1,712 matches
-
a congenerilor covîrșiți de o dispoziție eruptivă, de un discurs eterogen, sans rivages. Înzestrat cu un spirit critic ce reverberează asupră-i, Ilie Constantin vădește o fibră clasică. Îl putem socoti un soi de clasic sui generis, plantat în ambianța modernistă, adică, spre a-l cita pe Paul Valéry, „un scriitor ce poartă în el un critic pe care îl asociază în mod intim în lucrările lui”. La hotarul dintre prototipul apolinic al Muzelor și actualitatea cu neastîmpăratul său sfredel psihanalitic
O natură clasică by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/4753_a_6078]
-
de sub imperiul personalității, în sfera eliberatoare (impersonală) a ficțiunii. Dacă e să apelăm la conceptul, extrem de labil în accepțiile sale, de postmodernism, e clar că e dificil a-l aplica aci, întrucît personismul postmodern e ținut în șah de impersonalizarea modernistă... Antilirismului îi corespunde antiidealizarea. M. Ivănescu înregistrează starea de impas a ființei, într-o manieră însă potolită, cu surdina unor explicații minuțioase, a unor reveniri, corecturi, pe un fundal de persiflare blajină care exclude crispările, încrîncenările. În perspectiva d-sale
Poezia lui Mircea Ivănescu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13086_a_14411]
-
patrulea volum, ce reprezintă a patra ediție a Mozaicului istorico-literar (precedentele, două antume și una postumă, apărând în 1969, 1971 și, respectiv, 1998). În ciuda caracterului eterogen al eseurilor de aici (acoperind, prin sondaj, o plajă imensă, de la sinteze asupra poeziei moderniste la chestiunea romanului post-proustian și, în materie de cazuistică, de la Serghei Esenin la M. Blecher sau, mai aproape de noi, Marin Sorescu), ar fi injust să vorbim despre o eventuală dezordine tematică, fie ea și programată. Nu doar că întregul cuprins
Mozaic existențial by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/3031_a_4356]
-
Iar Lili saltă (...) / se arcuiește, se contorsionează, / își trece printre coapse brațele a disperare / ca să zboare uliul deasupra a tot ce are. Nu mai știu care-i pasărea, care-i Lili...". De altfel, clasicii ne surprind mereu prin intuițiile lor moderniste și chiar postmoderniste. Dacă ultima Scrisoare a lui Negruzzi este compusă într-o curată limbă "spargă", Odobescu practică și el, cu naturalețe, intertextualismul, instalîndu-se mimetic în modele pe care le secătuiește de expresivitate în folos propriu. Ludic, ironic, înnobilînd prin
Iunie by Gabriela Ursachi () [Corola-journal/Journalistic/12740_a_14065]
-
Blanchot și Jakobson, după aceeași metodă și cu aceeași finețe care se întîlneau altădată doar în textele ficționale. în aceeași ordine de idei, cu privire la standardele actuale ale compoziției literare, Matei Călinescu făcea o observație foarte pertinentă: în timp ce standardele compoziției literare moderniste ar trebui căutate în poezie, în caracterul ei independent și autonom, incompatibil cu transferul lingvistic, cele ale compoziției postmoderne ar fi prin excelență asociate cu ficțiunea și narativul. în epoca actuală, modelul ficțional ajunge așadar să se impună treptat în
Umberto Eco și literatura by Catrinel Popa () [Corola-journal/Journalistic/14449_a_15774]
-
specific, modul de a crea este părăsit periodic de artiști, dar receptarea lui nu are de suferit. Specificitatea instrumentului corespunde esenței artei, adică gratuității ei. Wallace Stevens: „Teoria poeziei este viața poeziei”. De asta nu se prea mai citește poezia modernistă, fiindcă așa se credea. În mișcările de pendul care caracterizează societatea, una e a teoriei literare. Sunt perioade când nu mai încapi de ea. Mă intoxicasem tot vorbind despre text. Teoria era mai importantă decât literatura, ba chiar o „producea
Insemnari by Livius Ciocarlie () [Corola-journal/Journalistic/2696_a_4021]
-
sfâșie / peste noaptea lumii treacă / trupul meu de poezie”. Recenta antologie: Ne pleacă poveștile din aripi (2012), din colecția OPERA OMNIA, însumează selecțiuni din cele mai reprezentative din întreaga sa creație lirică. Trei decenii de „Iarbă solară” (1982), în ritm modernist, treaptă de inițiere „în ritmul umbrei de la răscruci”, o „Dimineață de cuvinte” (1987), netrișând efuziunilor generației sale, și-un „Joc alb” (1990), fugind cu spaima lumii în suflet, analizând și cugetând, fără a se tăia în „lama cuvintelor”. Poetul traversează
Editura Destine Literare by LIVIA CIUPERCÃ () [Corola-journal/Journalistic/101_a_249]
-
apuce toți, dar parcă nu aceasta e tema anunțată a discuției. Revenind la temă, Daniel Cristea-Enache a vorbit despre necesitatea comprehensiunii estetice, dincolo de criteriul generaționist. N. Manolescu, a spus D. Cr.-Enache, este lovinescian, pentru că la fel ca marele critic modernist identifică valoarea acolo unde este, indiferent de curent sau de generație. E. Lovinescu, "modernist ", a recunoscut și valoarea scriitorilor de altă orientare, a scriitorilor "vechi ", a lui Rebreanu, de pildă, sau a lui Goga. |n ce privește generațiile, important este
Confruntarea între generații by Reporter () [Corola-journal/Journalistic/12882_a_14207]
-
Daniel Cristea-Enache a vorbit despre necesitatea comprehensiunii estetice, dincolo de criteriul generaționist. N. Manolescu, a spus D. Cr.-Enache, este lovinescian, pentru că la fel ca marele critic modernist identifică valoarea acolo unde este, indiferent de curent sau de generație. E. Lovinescu, "modernist ", a recunoscut și valoarea scriitorilor de altă orientare, a scriitorilor "vechi ", a lui Rebreanu, de pildă, sau a lui Goga. |n ce privește generațiile, important este să le identificăm prin valorile lor reale și nu prin cele care încarnează impostura
Confruntarea între generații by Reporter () [Corola-journal/Journalistic/12882_a_14207]
-
același timp o autobiografie, înfățișând meditațiile Virginiei Woolf asupra rolului jucat de contextul cultural și evoluțiile ei în cercetarea „minții androgine”. Prefața Danei Crăciun, bine documentată și structurată, oferă toate detaliile, inclusiv asupra acestor explorări speciale, comentând pe larg „principiile moderniste ale incertitudinii, ambiguității și pluralității” care i-au conferit cărții o perenitate remarcabilă. În linia generală a prozei woolfiene, stilizată precum cele mai bune poeme, cu punctuație aforistică și rezonanță retorică, cu imaginație nomadă, Orlando folosește o scală tonală amplă
Anglia, Persia, Italia by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/3304_a_4629]
-
un infern al impulsurilor pshice și fizice inexplicabile. Henry James aspiră la onestitatea ființei, mutând centrul de interes al romanului de la real la verbalizarea lui deficitară, transformând acțiunea (incidentele) în understatement (subînțeles, înțeles insuficient verbalizat). Ceea ce rezulta din mâna autorului modernist trebuia decodat, prelungit, explicitat: clarificarea era, de fapt, o completare a textului (bazat pe preverbal) cu un alt text (critic), în care criticul transpunea în verbal ceea ce romancierul încercase să ascundă de sens, de cuvânt. Modernismul unea eroul cu efortul
Eroul Desperado: Amintirea viitorului by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/8521_a_9846]
-
mintea personajului. Rămâne din Fluxul conștiinței interesul pentru gândurile eroului (amintiri din trecut, în special), dar revolta împotriva modernismului static readuce acțiunea, incidentul, suspansul. Autorul Desperado a înțeles de la modernism că eroul e în primul rând o inteligență. Esența revoltei moderniste era transformarea eroului picaresc în erou reflexiv, trecerea de la istorie la meditația în marginea incidentului. În loc să gonească prin peripețiile realului, personajul era o uriașă inteligență statică. Pentru el nu exista trecutul-prezentul-viitorul incidentului, ci fluxul conștiinței, indiferent la trecerea timpului. Eroul
Eroul Desperado: Amintirea viitorului by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/8521_a_9846]
-
mai mult decât un lucru deja cunoscut: este o amintire. Eroul și povestea lui revin, deci, în roman. Romanul Desperado e cel mai adesea un jurnal de întâmplări. Autorul picaresc vedea romanul din afara eroului. Autorul Desperado - venind cu moștenirea lui modernistă - se uită la aventuri dinăuntrul protagonistului. Chiar dacă romancierul nu analizează gândurile personajelor (cum făceau, în detaliu, Joyce sau Woolf), el nu mai poate părăsi interioritatea. Convenția povestirii realiste (Fielding, Dickens, Galsworthy), la fel ca și principiile ei de structurare (tradiția
Eroul Desperado: Amintirea viitorului by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/8521_a_9846]
-
operează romanul nu mai e destinul (trecut-prezent-viitor), ci ziua. Procesul a început cu romanul unei zile (Ulysses, Mrs Dalloway), în modernism. Tânjind, fără să-și dea seama, după tiparul premodernist (după cronologia premodernistă) în spiritul căruia au fost educați, autorii moderniști au o legătură subterană cu sursa revoltei lor. Lectura intuiește că modelul lor e tradițional. Legătura autorilor Desperado cu tradiția, însă, s-a rupt. Ei se nasc în convenția revoltei împotriva tradiției. Ziua, ca unitate narativă, se eliberează de vechea
Eroul Desperado: Amintirea viitorului by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/8521_a_9846]
-
Rădăcinile complicatei strategii Desperado cresc din confruntarea a două tehnici narative: pe de o parte avem tehnica prezentului în așteptare (care stă la baza romanului pre-modernist); pe altă parte, avem tehnica străfulgerărilor din trecut, care prind prezentul din urmă. Lecția modernistă îl învață pe autor să se refugieze în Fluxul conștiinței, (dezordinea ființei). Autorul Desperado născocește o ordine ulterioară: el încearcă să explice trecutul împotriva logicii cronologiei, după tiparul, posterior lui, al prezentului. Romane ca Un artist al lumii plutitoare (Kazuo
Eroul Desperado: Amintirea viitorului by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/8521_a_9846]
-
lectorului nu se produce, prin urmare, nici în prezent, nici în viitor, ci în trecut. Prezentul e alb, neutru. Oare aici se gândea Virginia Woolf că va ajunge romanul când scria, în 1919, despre inutilitatea intrigii, iubirii, catastrofei? Consecința schimbării moderniste este că prezentul și-a pierdut vitalitatea. Pe vremuri, prezentul povestirii era urmărit cu sufletul la gură. În mileniul trei, urmând unui trecut hiperactiv, prezentul e devitalizat. Romanul a supraviețuit paradoxului Joycean (verbalizarea pre-verbalului), iar acum se luptă cu un
Eroul Desperado: Amintirea viitorului by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/8521_a_9846]
-
în care suspansul era pur și simplu întrebarea ‘și? și?'). Fluxul conștiinței pune în discuție necesitatea viitorului pentru intrigă; el descoperă că nu e nevoie de love interest, de încheierea ne/fericită a prezentului în viitor. Cu toate acestea, textul modernist e plin de istorisire, iubire și cronologie. Cei care se tem de viitor și îl mută, în fond, în trecut, sunt autorii Desperado. Viitorul Desperado nu mai este o extensie a prezentului, o promisiune că prezentul duce undeva precis. El
Eroul Desperado: Amintirea viitorului by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/8521_a_9846]
-
de felul lui Călinescu sau Eliade. Departe de mine asemenea maliții!) Dar rămâne un fapt acela că, citit atent, Modernismul retro nu impune. Ideea e interesantă, sigur, în concepția ei nelovinesciană. Avem, afirmă Cernat, o serie de romane interbelice profund moderniste, în ciuda evidenței că sunt, în mod intenționat, în răspăr cu modernismul. Germenii observației se află în celebrul eseu al lui Antoine Compagnon, Antimodernii. Doar că, dacă la criticul francez frapează tonul paradoxal al încadrării, la comentatorul român, îmi pare rău
Puncte din oficiu by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/6618_a_7943]
-
numeroase eseuri dedicate poeziei medievale provensale și italiene, dar și contemporanilor săi James Joyce sau T.S. Eliot. 8 T.S. Eliot (1888-1965). Poet, critic și dramaturg, născut în Statele Unite. Poemul său, "The Waste Land", este una dintre marile izbânzi ale poeziei moderniste, iar drama "Moartea în catedrală" rămâne o capodoperă a teatrului de idei. 9 Robert Brasillach (1909-1945). Romancier și ziarist francez. Executat pentru atitudinile și acțiunile sale fasciste și antisemite. 10 Pierre Drieu la Rochelle (1893-1945). Romacier și jurnalist francez de
Tony Judt în dialog cu Dumitru Radu Popa: Pe muchia Europei by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/15629_a_16954]
-
și respectului pentru textul liric, în linii generale tradițională, beneficiind însă de efecte moderne și de laser care realizează o atmosferă și o culoare cu totul speciale. Din acest punct de vedere, montarea budapestana se disociază net de unele reprezentări moderniste prezente în marile teatre din lume și chiar la Bayreuth, unde înscenările au unele licențe supărătoare, ce se îndepărtează cu mult de substanță filozofica și legendară a operei wagneriene. Am pătruns cu religiozitate în sanctuarul Operei din Budapesta pentru a
Tetralogia de Wagner la Budapesta by Mihai Alexandru Canciovici () [Corola-journal/Journalistic/17991_a_19316]
-
ar zice că nevoia de insolitare prin alegerea ca blazon a respectivului element riscă să fie sabotată de irelevanța semantică a acestuia, redus la o funcție decorativă. Atît admiratorii, cît și ceilați au văzut în Komartin un conservator cu nostalgii moderniste, un neoexpresionist grefat pe un estet baudelairian ce preferă luxul, calmul și voluptatea căilor bătute - riscurilor pe cartea experimentului autenticist. Personal, cred că o reabilitare a stilului artist e binevenită într-o poezie ce disprețuiește farmecul aristocratizant. De aceea, spre deosebire de
Damnarea glossy by Paul Cernat () [Corola-journal/Journalistic/3074_a_4399]
-
interesante sînt pariurile literare făcute de scriitor în diverse perioade și măsura în care au fost ele validate de evoluțiile ulterioare. În climatul de confuzie și redefinire a valorilor care a urmat căderii regimului comunist, în condițiile în care metaforismul modernist își trăise traiul, Mircea Cărtărescu vedea pentru poezia din anii următori două soluții, ambele mimetice. Scrie poetul, în anul 1990: Prima va merge pe un mimesis al prozei, va fi biografie narativă, ostentativ «sinceră», «nesofisticată», va alege amănuntul aleatoriu, va
De la Camus la Nuova Guardia by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13765_a_15090]
-
prin funcția cognitivă a imaginației”. Despre americanul T.S. Eliot, naturalizat britanic, nu putem vorbi decât în termeni precum centralitate, dată fiind implicarea autorului în climatul social, cultural, filosofic, ideatic și religios al epocii sale, dar și în literatura aparținând curentului modernist, alături de Virginia Woolf, James Joyce, Henry James, W.B Yeats, Ezra Pound și mulți alții, deopotrivă în Anglia și în America de Nord. Ca poetică, modernismul apare, încă din poemul său de debut The Love Song of J. Alfred Prufrock and Other
T.S. Eliot sau aventura poetică totală by Simona-Grazia Dima () [Corola-journal/Journalistic/4252_a_5577]
-
poezia românească de la Iancu Văcărescu la Nichita Stănescu". Nu cumva astfel apăsata lor tranzitivitate ar trebui împărțită cu meritul unui homo lingvisticus? Cu atît mai vîrtos cu cît "optzeciștii nu mai pot lua în serios nimic din toată mitologia poeziei moderniste". Așa încît între predecesorii acestor poeți se cade să-i amintim pe linia "depoetizantă și antioraculară", pe care se arată extrem de productivi, pe Marin Sorescu, pe Vintilă Ivănceanu, pe Sebastian Reichmann și mai cu seamă pe Șerban Foarță, homo lingvisticus
Poezie și ontologie by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9608_a_10933]
-
atracție a acestor lumi a fost atât de mare, încât a făcut ca optzecismul poetic să devină de fapt nu o mișcare pură, un curent sau o școală cu principii radicale și solide, ci o fermecătoare sinteză poetică între trecutul modernist și deja presimțitul viitor postmodern. Celălalt model, mult mai nociv, este cel ardelean, de asemenea modernist, care, prin poeți ai anilor ’60 ca Ioan Alexandru sau Gh. Pituț și prin echinoxismul anilor ’70, relua modul solemn și incantatoriu, ca și
Completări facultative by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/4690_a_6015]