1,363 matches
-
mohorât): Hm... da... Treci lângă soră-ta. (Dana trece) LINGUȘITORUL: Fiica cea mică a Măriei Sale, cu părul bălai ca lumina primăverii, mlădie ca trestia în vânt, înțeleaptă ca zicerea bătrânească... Domnița Liana! LIANA (intră, la fel ca celelalte) PRICINĂ (tot mohorât): Mda... treci și tu... (arată spre celelalte două. Liana trece) Mda... Trei fete, trei belele... Unde mi-ați umblat? Iaca, de supărat ce-s, m-am așezat pe jâlțul cel negru, și nu cred să mă ridic de-aici prea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
se aprinseră din nou luminile, dar asta a trecut cu ușurință drept durere. Fața lui Hildegard strălucea de lacrimi, ceea ce îl făcu pe Himmler să-și pună brațul în jurul ei. Întâlnindu-mi privirea, el dădu din cap cu un aer mohorât. Weisthor a fost ultimul care s-a ridicat în picioare. Se clătină pentru un moment ca și cum ar fi fost cât pe ce să cadă, iar Rahn îl prinse de cot. Weisthor îi zâmbi și lovi ușurel mâna prietenului său, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
note mari, ba chiar am rămas și corijent, dar nu la română, româna mi-a plăcut, la chimie eram timorat, dacă pot spune așa... Gicu rămâne cu privirea pironită În halbă ca și cum s-ar vizualiza așezat pe banca din taverna mohorâtă. Sandu Îi face semn patronului, iar acesta se conformează și dă muzica mai tare. Noi suntem români, noi suntem români, noi suntem aici pe veci stăpâni! Intervine Gore, după ce ascultă câteva secunde: Mai puțin În ținutul secuiesc, ne roade extremismul
De-ale chefliilor (proză umoristică) by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/781_a_1580]
-
Occident". Da, toată lumea știe asta, în afară de morți. Rieux, dumneata știi la fel de bine ca și mine ce este. Rieux se gândea. Prin fereastra biroului privea umărul falezei pietroase care se sfârșea în depărtare deasupra golfului. Cerul, deși albastru, avea o sclipire mohorâtă care se îndulcea pe măsură ce după-amiaza înainta. \ Da, Castel, spune el, e greu de crezut. Dar se pare totuși că ar fi ciuma. Castel se ridică și se îndreaptă spre ușă. Știi ce ni se va răspunde, a spus bătrânul medic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
și Guy Ashby. Și amândoi mi-au recomandat să aplic pentru angajare la Carter Spink. Nu-mi pot reprima zâmbetul. Are megatupeu fata asta. — Samantha. Ridic ochii și-l văd pe Nathaniel apropiindu-se pe pietrișul aleii. E puțin cam mohorât la față și are privirea încordată. Cum merge ? — Păi... bine. Mă uit la el câteva secunde. Știi cum e. Destul de aiurea. Îi simt mâna strângându-mi-o pe-a mea și-mi strecor degetele printre ale lui cât pot de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
pe care le scriu și adesea stă până târziu și lucrează la calculator. Chiar alaltăieri i‑a spus lui Mel că vrea o listă cu toți clienții companiei, cu nume de contact, ca să se poată familiariza cu ei. Mel adăugase mohorâtă că probabil Alicia vânează o promovare, și cred că ar putea avea dreptate. Problema cu Luke e că el se uită doar cât de mult muncește o persoană și la rezultatele muncii ei și nu‑i pasă deloc că persoana
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
în fruntea micului alai, mai mult din obișnuință decât datorită unei reguli prestabilite. Făcură cu băgare de seamă primii pași pe suprafața globului. Lava era robustă și compactă sub ghetele lor grele. Un vânt furios îi ascultă pe când observau peisajul mohorât și neliniștitor. Încă nu puteau să vadă ce anume le zbura printre ghete foarte repede, în ceața portocalie-brună. Ce locuri deprimante! se gândi Lambert. Nu tocmai înspăimântătoare, deși neputința de a vedea prea departe o descumpănea și o neliniștea. Atmosfera
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
miezul nopții în niște ape infestate de rechini. Nu știi ce poate să apară brusc din străfundurile nevăzute. Părerea negativă pe care și-o formase despre această planetă era poate prematură, dar nu renunța la ea. Peisajul acesta neguros și mohorât nu prezenta nici o pată de culoare aprinsă și primitoare. Nici urmă de albastru, de verde, doar o pătură tristă de un galben mat, portocaliu trist și cenușiu. Nimic nu înveselea ochiul, nu încălzea inima, nu liniștea sufletul. Aerul părea rezultatul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
adoptiv, ca mine. Imi respect promisinueaaa, angajamentele, v-ați convins. Perseverent, perspicace, știu asta, sint constiincios si asa voi fi. Raportul în cazul Narcis, altă dată. Sunt încă tulburat de Azilul Asociației, nu pot reveni așa repede la rutină. Ferestrele mohorâte. Ploaia căzuse toată noaptea. Oră mahmură. Somnolență, acreală. Se tot lățea lenea, împotmolirea. O furie dospită, amânată. Ce ți-am cerut eu dumitale, tovarășa Vasilică? Flegmaticul șef Gică, tenebros, ca în zilele lui rele. Blând porcul, crescut între orătănii, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
și necesară nesimțire. Mimarea libertății, da da, că și mimarea... Da, da, când nimic nu mai e, atunci mimarea...“ Mica suspiciune, mica bârfă, mica viclenie. Micile vânzări de suflete mici, micșorate, strivite? Plictiseală, plictiseală! Fantoma care cutreieră și devorează lumea! Mohorâții... Plictiseala, frater, dulcissime, amantissime. Vorbe din somn, parcă. Nici că-i păsa. Dădea drumul la tirade Anatol Dominic Vancea de parcă polemiza cu foști colegi de facultate. De parcă nu știa că se afla la recepția hotelului TRANZIT, unde tocmai se încheiase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
al Frumosului imaculat, să facem ca, sub mâinile noastre grăbite să țâșnească o statuie pură cu peplos înstelat. În felul acesta, într-o zi, lovind cu raze argintii și trandafirii, Capodopera senină, ca un nou Memnon, Aurora-Posteritate, fiică a timpilor mohorâți, să facă să răsune în văzduhul viitor numele nostru ! " Eminescu, afirmă că insuflarea divină îl alege pe poet să scrie o nouă carte a genezei ." Noi suntem din cei cu-auzul fin/ Și pricepurăm șoapta misterului divin... Sublimul adevăr noi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
de acțiune cathartică pe care poezia, de înaltă gândire și vizionarism, cu puternică inducție emoțională, o poate exercita asupra unei profunde stări de neliniște. Adresându-se prietenei sale, poetul începe prin a-și deplânge starea de mâhnire "nedureroasă, goală, sumbră, mohorâtă, înăbușită, atonă, apatică", astfel că nici inima nici gândul nu mai reacționează la frumusețile naturii, precum apusul de soare, norii diafani care își împrumută mișcarea de la stele, strălucirea astrelor, luna de pe lacul de azur. Deși contemplă aceste splendori ale naturii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
-n fundul Domei stă întunecoasă, mare, Nepătrunsă de-ochii roșii de pe mucuri ostenite, În biserica pustie, lângă arcul în părete, Genunchiată stă pe trepte o copilă ca un înger; Pe-a altarului icoană în de raze roșii frângeri, Palidă și mohorâtă maica Domnului se vede. O făclie e înfiptă într-un stâlp de piatră sură; Lucii picături de smoală la pământ cad sfârâind Și cununi de flori uscate fîșîesc amirosind Ș-a copilei rugăciune tainic șopotit murmură. Cufundat în întuneric, lîng-o
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
lună! Ce frumoasă, ce nebună E albastra-mi, dulce floare! Și te-ai dus, dulce minune, Ș-a murit iubirea noastră Floare-albastră! floare-albastră! Totuși este trist în lume! {EminescuOpI 56} ÎMPĂRAT ȘI PROLETAR Pe bănci de lemn, în scunda tavernă mohorâtă, Unde pătrunde ziua printre ferești murdare, Pe lângă mese lunge, stătea posomorâtă, Cu fețe-ntunecoase, o ceată pribegită, Copii săraci și sceptici ai plebei proletare. Ah! - zise unul - spuneți că-i omul o lumină Pe lumea asta plină de-amaruri și
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
cărbune copilașul cel isteț Purceluși cu coada sfredel și cu bețe-n loc de laba, Cum mai bine i se șede unui purceluș de treabă. O beșică-n loc de sticlă e întinsă-n ferăstruie Printre care trece-o dungă mohorâtă și gălbuie. Pe un pat de scânduri goale doarme tânăra nevastă În mocnitul întuneric și cu fața spre fereastă. El s-așează lângă dânsa, fruntea, ei o netezește, O desmiardă cu durere, suspinând o drăgostește, Pleacă gura la ureche-i
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
recunoaște el. Îmi place foarte tare la serviciu, știi? Câți pot spune asta? Îmi iubesc munca. Își așază ochelarii pe nas.) În ultimul timp, toți par mai senini și mai mulțumiți și de-abia acum mi-am dat seama ce mohorâtă era atmosfera în birou înainte să se înveselească cu toții. Nu poți să-i ajuți pe toți, îi spun. Știu. Nu, nu știi. Îți faci prea multe griji pentru toată lumea și nu-ți mai rămâne timp și forță pentru tine însuți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
știe dacă era joi. Putea la fel de bine să fie luni sau toamnă. Cu siguranță însă trebuie să fi fost iarnă, pentru că se prăbușeau nori înghețați și brăilenilor le crăpau ochii de atâta întins de zare netedă și una cu cerul mohorât. Parcă era mai bine atunci când ți se oprea privirea în grâu! spuse paznicul de sector al câmpiilor dintre Mogador și Albina. Colegul de la Baldovinești îi răspunse prin stație. Aici infinitul a ras tot. Văd până în Transnistria! Ciorile înghețaseră în cer
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
de a trăi departe de ea. Imposibil! Și, într-adevăr, n-a trăit! La scurtă vreme, măcinat de o suferință ascunsă, a plecat pentru totdeauna. Cortegiul funerar a oprit pentru câteva momente și în fața școlii noastre... Apoi, în aceea zi mohorâtă și rece, lutul jilav l-a înghițit pentru totdeauna... Toamne peste toamne au plouat frunzișuri însângerate peste ETERNITATE... Dar, atâta vreme cât măcar unul dintre învățăceii săi își va aminti de albastrul-oțelit al privirilor sale și îi va închina un gând de
ARC PESTE TIMP 40 ANI 1972 – 2012 by Loredana Ţară () [Corola-publishinghouse/Imaginative/288_a_583]
-
că nu sunt bună de nimic. Încă un an În care o să am datorii la tata, În care Kerry și Nev or să râdă de mine, iar eu o să mă simt ca ultima ratată. Dau drumul la computer și scriu mohorâtă câteva cuvinte. Parcă, brusc, mi s-a scurs toată energia. — Mă duc să-mi iau o cafea, spun. Mai vrea cineva cafea ? — Nu poți să bei cafea, spune Artemis, aruncându-mi o privire ciudată. N-ai văzut ? — Ce ? — Au luat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
urmează pe stradă, spre un local pe frontispiciul căruia scrie The Nag’s Head, și deschid ușa. N-am mai fost niciodată În cârciuma asta, dar sunt sigură că e destul de... OK. Poate că totuși nu. Cred că e cel mohorât pub pe care l-am văzut În viața mea. O zdreanță de covor, nu se aude muzică, și singurul semn de viață din local Îl constituie un bărbat burtos. Nu pot să-mi petrec a doua Întâlnire cu Jack Într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
Într-o familie În care banii, chiar dacă nu curgeau În valuri, nu erau o problemă,, Locul În care cerșește Antoniu, este gura de metrou, a stației Obor, stație extrem de animată, din care ies și intră zilnic puhoaie de oameni. Puhoaie mohorâte, triste, Încruntate, și arțăgoase. Rareori, privind cu atenție, vei descoperi un chip luminos sau un zâmbet autentic. Astăzi, intrarea metroului e destul de pustie; a doua zi de Crăciun nu poate fi prea rodnică, oamenii Încă vegetează după ce au băut din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
eu Însumi: sunt curier, supraveghetor de secție, mânuitor al rotativelor care scuipă nasturii de alamă ca pe niște sâmburi de cireș, aranjez baloturile de materiale textile În rafturi, și...mai sunt și contabil de ocazie. Fabrica este o cădire veche, mohorâtă, cu ferestre uriașe, un fost liceu dezafectat, În urma construirii unuia modern, după ultimele norme de Învățământ, În altă parte a orașului. A mai rămas În pereții clădirii, parcă ceva din freamătul atâtor generații de elevi. Clădirea scoasă la licitație a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
un mic jet de apă, apoi vine rândul cărții să fie smulsă din anonimatul ei tăcut. Dimineața, mă trezește de fiecare dată același zgomot: dincolo de perete, Într-o chiuvetă veche, probabil din fontă, relicvă a unui interior de bucătărie trist, mohorât, sunt spălate oale, crătiți din metal, fiind lovite, izbite de chiuvetă de mâini grăbite. Camera paralelipipedică În care locuiesc, proprietatea unei bătrâne hrăpărețe, cu urechi clăpăuge și piei curgându-i ca albiile unor râuri secate, cu minte vicleană și ochi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
-i vede, o indignare teatrală ia locul silei. Ei, trebuie știut Îi provoacă silă. În mileniul al treilea sila este un sentiment justificat, despre care se pot scrie tratate. Nimeni nu-și poate explica de unde izvorăște atâta silă. Acest havuz mohorât al gunoaielor este Înconjurat de la oarecare distanță, ca de niște dealuri Încântătoare , de casele uriașe, luxoase ale celor bogați, fortărețe cu mii de senzori, Înarmate până-n dinți cu sila și disprețul cel mai autentic față de sărăcie. Șobolani, câini și pisici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
Când cerșește, privirea lui vede mai mult picioarele celor care trec. Pentru că pasagerii stau pe scaune unii În fața altora, ca la o masă lungă, festivă, le vede Însfârșit cu claritate fețele. Primul lucru care-i atrage atenția, sunt chipurile călătorilor: mohorâte, Îmbătrânite, triste, mânioase, curioase, plictisite, dar, mai ales Încruntate. Încruntate și bănuitoare. În metrou, cerșetorii foșgăie teatral și se amestecă spasmodic cu călătorii. Cel de Sus Îi vede dacă dăruiesc din puținul lor . În metrou, cerșetorii sunt și ei călători
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]