2,283 matches
-
celui mai iubit părinte și al celui mai iubit fiu și al sfântului duh fără moarte. Dă din cap, neîncrezător, la toate informațiile și sfaturile și injecțiile ce i se administrează. Uneori, copleșit, totuși, de insistența binevoitorilor, zâmbește șiret și mormăie, în barba sa imaculată: „Ce contează, ce contează numele, ce contează“... Imediat, apoi, cade însă, speriat, vinovat, în genunchi, cerându-și iertare, amin, și rugându-l, amin, pe Marele Dispărut să-l ocrotească, amin. Iat-o pe aiurita: elegantă, franțuzită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
ai cu cine scoate o vorbă în pustia asta, doar săracul franțuz, monsieur Courvoisier, s-a îndurat de spleenul copilului Tolea. — Ai venit de mult? Cine pe cine întreabă? Parcă doctorul întrebase, dar nu e sigur, deloc nu e sigur, mormăise și Tolea parcă ceva, surprins de domnu’ gata costumat, în halat de mătase roșie, cu pipă groasă în gură, de parcă fusese tot timpul acasă, acolo, lângă fotoliul de piele, privindu-l cu îngăduință pe necunoscut. Slabă imitație, slabă performanță, Bombonel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
mai mic, te pomenești. Banii traduc afecte, cum știi. S-o fi gândit la tine. Un suflet delicat. E sensibil, banii dovedesc asta, ți-o spun, ca un profesionist. Încă nu cred, nu cred până nu văd,. Imi cunosc frățiorul, mormăie Tolea. Scoate din celălalt buzunar un plic șifonat, cu multe ștampile. Îl pune pe măsuță, lângă sticlă, atinge ghemotocul de hârtie care cade jos, lângă taburet. Domn’ Dominic e neatent, privește aiurea, spre ferestrele înalte si înguste, de castel, spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
da... acum e altceva“. Ajunsese la finele primei pagini. Și-a umezit buzele subțiri, violete, în apa sfințită. A lovit cu pipa irlandeză scrumiera, capetele s-au ridicat de pe foițele pătate. S-a păstrat un moment de reculegere. Primul din stânga mormăise ceva, ceilalți deveniseră extrem de atenți. „M-am săturat, m-am săturat de ăștia“, repeta, concesiv, grasul cel chel. În fața sa, primul din dreapta se însenină, zâmbi. „Da, să se care. Departe, cât mai departe. În sânul lui Avraam. Îi oferim o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
mesajul din importantul plic decorat cu atâtea mărci și ștampile sau nici nu are habar de ceea ce, imprudent, a lăsat la vedere, în calea oricui. Reverie, strategie, somnolență, cine sa mai știe. Confuzia unei dimineți reumatice. Cotoiul înșurubat în burlan, mormăind avertismente confuse. Cheia răsucind cuvinte ruginite în broasca ruginită... Ceasul de mână ticăi scurt, zgârietură de ac. Unsprezece, unsprezece fix, patru cinci șase secunde, secundele pier, iată optsprezece, se sec scunde secunde se spulberă, spulberă. Iată, se spulberă timpul, treizeci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
profetul acela masiv și bătăuș. Dominic tăcuse, confirmând. Deci, cu Matus ăla... de parcă ar fi știut, de fapt, totul.Viață în cort, în deșert, unde Sonia născuse prima fetiță și Matus fusese rănit de o schijă? Aha, făcuseră pe colonizatorii, mormăise doctorul, evitând privirea scrutătoare a musafirului. Da, da, am auzit că trăiau ca niște veritabili pionieri, în cort, sub arșiță și vânt și gloanțe... și zâmbise, delicatul. O mai fi frumoasă, te pomenești, mormăise. Că atunci ne-a dat de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
o schijă? Aha, făcuseră pe colonizatorii, mormăise doctorul, evitând privirea scrutătoare a musafirului. Da, da, am auzit că trăiau ca niște veritabili pionieri, în cort, sub arșiță și vânt și gloanțe... și zâmbise, delicatul. O mai fi frumoasă, te pomenești, mormăise. Că atunci ne-a dat de furcă la toți, adăugase, în clipa când adolescentul cincuacenar tocmai se pregătea să întrebe de Octavian Cușa Păpușa Octavian... Marga simțise primejdia. Așa că îl luase după umeri și îl primi în casă pe profesorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
slăbiciuni culturale. Avocatul dăduse din mână, agasat, la auzul numelui. Îl cunoștea pe Marga, fuseseră mulți ani parteneri la pocher. Nu, nu îi plăcuse jocul precaut al doctorului cu un singur ochi. „Un singur ochi pentru atâtea cărți, gândește-te“, mormăia, înviorat de răutate, bătrânul. „Nici cu doi ochi tineri nu ai putere pentru așa minune“. Tolea nu cedase, insista că Marga este o șansă reală, dacă nu drept cumpărător, măcar pentru a găsi unul. Bătrânul își amintise, însă, dintr-odată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
vociferează, nu mai dați decât 2 kilograme, atât, să ajungă pentru toată lumea. Vânzătoarele, foarte nostime și serviabile, își vedeau liniștite de treabă. Fiecăruia cât cerea, dar până la 6 kilograme, așa hotărâse șefa. Era și un bețiv... Bine că e cald, mormăia bețivul. Că știți cum e, coniță, de câțiva ani numai când auzim de iarnă și ne îngrozim. Trăim ca în peșteră, coniță, luni grele de iarnă fără încălzire, fără apă caldă, un coșmar, doar știți. Avea dreptate bețivul, bine că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
ce se spune despre cei care lucrează la hoteluri, în turism. Nu, nu, în chestia asta n-am cedat, să știți. Nu-mi plac informatorii, să știți, am eu alte păcate, da’ pe astea nu le am. Da, da, înțeleg, mormăi Venera. — Cum v-am spus, am venit la București, silit de împrejurări. Am obținut postul ăsta nenorocit datorită lui Gafton și datorită doctorului, amicul meu, doctoral Marga. Oameni de formație veche, solidă, poate v-a vorbit Tavi despre ei. Venera
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
halatului. O față palidă, însă, umbrită de barba rară, care prelungea favoriții, ca un fel de bandaj negru al fălcilor. Intrase furtunos, nu vedea pe nimeni. Se așeză, apucă ceașca, sorbi, o puse la loc. — Vezi că te așteaptă cineva, mormăi tenorul, din spatele ziarului pe care îl citea. — Arăți ca poetul romantic, atacă Tolea. Ca decembriștii, în preajma arestării, ca Bălcescu la Palermo... ca Pușkin înaintea duelului. Marga roti ochelarii și ochiul sănătos spre ușă. — O, surpriză! Tu, aici... m-ai prins
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
Nu scăpați, nu scăpați, merg până la instanța supremă... — Afară! Afară!... urlă micuțul Marga, propulsat în aer, cu scaun cu tot. Apăruse, când, cum, îngerașul Ortansa care o împinse ușurel, dar decis pe nebună spre ușă. Moment de tăcere. Calmul Florin mormăia, în mucul țigării: păi... — Intri în dialog cu asta, Florine? În jocul ăsteia, Florine? își ștergea Bombonel sudoarea frunții și ochelarii aburiți. O paranoică știută. O dată la două-trei săptămâni își face plimbarea prin oraș și ne vizitează și pe noi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
Mă chemase Carol! — Dar Alegoria Timpului? Timpul... cele trei înfățișări... Prudența. Alegoria pictată acum zece ani... își auzi vocea pisălogul Tolea. Ar fi și un autoportret acolo. Așa se pare, autoportretul bătrânului Tizian. — Vezi că ți-a căzut un plic, mormăi, agasat, bătrânul. — Trebuie să vă amintiți. Singurul tablou în care nu v-ați mai înscris numele, cum obișnuiați. Nici numele modelelor, cum făceați la portrete... — Ce e în plicul ăla? De ce l-ai ascuns? Amor? Scrisorele parfumate? O, cât le-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
de risipa serii care se taraște perfidă, încetinită. Se rotește pe un picior, să se explice. — Domnul Gafton! Să mă felicite. E foarte atent, nu uită în nici un an să mă felicite. — Deci, îl cunoști pe Mauriciu! Asta nu bănuiam, mormăie doctorul, aplecat să-și șteargă ochelarii, dar grijuliu să nu i se vadă ochiul stâng, de sticlă. — Nu ne-am văzut de mult. Când l-au dat afară de la ziarul acela central, l-au trimis, săracul, la ziarul Asociației. Era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
trecută. — Cine e Stanley? am întrebat. — Stanley Chowder, a spus Al senior, ridicând mâna și arătând spre vest. A ținut un han la vreo cinci kilometri în sus pe dealul ăla. — Stanley Chowder, am repetat. Ce nume caraghios. — Mda, a mormăit Al cel mare. Dar pe Stanley nu-l deranjează. Cred că chiar îi place. Pe vremuri, am cunoscut un tip pe care-l chema Elmer Doodlebaum, am spus, dându-mi seama pe neașteptate că îmi făcea plăcere să stau de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
el. Nu vrei să-și piardă respectul față de tine, nu? — Da, îi ține isonul Lucy. Vrei să te iubesc, nu-i așa, unchiule Nat? Cam fără chef, scot portofelul și îi întind cei cincizeci de dolari. — Mare șmecheră ești, Lucy, mormăi. — Știu, mi-o întoarce ea, îndesând bancnotele în buzunar și blagoslovindu-mă cu unul din zâmbetele ei gigantice. Mama mi-a spus întotdeauna să am grijă de mine. Și înțelegerea e înțelegere, corect? Dacă te las să dai înapoi, n-o să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
Beverly Hills și cum conduc pe Rodeo Drive într-o decapotabilă, cu un anume domn Adam Kirrane lângă mine. Capitolul 3tc " Capitolul 3" —Tim la telefon. Vocea mamei mă sperie de moarte. —Să-i spun să sune mai târziu? Da, mormăi morocănoasă. Nu-mi vine să cred că mama m-a trezit pentru ceva așa de lipsit de importanță ca un telefon de la Tim. Mă simt mahmură, deși nu am băut, și am un gust groaznic în gură. Și de ce a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
-
Mă ridic refractară. —Alo? răspund eu. —Bună, scumpo. O, nu. E Tim. Și iar îmi spune scumpo, deși l-am rugat să nu o mai facă. De un miliard de ori. Dar Tim nu are o memorie prea grozavă. —Bună, mormăi fără nici un entuziasm. —Ce mai faci? întreabă el. Scumpo. —Nimic. Tu? —Nu mare lucru. Lucrez. Auzi, ce facem în seara asta? Trebuie să facem ceva? Nu-mi pasă. Hotărăște tu. Nu. Hotărăște tu. —Mi-e indiferent. —Și mie. Doar că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
-
îmi spune tata. Trebuie să ies să cumpăr perdele noi pentru acolo, așa că mă întrebam dacă te-ar deranja să răspunzi tu la telefon. Știi ce să spui, nu? Orele de vizitare sunt între șase și șapte în seara asta. Mormăi. Dacă e un lucru pe care îl urăsc mai mult decât orice, ar fi să răspund la telefoanele oamenilor care întreabă de apartamentul alor mei. Anunțul spune „pentru o persoană de afaceri“, dar oamenii nu prea citesc cum trebuie. Așa că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
-
cei de la ghișeu pentru orice. — Nu pot să-i cer unui pasager să se dea la o parte doar ca să vă favorizeze pe dumneavoastră și pe soția dumneavoastră, dar puteți să întrebați personal. Bărbatul își dă ochii peste cap și mormăie că nu o să mai meargă cu compania noastră niciodată. Sunt tentată să-i cer să dea asta în scris. Pleacă val-vârtej, când o femeie foarte masivă mă abordează cerând o centură de siguranță mai mare. Gata. Ne-am așezat toți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
-
Vai, nu-mi vorbi despre alcool azi. Îmi vâjâie capul după seara trecută. —Ai ieșit până târziu? Nebună mai ești! Nu ar trebui niciodată să bei mult noaptea dinaintea unui zbor lung. Pur și simplu nu merită. —Mie îmi spui? mormăi eu. Am făcut-o o dată, apoi nu s-a mai repetat. —Hmmm. Dacă aș avea un bănuț pentru fiecare dată când am spus asta, aș fi ajuns multimilionară acum, râd eu. —Și ai ieșit cu fetele de la serviciu? întreabă Amy
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
-
ca să mă scutesc de deranjul de a merge din nou acolo. Mai rămăseseră deserturi delicioase la clasa întâi? mă întreabă una dintre fete în timp ce îndes jeleurile în mica mea valiză. — Dacă mai rămăseseră, Față-de-șarpe nu mi le-a oferit mie, mormăi. Față-de-șarpe, ești așa de amuzantă. Față-de-șarpe, hahaha. Deodată se face liniște în spate. O liniște mormântală, de fapt. Eu sunt în genunchi, cu punga de jeleuri ieșindu-mi din valiză de parcă le-aș fi cumpărat eu. Și însăși fiara e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
-
mi-e groază să-i spun. —Ție mai puțin ca mie. Debbie ia o gură din băutura ei și pare serioasă. Cred că nu-i nimic mai rău decât să fii nevoită să te desparți de cineva. —Mie-mi spui? mormăi deprimată. E mai ușor când fac ei treaba murdară. Detest să iau eu decizia finală. Nu sunt niciodată sigură că fac ce trebuie. Ce-o să-i spui? O să-i bagi prostia aia cu „Nu ești tu de vină, eu sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
-
ridicol. E un brad minunat, nu-i așa? comentează deodată Wendy. —Fantastic, dar mă simt ciudat să mă gândesc la perioada sărbătorilor atât de devreme, îi explic. Le petreci cu familia? mă întreabă, în ciuda a ceea ce am spus. — Așa cred, mormăi eu, jurându-mi în secret ca, dacă tata insistă din nou să zdrăngăne Silent Night la pian și anul ăsta, pot să-și ia adio de la prezența mea. Obișnuiam s-o cânt ca să le fac pe plac bunicilor mei, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
-
să-mi iau țigări. Păi de ce n-ați spus (zâmbește șui), că acuma a plecat sor’-mea, tot după țigări s-a dus, pentru nea Țârțâc... Ei, nu-i nimic, oricum trebuia să mă duc în oraș. Ridic din umeri, mormăi un merci și zoresc pasul pe drumul bun. Mi-e greu să recunosc că, la atât de puțin timp după ieșirea din Draculaland, lumea mea casnică, în care nu reușeam să-mi dau ceasul biologic înapoi până spre treizeci și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]