4,697 matches
-
repeziciune. Alma era prinsă de întâlnirile cu prietenele. Rutina zilnică o ajuta, să uite de cealaltă existență.Seara, în singurătatea budoarului, amintirile o copleșeau și i se făcea dor de conac, de viața de acolo.Încerca, să ascundă stările de melancolie și schimbările de reacții, în fața părinților.Stăteau la masă. Alma ciugulea din farfurie. Sorbi delicat din ceai.-Scumpa mea, ce se întâmplă? Sunt momente când nu te recunosc. Nu mai ești veselă și pusă pe glume! Ai un aer preocupat
CAMELIA CONSTANTIN [Corola-blog/BlogPost/385192_a_386521]
-
Știință din România și al Institutului Român de Teologie și Spiritualitate Ortodoxă, New York: To be or not to be: noi argumente cu privire la creștinismul eminescian Alină Feld, Profesor de Filosofie, Long Island University Global, New York: Eminescu în căutarea timpului pierdut: între melancolia kantiana și puștiul heideggerian Valentina Ciaprazi, Profesor de limbă și literatura franceză, LaGuardia Community College, New York: Accente de patriotism în opera lui Eminescu și a contemporanilor săi francezi Mircea Săndulescu, Scriitor: Artă de a rămâne flamand Doru Tsaganea, Profesor de
Prezentarea activitătilor religios-culturale de la Institutul Român de Teologie şi Spiritualitate Ortodoxă şi Capela “Sf. Apostoli Petru şi Pavel” pe anii 2013 – 2014 [Corola-blog/BlogPost/92407_a_93699]
-
Royal, mama celor patru copii ai săi, cu o relație neofocializată cu Valérie Trierweiler de 48 de ani, mamă a trei copii dintr-o altă căsnicie - , președintele care promitea că va împlini toate idealurile francezilor a căzut în butoiul cu melancolie, devenind un exemplu de imoralitate. Burlac convins, Hollande, trece cu ușurință de la o amantă la alta, deși are patru copii cu fosta candidată la funcția de președinte, socialista Ségolène Royal. Relația cu Valérie Trierweiler a început în 2007. Deși ea
Frezele lui Gheorghe Gheorghiu-Dej şi „preafericitul” Hollande [Corola-blog/BlogPost/92993_a_94285]
-
aportul orchestrei. Este vorba desigur de implicarea Constanței Marcu, dascăl carismatic și autentic virtuoz al cuvântului, care prin intervențiile sale suculente, știe să nuanțeze partitura solistică, chiar dacă pentru aceasta trebuie să cheme printre rânduri, când seninătățile diafane ale pianului, când melancoliile profunde ale violoncelului, tonul jucăuș al flautului sau fluiditățile de argint și visare ale viorii. Deși aparțin unor profiluri de personalitate extrem de diverse, cu accente și traiectorii de evoluție inconfundabile, cele două autoare se întâlnesc în aspirația lor comună a
„Renaşte în fiecare zi” – decupaj de suflet şi de viaţă – [Corola-blog/BlogPost/93051_a_94343]
-
meu nemărginit, / În imaginația mea călătoare / Și veșnic nemuritoare” (Adrian Ambruș). Cei peste o de tineri poeți materializează în creații literare, fără pic de sfială, apelând la varii procedee stilistice, ceea ce se ascunde în această lume a lor: bucuria, optimismul, melancolia, nostalgia, tristețea, singurătatea, dezamăgirea, durerea, toate acestea fiind generate de forța numită dragoste. Stăpâniți de acest sentiment, ei se bucură și suferă, iar aceste stări generează versuri care rămân eterne. Ca și în cazul colegilor mai în vârstă, dragostea și
Cenaclul Literar ,,Tinerele Condeie” [Corola-blog/BlogPost/93330_a_94622]
-
a forței de care poate da dovadă mintea omenească în confruntarea cu provocările cele mai cumplite, o carte care ne aduce tuturor o rază de speranță.“ - Erica Wagner, The Times „Demonul amiezii explorează, cu imagini grăitoare și până în străfunduri, fenomenul melancoliei și al spaimei. E o mărturie cuprinzătoare, în toate sensurile —personal, științific, istoric și politic —, asupra depresiei clinice, a originilor ei, a modalităților de manifestare și a tratamentului necesar. O lucrare importantă care vorbește despre suferință, dar și — chiar într-
Demonul amiezii. O anatomie a depresiei [Corola-blog/BlogPost/93547_a_94839]
-
VAVILA POPOVICI ÎNTRE ,,ULTIMA PIRUETĂ” ȘI ,,NOPȚI ALBE”, de Emilia Țuțuianu, publicat în Ediția nr. 1577 din 26 aprilie 2015. Un covor de frunze arămii foșnește sub pașii noștri întomnați. Ne bucură mereu toamna, ca un timp al unei delicate melancolii, dar și ca timp al rodului. Suntem în toamna anului 2014. Ultima piruetă, un roman de o delicată vibrație epico-lirică, purtând semnătura scriitoarei Vavila Popovici, a trezit în ființa mea dorința de a purta un dialog cu autoarea acestei cărții
EMILIA ȚUŢUIANU [Corola-blog/BlogPost/383059_a_384388]
-
adresa redacției revistei romașcane Melidonium poposeau mailuri cu texte purtând semnătura scriitoarei care ne trimitea gânduri, pagini ... Citește mai mult Un covor de frunze arămii foșnește sub pașii noștri întomnați. Ne bucură mereu toamna, ca un timp al unei delicate melancolii, dar și ca timp al rodului. Suntem în toamna anului 2014. Ultima piruetă, un roman de o delicată vibrație epico-lirică, purtând semnătura scriitoarei Vavila Popovici, a trezit în ființa mea dorința de a purta un dialog cu autoarea acestei cărții
EMILIA ȚUŢUIANU [Corola-blog/BlogPost/383059_a_384388]
-
Într-un rânjet. — Nu-ți dai seama? Nici măcar cu toată știința dumitale? — Calul nebuniei e greu de urmărit. Mai ales atunci când aleargă la galop, ca În cazul dumitale, murmură Dante plictisit. — Și totuși, nu sunt nebun. Chiar dacă am scris că melancolia m-a atacat cu atâta putere Încât m-a adus la un pas de moarte. Vrei să știi de ce am făcut-o? Cecco se trase lângă Dante, până când aproape că Îl atinse. Își coborî glasul, făcându-i semn să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
pentru asta, să ne predea În masă În mâinile tiranului. Augustino di Menico, convins, ca anticii, că rațiunea poate ajunge la adevăr, și hărăzit, din această pricină, să rămână În tenebre, afară din casa Domnului. Și Cecco Angiolieri, sfâșiat de melancolia care Îl străbate ca o otravă fără leac. Fiecare ar fi putut ucide, pentru pasiunea sa. Veniero rămăsese nemișcat, ascultând În tăcere. Se mărgini să Își Încrucișeze brațele peste piept. — Dar În acele crime nu simțeam gustul pasiunii. Purtau semnul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
ori, În spatele hazardului se pot ascunde mecanisme și explicații neașteptat de logice și de riguroase În enigmatica lor aparență de fortuit, atât. Vocea profesorului nu mai era la fel de amuzată și de jucăușă cum Îmi păruse la Început, o undă de melancolie ostenită se simțea dincolo de curgerea sa egală, modelată În ore lungi de catedră. Nu se schimbase foarte mult față de anii În care umplea amfiteatrele cu elocința, umorul și știința sa de carte. Îl știam bine pentru că, de vreo câteva ori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
a neesențialului, a derizoriului existențial, ne Împresoară, perfidă, de la Începutul lumii și riscă să ne Însoțească până la sfârșitul ei. Și când te gândești că totul este infinit mai simplu decât pare. Îngrozitor de simplu... Fizionomia emaciată a tipului cocheta consternant cu melancolia: trăia, probabil, clipa mistică a tristeții pe care călăul o concede victimei Înainte de execuție. Simțeam că mă sufoc. Aerul Încăperii se lichefiase sub presiunea amenințării, când explicite, când doar presimțite, ce guverna Încă de la Început strania Întrevedere. Derapajul melancolic al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
grabnic. Poate că păsările știu multe despre acest vis, care e mai degrabă dorul după un loc care nici măcar nu există în lumea noastră. E de ajuns să le privești cum se înfășoară treptat, dacă sunt în captivitate, într-o melancolie adâncă. De la început Sucki s-a arătat a fi de aceeași ludică umoare cu noii lui stăpâni, cu noi care visam să-l facem să vorbească argoul nostru familiar. Dar nu era chiar atât de domesticit cum ne închipuiam noi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
avea o voință proprie, nu mai mânca și nu mai bea, prefera să moară de sete și de foame decât să locuiască acolo unde decisese frica mea de a-l pierde. Fixa cu o privire lungă vechea lui colivie, cu melancolia păsărilor după o țară pierdută. Soțul meu, cum a deschis ușa, a și văzut somptuoasa colivie nouă, a privit-o curios și apoi mi-a spus cu o voce necunoscută de mine: - Soției mele îi place să se joace ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
mi-a prezentat o nouă coregrafie a „dansului păsării“, înainte de a ne așeza la masa cu douăsprezece lumânări aprinse și o sticlă cu vin. Îl numea „dansul medicinei“ - în țara copilăriei lui, Flandra, acest dans se exersa pentru a vindeca melancolia oamenilor și pentru a readuce spiritul ludic. Ca de obicei, răsfoiam din nou prin albumul cu gravurile lui Piranesi, mâzgălind pe o foaie separată fața soțului meu. Era din nou concentrat în labirintul cifrelor. Totul părea liniștit în jurul nostru, Sucki
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
spunea el, arătându-mi brațele, mă împiedică să mă înalț, cita el ironic din Albatrosul lui Baudelaire. După câteva luni de la fuga lui Sucki, ne-am mutat de la Solna din nou la Stockholm, unde locuiserăm mai înainte. Am lăsat cu melancolie multe lucruri din viața noastră noului chiriaș. Viața noastră parcă începuse să alerge cu viteză către țelul său. Noul apartament era în centrul Stockholmului, lângă un cimitir vechi. Treceam în fiecare zi pe lângă pietrele tombale și citeam numele morților, anul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
rîului, unde se aflau Înmormîntați prietenii, iar cei apropiați lor Îi urmau cu atîta repeziciune Încît orice om - chiar mai puțin Înclinat meditației decît tata - devine filosof, În măsura În care filosofia Înseamnă reflecție asupra sensului existenței umane. Nemulțumit de viață, ros de melancolia bătrîneții care nu putea fi cu nimic potolită, nici cu afecțiunea copiilor, nici cu niște nepoței minunați, nici cu liniștea Împăcată a vieții de fiecare zi, va Începe să bombăne, să se Îmbete tot mai des. Atunci era cuprins de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
scop decât simpla mea distracție. III Însă toate acestea au fost doar o paranteză. Eram foarte tânăr când am scris prima mea carte. Din fericire pentru mine, a stârnit atenția și diferite persoane au dorit să mă cunoască. Nu fără melancolie rătăcesc acum printre amintirile din lumea literară a Londrei, căreia i-am fost prezentat sfios, dar plin de dorințe și entuziasm. A trecut multă vreme de când o frecventam și dacă romanele care-i descriu ciudățeniile actuale sunt exacte atunci înseamnă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
îl chinuia gândul că Strickland ar putea să petreacă Crăciunul în singurătate. Îi atribuia acestuia propriile lui emoții și nu putea suporta ca într-o zi destinată înțelegerii și îngăduinței între oameni, pictorul singuratic să fie lăsat pradă propriei sale melancolii. Stroeve făcuse un pom de Crăciun în atelier și bănuiam că o să găsim și eu, și Strickland mici cadouri absurde atârnând de ramurile impodobite festiv. Dar Stroeve se jena să-l revadă pe Strickland. I se părea puțin umilitor să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
care o purta îți dădea impresia că e făcută din finet negru. Nu-mi închipui de ce o luase de nevastă căpitanul Nichols, iar după aceea de ce n-o părăsise. Ba poate chiar așa se și întâmpla de multe ori, iar melancolia lui era trezită de faptul că n-avea nici o șansă de izbândă. Oricât de departe va fi mers și oricât de tainic ar fi fost locul în care s-ar fi ascuns, eram sigur ca dna Nichols, inexorabilă ca soarta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
valurile mării, și-și apăsă buzele roșii pe gura mea. În ochi îi străluceau lacrimi. Și când vaporul ieși încetișor din lagună croindu-și cu grijă drumul prin deschizătura dintre recifuri, iar apoi despică marea largă, mă cuprinse o oarecare melancolie. Briza era și acum încărcată de aromele plăcute ale uscatului. Tahiti se afla la mare depărtare și știam că n-o să mai văd niciodată insula. Se închisese un capitol din viața mea și mă simțeam ceva mai aproape de moartea inevitabilă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
s-a plâns de ei, la drept vorbind. Dante izbucni În râs. - Dacă ai frecventa aulele noastre de Învățătură și bisericile noastre, În loc de cârciumi, nu te-ai mai umfla În pene atât de mulțumit. - Vai, Dante, pe mine povara cumplitei melancolii mă strivește și mă smulge de pe calea binelui. Și, mai ales, o supărătoare lipsă de bani. Dacă bătrânul meu nu se hotărăște să crape, lăsându-mi puținul care i-a mai rămas, voi fi silit să cer de pomană. Dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
nu e prea mare. Nu este V., nici pe departe. Totuși, poți să te pierzi în el. Înțeleg prin asta că are suficient de multe colțuri umbrite și de foișoare pentru ca oricine să găsească aici cu ce să-și flateze melancolia. Uzinei i se datorează clinica, școlile și mica bibliotecă în care nu intră orice carte. Patronul Uzinei nu are nici nume, nici chip, este un grup, cum se spune, iar cei ce vor să fie malițioși adaugă: un consorțiu. Rânduri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
lui cântă atât de frumos, că Laszlo ar vrea să plângă, amintiri vechi, tristeți de tinerețe, frânt între nevastă și Căpșuna. Se văd tristețile astea pe fața lui, și Maestrul, care știe bine toată viața prietenului său, înțelege greutatea privirilor, melancolia s-a născut dintr-un cântec, el știe, ca și Laszlo, cum e viața. Schimbă repede doina aia populară și cântă altceva, tare și lungind țigănește vocalele, chiar dacă știai cântecul și ce poate actorul, tot leșinai de râs: Mi-aruncau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
ieși din groapă/ Să te bat și să te iert... La sfârșitul cu să te bat și să te iert, toți râd, e o romanță de mahala, o știu foarte bine, au lălăit-o de multe ori, îi trezește din melancolii. Vocea Maestrului e parcă de-acolo, din țigănie, Dumnezeule, mare actor!, cum de poate face așa de autentic pe nefericitul ăla de mahala? — Cânți foarte bine, complimenteză a nu știu câta oară Căpșuna, i-ar plăcea să-l aibă partener
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]