18,601 matches
-
rămâne alături de Realitatea, contractul urmând a fi semnat cel mai probabil miercuri. Sunt cel mai vechi de la Realitatea TV, eu am venit primul, apoi am adunat câțiva intelectuali șovăielnici, pe lângă mine. Cum să plec de acolo, s-a întrebat retoric maestrul Dinescu? Discutăm, și dacă o să-mi placă, rămân. Și nu cu una, ci cu două emisiuni. Pe lângă Tănase și Dinescu o să mai fac Politică și delicatese... o să merg prin piețe, o să discut cu oamenii și apoi gătesc ceva. Pe final
Dinescu a vrut să-i dea bani pentru gunoi lui Prigoană şi s-a ales cu acţiuni Rosal. Câte emisiuni va avea la Realitatea, în noul sezon () [Corola-journal/Journalistic/24718_a_26043]
-
o să discut cu oamenii și apoi gătesc ceva. Pe final, bag și muzică: Mambo Siria, lăutarii mici de la Cetate, piese din astea”, a spus Mircea Dinescu. Vrei să faci televiziune din bube, mucegaiuri și noroi? Povestea înființării postului, rostită de maestrul Dinescu, este extrem de savuroasă. ” Într-o zi, aud cioc, cioc, la ușă. Sunt Prigoană, ăla cu gunoiu. Inițial, am crezut că e într-adevăr omul care ridică gunoiul, m-am căutat să-i dau o sută de mii... Ce vrei
Dinescu a vrut să-i dea bani pentru gunoi lui Prigoană şi s-a ales cu acţiuni Rosal. Câte emisiuni va avea la Realitatea, în noul sezon () [Corola-journal/Journalistic/24718_a_26043]
-
la bătrînețe, să zugrăvesc senin, împăcat, lumea minunată de altădată. Să încep - cum de altfel și fac - cu amintirile mele despre Gabriele D’Annunzio. Cînd l-am vizitat prima oară la Versilia, eu avem puțin peste douăzeci de ani, iar Maestrul puțin peste patruzeci. Mijlocitorul întîlnirii fusese Gabriellino, primul născut al poetului, care locuia pe atunci, ca și mine, la Florența. El a fost cel care, în urma consimțămîntului telegrafic al tatălui, m-a dus la acesta. Nu este nevoie, desigur, să
Umberto Saba - Domnul în alb imaculat by Doina Condrea Derer () [Corola-journal/Journalistic/2490_a_3815]
-
el”. - Orgoliul meu, mi-a spus atunci vizibil măgulit de asentimentul meu, derivă numai din comparații. În fața măreției incomensurabile a artei, nimeni nu este mai umil decât mine; numai cînd mă compar cu alții, poeți și alți scriitori, mă simt maestru. (Copiii lui nu aveau voie să-i spună în public „tată”, ci să i se adreseze cu „maestre”.) L-am întrebat care era poezia proprie preferată. - Poate, mi-a răspuns, Copilul. Pe atunci îmi plăcea oda compusă de el la
Umberto Saba - Domnul în alb imaculat by Doina Condrea Derer () [Corola-journal/Journalistic/2490_a_3815]
-
incomensurabile a artei, nimeni nu este mai umil decât mine; numai cînd mă compar cu alții, poeți și alți scriitori, mă simt maestru. (Copiii lui nu aveau voie să-i spună în public „tată”, ci să i se adreseze cu „maestre”.) L-am întrebat care era poezia proprie preferată. - Poate, mi-a răspuns, Copilul. Pe atunci îmi plăcea oda compusă de el la moartea lui Giuseppe Verdi și i-am spus-o, dar în stilul locului, adică dannunzian: - Știu pe cineva
Umberto Saba - Domnul în alb imaculat by Doina Condrea Derer () [Corola-journal/Journalistic/2490_a_3815]
-
dei Marmi sau unde voiam noi. - Tata, comentă, nu fără o notă de ironie, este întotdeauna magnific. În ziua aceea s-a întîmplat cel mai ciudat lucru din timpul ciudatei mele vizite făcute lui Gabriele D’Annunzio: sacrificiul voluntar, de dragul Maestrului, al unei părți (nevitale) din ființa mea: ciocul blond pe care mulți tineri și bătrîni îl purtau pe atunci. Reală sau falsă, n-aș putea spune, toți observau o oarecare asemănare fizică între mine și D’Annunzio. Poate că asemănarea
Umberto Saba - Domnul în alb imaculat by Doina Condrea Derer () [Corola-journal/Journalistic/2490_a_3815]
-
la Gabriele D’Annunzio. Și de data aceasta pastele erau excelente, condimentate cu roșii din conservele Pancaldi de atunci, a căror existență îmi era total necunoscută. Cu toate acestea le-am mîncat nu fără o undă de tristețe. Din pricina datoriilor, Maestrul emigrase în Franța; nici o revistă importantă nu-mi acceptase vreo poezie, nici un editor nu voia să-mi publice, nici măcar contra cost, „prima mea carte de versuri”. Șapte ani. Nu erau mulți, dar pe vremea aceea așa mi se păreau; mi
Umberto Saba - Domnul în alb imaculat by Doina Condrea Derer () [Corola-journal/Journalistic/2490_a_3815]
-
trecerii anilor, ultima latură devine dominantă. Deja romanul Os Maias marcase un nou tip de proză față de proza practicată pînă atunci. Fraza atinsese un soi de alexandrinism stilistic, redutabil, pe care proza portugheză ulterioară nu l-a mai egalat. Caragiale, maestrul dialogului din comedii și geniu al oralității în proza scurtă, se transformă la rîndul său. De la 1897 înainte, principalele proze ample ale autorului (La hanul lui Mînjoală, La conac, Kir lanulea, Calul dracului) optează pentru fraza arborescentă, pentru pitoresc lexical
Eça de Queirós și I.L. Caragiale by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/2501_a_3826]
-
pentru pitoresc lexical, pentru descriere - adică pentru tot ceea ce pînă atunci prozatorul repudiase. Stilistic vorbind, Caragiale devine un anti-Caragiale. Proza extrem de concisă, integral dialogată, intens orală începe să coexiste cu cea mai elaborată și mai artistă proză. Flaubert ajunsese incontestabil maestrul celor doi. Nu sub forma influenței directe, ci a modului de a concepe literatura. Pentru amîndoi. Arta, cu majusculă, ajunge echivalentul unei religii, iar aspirațiile socialumanitare își pierd importanța. „Arta înseamnă totul - restul nu înseamnă nimic. Doar o carte e
Eça de Queirós și I.L. Caragiale by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/2501_a_3826]
-
unele comedii românești de moravuri; evident, nici una n-a aspirat (nici măcar în glumă) la vreo comparație cu Scrisoarea pierdută. Confruntarea autorilor ulteriori cu I.L. Caragiale n-a putut avea la noi loc din cauza diferenței de statură și de categorie între maestru și scriitorii care i-au urmat. Ceea ce îi unește etern pe Eça și pe Caragiale este faptul că unul a scris, dincolo de alte capodopere, romanul Os Maias, iar celălalt, dincolo de alte capodopere, piesa O scrisoare pierdută, unicate ce își consolidează
Eça de Queirós și I.L. Caragiale by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/2501_a_3826]
-
mai degrabă decât unul dominat de peisaje idilice și nuduri voluptoase... Definesc un artist mereu gata să experimenteze, mai legat de Munch decât de confreria post-impresionistă - Van Gogh, Cézanne, Seurat - cu care numele său este îndeobște asociat. Ca și alți maeștri ai unei arte pline de subtilitate, ale cărei procedee sunt greu de controlat și cer ani de experiență, acest creator autodidact a intervenit masiv în procesul mecanic de reproducere, modificând suprafețe, folosind explicit imperfecțiuni accidentale, adăugând culoare, jucându-se cu
Evenimente la MoMA by Edward Sava () [Corola-journal/Journalistic/2508_a_3833]
-
În cazul dramaturgului Paul Everac, presa a greșit atât diagnosticul, cât și spitalul unde este internat maestrul. În cursul zilei de vineri, tabloidele și apoi presa serioasă au dat știrea că Everac, fost director general al TVR, ar fi fost internat de urgență la Fundeni, pentru un cancer de prostată mai vechi, complicat cu hemoragii digestive inferioare
Ce boală are, în realitate, Paul Everac. Unde este internat dramaturgul () [Corola-journal/Journalistic/25139_a_26464]
-
zilei de vineri, tabloidele și apoi presa serioasă au dat știrea că Everac, fost director general al TVR, ar fi fost internat de urgență la Fundeni, pentru un cancer de prostată mai vechi, complicat cu hemoragii digestive inferioare. În realitate, maestrul Paul Everac a fost internat la Spitalul de Urgență, cel mai probabil pentru tulburări date de o angiodisplazie colonică. Afecțiunea este una de tip vascular și constă în lezarea legăturilor dintre o arteră și o venă de mici dimensiuni. Apar
Ce boală are, în realitate, Paul Everac. Unde este internat dramaturgul () [Corola-journal/Journalistic/25139_a_26464]
-
valorii operelor. Indiferent de întemeierea lor. Umberto Eco îl corectează, bunăoară, pe De Sanctis, când acesta scrie în Istoria literaturii italiene că Paradisul lui Dante e partea cea mai slabă a Divinei comedii, fiind un schimb teoretic de replici dintre maestru și ucenic mai degrabă decât poezie. Ceea ce mă preocupă aici este însă faptul că De Sanctis nu-l cruță nici măcar pe un geniu ca Dante. În general, astfel de aprecieri n-au intrat niciodată în atenția istoricilor literari. E regretabil
Istorie și critică by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/2515_a_3840]
-
și mult capriciosul Călinescu. Cel mai adesea însă E. Lovinescu apare pervaziv, ca lider al cenaclului din strada Câmpineanu. El însuși participant la întâlnirile săptămânale ale Sburătorului, Bârna trasează contururi portretistice ținând totdeauna seama de prezența, undeva în fundal, a maestrului. De la acest protocol ierarhic nu face excepție nici chiar Ion Barbu, introdus în scenă tot sub falduri lovinesciene. Secvența e memorabilă: „Cunoștința cu autorul Jocului secund datează din anii 33-34 ai veacului, de pe când frecventam regulat ședințele Sburătorului. Student în
Când anecdota nu primează by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/2520_a_3845]
-
a face cu un nom de plume, Dinu Nicodin fiind anagrama parțială a lui Nicolae Joanidi. Omul ar fi fost putred de bogat până când o lovitură de bursă l-a lăsat aproape falit (minus o rentă de la o societate auriferă). Maestru al duelurilor, și ca parte activă (p. 130), și ca instanță de arbitraj. Și-ar fi pierdut un ochi într-o asemenea împrejurare: o luptă cu floretele, pe întuneric. Și totuși, există în paginile acestei cărți un individ comparativ cu
Când anecdota nu primează by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/2520_a_3845]
-
cu un mini-Banchet organizat la Mioara Bustea, duce, în final la scene de Satyricon, cum numai la Miller sau la Radu Țuculescu găsim în proza contemporană. De asemenea, Nicolae Stan are o știință a detaliului analizat în reacțiile spontane, un maestru, aș zice, al crizelor de moment, psihologii, care vasăzică, migăloase. Nicolae Stan are în vedere o umanitate ce refuză cunoașterea, pentru că, înrobită de bună dispoziție și carnavalesc, ea arată cel mai limpede pervertirea din istoria totalitară. „Crăsănenii învățaseră să tacă
Istoria ca așteptare by Marius Miheț () [Corola-journal/Journalistic/2523_a_3848]
-
se „ocupe” de un cadavru, din care vrea să facă o tocăniță de dus în vizită în familie...) ș.a.m.d. Textele mixează deseori influențe venite, pe de o parte, din poezia lui Cristian Popescu, iar pe de alta, de la maeștri precum Kafka (Viespea cu cap de muscă), Bulgakov, Dostoievski, dar și Caragiale (vezi titlul cărții!). Cosmin Perța e savuros și creează atmosferă, totul se petrece, în aceste proze scurte, ca într-un vis (personajul se trezește, de multe ori, din
Vizite cu incidente by Adina Dinițoiu () [Corola-journal/Journalistic/2537_a_3862]
-
A fost o perioadă de turbulențe, până prin 1922, în care Franța a trebuit să accepte, să negocieze la nivel intelectual, cultural, această reintrare în normalitate. Dar istoria literară? Ea ce rol a jucat în roman? Cum vă raportați la marii maeștri? Am predat mulți ani literatură. Așa că, vrând-nevrând, sunt prizonierul unor referințe culturale. Nu pot să le ignor. Nu m-au influențat, însă, cine știe ce aceia care au scris despre Primul Război Mondial, fiindcă subiectul meu nu este războiul, ci urmările lui
„Vine un moment în care, ca să supraviețuiești, trebuie să te porți ca și când morala n-ar exista“ by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/2548_a_3873]
-
rugăciunea sau tăcerea. Orice încercare de a i te împotrivi dă naștere unei reacții de îmbrobodire și mai tenace. Dar cel mai anevoios e să cauți să-l învingi cu mijloacele rațiunii, bătălia fiind pierdută de la început grație astuției de maestru dialectician pe care o posedă. În fine, a șasea trăsătură e că, judecat cu unitățile noastre de măsură, Diavolul e irezistibil. Nu i te poți împotrivi decît cedîndu-i, și apoi vrei din nou să fi ademenit. E momitorul prin excelență
Portret de drac by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/2429_a_3754]
-
prea solid în sine însăși pentru a se mai redefini pe sine în termeni noi. Pe acest sol glisant se desfășoară jocul spectaculos al Martei Petreu, în care răsturnările de sens fac scena acestor pagini, asociate cu o tehnică de maestru: crearea unei așteptări în cititor brusc dezamăgită, iar pe golul ivit, explozia de dinamită a unui nou sens. Așa se petrece cu primul „creion“, dedicat lui Lovinescu, care pare la început recenzia unei ediții, apare ulterior drept o cercetare erudită
Uriașii dintre două lumi by Alexan () [Corola-journal/Journalistic/2449_a_3774]
-
în evidență versurile memorabile. Or, Marta Petreu se dispensează de asemenea indulgențe. La ea (cel puțin aici, în Asta nu este viața mea) formulările frisonează. Nimic divagatoriu, nimic straniu pur și simplu (ca la Coșovei, de exemplu, care e un maestru al mezalianțelor), doar o continuă senzație de înstrăinare: „Acasă mă uit de două ori înainte de-a mă așeza/ să nu găsesc scaunul ocupat/ mă dau la o parte pe stradă din fața oricui/ mâncarea gătită de mine o înghit în
Din nou acasă, pe Câmpia Armaghedonului by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/2467_a_3792]
-
care marxismul îl așezase peste mințile profesorilor noștri. Mai mult, aura de discipol al lui Noica îi împrumuta un rang aparte de ființă hibridă, căci, pe de o parte, Vasile Dem era un hirotonit ce fusese uns chiar de recunoașterea maestrului, dar, pe de alta, era un apostat căruia imboldul de a se rupe de filosofie îi conferea rangul unui dezertor cu ștaif, tobă de carte și totodată dospind de nerv rebel, un dezertor care înlocuise oficiul abstracțiunilor cu uzul bizar
Apostatul by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/2469_a_3794]
-
de pe (s)ine toate hainele” și să se împărtășească în taină cu propria pâine ci cu vinul propriu, iar, noaptea, că „î(i) vine să-(și) umple frigiderul / cu propria carne”. Altundeva, niște tineri poeți stau la coadă așteptând judecata Maestrului, unul părăsește rândul, ca să se întoarcă apoi la o, totuși, „judecată dintâi”, care s-ar putea să fie chiar a Maestrului, acceptată după o mai coaptă reflecție... Un alt text antrenează metafora lentilelor, și e o suită de notații impresioniste
Debutul unui poet: Virgil Botnaru by Ion Pop () [Corola-journal/Journalistic/2383_a_3708]
-
î(i) vine să-(și) umple frigiderul / cu propria carne”. Altundeva, niște tineri poeți stau la coadă așteptând judecata Maestrului, unul părăsește rândul, ca să se întoarcă apoi la o, totuși, „judecată dintâi”, care s-ar putea să fie chiar a Maestrului, acceptată după o mai coaptă reflecție... Un alt text antrenează metafora lentilelor, și e o suită de notații impresioniste și nu prea, refăcând în mozaic stări de spirit alerte, aparent disjuncte, dar care articulează de fapt un mozaic de atitudini
Debutul unui poet: Virgil Botnaru by Ion Pop () [Corola-journal/Journalistic/2383_a_3708]