1,327 matches
-
o lume de dincolo de uman -, el evocă „ceva neomenesc, ceva divin”, produce „o miraculoasă revelație”. Veritabile semne plastice, autentice statui, „hieroglife în trei dimensiuni” (operând, ca atare, fuziunea semnului pictat cu cel sculptat), actorii dispun - în toată această splendoare a materialității lor - de „semne misterioase ce corespund unei realități neștiute, fabuloase și obscure”. O realitate aparținând unui altundeva, morții sau divinității, asta chiar că nu mai contează. Descriind corpul-statuie al actorului-dansator balinez, Artaud nu apelează doar la imaginea trupului viu, concret
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
ce corespund unei realități neștiute, fabuloase și obscure”. O realitate aparținând unui altundeva, morții sau divinității, asta chiar că nu mai contează. Descriind corpul-statuie al actorului-dansator balinez, Artaud nu apelează doar la imaginea trupului viu, concret, evoluând în strălucitoarea lui materialitate, ci și la aceea a corpului-mumie, a corpului „pietrificat”, cu gesturi seci, epurate, lineare, un corp în care osul, element dominant, devine un echivalent al pietrei. Căci nu sunt oare aparițiile dansatorilor însoțite de zgomotul unei rostogoliri de pietre? În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
dublului; actorul dă, așadar, formă unei umbre, unei „efigii spectrale” pe care, așa cum spune Artaud în „Un atletism efectiv”, teatrul o modelează, o învestește cu un sens material. Într-adevăr, acest spectru al sufletului are o anumită consistență, o anumită materialitate: „Credința într-o materialitate fluidă a sufletului este indispensabilă meseriei de actor”. Actorul trebuie „să vadă ființa umană ca pe un Dublu, ca pe acel Kha al Îmbălsămaților din Egipt, ca pe un spectru etern dinăuntrul căruia răsună forțele afectivității
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
formă unei umbre, unei „efigii spectrale” pe care, așa cum spune Artaud în „Un atletism efectiv”, teatrul o modelează, o învestește cu un sens material. Într-adevăr, acest spectru al sufletului are o anumită consistență, o anumită materialitate: „Credința într-o materialitate fluidă a sufletului este indispensabilă meseriei de actor”. Actorul trebuie „să vadă ființa umană ca pe un Dublu, ca pe acel Kha al Îmbălsămaților din Egipt, ca pe un spectru etern dinăuntrul căruia răsună forțele afectivității”. „Asupra acestui dublu acționează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
divinități, fie că e vorba despre morți) să se poată iarăși revela prin formele vizibilului. Teatrul și dublul său urmărea să reactualizeze categoria dublului în sensul ei cel mai arhaic, acela al unei prezențe/absențe pe care piatra și psyche-ul, materialitatea cea mai opacă și imaterialitatea cea mai străvezie să le cristalizeze în relația lor tensionată. Kantor sau baraca de bâlci ca teatru al morțiitc "Kantor sau baraca de bâlci ca teatru al morții" Când scria fundamentalul său text-manifest „Teatrul morții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
a se bălăci în concretețea materială a lumii, în această escrocherie a aparențelor ce reprezintă nivelul cel mai de jos al existenței”. Kantor crede, dimpotrivă, că manechinul este indispensabil teatrului său, un teatru al morții, tocmai pentru încărcătura lui de materialitate datorată acestor aparențe. „Prezența manechinului e în deplină concordanță cu convingerea mea tot mai fermă că arta nu poate exprima viața decât prin absența vieții și prin recurgerea la moarte, folosindu-se de aparențe șs. n.ț, de vidul spiritual
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
află sicriul cu trupul neînsuflețit al împăratului Germaniei oferă prilejul unei false ceremonii, simulate, găunoase, scurte sau lungi, în cinstea oricărui fel de absență”. Vrând să dea expresie acestui permanent joc între absență și prezență, spectral și piatră, vid și materialitate, joc în care vede adevărata esență a teatrului, Genet va apela și la un alt procedeu, cel al imaginii reflectate în oglindă, făcând din el un soi de metaforă geamănă cu aceea a mormântului gol. În Balconul, oglinzile multiplicate devin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
fel de absență” vizează „construirea unei civilizații spectrale”, dar că scopul ei nu poate fi atins „folosind alte vocabule în afara celor ce reflectă o realitate compactă și continuă”. În teatru, spectralul nu există decât dacă e înscris în vizibil, în materialitate. În teatru, adică în acea sferă paradoxală a „durei aparențe”, care ține în egală măsură de rigiditatea monumentalului și de evanescența reflexului. În jocurile de reflexe din teatrul lui Genet, oglinda lui Narcis stă alături de cea a lui Gorgo. Antichitatea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
contopi cu reflexul, cu imaginea lor reflectată, și pentru a atinge acea zonă a celei mai depline libertăți, unde totul se cristalizează în „Absență” și în „Moarte”, personajele din primele tablouri ale Balconului - Episcopul, Judecătorul, Generalul - au nevoie de întreaga materialitate a teatrului. Căci numai datorită fastului teatral al ornamentelor costumului său Episcopul poate recuceri fortăreața de unde fusese alungat și unde își regăsește atributele esențiale ale funcției sale, a cărei exercitare îi împrumută ceva din încremenirea solemnă a statuilor. Ceea ce-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
imagini corporale sublime, menite să consolideze și să informeze - adică să fixeze - amintirile noastre, spaimele noastre, dorințele noastre”1. Oare nu este el acela care, din cele mai vechi timpuri și până astăzi, a dat viață materiei inerte, a dat materialitatea cea mai palpabilă invizibilului, a dat pietrei mute a colossos-ului puterea de a concretiza și de a mobiliza umbrele? Georges Didi-Huberman ne amintește și că acest „om al credinței” a reelaborat o ficțiune a timpului, deschizând astfel calea spre „marele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
și de poezie, de vreme ce pare să existe un dispreț explicit pentru tot ce nu este ban și valoare materială, peste tot în lume...!? Poezia este o formă de rezistență împotriva existenței ca mediocritate, ca violență, ca mercantilism, ca prostie, ca materialitate pură... Peste tot pe planetă poezia continuă pulseze, să-și transmită energia binefăcătoare. Nu moare ea, așa de ușor, POEZIA. Cum spunea Nichita Stănescu, "nu mor caii când vor câinii". Dacă nu ai fi fost scriitor, ce crezi că ai
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
Rogojin este posesorul copiei după tabloul lui Hans Holbein, în care Hristos este prezentat ca înfrânt definitiv de moarte. Imaginea, care-i uluise atât pe Mîșkin, cât și pe Ippolit, constituie o emblemă a casei lui Rogojin, ce subliniază că materialitatea sumbră triumfă asupra spiritului. Motivul demonului va fi prezent și în volumul următor. De această dată, nu identificăm, doar un singur personaj construit după acest tipar, ci o întreagă serie. Mai mult decât atât, chiar titlul romanului, Demonii, include în
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea - de la teorie la practică 1 by Antonina Bliorţ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/427_a_1381]
-
romanul Frații Karamazov. O parte a familiei lui Alexei Karamazov („omul lui Dumnezeu”) se situează de partea binelui: mama sa credincioasă, Sofia Ivanovna, părintele său spiritual, starețul Zosima. Dmitri (numele său ar putea aminti de Demeter, zeiță a pământului, sugerând materialitatea, dar și necesitatea morții pentru a ajunge la înviere) este un personaj care are toate aparențele răului, dar în sufletul căruia se produce un miracol, o transformare. Deși nu este vinovat, în sensul strict al faptelor, Dmitri s-a gândit
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea - de la teorie la practică 1 by Antonina Bliorţ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/427_a_1381]
-
să precizăm că asemenea versuri îndreptățesc raportarea la lirica interbelică, în special la Arghezi (de altfel observația s-a și făcut ); totuși, dacă experiența mistică, grefată pe o evidentă vocație profetică, este, incontestabil, argheziană, nu e mai puțin adevărat că materialitatea imaginilor, care șochează, nu de puține ori prin aspectul hibrid, rezultat din aglutinarea de organic și mecanic, ne trimite cu gîndul la expresioniști, cum se întîmplă în aceste versuri: "soarele se lasă cioplit în artere de electroencefalograma inerției/ ploi sînt
Un poet neo-expresionist by Catrinel Popa () [Corola-journal/Journalistic/14867_a_16192]
-
are totuși și el idei regizorale, incluse în text și în armonie cu viziunea sa proprie despre pasiunile oamenilor și care ar trebui respectată. Altfel ce facem cu moștenirea unei culturi? Schelele acelea în orice caz îmi atrag mereu privirea, materialitatea lor fără sens îmi deturnează atenția și plec de la spectacol cu ele în minte, însoțind în mod stupid fiorul tragediei. Tot așa picioarele desculțe ale acelui ticălos. Asta înseamnă naturalism în teatru. Iar isteria celor două surori ne propune de
Imposibila întoarcere by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295610_a_296939]
-
în urma ta, la numai câțiva pași, simțindu-i răsuflarea parfumată în ceafă, caldă, mângâitoare, uneori precipitată de emoția limpede a clipei. E de ajuns să întorci puțin capul, pe furiș, și-l zărești... cu ochii uimiți, mari, parcă speriat de materialitatea fragedă a frumuseții lumii acestia... Și atunci înțelegi că și tu îl aperi pe el, îl obișnuiești cu lucrurile, cu ființele, cu plantele, cu animalele... da, îl protejezi de singurătatea instaurată brusc în jur... Și sufletul ți-e mistuit de-
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2209_a_3534]
-
Sunt alții poate mai mari decât el, cari nu scriu. Aceia sunt piatra scumpă în învelișul de egoism, pe care nu-l pot sau nu se îndură să-l lepede.” Nicolae Iorga 333. „Omul și-a făcut cartea în toată materialitatea și spiritualitatea ei; el o gândește, el o scrie, el îi dă hârtia, cerneala, tiparul, el îi adună foile, i le coase, i le leagă, el o citește. În conspirația intelectului față de natură, cartea solidarizează azi două miliarde de suflete
MEMORIA C?R?II by NICOLAE MILESCU SP?TARUL () [Corola-publishinghouse/Journalistic/84375_a_85700]
-
și economică“, spune ea, în urma a cinci coordonate dinainte stabilite), pentru a fixa „senzația“ acelei zile. La asta se adaugă maniera ei prea puțin informativă și mai degrabă sculpturală de a percepe realitatea, astfel că zilele vor avea o anumită materialitate, textură, culoare. Și chiar text. Pasul numărul doi al acestui demers la granița dintre utilitate (artista își verifică astfel eficiența etc.) și dependență halucinantă îl reprezintă traducerea obiectului acestui proiect (timpul) în ceva vizual și apoi expunerea lui. Să li
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2203_a_3528]
-
redată în durități de acvaforte. în sfârșit, retras printre obiectele strânse, arhivarul se lasă supus influențelor acestora, meditează asupra lor, ajungând să intuiască un sens obscur în procesul de revenire la condiția de obiect. Impresionează în acest roman simțul pentru materialitatea obiectelor, intuiția înscrierii lor într o temporalitate care le conferă memorie, deci sens al devenirii. "Bătrânul se delectase ore în șir mângâind partea de sus a unui vechi jug. Asemenea fildeșului vechi, lemnul de jugastru era lucios, cald și neted
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
ceva, e alt aspect ), iar alții dintr-un fals sentiment de rușine în fața aceste recunoașteri. Eu le-aș recomanda tuturor să lase la o parte acest sentiment de automulțumire și măcar să încerce să înțeleagă că mai există și altceva decât materialitatea din noi și din jurul nostru, că există spiritualitate înaltă în toată materialitatea și că această spiritualitate se dorește, din ce în ce mai pregnant, a fi văzută, simțită, aplicată. De aceea recomand tuturor să lase la o parte falsa pudoare, dogmele și reflexele adânc
Întâlniri cu Maica Domnului by Leocadia Georgeta Carp () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1227_a_2213]
-
în fața aceste recunoașteri. Eu le-aș recomanda tuturor să lase la o parte acest sentiment de automulțumire și măcar să încerce să înțeleagă că mai există și altceva decât materialitatea din noi și din jurul nostru, că există spiritualitate înaltă în toată materialitatea și că această spiritualitate se dorește, din ce în ce mai pregnant, a fi văzută, simțită, aplicată. De aceea recomand tuturor să lase la o parte falsa pudoare, dogmele și reflexele adânc înrădăcinate, să cerceteze și să se cerceteze. Veți vedea ce minunății veți
Întâlniri cu Maica Domnului by Leocadia Georgeta Carp () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1227_a_2213]
-
ci intemporal și ceresc, ca Ierusalimul ortodoxiei, care - în nici un caz - nu s-a refugiat în fundațiile Gândirii. Dar ce ne pasă! D-l Blaga ne-a dăruit o poezie mândră și rară. Salutăm această calmă, binefăcătoare stea. Peste orgiile materialității ortodoxe, peste casapii Apocalipsului de la a căror poezie, "Où pourrit dans les joncs tout un Leviathan"1, ne întoarcem cu un dezgust ilimitat: peste papagaliceasca înșirare de mici și obraznice trucuri a tinerilor poeți raționaliști - semiurbani, capabili exact de trei
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
să treacă în pânzele lui Marcel. În schimb, o geometrie incendiată: furtuni de echere, crize de conuri și multe, mai ales, dreptunghiuri: lame cenușii, cenușii, pentru înalte, roșii opere justițiare. Divinul Marchiz concurează puternic, în Marcel, cu divinul Platon. O materialitate crucită cu o disperare arsă, un regim al logicii eficace și al redemțiunii prin cruzime, ridică aceste pânze la mari semnificații. Marcel Iancu ar trebui asociat de un Joseph de Maistre, acele palide, purificate figuri, într-un elogiu fratern. Călău
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
genul acelora prin natura lor insoluționabile, ele contează asemeni unor catalizatori activi, iar funcționarea lor permanentă dă unitate ambiției estetice. Barbu se desprinde din răceala primelor poezii pentru a da o reprezentare mai vie și mai materială viziunilor sale, dar materialitatea contravine astfel căutării de esențe. Dilema este nu a lui Barbu, ci a poeziei mari din toate timpurile; unicitatea lui Barbu constând aici în felul cum a trăit pentru niște idei. Poetul s-a decis succesiv de la propria sa poezie
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
ultim ceas, spre deplină priveliște. Femeile și copiii observară ciudățenia cei dintâi și scoaseră țipete de uluire și de spaimă: planul năsăliei, până atunci arătându-se curb, sub greutate, devenise convex, ca și cum forța de gravitație se exercita pe invers. Deși materialitatea Pepenoaicei părea să rămână la consecvența dintotdeauna, ponderea ei specifică părea în sesizabilă diminuare. Gâturile tuturor se alungiseră și cei mai din spate așteptau favorabile comentarii, din partea protagoniștilor sacrificiului de bâlci. Ceva în genul: "o carnație gingașă și îmbălsămată, împănată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]