KorAP: Find »[drukola/base=mantie & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...44 45 46 ...84 >

2,098 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762

spre mine. Mă împușcase! Nu mi-am văzut viața într-o secundă, înaintea ochilor. Tot ce am văzut era fața speriată a copilului și plumbul care trecuse prin mine. E în regulă, zisei ca să sparg atmosfera înghețată. E antiglonț. Ridicasem mantia și o arătasem. Nu era nici o gaură în ea. Trebuia să fie antiglonț, dacă Davirum era întreg, nu? "Chiar sunt antiglonț?" " Da, Corvium, sunt", răspunse Vladimir imediat. Altfel nu avea nici un rost să primim mantii dacă nu ne ajutau la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
atmosfera înghețată. E antiglonț. Ridicasem mantia și o arătasem. Nu era nici o gaură în ea. Trebuia să fie antiglonț, dacă Davirum era întreg, nu? "Chiar sunt antiglonț?" " Da, Corvium, sunt", răspunse Vladimir imediat. Altfel nu avea nici un rost să primim mantii dacă nu ne ajutau la nimic. Unul dintre cei de lângă elevul în cauză se repezi spre el, îi smulse pistolul din mână fără milă și îi trase una zdravănă după cap. Frederik Olmeg, căscatule! Dacă omorai pe cineva? Încet, încet

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
în normal. Veniseră câțiva să mă întrebe dacă sunt bine. Da, sunt bine. Traumatizat? Nu. Speriat? Puțin. De fapt, puțin mai mult, din motive pe care le voi explica mai târziu. Curând, totul fusese ca înainte. Înainte de a fi împușcat. Mantia era, într-adevăr, antiglonț, la fel ca ale lor. Totuși, eu nu eram. Mă simțeam de parcă aș fi murit. Ceea ce mulți ar fi găsit intrigant e faptul că glonțul nu l-am găsit în partea din față a mantiei, ci

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
împușcat. Mantia era, într-adevăr, antiglonț, la fel ca ale lor. Totuși, eu nu eram. Mă simțeam de parcă aș fi murit. Ceea ce mulți ar fi găsit intrigant e faptul că glonțul nu l-am găsit în partea din față a mantiei, ci în interior, pe partea din spate, cea care se lipea de spatele meu. Și atunci ar fi venit întrebarea: "Cum a ajuns glonțul acolo?". Nici nu eram încheiat la mantie! Mă făcusem alb la față. De fapt, devenisem alb

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
nu l-am găsit în partea din față a mantiei, ci în interior, pe partea din spate, cea care se lipea de spatele meu. Și atunci ar fi venit întrebarea: "Cum a ajuns glonțul acolo?". Nici nu eram încheiat la mantie! Mă făcusem alb la față. De fapt, devenisem alb la față din momentul în care am văzut țeava pistolului îndreptată spre mine. Dar acum, m-am făcut, dacă e posibil, mai alb. Eu trebuia să fiu... mort. Destul și satisfăcător

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
sunt mănuși din... Nu mai eram atent. Cum trăiam? Nu trebuia să fiu mort? Plumbul trebuie că trecuse prin sternul meu, rupse o bucată de inimă, spulberase coastele din spate și s-ar fi implantat direct în materialul impenetrabil al mantiei. Oare eram (mi se făcu rău de la o asemenea idee)... nemuritor? Cuvântul începea să aibă un oarecare ecou în interiorul conștiinței mele și începu după un timp să revină. Mai puternic. Mai puternic. Mai puternic! Asurzitor! Nu auzeam, nu eram conștient

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
mai erau la locul lor. O parte erau date la perete, cu niște plăci deasupra. Erau paturi improvizate, căci nu erau îndeajuns de multe la subsol. Celelalte nu știu unde erau. În mijlocul camerei era aceeași cutie din care Vladimir mi-a scos mantia pe care o aveam acum pe mine. Deși pe ceilalți îi trimise afară și îi sfătui să nu intre decât când va veni Soliteraj, pe mine m-a chemat lângă el doar cu privirea sa, ce părea să mă întrebe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
am făcut? Se ridicase, se dăduse un pas mai în spate și îmi întinse și teaca. O luai și se schimbă și ea asemeni sabiei. Până la urmă... teaca era o prelungire a sabiei, nu invers. Pe măsură ce îmi potrivea teaca în interiorul mantiei, în partea stângă, cu gura în partea de jos, îmi explica: Eterna nu-i numai o sabie. Are spirit în ea și e mai bătrână decât toți cei din mintea ta puși la un loc și adunați încă o dată. Ea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
decât una în acel moment. Neagră, zise el timid, marcat de ridicolul întrebării. Și mare, nu? spusei îndrăzneț. Da... unde vrei să ajungi cu întrebările astea? Eu nu le văd rostul. Pistolul tău, te rog! îi poruncii. Întinse mâna în mantia care-i acoperea umerii și trunchiul, apucă mânerul rece și mi-l întinse cu suspiciune. L-am luat rapid, fără îndoială, știind ce fac, l-am îndreptat spre tabla neagră și am tras trei focuri, unul lângă altul. El s-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
Mihail și a-i explica ce avea de făcut, în afară de a termina de baricadat fiecare etaj. Velail! îmi aminti Vladimir. Coborâsem scările spre cel mai mare laborator de informatică din colegiu. Pe drum, am văzut că fiecare elev purta acum mantiile primite și că pistoalele și armele și-au găsit un loc în ele, de parcă fiecare haină ar fi avut un loc conceput special pentru acest scop. De asemenea, fiecare din ei purta câte un dispozitiv în ureche, abia observabil, cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
zbăteam haios s-o scot din teacă inutil, căci ea rămânea încăpățânată în lăcașul ei, înfricoșată de ceva ce pe mine nu mă afecta. Moșneagul se sculă de pe tronul său negru și înaintă spre mine. Am băgat mâna în faldurile mantiei, căutând She'le'ri. Le-am găsit și le-am apucat cu lăcomie. Nici acestea nu doreau scoase. Bătrânul se apropia din ce în ce mai mult și cu fiecare pas părea că întinerește. Părul sur îi devenea plin de viață și fața sa

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
simțeam cum voința sa năzuiește aceeași dorință ca și mine. E împotriva firii să fie scoasă împotriva mea. Înțelegi? Ea înțelege. Nu i-o conveni, dar înțelege și trebuie să se supună. De ce îmi era cunoscut? Băgă mâna în faldurile mantiei sale. Credeam că mă va ucide. În schimbul lucirii unui pumnal, am văzut strălucirea unui colier. Mi-l puse în jurul gâtului. Să mi-l dai când va veni vremea! Se întoarse spre tronul său. N-ai decât să ți-l ții

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
în tremurul abia perceptibil al clădirii! Era atât de gras și de ignorant! Superficial și imposibil de mândru! Am luat-o pe prima scară care ducea la subsol. În umbra de sub pământ mi-am furișat pistolul confiscat de la Helur sub mantie. Mă ajunsese din urmă. De ce ești tulburat? N-aș ști să-ți spun, zise el neliniștit. Probabil din cauza incidentului cu elicopterul... nu-s sigur. Unde mergem? Am găsit o locație pe aici, pe undeva, care ne va ajuta să plănuim

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
pentru un vierme ca tine, dar azi mă simt generos, așa că... Apăsă trăgaciul și proiectilul porni, ieși din țeavă, și sunetul său cutremură stalactitele ale căror vârfuri amenințătoare ieșeau din întunericul tavanului. Proiectilul trecu prin mine și fu îmbrățișat de mantia neagră a necunoscutului din spatele meu. Ce bine că a funcționat! Nu sunt cuvinte pentru a descrie mirarea care i-a înghețat mintea. Eu trebuia să fiu mort. Întins pe pietrele reci cu o gaură în craniu! Ochii îi erau cât

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
mie. M-am azvârlit asupra sa cu toată puterea și viteza pe care o puteam avea atunci. Eram ca o avalanșă. Odată pornit, imposibil de oprit! Mintea sa nu mă putea reține decât prea târziu. Am trecut cu brutalitate peste mantia sa de gânduri mereu în alertă. Le-am spulberat așa cum face vântul de iarnă cu zăpada arctică. Nu știu dacă a avut timp să-și dea seama ce vroiam să fac. A reușit însă să-și înțepenească gândurile, făcându-le

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
apropiam ca un lup de prada sa, cum totul în jurul meu se mișcă cu încetinitorul și cum eu eram atât de rapid printre gloanțele care șuierau în jurul meu. Se apropiau de mine și treceau prin mine, oprindu-se abia în interiorul mantiei. Eu eram Corvium! Vedeam și trăiam prin el! Era mânat de o ură care-i mistuia inima și sufletul și de o nerăbdare care-i făcea mâna rece să tremure. Cu pași rapizi trecu de prima fereastră. Fusese împușcat de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
ocupau de coridorul B. Băgă mâna în faldurile pelerinei, apucă mânerele reci ale She'le'ri și le scoase pe amândouă. Văzând că ținta lor nu se prăbușește, cei doi TEG țipară la ceilalți. Încă cinci gloanțe fură prinse de mantie până trecu de a doua fereastră. La strigătele primilor răspunse atenția celorlalți patru, care adoptară poziții defensive față de cel care se apropia vertiginos de ei. "Oh, muritorilor! Sfârșitul vostru vine pe aripile vântului!" Dintr-o zvâcnire de încheietură, la vreo

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
apărut iubirea de sine și de cel de lângă tine, acel simțământ care te face să-ți pese de cei din jur și de soarta lor. Acea pornire sufletească ce te împinge la a-i da neputinciosului întins lângă un perete mantia de pe tine ca să știi că doarme liniștit și bine. Gloanțele lunetiștilor cădeau ca picăturile de ploaie pe tablele noastre dragi, iar muzica, îndrăgită a unora, displăcută altora, e înăbușită într-un fel miraculos de întunericul de afară și de fulgii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
menționez și îngrozitor ca să mă gândesc la el. În colțul din spate al sălii, lângă geam, era o formă amorfă albă bolnăvicioasă care plutea pe la jumătate de metru înălțime. Sub ea se ghicea un corp de om, culoarea cenușie a mantiilor din Leverif și o mască de gaz care acoperea fața muribundului. Încă respira... Era atât de sumbră scena! Încă respira nefericitul. Ceața îl măcina și îi rodea carnea de pe el cu nesfârșită răbdare, iar el stătea neputincios, pe jumătate inconștient

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
pătrunzători ai lui Helur. Descifra la capătul coridorului pe Sergheiov, iar în spatele său, ochii reci ai lui Mihail. De pe celelalte holuri veneau Gavriil, Maghir și Cozmin, care avea un păr zburlit și ochi umflați de somn. Erau îmbrăcați cu toții în mantiile gri ale Leverifului și purtau în spate sau în mâini o armă cu care fiecare se împăca cel mai bine. Suntem toți? întrebă Gavriil ajungând lângă ceilalți. Da. Suntem nouă. A mai rămas cineva pe sus? Nu cred! Oricine mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
șederea sau dacă să-și continue drumul, pentru că nu mai avea victime pe care să le devoreze. Realizând cine e de vină că ținta ei prioritară fugi, într-o clipă se aruncă asupra celor cinci tancuri și le învălui în mantia ei albă lăptoasă, condamnându-le. Nu mai avea rost să zăbovească acolo. Văzură, din pură coincidență, cum colegiul le-a fost distrus și cum Boala Neagră se răzbuna acum pe cei care i-au forțat ținta să-și părăsească bârlogul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
bine. Își traseră sufletul un minut, două, discutară un plan de acțiune și îl puseră în aplicare. Aerul înghețat le intra benevol în plămâni și îi irita îngrozitor. Fugeau cât puteau de repede pentru că știau că nouă oameni îmbrăcați în mantii gri și acompaniați de cinci dulăi înalți de un metru jumătate erau o imagine dubioasă și că peste tot erau informatori și oameni de-ai Securității care nu aveau somn și urmăreau absolut orice. Dând un colț al străzii, au

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
spre ea. Pe străzi nu era nici o țipenie de om și doar vârfurile înghețate ale copacilor se mai mișcau sub adierea vântului și sub greutatea zăpezii. Ajunși în fața gării, dăduseră de un mecanic. Helur ieși în față și din faldurile mantiei sale scoase un document ce era ornat cu Rombul Argintiu al Elitelor. Doresc să vorbesc cu șeful de stație! Omul dispăru și, în mai puțin de un minut, apăru cel chemat: un individ îndesat, cu puțină burtă, cu păr neîngrijit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-i arunc în vagon și apoi să urc și eu. Nu era ultima garnitură. Mai erau două după cea în care m-am urcat eu. În câteva minute veni cel care ne-a îndemnat să urcăm. Băgasem mâna în faldurile mantiei și apucasem patul pistolului care se odihnea lângă șoldul meu. De unde știu că veniți din Leverif și că tot acolo mergeți? Băgă de seamă poziția mea ușor ofensivă și ridică mâinile în sus, arătându-mi că nu prezintă nici un pericol

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
întins, protejat de frigul de afară de o cupolă de sticlă, se distingea o singură persoană. Era înaltă și zveltă, doar puțin atinsă de anii care au trecut peste ea. Părul lung și negru i se revărsa în cascadă peste o mantie cenușie, special căptușită împotriva gerului, și ochii verzi, încă pătrunzători, examinau fiecare față. Se uita debusolată în jur. Căuta pe cineva. Ani, împărăteasa, când dădu cu ochii de mine, se apropie, mă luă de umeri, îngrijorată, și îmi reproșă de parcă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]