3,302 matches
-
ISPIRESCU, Petre (27.XI.1830, București - 21.IX.1887, București), folclorist și prozator. S-a născut în mahalaua bucureșteană Pescăria Veche, unde tatăl său, Gheorghe, avea o frizerie. Mama, Elena, de origine transilvăneană, era, se pare, o povestitoare neîntrecută. De la părinți, de la calfele și clienții tatălui său, I. a putut asculta, în copilărie, numeroase creații populare, mai ales
ISPIRESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287627_a_288956]
-
sfatul înțelept și gospodăresc al părinților și să se mărite cu un mecanic auto, fără titluri academice, adevărat, dar cu bani buni, casă la curte. Alege mecanicul ( Romanță). Un altul (Vara, în amurg), scârbit de burlăcie, caută o Penelopă de mahala, pe nume Viorica, dar Penelopa se măritase între timp cu domn’ Marcel din Focșani. Lui Ulise nu-i rămâne decât să cugete cu tristețe: „trece vremea, frățioare, se duce”. Hector Săvescu, contabil vechi, divorțat, om serios, are impresia că cineva
ISPIRESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287628_a_288957]
-
înmulțit la orașe, și dețin acolo aproape exclusiv comerțul și industria mare și mică și formează și clasa de meseriași, burghezia și bună parte din populațiunea săracă, pe când românii nu sunt încă funcționari și tot ei ocupă o parte din mahalale, ducând o viață cu caracter jumătate rural. În totalitatea lor, orașele au un caracter special evreu-român“33. Dintre meseriile în care evreii erau foarte bine reprezentați, la începutul secolului XX, depășind de regulă cu mult proporția în care erau reprezentați
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
libret, de I.L. Caragiale și Iacob Negruzzi. Scriitorul încearcă și o literatură de fiziologii în Agatocle Leuștean, Chip din lume și în Două zile la Slănic, unde înrâurirea lui Caragiale este evidentă, îndeosebi în zugrăvirea lui Nae Peruzescu, fante de mahala, arhivar și publicist, fanfaron și incult, folosindu-se de o frazeologie ce trimite la Rică Venturiano. Cu istorisirile sale, uneori naive, alteori înțelepte, mereu atrăgătoare, G. poate fi socotit unul dintre maeștrii nuvelei românești. În afara volumelor de Novele (I-II
GANE-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287162_a_288491]
-
idilizarea raporturilor între boieri și țărani. Continuând acțiunea din primul roman, Pandurul are ca protagonist pe Tudor Vladimirescu; narațiunea capătă o respirație mai largă, înglobând descrieri pitorești: imagini din București, case și moravuri ale boierimii românești sau fanariote, dar și mahalale, ruine, mizerie citadină. Portretul Sofianei Pantas, curtezana grecoaică ce fuge cu banii Eteriei, înșelând pe Ipsilani, este antologic. Prezentarea contextului istoric și a situațiilor particulare e absorbită în conversația personajelor, creând iluzia realității. Autoarea fructifică asidue cercetări: documentele colecției Hurmuzachi
DUMBRAVA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286899_a_288228]
-
obiceiurile protipendadei. Comicul vine din caricarea nu atât a gesturilor, cât a limbajului. Din împerecheri de arhaisme, neologisme și expresii populare, F. știe să obțină efecte de o anume savoare. Jargonul împestrițat cu franțuzisme al celor două „prețioase ridicole” din mahalaua Bucureștilor, Elenca și Luxandra, anunță, prin nostima lui bizarerie, vorbirea fistichie a Chiriței lui Vasile Alecsandri. SCRIERI: Din ale lui Costache Facca, în I. Heliade-Rădulescu, Diverse, vol. V: Poezii inedite, București, 1860; Comodia vremei (Franțuzitele), îngr. și pref. Vasile Vârcol
FACA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286928_a_288257]
-
formă de corabie din centrul capitalei, se constituie în documentul unui radical protest față de regim, față de convențiile literare impuse și urmate de barzi subordonați pro paecunia. Poezie de circumstanță, aparent, infuzată de efluvii etilice și de argoul boemei sau al mahalalei, „singaporenele” sunt, în realitatea lor adâncă, toarse din destinul unei întregi generații literare condamnate la tăcere și la mizerie. Caracterul trubaduresc, goliardic, înrudirea evidentă (și exprimată de autor) cu spiritul lui Villon, Rimbaud și al celorlalți „poeți blestemați”, dar și
GEORGE-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287216_a_288545]
-
hiperbolizantă, aglomerări vaste de substantive și epitete creează reușite portrete și tablouri. Rima este facilă, uneori chiar forțată, dar ritmul alert e adecvat precipitării întâmplărilor. Prin lexic, printr-o anume familiaritate, prin umorul malițios și echivoc, cu un specific de mahala bucureșteană, H., cu iscusința sa de a versifica, pare să-l prefigureze pe Anton Pann. SCRIERI: Povestea mavroghenească, îngr. Gh. Adamescu, București, 1896; ed. îngr. și introd. Dan Simonescu, CPV, 225-229, 258-281. Repere bibliografice: Iorga, Ist. lit., III, 117-122; Călinescu
HRISTACHE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287461_a_288790]
-
Duțescu-Duțu. E posibil ca autorii să se fi inspirat din piese franțuzești. Mai izbutită, deși tezistă, cu accente moralizatoare, este Crai de ghindă („Convorbiri literare”, 1899), un fel de Dama cu camelii autohtonă, a cărei acțiune se desfășoară în mediul mahalalei. Înrudită tematic este „drama socială” Minciuni convenționale, de fapt o melodramă. Scrisă alert, nervos, piesa vădește un bun spirit de observație. O dramă „forte”, nu și ca mijloace de realizare, e Feciorul de milionar. În epocă, L. este un autor
LEONESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287779_a_289108]
-
de umor decât de intenții satirice aruncă autorul asupra periferiei capitalei. Defecte mărunte, rivalități femeiești, ilare apucături de mahalagii, prejudecăți sociale sunt prezentate ca elemente care colorează viața, fără să o degradeze prea mult. Este cazul comediilor Pălăria și Urechea mahalalei (ambele jucate la Teatrul Național bucureștean, în 1924, respectiv în 1926), simpatice defilări de „caractere”, gesturi și limbaj specifice acestui spațiu, montate în mici intrigi, menite să captiveze atenția binevoitoare a spectatorilor. De alt gen este cea mai aplaudată piesă
RIULEŢ. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289286_a_290615]
-
și „coleoptere” ce se agită cu intenții otrăvite în jurul ei și al maestrului, să își impună voința dreaptă, conducând totul, inclusiv propria-i soartă, spre un final fericit. Alte piese, jucate și editate - comedia cu cântece Un rege Lear al mahalalei (Teatrul Grădina Blanduziei, în 1911), Păcat cu gândul (1913), Cu perdelele lăsate (Teatrul Național din București, în 1916), Primejdioșii (1926), Taina, tragedie pe un motiv epic din John Galsworthy (jucată la Craiova și Cluj, în 1935) - sau rămase în periodice
RIULEŢ. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289286_a_290615]
-
domniței, București, 1919; Cimitire, București, 1920; Poemele despărțirii, Cluj, 1921; Pentru țară!, București, 1922; Piedica, Brăila, 1923; Pălăria, București, 1924; Ordaliile lui Mionel, București, [1924]; Poezii, pref. George Murnu și Liviu Rebreanu, București, 1925; Noaptea măștilor sfâșiate, București, 1926; Urechea mahalalei, Făgăraș, 1926; Primejdioșii, Slobozia, 1926; Epigrame, Slobozia, 1927; Cinci piese jucate, București, 1928; Papagalii, București, 1929; Cazul Soniei Dimitrievna, București, 1933; Pielea îngerului negru, București, 1934; Zidul socotelilor, București, 1935; Taina, Craiova, 1935; Epigrame, București, 1938; Replici, București, 1938; Sensibiltate
RIULEŢ. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289286_a_290615]
-
46; A. de Herz, „Pentru țară”, DMN, 1922, 5485; [Interviuri], DRI, IV, 292-306; C.M., „Pălăria”, RP, 1924, 1972; A. de Herz, „Pălăria”, ALA, 1924, 182; I.P. [I. Peltz], „Ordaliile lui Mionel”, „Revista pentru toți”, 1925, 1; A. de Herz, „Urechea mahalalei”, DMN, 1926, 6934; B. Cecropide, „Urechea mahalalei”, UVR, 1926, 12; Lovinescu, Ist. lit. rom. cont., III, 233-234; Iosif Nădejde, „Papagalii”, ADV, 1928, 13 797; A. de Herz, „Papagalii”, DMN, 1928, 7904, 7905; C. Tavernier, „Papagalii”, „Premiera ilustrată”, 1928, 5; Emanoil
RIULEŢ. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289286_a_290615]
-
1922, 5485; [Interviuri], DRI, IV, 292-306; C.M., „Pălăria”, RP, 1924, 1972; A. de Herz, „Pălăria”, ALA, 1924, 182; I.P. [I. Peltz], „Ordaliile lui Mionel”, „Revista pentru toți”, 1925, 1; A. de Herz, „Urechea mahalalei”, DMN, 1926, 6934; B. Cecropide, „Urechea mahalalei”, UVR, 1926, 12; Lovinescu, Ist. lit. rom. cont., III, 233-234; Iosif Nădejde, „Papagalii”, ADV, 1928, 13 797; A. de Herz, „Papagalii”, DMN, 1928, 7904, 7905; C. Tavernier, „Papagalii”, „Premiera ilustrată”, 1928, 5; Emanoil Cerbu, „Papagalii”, „Gazeta de duminică”, 1928, 163
RIULEŢ. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289286_a_290615]
-
Scrieri, IV, 522-523; Horia Stanca, „Epigrame”, „Freamătul școalei”, 1938, 3-4; George Bota, „Epigrame”. „Replici”, F, 1938, 9-10; Călinescu, Ist. lit. (1941), 641, Ist. lit. (1982), 722, 1018; Corneliu Moldovanu, Autori și actori, București, 1944, 239-240, 259-261; Valentin Silvestru, „Pălăria”. „Urechea mahalalei”, F, 1975, 3; Brădățeanu, Istoria, II, 75-76; Modola, Dramaturgia, 216-217; Todor, Confluențe, 69, 249; Dan Giurea, „Urechea mahalalei”, ARG, 1984, 1; Const. Rîuleț, DRI, IV, 293-306; Dicț. scriit. rom., IV, 72-73. C.T.
RIULEŢ. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289286_a_290615]
-
Ist. lit. (1941), 641, Ist. lit. (1982), 722, 1018; Corneliu Moldovanu, Autori și actori, București, 1944, 239-240, 259-261; Valentin Silvestru, „Pălăria”. „Urechea mahalalei”, F, 1975, 3; Brădățeanu, Istoria, II, 75-76; Modola, Dramaturgia, 216-217; Todor, Confluențe, 69, 249; Dan Giurea, „Urechea mahalalei”, ARG, 1984, 1; Const. Rîuleț, DRI, IV, 293-306; Dicț. scriit. rom., IV, 72-73. C.T.
RIULEŢ. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289286_a_290615]
-
Sbilț o variantă românească a „omului de prisos” din proza rusească, într-o ultimă etapă a involuției lui. Deprins a-și crea dificultăți spre a le birui, S. fixează cadrul altei „comedii tragice”, Dezertorul (1919), de asemenea remarcabilă, într-o mahala a Bucureștilor, probabil spre a dovedi că periferia, din care I. L. Caragiale recoltase atâtea situații comice, poate oferi și material de dramă. Se află aici o lume care vorbește cu „căzutără”, „înnebunitără”, „lăsatără”, „cumpăratără”, „vrutără”, cu „meletar” și „ordinanță”, cu
SORBUL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289795_a_291124]
-
de la un soț ofensat, și de la un patriot revoltat. Înfruntarea devine ciocnire între două forțe beligerante, e o părticică din războiul în curs, frontul fiind strămutat lângă o masă cu sticle și pahare pline, într-o casă aparent pașnică, de mahala. Duelul verbal scoate la iveală o trăsătură sufletească a lui Silvestru Trandafir, de nebănuit din comportarea lui anterioară. „Dezertorul” se oferă prizonier ofițerului inamic, cu condiția ca acesta să permită plecarea din București a soției și a soacrei sale. Urmează
SORBUL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289795_a_291124]
-
lui Silvestru Trandafir în aureola jertfei supreme. Purtând sub carapacea asprimii și vulgarității, cărora își datorează porecla, un suflet vibrant, Piele-Groasă își trimite familia în teritoriul neocupat, el rămânând să răspundă pentru omorul făptuit. O face spre a nu expune mahalaua, după descoperirea uciderii lui Schwalbe, represaliilor dușmanului, dar și pentru a-și putea rosti, în felul său, disprețul față de cotropitori chiar în fața Curții Marțiale. După ce, în momentul despărțirii de familie, dovedește o duioșie de care părea că nu e în
SORBUL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289795_a_291124]
-
o organizare cvasimilitară: mici drame și aventuri, câteva tipuri de studenți și profesori, totul sigur, cu bun-simț și umor, agrementat cu dialoguri hazoase. În alte povestiri experiența de silvicultor a autorului servește ca fond al relatării unor întâmplări comune. În mahalaua Grant (1971) este romanul unui crâmpei din viața de la periferia capitalei, din jurul anului 1900. În prim-plan se află istoria unei familii de birtași care, deși prosperă, se destramă din motive amoroase. Autorul surprinde ceva din atmosfera mahalalei, insistând pe
STEFANOPOL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289911_a_291240]
-
comune. În mahalaua Grant (1971) este romanul unui crâmpei din viața de la periferia capitalei, din jurul anului 1900. În prim-plan se află istoria unei familii de birtași care, deși prosperă, se destramă din motive amoroase. Autorul surprinde ceva din atmosfera mahalalei, insistând pe urmărirea unor destine umane, fără lirism, fără porniri critice sau ironii. Neașteptate sunt romanele sale istorice. Hangița Tudora (1970) imaginează viața mamei lui Mihai Viteazul, fiică de moșneni olteni, ajunsă roabă la turci, răscumpărată de un negustor grec
STEFANOPOL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289911_a_291240]
-
sunt reconstituiri, ci construcții ficționale, slujite de un stil neafectat de clișee, cursiv, uneori ușor ironic. SCRIERI: Dintr-un vârf de tufan, București, 1937; Regina balului, București, 1946; Regina balului, București, 1968; Hangița Tudora. Măria-sa Burduja-vodă, București, 1970; În mahalaua Grant, București, 1971; Povestiri pestrițe, București, 1974. Repere bibliografice: Tudor Arghezi, Un nou scriitor, RFR, 1945, 1; Octav Șuluțiu, „Regina balului”, „Apărarea”, 1946, 21; C. Pajură [C. Papacostea], „Regina balului”, „Severinul liber”, 1947, 116; N. St. [N. Steinhardt], Nuvelele d-
STEFANOPOL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289911_a_291240]
-
1946, 21; C. Pajură [C. Papacostea], „Regina balului”, „Severinul liber”, 1947, 116; N. St. [N. Steinhardt], Nuvelele d-lui Ștefanopol, RFR, 1947, 5; Piru, Panorama, 405-406; Mircea Iorgulescu, „Hangița Tudora. Măria-sa Burduja-vodă”, RL, 1970, 33; E. M. [Emil Manu], „În mahalaua Grant”, SPM, 1972, 66; Valentin Chifor, Un prozator uitat - Al. Ștefanopol, „Cercetări de limbă și literatură” (Oradea), 1990; Popa, Ist. lit., I, 272; Dicț. scriit. rom., IV, 474-475. C. T.
STEFANOPOL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289911_a_291240]
-
1962), Eminescu (1964), Romanța (1967), Pe urmele lui Demetrian (1970), Creangă (1972), Esculap și mica lui prietenă (1973) etc. Ș. a mai compus „piese scurte” - Epilogul, Eu vreau un pisoi, Fapt divers, Semnul particular, Vocea sângelui, Istoria se repetă, Secătura mahalalei, Smărăndița, Reîntâlnire ș.a. -, a realizat adaptări și prelucrări (între altele, Papa Lebonnard după Jean Aicard, Zaza după Pierre Berton și Charles Simon, Călătoria domnului Perrichon după Labiche), adaptări radiofonice ori televizate ale propriilor piese, scenarii pentru teatru radiofonic sau televiziune
STEFANESCU-6. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289908_a_291237]
-
procedează ca un romancier, povestește, relatează”, semnalând virtuțile „realiste” ale textului, însă a blamat excesele lacrimogene, înduioșarea ieftină, finalul forțat etc. Oarecare ecou în epocă a avut Vis de secătură (o probabilă eboșă fiind reprezentată în 1941 sub titlul Secătura mahalalei). Ambianța - după cum relata într-o cronică Șerban Cioculescu - este cea a unui „colț pitoresc din Bucureștii de după primul război mondial, cu covrigari greci, cu rahagii turci, cu țigănci florărese și cu lampagii de altădată”. Dudu Zamfirescu, lumpen-intelectual boem și rebel
STEFANESCU-6. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289908_a_291237]