1,303 matches
-
și băbuțe demne și milostive, mă năuceau. Poate, cine știe?, chiar erau adevărate, dar, auzite de-atâtea ori și-n atâtea feluri, dădeau pe-afară, ca mâncarea de bame a bunicii Aneta. Le găseam în manuale (mâzgălite și ele, alături de mutrele domnitorilor și-ale scriitorilor), le ascultam la televizor (în cele două ore de program alb-negru), le citeam în ziare (sub pozele zâmbitoare, dar întotdeauna severe, ale Tovarășilor). Într-o dimineață, m-am hotărât să trec la fapte. Am pus mâna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
vremea. Se plictiseau teribil, feroce, cu-o energie care pâlpâia în priviri și le făcea maxilarele să se deschidă și să se închidă ritmic, în căscaturi largi și sănătoase. Îi invidiam. Pentru ei literatura era o sumă de-afișe cu mutre luate din cărți, sub care veneau câteva explicații tip cazier: „EMINESCU - GENIUL NEPERECHE“, „ION BARBU - AUTOR ERMETIC“ sau „ARGHEZI - POETUL MEȘTEȘUGAR“. Mi-l și imaginam pe bietul Arghezi suflând în forjă, punând mâna pe daltă și clește și-apucându-se să bubuie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
cu jeg. Puteai să aduci 30 de vidanje; tot n-o curățai. O țară întreagă se scufunda în cuvele memoriei, azvârlind la întâmplare dejecții galbene și trâmbe de fum violet. Pereții cerebrali rămâneau avariați, spoiți cu resturi de fraze și mutre, cu iubiri bătrânicioase și prietenii inutile, cu imaginea șosetelor verzi de plastic din metrou mărindu-se exponențial, până îi ieșeau vârfurile prin sandale și urechi. Împroșcam jur-împrejur cu amintiri și lichid cefalo-rahidian. Uneori, reparația eșua, și-atunci apelam la frații
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
pungi, dopuri, sufertașe, mirosul de-ardei copți și cel de portocale, brazi înalți de Crăciun și cartoane cu ouă de Paști, „Cutezătorii“ și „Vaillant“, PET-uri și sticle de bere depozitate-n pivniță sau pe balcon. Evoluam timorat, striviți de mutra lui Ceaușescu și-amintirile emoționale din cortexul prefrontal. Motivațiile străluceau rar, deconectate de restul vieții, ca o lampă scoasă din priză și dusă-n pod. Locul nostru nu era nici pe Google, nici în Wikipedia, nici măcar în cazanul cu vieți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
pot să te-ajut, bătrâne? Tocmai mi-au intrat niște MP3-uri cu Slayer, plângi dacă le-asculți! Se-aude mai bine ca pe vinil!“ „Mersi, nu vreau muzică.“ Am cercetat din nou retrovizorul. Parcă mașinile se-apropiaseră puțin, îi vedeam mutra lui Rapotan. Aș fi pus pariu că rânjește, doar cu-asta se ocupa, când nu te lua la cafteală. „Sunt pe drumul spre mare. Am nevoie de-o mână de ajutor. Mai lucrează băieții tăi prin Urziceni?“ „Afirmativ. Sunt pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
sufeream costumele, dar, la ocazii, scoteam ce trebuie din dulap: Maria se îngrijise să-mi completeze garderoba. Mă sufocam în ele, cravata mă strangula, iar umerii apăsau ca niște epoleți de fontă. Nu spun că n-arătam bine, n-aveam mutră nici de papițoi, nici de activist, dar parcă nu eram eu. Fără blugi și col-roulé, mă simțeam ca pe Marte. Am îmbrăcat totul repede, mental, ca să scap de corvoadă. Repede nu însemna și neglijent. Eram atent la detalii, învățasem de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
ba chiar, într-o noapte, călcasem pe Bombonica și-n lift. Pe Goguță, o javră galben cu negru, invadată de patru generații de purici și una de furnici, ne hotărâsem să-l răpim și să postăm prin cartier afișe cu mutra lui terorizată, cu un fular înfășurat pe bot și-o cerere de recompensă dedesubt: am fi strâns o sumă frumușică de pe-urma lui! În realitate, nu puteai să te-atingi de Goguță și Bombonica. Lătratul lor nerecunoscător și laș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
ochiul să se-odihnească frumos, estetic și, desigur, durabil. Așa apăruseră monumentele. Statuile ieșeau de peste tot, oamenii căpătaseră vocație de ctitori sau poate doar de maniaci, unde suceai privirea, te lua-n primire un obiect imposibil: capsule, pastile, pietroaie, aripi, mutre de eroi, țepușe, arbuști, poeți, angrenaje. Specii hibride populau acum piețe și scuaruri, vopsite în rugină sau pișate verzui când de-oxizii eșapamentelor, când de găinațul păsărilor: la „Casa Scânteii“, Lenin fusese dat jos și-n locul lui aterizase o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
a observat nimeni, până a dat un student alarma, silitor, la decan. S-au urcat secretarele cu scara până sus, pe perete, să-l coboare pe impostor și să-l repună în drepturi pe Vianu. E și-astăzi acolo, cu mutra lui severă, erudită și părul greblat peste cap cu briliantină. Am deschis cu cheia biroul decanului și-am intrat fără jenă. În calitatea mea de „responsabil cu problemele studențești“, primisem chei de peste tot, ca tipul ăla șmecher din Matrix. Sigur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
pumn în gură. Stăteam ca prostul în iarna bucureșteană, cu brațul negriciosului încremenit în aer pe traiectoria invizibilă dintre obrajii mei și umărul lui. Ar fi trebuit să prind aici semnul destinului batjocoritor. Între falangele piticotului descheiat la șliț și mutra mea stâlcită, pe cerul spoit cu bere și-urină, rula-n premieră filmul Anului Nou. Avortonul care mă pocnise-mi arăta viitorul mai clar decât cel mai iscusit dintre astrologii posturilor TV: în rânjetul lui se scăldau toate neîmplinirile unei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
ce scria pe biletul distrus?), ca într-o poveste oribilă, cu familii nobiliare și cumsecade, care încep în negura istoriei și se termină sub ochii tăi, într-o baltă de sânge. Pe-al treilea computer se înghionteau câțiva malaci cu mutre patibulare: un soi de milițieni aduși la zi, fără chipiu, dar cu pantofi cu găurele. Grupul forfotea lângă o dubă parcată pe faleză, în Constanța. Mașina părea scoasă din anii ’80: un Aro 144, cu ușiță rabatabilă și plasă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
că ies dintr-un joc pe computer. Luam gol ca idioții, nici nu mai aveam pe cine să înjurăm, poarta era goală. Instinctiv, am căutat macheta de spațiu și gesturi în care apărusem. Operatorul tocmai împacheta liniile ei de forță: mutra mea luminoasă, compusă din cascade de pixeli și pori deschiși, încă sclipea. Restul bibliotecii cădea în unghiuri de umbră, ștearsă, presată și-apoi încărcată pe câteva zeci de mini-ecrane mentale, unde urma să ruleze. De Mihnea, nici urmă. Ieșise cuminte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
monstru rotund, cafeniu: nelipsitul Sacher-Torte, un soi de roată de cașcaval din blat de tort, acoperită cu ciocolată și îndopată cu straturi moi de cremă de nuci. O întâlneai și pe Kärtner și Graben, învelită în cutii de lemn cu mutra lui Mozart sau a altui tip, pe care nu-l știam; probabil era Sacher. M-am apropiat de vitrina cu prăjituri, prefăcându-mă că-mi aleg ceva. Cu vederea periferică, studiam pe sub pleoape ultimele mese. Nu rămăsese decât o singură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
și necrologul pe cinci coloane și l-ar băga mai repede-n manuale.“ „E deja.“, l-am corectat. „Sau ar trebui să fie.“ „Nu în toate.“, s-a apărat Mihnea. „I-ar face repede Uniunea niște articole de dicționar, cu mutra de la douăzeci de ani, când arăta bine. Ca Eminescu.“ „După care?...“, m-am interesat. „După care lucrurile s-ar potoli. Nu s-ar mai interesa nimeni. Cel mai mare scriitor român în viață ar lua o binemeritată pauză. Iar Uniunea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
de impresionat, era palid și tremura. Luând-o de acolo pe Nastasia Filippovna, el reuși totuși să-i râdă răutăcios ofițerului în nas și să spună cu tonul unui precupeț care are toate motivele să jubileze: — Ptiu! Ai încasat-o! Mutra ți-e plină de sânge! Ptiu! Venindu-și în fire și știind bine cu cine are a face, politicos, ofițerul (acoperindu-și de altfel obrazul cu batista) i se adresă prințului, care se ridicase deja de pe scaun: — Sunteți prințul Mâșkin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
și de om în general. Numai să nu faci scandal, Lebedev, pentru Dumnezeu, să nu cumva să faci scandal, spuse prințul cu jumătate de glas, foarte îngrijorat. — O, nu, vreau doar să-l fac de ocară și să văd ce mutră va avea, căci multe concluzii poți trage după fizionomia unui om, mult stimate prinț, mai ales a unui asemenea om! Ah, prințe! Deși necazul mi-e mare, nici măcar acum nu pot să nu mă gândesc la el și la corijarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
regalităței și, pentru a da o mai mare întindere protestărei lor, a invitat și câțiva prietini franceji și americani, spre a le ține de urât. Protestarea a avut loc la o cafenea numită Procope. Un ponci aprins pentru circonstanță lumina mutrele protestanților; câteva discursuri terminate prin "Să trăiască România, să trăiască viitoarea Republică Romînă" au format bagajul acestei serbări. A doua zi câteva jurnale avansate au relatat protestarea făcută de câțiva români. Aceasta a fost destul ca d. Cogălniceanu să se
Opere 12 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295590_a_296919]
-
acest cabinet e un ragout, putrificat de mult în părțile lui și încălzit pentru a se putea fierbe în el și stârvul unor alte scabroase afaceri. Aristid al d-lui Grădișteanu, după turc și pistolul, după un Cato de așa mutră și Aristidul corespunzător, primește din nou să acopere cu mantaua sa degetele lungi ale partizanilor și apucăturile lor. Despre fostul președinte al Camerei, actualul ministru de interne, țara are o opinie formată de mult. Stigmatizat cu epitetul de "hidoasă pocitură
Opere 12 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295590_a_296919]
-
nici dregător; nici om însemnat de Dumnezeu cu darul șchiopătăciunii, a încrucișării, cu cocoașă ori cu un alt ponos. Desigur că nu mai departe decât acum o sută de ani nu s-ar fi găsit vlădică român să popească vro mutră de patriot, nici Domn care să-i învrednicească cu vro dregătorie. Așa era lumea pe atunci, cuminte. Azi, în vremea drepturilor imprescriptibile ale cetățeanului, nu putem opri ca ăl mai cocoșat să fie mai mare în gardă și să ajungem
Opere 12 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295590_a_296919]
-
inima unui popă din Ardeal e mai mult sentiment național românesc decât într-o sută de mii de Caradale și [în] craniul unui singur român încape de cinci ori pe atâția creieri pe cât s-ar constata cu cumpăna în titvele mutrelor de paiață ale patrioților. [3 septembrie 1881] ["DOUĂ MONOGRAFII... "] Două monografii s-au scris în timpul din urmă cari se ocupă în cea mai mare parte cu soarta populațiunilor noastre de la țară. Una, întitulată O pagină din istoria contimporană a României
Opere 12 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295590_a_296919]
-
carte de citire menită pentru întreg tineretul românesc. Ea cuprinde biografia lui Matei Basarab, dușmanul vostru, odihnească-l Dumnezeu din a dreapta sa; biografia lui Ștefan Vodă care n-a avut onoarea, în veacul lui de aur, de a vă înșira mutrele pe parii de garduri; cuprinde descrieri etnografice ale poporului nostru, bucăți de literatură populară și de arte, balade culese de Alecsandri sau poezii de ale lui, fabule de ale lui Donici, pasaje din Bălcescu, în sfârșit o sumă de elemente
Opere 12 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295590_a_296919]
-
mai au în realitate nici rege, nici țară. Stârpitura de grec se ține de stârpitura de bulgar până la capătul lanțului infinit de patrioți de meserie... "Romînia" nu-i decât o firmă de hotel, mai rău... o firmă de speluncă pentru mutrele confiscate a lepădăturilor tuturor țărilor. Și încai daca țara aceasta ar fi stăpânită de un neam istoric, cinstit, având spirit de adevăr și natură cât de cât omenească - treacă - meargă. Dar stăpânită de gunoaiele omenirii? De tot ce-a fost
Opere 12 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295590_a_296919]
-
modeste sau cu deplină capacitate de-a munci. Ce era Serurie, ce d. C. A. Rosetti, ce toți creștinii aceștia fără buget? Nimic. Pleavă și umbră, oameni fără avere, fără însemnătate, adesea fără căpătâi. Când și - aduce cineva aminte de mutrele pe cari le vedea odinioară populând iarna cafenelele de răul intemperiilor, rău îmbrăcați, rău hrăniți, și astăzi vede acele fiziognomii binișor rotunzate prin ferestrele zidirilor marilor ramuri de administrație ale statului, pe la drumuri de fier, pe la regie, pretutindenea, acela va
Opere 12 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295590_a_296919]
-
erau strămoșii! După dreptul nostru vechi "om vrednic de râs, om de ocară" nu putea fi nici popă, nici ostaș, nici funcționar. Suntem siguri de ex. că după legile noastre vechi nu s-ar fi găsit episcop care să popească mutrele de maimuțe și de caricaturi ale faimoșilor noștri patrioți actuali; nici domn care să-i învrednicească cu vro slujbă. De-a mirarea lucru este în adevăr cum s-a putut ca asemenea stârpituri, fizic imposibile, intelectual stupide, moralicește putrede, să
Opere 12 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295590_a_296919]
-
cu acela al adversarului. Nu! El vrea să s-arate mai cu cap, asta-i totul. De acolo mii de sofisme, întortocheri, răsuciri de cuvinte. Chiar adevărul este un obiect de speculă, un pretext pentru a-și pune în evidență mutra, și cu toate acestea are ceva "sfînt și generos" în el. De-aceea în ochii lor nu e cuminte cel capabil a spune sau a pricepe un adevăr, ci cel "pișicher", cel ipocrit, cel fals. Incapabili de muncă fizică, deci
Opere 12 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295590_a_296919]