2,172 matches
-
îndobitocit, dau acum mărețe spectacole de pocăință. Ei, doctrinarii ticăloșirii noastre, apostolii fricii și ai spaimelor de tot felul, evangheliștii credinței pe care ne-o împingeau până și în cele mai intime gânduri ale noastre, odată cu frica și teroarea, acum, mimând o spășeală de curve cu sulemeneala fleoșcăită, mărturisesc că au fost înșelați. Ei, răspânditorii terorii, ai urii, ai trădărilor și dezicerilor de înseși rădăcinile noastre, acum pleacă rușinați ochii și se dau drept martiri ai unor idealuri întinate. O pantomimă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Fără nici un efect, altul decât satisfacerea chefului nebun de porcăiala românească. Până în 1989, alegerile aveau coordonata pomanagistică bine conturată. În ajun, „se băga“ tot ceea ce lipsea, de obicei, pe piață sau din viața de zi cu zi a românului. Se mima o libertate a confruntărilor dintre deputat și alegător. Arghezi umbla prin alimentare și se minuna, apoi, la întâlnirea cu votanții că „am văzut căcăreze frumoase“. În anii interbelici, beția, bătaia și hoțiile de voturi erau obișnuite. Orice abatere de la aceasta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
mai rămas decât să fugă, să-și piardă urma. Într-o astfel de înserare, Pr. s-a așezat chiar la masa mea. Stătea cu spatele la cei patru sau cinci de la masa vecină. A comandat o votcă și încă una pentru mine, mimând încântarea că mă revede după atâta timp. N-aveam chef de efuziunile lui. I-am spus să mă lase în pace. „Nu stau mult“, mi-a șoptit. „Sunt doar în trecere. Aveam o întâlnire cu niște cunoscuți, dar văd că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
suspicioase sau complice. Îi știam că existau, mi-era teamă de ei. Pentru a-mi birui teama, tocmai, căutam să mă port cât mai firesc. Prudența mea, lașitatea mea, spaimele de tot felul le lăsam în ceața unei neavute demnități, mimând un comportament cât mai obișnuit, normal, firesc în nefirescul acelei spaime surde, continue. Nu am fost niciodată curajos. Demn, nici atât. Dar mi-am ascuns lașitățile întotdeauna sub astfel de măști, lăsând să se bănuiască un caracter integru, demn, sever până la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Din cele scrise de el și de mulți alții ca el, o imensă literatură a turnătoriilor s-a adunat în depozitele secrete și din care acum se alimentează vidanjorii. Cei care, aparent, dezvăluie dosare, reconstituie acel enigmatic timp al turnătorilor, mimează că redau adevăruri care, în fond, n-au existat vreodată, așa cum le peticesc ei acum. A existat doar un timp hidos al fricii și al bezmeticelor patimi izbucnite din spaime de tot felul. A existat doar un timp al deznădejdilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
familist” a lui Jupân Dumitrache. Scena a IX-a este dedicată celor doi amanți. Veta, jucând scena despărțirii definitive, își testează amantul. Adept al vieții tihnite sub acoperișul casei stăpânului, Chiriac nu suportă ideea schimbării radicale. Joacă și el teatru (mimând sinuciderea) după care, tensiunea fiind eliberată, împăcarea dorită se realizează. Aceste două personaje grave joacă o scenă comică. Demnitatea ofensată cu care Veta se adresează lui Chiriac, acel „dumneata” sau „domnule”, umilința acestuia: („să-mi poruncești...”), suprapunându-se relațiilor de
PERSONAJUL COMIC ÎN TEATRUL LUI I. L. CARAGIALE by Aurora Ștefan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/380_a_592]
-
ține vie legătura Între cele două lumi... În privința muzicii, uneori schimba valsurile lui Strauss, care-l plictiseau, cu unul din marșurile lui Wagner. Accesele de gelozie constituiau pentru el un prilej de voie bună. La drept vorbind, Noimann făcea circ. Mimând o furie oarbă, se posta În fața oglinzii, trăgându-și palme peste față. Amanții totuși existau... Noimann dădea tot timpul nas În nas cu ei. El Îi numea pretendenți, admiratori sau pețitori. Oare Ulise, când se Întorsese, după atâtea peregrinări prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
stingea țigara de foi de fruntea celuilalt Noimann, care, prosternat la picioarele sale, Îi cerea Îndurare. Cravașa se ridica și cobora. „Așa, așa”, murmura celălalt Noimann, care fusese cinic și care acum Își ispășea pedeapsa. „Aici, aici”, gâfâia aceeași voce, mimând extazul. Oare simțise, Într-adevăr, Noimann ceea ce simțea Mathilda când era abandonată În brațele sale? Dar ea cum ar fi putut să perceapă ceea ce simțise el? Stomatologul Paul ar fi dat orice ca, măcar pentru o clipă, Mathilda să poată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
cu asta?” Îl Întrebă Bikinski. „Știu pe cineva”, spuse inginerul, „care a fost călcat noaptea de un tramvai la barieră după ce simțise În prealabil la gleznă niște dureri Îngrozitoare...” „Credeți că pe domnul Noimann Îl paște vreo primejdie?” Întrebă pictorul, mimând nevinovăția. „Cine știe!?” zise cu un aer meditativ Satanovski. „Toți suntem supuși capriciilor hazardului...” „Mai lăsați-mă cu hazardul. Știm cu toții ce faceți ca să evitați ghinionul. Astea sunt vorbe, dar cărțile ce-arată?” „Nu le-am consultat decât În treacăt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
prin intermediul căreia Încerca să-și transmită Învățătura copacilor și ierbii, norilor și pietrelor, păsărilor și peștilor ce umpleau aerul și apa, și tuturor celor cu care pașii săi se intersectau pe drum. Doamna Babel venise În stabiliment cu scop precis. Mimând prin gesturile ei semnele harului divin, femeia urmărea să atragă În mreje nu numai oamenii, ci și plantele aflate vremelnic acolo, pentru a-i abate de la calea cea dreaptă ce duce la Judecata de Apoi. Oliver Însă știa că vremea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
pentru cucoane. Se opresc câteva secunde în scenă, lasă scaunele pe care se așează cucoanele. Trenul fluieră și pleacă. Mam‘mare îi face cruce. apoi aprinde o țigară... Goe nu vrea să intre în cupeu și vine spre mijlocul scenei mimând se uită pe fereastră, cu capul scos afară. Urâtul: Nu!... nu e voie să scoți capul pe fereastră, mititelule! (îl trage pic înapoi). Goe (smucindu-se): Ce treabă ai tu, urâtule? (se strâmbă și mimează pe fereastră până-i cade
MICI ŞCOLARI, DAR MARI ACTORI by Oana ARGHIRE () [Corola-publishinghouse/Imaginative/368_a_561]
-
și vine spre mijlocul scenei mimând se uită pe fereastră, cu capul scos afară. Urâtul: Nu!... nu e voie să scoți capul pe fereastră, mititelule! (îl trage pic înapoi). Goe (smucindu-se): Ce treabă ai tu, urâtule? (se strâmbă și mimează pe fereastră până-i cade bereta. Începe să (țipe Mamițoo! mam’ maree! tantii! Cucoanele: Ce e? Ce e? Goe: Să oprească! (bate din picioare) Să oprească! Mi-a zburat pălăria! să oprească!!! Controlorul: Biletele domnilor! (Cucoanele dau biletele, apoi ridică
MICI ŞCOLARI, DAR MARI ACTORI by Oana ARGHIRE () [Corola-publishinghouse/Imaginative/368_a_561]
-
chestiile astea necesită planificare și cercetare Îndelungată. — Așa au zis și ele! țipă ea. Și dacă ați șterge-o? Dar Înainte să-mi poată răspunde, Aaron a Început să bată ostentativ În peretele boxei mele și să-și fluture brațele, mimând regretul că ne Întrerupe din „mica noastră taca-taca“, cum numea el În mod enervant Întâlnirile noastre de la prânz. Nu voiam să vă Întrerup din mica voastră taca-taca, oameni buni, spuse el, În timp ce eu și Penelope Îl Îngânam pe tăcute. Bette
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618]
-
vârstă foarte fragedă cum să vorbesc cu oamenii. Cheia era să-ți aduci aminte că nimănui nu-i pasă ce faci sau ce gândești, așa că trebuie să te așezi și să Începi imediat să pui Întrebări persoanei din dreapta. Întreabă orice, mimează un oarecare interes și umple orice tăcere stânjenitoare cu alte Întrebări. După ani Întregi de instruire, reușeam să port o conversație cu absolut oricine, dar nu-mi făcea mai mare plăcere În seara asta decât când eram adolescentă, așa că mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618]
-
mă confundase cu fiica altcuiva. — Iubito, poate că stau eu În Poughkeepsie, dar nimeni nu citește mai multe tabloide decât mine! Nu te reține deloc. Cum e să fii cu zeul ăla, Philip Weston? În momentul acela respiră scurt și mimă leșinul. Hai, nu ascunde nici măcar un amănunt. E cel mai superb om de pe planeta asta! Am râs jenată, căutând În minte căi de evadare, dar nu m-am indispus foarte tare până când n-am văzut fața maică-mii. — Poftim? Întrebă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618]
-
o faci. Dintre noi toți, tu ești singurul care ai un aer idealist. Un polițist copil, cu niște mănuși de copil și multă cruzime. O s-o dai gata cu dreapta aia teribilă a ta. De la celălalt capăt al mesei, Ellis mimă cuvintele „Nu eu”, cu ochii fixați pe Mal. Buzz Meeks sorbea din whisky. Mal tresări, întrebându-se cât de multe știa Dudley despre incidentul din familia lui. — E o fază de ageamiu, locotenente. Ai dat-o în bară o dată și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
mai repede. Mai frecvent sunt folosite certurile și corecțiile aplicate copiilor. Asemenea stări tensionate, create artificial, sunt, de fapt, invitații mascate pentru musafiri de a-și întrerupe imediat vizita. În alte cazuri, deși sărbătoare, gazdele recurg la un alt tertip: mimează că sunt copleșite de treburi urgente care nu suferă amânare, că nu au nici o clipă de pierdut, dând de înțeles vizitatorului că prezența sa este deranjantă. Dar cea mai la îndemână și uzuală modalitate de a scăpa de un oaspete
Acorduri pe strune de suflet by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/773_a_1527]
-
Secătură! suspină Pran. — Asta mi-a fost soarta, admite cerșetorul. Și a ta este la fel, dacă-mi amintesc bine. Mi-e foame! strigă Pran. — Poate ar trebui să încerci în altă parte, îi sugerează cerșetorul, luând un aer teatral, mimând o îngrijorare aproape părintească. Pran îl privește fix. Cerșetorul îi spune foarte rar, de parcă ar recita, o adresă din bazaarul bijutierilor: — Du-te acolo, fă ce ți se va cere, și vei căpăta hrană, îl sfătuiește el, în cele din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
colțuri să simt seva miruirii curgând peste candela ochilor mei niciodată aprinși. Am sfâșiat tablouri cu pasta încă umedă de teamă să nu fiu înghițit de putregaiul flăcării proiectat ca o rană în pântecul-dojană. Și-am rătăcit pe căi ascunse mimând renașteri asfințite din candelabre prăfuite. Și, la final, doar la final, ochilor mei li s-a permis să afle de ce nu și-au primit lumina de la nceput: ... mi-era păstrată pentru asfințit. NICOLAE STANCU Născut în Iași la 04 -12
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
flăcări și miros de pucioasă... Și privirea lui se lărgi în acea clipă și se uită la mine dând puțin capul înapoi, dar nu prin îndoire, ci prin recul, ca în fața unei realități invizibile profanilor, așa cum fac dansatorii indieni când mimează lucruri obișnuite dar care prin spirit devin misterioase. Luminița stranie din privire i se mărise și ea și ardea incandescent. ― Și nu ți-a luat casa foc? zic eu. ― Nu! ― Și nici tu n-ai pățit nimic? A clătinat din
Imposibila întoarcere by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295610_a_296939]
-
ce știa Vlădescu, atunci când spunea că românul în veci nu piere, fiindcă în vremuri în care statul îl jupoaie, “fiecare român se descurcă pe cont propriu”. În timpul acesta, îmbuibații regimului cu conturi grase, prin Elveția, Cipru, sau alte paradisuri fiscale, mimează solidaritatea și nu uită să se plângă, cot la cot cu cei fiscalizați la sânge, de lăcomia statului. Dacă România ar fi fost nu o țară, ci o companie producătoare de ochelari pentru elefanți, sau de sutiene pentru sirene seduse
Apocalipsa după nea Grigore by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/325_a_572]
-
am mințit degajat, reușind cumva să-l privesc fix În ochi. ― Emoțiile pot fi constructive, râse el de disimularea mea. Vreau să-ți amintești seara asta. Am Înțeles imediat că se afla Într-o dispoziție romantică. Am dat În cap mimând un răspuns pozitiv și i-am strâns tare mâna În mâna mea. Mă convinsesem că așa erau menite să fie lucrurile. Eu și Victor, fericiți Împreună. Încă mă uitam la mâinile noastre când el fu nevoit să și-o retragă
Ștefana Paraschiv by Dansul regăsirii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/784_a_1490]
-
asta? ― Da, sunt sigură. ― Uite, știu că ești supărată, dar dispoziția asta nu te ajută la nimic. Mi-am Încrucișat brațele. Pur și simplu nu aveam chef să fiu drăguță. Fericirea era prea departe de mine ca să o pot măcar mima. Nu-mi dorisem să plec acasă numai pentru că aș fi plâns toată ziua dacă aș fi fost singură În cameră. ― Scuze, dar nu prea pot să-mi revin azi. Am senzația că va dura foarte mult până voi zâmbi din
Ștefana Paraschiv by Dansul regăsirii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/784_a_1490]
-
mea. ― Chiar credeai că nu aveam să aflu adevărul? Ei bine, te dezamăgesc! Nu sunt idioată! Victor rămase cu buzele Întredeschise, dar nu scoase niciun sunet. Evident, nu se așteptase la asta. ― Cum ai aflat? I-am aruncat o privire, mimând șocul. ― Ce faci, Victor? M-aș fi așteptat măcar să negi! El oftă și se uită În ochii mei. L-am privit impasibilă. ― Nu neg. Nu am fost sincer cu tine și Îmi pare rău! ― Serios? E cam târziu pentru asta
Ștefana Paraschiv by Dansul regăsirii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/784_a_1490]
-
Maria Își dădu ochii peste cap. ― Voi avea nevoie de un răspuns mai puțin vag. ― Numele lui e Damian. Ești mulțumită acum? ― Arată bine? ― Normal că arată bine, am zis eu. Doar ies cu el, nu? ― Fițe, zise Maria În timp ce mima o tuse. Am râs. Maria era atât de amuzantă uneori. ― Putem pleca acum din acest magaz... M-am oprit. Printre zecile de fete din magazin, zărisem o siluetă familiară, incredibil de slabă. ― La naiba. Larisa e aici, am șoptit. ― Larisa
Ștefana Paraschiv by Dansul regăsirii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/784_a_1490]