Irina, cum să se strecoare în dormitorul lui după atâtea nopți petrecute separat, cum să-i ceară căldură și protecție după atâta amar de vreme în care fusese de-o semeție glaciară? Nu. Nu putea. Nu. Ba da. Ba da
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
știi că-n piept inima mea rănită Tresare-adînc la întristarea ta? Tresare-adînc, Tresare-adînc, iubită - Oh, în zădar mi-ncreți tu fruntea ta. Durerea chiar de-o simulezi - eu simt Fiori adânci în pieptul meu trezind. Ah! cât ești tu de mândră și frumoasă Când râzi, când plângi, când mă săruți, când - ah! Cuprind în mâni eu capul tău - geloasă! Și sărut ochi-ți plini de lacrimi, ah! Ei strălucesc ca stelele focoase Ce-ntr-a junie-mi noapte lumina! Și te
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
cuvenită Acele gânduri, ce-atunci când apar Nemuritoare par, pentru c-apoi Nici să nu știi cum de au dispărut Din mintea secolilor lungi, greoi - Ca și când n-ar fi fost. Câte ființe Ar trebui să treacă pe-a ta cale Unele mândre, țanțose, regale, Cu-ncoronată frunte - îmbrăcate În purpură -; altele dulci, cu ochii Moi, mari, albaștri,... albe ca și crinul Mișcând a lor corp voluptos, ce-nvită Mai aruncând priviri de muritoare, Mai căutând iubire, ca Sirene; Unele-nchipuite, alte tâmpe, Unele aspre
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
mare, de pe-un vârf De arbore antic țesut-au ei Un pod din pânza lor diamantoasă, Legăndu-l dincolo de alți copaci. Prin podul străveziu și clar străbate A lunei rază și-nverzește râul Cu miile lui unde, ca-ntr-o mândră Nemaivăzută feerie. - Iară peste pod Trece albă, dulce, mlădioasă, jună, Albă, ca neaua noaptea, păru-i de aur Lin împletind în crinii mînilor, Ivind prin haina albă membri-angelici, Abia călcând podul cel lung cu-a ei Picioare de omăt zâna
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
înnalte, mai frumoase Sunt pădurile antice, ele-ngroapă-ntunecoase Cu-a lor vârfuri munții mândri, stâncile ce-n cer se-ntind. {EminescuOpIV 129} Cât de lat să mișce-un fluviu ale apei lui revolte, Arbori de pe mal de-asupră-i se ajung în mândre bolte, Ramurile se-ntrețese, crengile se împletesc, Frunza deasă smălțuește nalta, verdea boltitură, Rîu-n vecinica lui umbră în adânc suspină, cură... Pe-a lui maluri înflorite cai în umbră rătăcesc. Soarele trecănd pe codri a lui roată de-aur moale
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
aur, peste fluvii de briliant. Și oștiri de flori pe straturi par a fi stele topite Fluturi ard, sclipesc în soare, orbind ochii ce îi vede, Ca idei scăldate-n aur și-n colori de curcubău; Pe grădinile-nflorite, peste mândrele dumbrave Norii mișcă sus în ceruri înfoiatele lor nave - Rostre de jeratec ș-aur, vele lungi de curcubău. A-mpăratului de soare bolți albastre și cu stele Se ridică-n caturi nalte tot castele pe castele, Cu ferești de aur
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
spargă cu ci cerul. - Într-un colț de cer e vară Și pe scările de-ivoriu unii dintre zei coboară - Strălucea-n noaptea bătrână fețele ca palizi sori. {EminescuOpIV 144} Prin a valurilor vaet, prin a norilor strigare, Deschidea portale-albastre mândra și bătrâna mare. Desfăcu apele-n două Dumnezeilor călări Și la țărm cu stînce rupte de a undelor bătae S-adun toți. Aurul din plete lucea-n luna cea bălae, Coifuri străluceau albastre ca lumina sfintei mări. Și pornesc. Odin
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
el, întors din văi, Silit ca să înceapă din începutu-i iar Să nu poată s-oprească gândirea celor răi. Și cine-enigma vieții voește s-o descue Acela acel munte pe jos trebui să-l sue". Cu buclele lui negre, ce mândre strălucite! Cu fața lui cea trasă, ce dureros de pal! Cu ochii mari ce-și primblă privirile-i unite, C-o frunte-n bucle-și pierde puternicu-i oval - Astfel feciorul tânăr pe cugetu-i (țintit e) Stă rezemat de pragul auritului
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]