1,401 matches
-
primul om care va deschide cartea (și se parte că ar fi fost un modest slujbaș de la poștă, „sindicalist activ“), auzind dialogul din Împărăția umbrelor, va pricepe aluziile la adresa suveranului și va azvârli cartea cât acolo, „cu groază și scârbă“. Nădăjduind că va fi promovat În slujbă, va denunța cazul poliției. Când agenții poliției vor deschide cutia cu cărți, contrabandistul de tutun, sincer mirat, va jura că acela care Îl trăsese pe sfoară va plăti scump. După părerea inspectorului de poliție
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
zice N. Hothorn, „abia dacă mai trebuie avertizat că prin asta dorește să‑și asume o anume libertate, atât În privința operei, cât și În privința construcției“. Trebuie menționat că această secțiune se referă și la povestire. Cititorul inițiat, cel puțin așa nădăjduiesc, va recunoaște, fără dificultate, În Conspirația faimosul Protocol, tot așa cum vor fi lesne de identificat și cei care se ascund sub numele „complotiștilor“ și a „sectei satanice“. Din vastul material despre Protocol (care, În mare, a preluat, cu modificări și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
EVENIMENTUL. AFLAT ÎN PALAT CU O JUMĂTATE DE ORĂ ÎN URMĂ, HEDROCK TRECUSE PRIN SECȚIUNEA DIN PERETE ADUSĂ DE EL DIN CRIPTE, TREZINDU-SE ÎNTR-O LUME ÎNCEȚOȘATĂ. STĂTU VREME ÎNDELUNGATĂ ÎN PICIOARE, PERMIȚÎNDU-I TRUPULUI SĂU SĂ SE ADAPTEZE, NĂDĂJDUIND CĂ NIMENI NU VA ÎNCERCA SĂ-L URMEZE PRIN ACEL CÎMP DE FORȚĂ ELECTRONIC. NU ERA VORBA DE O ÎNGRIJORARE PERSONALĂ. SCUTUL VIBRATOR ERA ACORDAT NUMAI ȘI NUMAI CU TRUPUL SĂU; ȘI ÎN TOȚI ACEȘTI ANI CÎT FUSESE INTEGRAT ÎN
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85088_a_85875]
-
pragul beznei, lăsîndu-și chipul În umbră. O adiere de fum albastru ieșea din țigară. Am recunoscut de Îndată costumul negru și mîna aceea ascunsă În buzunarul jachetei. Ochii Îi străluceau ca niște mărgele de sticlă. — Un prieten, zise. Sau asta nădăjduiesc să fiu. O țigară? — Nu fumez. — Bine faci. Din nefericire, n-am nimic altceva să-ți ofer, Daniel. Glasul Îi era nisipos, rănit. TÎrșîia cuvintele și suna stins și Îndepărtat, ca discurile de șaptezeci și opt de turații pe minut pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
s-au sculat în sîla lui și au tocmit ace dugheană și o ține el”. La sfârșit, vodă pune piciorul în prag și hotărăște: „Iar de va avea cineva a răspunde să vie de față să-și aducă și zapisăle”. Nădăjduiesc, părinte, că n-o să te superi dacă am să vorbesc din nou despre o față bisericească. Și încă una din vârful piramidei. Dacă merită să-ți răcești gura, fă-o! Un fost mitropolit a primit danie o dugheană de la „Anastasia
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI Vol. II by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/547_a_741]
-
dragostea nu se trufește. Dragostea nu se poartă cu necuviință, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândește răul. Nu de bucură de nedreptate, ci te bucură de adevăr. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduiește, toate le rabdă. Dragostea nu cade niciodată." 20. Fiecare an școlar începea cu practica. În toamna lui '87, tot liceul a plecat la cules de vie. O garnitură plină de copii a luat drumul Cotnariului. Acolo, băieții au fost cazați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
Acum despre ce plată îmi vorbești, despre ce decont? Ți-ai mutat casieria în cer? M-ai prins fără bilet, Bătrâne, cobor din mers sau mă abandonezi în prima gară? Petru, când nu mai credea, căuta; când nu mai căuta, nădăjduia; când nu mai nădăjduia, se resemna; când nu se mai resemna, se revolta. Mersul de la biserică plutire. Duminica era zi de zbor. 23. Singurul pasaj pietonal al Iașilor, pe sub străzile Lăpușneanu și Cuza Vodă. Duminica lumea își despletea sângele: mitropolie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
îmi vorbești, despre ce decont? Ți-ai mutat casieria în cer? M-ai prins fără bilet, Bătrâne, cobor din mers sau mă abandonezi în prima gară? Petru, când nu mai credea, căuta; când nu mai căuta, nădăjduia; când nu mai nădăjduia, se resemna; când nu se mai resemna, se revolta. Mersul de la biserică plutire. Duminica era zi de zbor. 23. Singurul pasaj pietonal al Iașilor, pe sub străzile Lăpușneanu și Cuza Vodă. Duminica lumea își despletea sângele: mitropolie, galerie, teatru, filarmonică, cinematograf
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
place cel mai mult. "Dragostea nu se poartă cu necuviință, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândește răul. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduiește, toate le rabdă. Dragostea nu cade niciodată." Ba cade, frate Petru, cade până își rupe oasele prin pustietatea asta. Eu m-am prăbușit de pe marginea oalei cu lapte, atât am râvnit în 3 ani de ascultare la vaci. Canon: o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
Pila propulsivă era stinsă. Gosseyn era necăjit. Începu, îngrijorat, să fluiere. Sesiză că Leej îl observa. - Dar dumneata ești nervos! se miră ea. "Nervos, se gândi el, furios, nesigur, nehotărât. Per-fect adevărat. În starea actuală a lucrurilor, putea să aștepte nădăjduind că-și va îmbunătăți poziția în raport cu nava. Sau să facă imediat o tentativă. - Această putere pe care o ai, zise Leej, felul în care faci lucrurile acestea, cum merge? Așa, deci! Ajunsese să se întrebe. Gosseyn zâmbi și dădu din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85123_a_85910]
-
hol o luă la picior spre scară, urcă la etaj, unde era apartamentul lui Enro. Ocoli la dreapta și puțin mai târziu i se îngădui să intre în apartamentul femeii pe care o cunoscuse înainte sub numele de Patricia Hardie. Nădăjduia că Enro, curios să afle ce puteau să-și spună Ashargin și sora lui, își va înfrâna, astfel, orice pornire punitivă imediată. Când Gosseyn-Ashargin îl urmă pe valet în vasta sală de recepție, îl văzu pe Eldred Crang stând în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85123_a_85910]
-
indicativ. Cealaltă secțiune nu conținea decât un instrument. Comanda consta într-un tub mic, care putea fi scos sau împins cu ajutorul unui levier. În trecut, Gosseyn descoperise că acest gen de distorsoare nu funcționau decât în direcția unei matrice permanente. Nădăjduia că acesta era reglat pe cartierul general personal al Discipolului în galaxie. Trase de levier fără ezitare. * După ieșirea din vid, Gosseyn rămase pe moment nemișcat. Se afla într-o mare încăpere tapisată cu cărți. Printr-o ușă întredeschisă, zărea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85123_a_85910]
-
nu mă pot despărți? POSACUL: Să așteptăm cu înțelepciune și cu răbdare trecerea norilor. Pe urmă va luci iară soarele pentru cei buni. Pretutindeni sunt oameni vrednici, și domnia ta vei ști să-i găsești și să te așezi în preajma lor, nădăjduind îndreptarea lucrurilor. LIANA: Unde să mă duc, înțeleptule prieten? În țara lui Hulpav-Împărat, sau la Zarvă-Împărat, sau la Lehamite-Împărat? Le știi, și lor și celorlalți, năravurile și apucăturile... POSACUL: Să treci, domniță, de hotarele lor, și să poposești tocma în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
jupâniță. Se poate?... LIANA: Cum nu?! Bine ai venit. Bucuroasă de asemenea oaspete ales. Fii bun și așază-te pe scaunul de colo. PÂRJOL. Foarte mulțumesc pentru bunăvoință. (se așază) Scumpa sănătate a domniei voastre...? LIANA: Mă aflu bine și nădăjduiesc același răspuns din partea domniei tale. Oare ți-aș putea fi de folos întrucâtva? PÂRJOL (o privește cu încântare vădită): Folosul cel mare îl am privindu-te, jupâniță Liana; și ascultând vorbele alese pe care le rostești, care asemenea vorbe nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
fumul cu încetineală și se strâmbă: — În această etapă de început, așa pare, răspunse el. Are pe ea toate accesoriile corespunzătoare. — Înțeleg. Era cât se poate de evident că Nebe nu dădea prea mulți bani pe tânărul patolog. Îi spuse: Nădăjduiesc că raportul dumitale va fi mult mai detaliat decât ultimul. Ca să nu zic mult mai exact. Se răsuci apoi brusc și se îndepărtă repede, adăugând tare peste umăr: — Și să te asiguri că-l voi avea cât mai curând posibil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
reflecție a bătrânului inflexibil despre Ceață, încă o expresie a unei notații fundamentale din Cum se face un roman, valabilă pentru întreaga operă a lui Unamuno și valabilă și pentru noi, cei ce murim pe rând în succesiunea morților sale, nădăjduind să învingem Cerul prin speranță: „Speranța vie învinge voința divină! A crede în așa ceva e într-adevăr credință și credință poetică! Cine poate spera fără șovăire, plin de credință în speranța sa, că nu o să moară, nu va muri!“ București
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
acel bărbat care... Era ceva care-i unea. — Vin, domnule - începu cu suspușenie Mauricio -, spre a vă mulțumi pentru favoarea deosebită pe care, prin intervenția Eugeniei, ați binevoit să mi-o faceți... — Nu aveți de ce să-mi mulțumiți, domnule, și nădăjduiesc că de acum înainte o veți lăsa în pace pe cea care îmi va fi soție. Dar cum, eu unul n-am necăjit-o câtuși de puțin! Știu ce spun. De când m-a alungat, și bine-a făcut că m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
că istoria Cavalerului a scos-o dintr-o carte arabă a lui Cide Hamete Benengeli, vrea să ne spună că n-a fost o simplă născocire a fanteziei sale. Apariția lui Cide Hamete Benengeli ascunde o învățătură profundă pe care nădăjduiesc s-o dezvolt cândva. Pentru că acum sunt nevoit să trec, dus de hazardul comentariului, la altceva. La locul unde Cassou comentează ceea ce am spus și-am scris, și încă de multe ori, despre Spania mea, și anume că ea îmi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
de consimțământul său și că, dacă avea să se Încerce să i se forțeze mâna, avea să părăsească Bagdadul. Dacă aceasta este hotărârea Cârmuitorului Dreptcredincioșilor, de ce a mai propus o Înțelegere În dinari? Nu puteam spune nu dintr-un cuvânt. Nădăjduiam ca sultanul să fi Înțeles din atitudinea mea că nu putea pretinde un asemenea sacrificiu. Ție pot să ți-o spun, niciodată ceilalți sultani, fie turci, fie persani, n-au cerut un asemenea lucru din partea unui calif. Trebuie să-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
În vârful picioarelor, prin spatele lui. Omar rămâne absorbit, ea Îi cuprinde dintr-odată gâtul cu brațele goale, Își lipește fața de a lui, Își lasă părul parfumat să-i cadă peste ochi. Khayyam ar trebui să fie copleșit - poate nădăjdui un iubit o agresiune mai tandră? N-ar trebuie oare, la rândul său, odată trecută clipa de surpriză, să cuprindă cu brațele mijlocul iubitei, s-o strângă, să strivească de trupul ei toată suferința depărtării, toată căldura regăsirii? Numai că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
carte, evită să i-o oferi lui Nasr Han, n-are prea multă prețuire pentru autorii de rubaiate; nu te-ar mai pofti niciodată să te așezi pe tronul său. — N-am de gând să ofer această carte cuiva, nu nădăjduiesc să trag vreun folos din asta, n-am ambițiile unui poet de curte. Ea l-a rănit, el a rănit-o. În tăcerea care-i Învăluie, și unul, și celălalt se Întreabă dacă n-au mers prea departe, dacă nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
vei veni la timp, am multe lucruri să-ți spun. Apoi Îl trage de mână spre o cămăruță Învecinată, unde se retrag. S-au așezat alături pe o uriasșă pernă de piele. — Unele dintre cuvintele mele te vor uimi, dar nădăjduiesc că, În cele din urmă, va părea rău că ai răspuns chemării mele. Cine s-a căit vreodată că a trecut pragul lui Nizam al-Mulk? — S-a mai Întâmplat, murmură vizirul cu un surâs nemilos. Am ridicat oameni până În nori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
mai ales cei care i-au Întins cursa, vor să fie siguri că nu vor răspunde niciodată În fața lui pentru faptele lor. Alții ar dori să cadă la Înțelegere cu el, să-l pună pe tron, să-i câștige favorurile, nădăjduind că va uita pățania. Iar alții spun să-l ținem ostatic ca să ne târgium cu asediatorii. Ce cale ne sfătuiești să urmăm? — Și ca să mă Întrebi asta m-ai smuls dintre cărțile mele? Djahane se ridică În picioare, copleșită. — Pricina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
s-a Înșelat. Căci, departe de a fi atât de trecătoare pe cât spune el, existența sa de-abia Începuse. Sau, cel puțin, aceea a catrenelor sale. Dar oare nu lor le dorea poetul nemurirea pe care nu cuteza să o nădăjduiască pentru sine? Cei care, la Alamut, se bucurau de groaznicul privilegiu de a se găsi În preajma lui Hasan Sabbah nu puteau să nu remarce, Într-o firidă săpată În zid și Închisă cu zăbrele dese, forma unei cărți. Nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
s-o privească, Își deschise brațele, mă Îmbrățișă și mă sărută pe frunte. — Prietenii lui Rochefort sunt și prietenii mei, le vorbesc cu inima deschisă. Luându-mă de umăr, mă trase spre o scară de lemn care ducea la etaj. — Nădăjduiesc că prietenul meu Henri o duce bine, am aflat că Întoarcerea sa din exil a fost un adevărat triumf. Toți acei parizieni care au defilat scandându-i numele, ce fericire trebuie să fi simțit! Am citit relatarea În L’Intransigeant
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]