1,281 matches
-
merinde călugărești și porniră spre întinderea verde a pădurii. Pădurea se arătă în toată splendoarea mantiei de toamnă. Frunzele foșneau printre picioarele animalelor, păsările își chemau puii la masa de amiază, o căprioară se vesti, deodată, călătorilor, apoi, ca o nălucă, zvâcni spre poala pădurii. Susurul pârâului urmărea calea drumeților. Merseră ei cât merseră și spre seară poposiră într-o poiană, la capătul căreia se înfățișa un izvor cu apă limpede și rece ca gheața. Hotărâseră să facă popas spre a
Chemarea străbunilor by Dumitru Hriscu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/555_a_735]
-
o stâncă, privind în adâncurile apei, unde rădăcinile arborelui se zăresc desenând ramificații imperceptibile de lumină prin unduirile argintii ale valurilor, de parcă ar veni de dincolo de maluri infinite... într-o zi, uitându-mă după sirenele care apăreau și dispăreau ca nălucile prin argintiul transparent, mi-a alunecat ceasul de la mână în valuri, aproape fără să observ. L-am văzut deodată cum se îndepărtează spre adâncuri, cu cadranul rotund reflectând limpezimea flexibilă a apei și a luminii... m-am gândit să sar
Arborele Universal by Chrys Romeo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/327_a_575]
-
atunci cînd ajunse la intrarea Blocului G. Respiră adînc, pînă ce senzația de amețeală se risipi și alergă mai departe. Cu broasca țestoasă În mînă, urcă În goană scările, ajunse În hol, și trecu printre doi bătrîni opriți ca niște năluci În mijlocul unei conversații pe care o uitaseră. De ambele părți ale coridorului erau o serie de camere mici, În fiecare aflîndu-se cîte patru priciuri de lemn. După prima iarnă În lagăr, cînd mulți dintre copiii din barăcile neizolate muriseră, familiile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
cinema, despre un film povestit se referă doar la una din dimensiunile formei romanești. Acum nu mai rămîne decît să Începem. Iată primele fraze: „PIERDUT AUTOBIOGRAFIE. EI, ȘI ?... O DECLAR NULĂ. Și vîntul ridica ușor, peste asfalt, ziarul, ca o nălucă. CÎte o frunză se mai desprindea cu sunet metalic din vreun plop, așezînduse moartă pe caldarîm. Tocmai Își cumpărase o lamă Gillette. Puse cu grijă lama Gillette În mașina de bărbierit În timp ce privea afară pe feresatră... Pe străzi oamenii erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
Omul de pe stradă e un străin...” Motivul autobiografiei, recurent În toată operă, este unul de reper, cu el Începe și cu el se termină romanul: „Pierdut autobiografie, o declar nulă... Și vîntul ridică ușor peste asfalt ziarul ca pe o nălucă. Era la mijlocul lunii iulie 1992. CÎte o frunză se mai desprindea cu sunet metalic, din vreun plop, așezîndu-se moartă pe caldarîm. Arsă de vară. Moartea unei frunze, o moarte anonimă. Într-un ultim grad de oinfidențialitate”. Filosofia vieții și viziunea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
la cinematograf? Așa e! răspunse naiv Titi. Dacă e așa, e urât! Constată bătrânul și nu vru să mai asculte. G. CĂLINESCU, Enigma Otiliei Partea Întâi Pierdut autobiografie... O declar nulă. Și vântul ridica ușor, peste asfalt, ziarul, ca o nălucă. Câte o frunză se mai desprindea cu sunet metalic din vreun plop, așezându-se moartă pe caldarâm. Tocmai Își cumpărase o lamă Gillette. Puse cu grijă lama Gillette În mașina de bărbierit În timp ce privea afară pe fereastră... Pe străzi oamenii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
al Partidului Comunist Român. Întreaga asistență, În picioare, ovaționează Îndelung, răsună urale. Cum ar fi să stea așa o sută de ani? Ca În Războiul ăla. Pierdut autobiografie. O declar nulă... Și vântul ridica ușor, peste asfalt, ziarul, ca o nălucă. Era la Începutul lunii noiembrie. Câte o frunză se mai desprindea cu sunet metalic din vreun plop, așezându-se moartă pe caldarâm... Tocmai Își cumpărase o lamă Gillette. O leadră de câini lipăia a pustiu peste maidane și prin curțile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
Îi poartă crucea la Înmormântare, „eu am fost prieten cu tatăl dumneavoastră, prieteni adevărați”, așa spune, și când vrei să-i dai o lingură de colivă intră În pământ pur și simplu, se evaporă În cimitirul pustiu, dispare ca o nălucă, prietenul adevărat al tatălui tău. Rămâne singură pe lume o femeie la fel de chinuită, mama ta, plânsul Îi taie sec obrajii cu lama lui de sare... ... și personalul se smulge ca un glonț din țeava tunelului de la Paloș Ardeal, lumina albastră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
ușă un bilet, a știut că este ea, avea clar sentimentul că scrisul acela este al ei, numai al ei. Astfel au trecut anii, cu zecile, cu sutele, ca Într-o scurgere ireală, și, doar Într-o vară, ca niște năluci străine, au trecut unul pe lângă celălalt pe cărarea care lega satul de faleză, ea venind, el Îndreptându-se spre țărm. Nu a fost În stare să scoată nici un sunet, nu a putut face nici un gest, i-a văzut umbra Însoțită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
voastră, la cei din jur, gândiți-vă cu drag, fiți fericiți. În ceea ce mă privește, ai mei au Început să moară Înainte de a mă naște. Pierdut autobiografie, o declar nulă... Și vântul ridica ușor, peste asfalt, ziarul, ca pe o nălucă. Era la mijlocul lunii iulie 1992. Câte o frunză se mai desprindea cu sunet metalic, din câte un plop, așezând-se moartă pe caldarâm. Arsă de vară. Moartea unei frunze, o moarte anonimă. Într-un ultim grad de confidențialitate. București, Sibiu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
așadar, o călătorie aici, la Salamanca, unde locuiesc de peste douăzeci de ani, ca să mă viziteze. Când mi-a fost anunțată vizita lui am zâmbit enigmatic și l-am poftit să intre la mine, în biroul-bibliotecă. A intrat acolo ca o nălucă, s-a uitat la un portret al meu în ulei care îmi prezidează cărțile din bibliotecă și, la un semn făcut de mine, a luat loc în fața mea. A început prin a-mi vorbi despre lucrările mele literare și mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
lui „Galgenlieder”, că niciodată nu voi cuteza să-mi tipăresc cuvântul și când liricul Richard Dehmel, cioplea salahorește, poeme granitice care amenințau să pălească tot ce s-a scris de la Liliencron încoace, a trăit la Berlin, regele boemilor, neastâmpărata „fantomă-haimana”, năluca Peter Hille. Purta un jachet măsliniu și un fel de manșetă în locul gulerului, fără cravată, acoperită de o barbă neagră, uriașă. Dacă i s-ar fi îndesat până peste urechi o pălărie turtită, Peter Hille ar deveni cea mai autentică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
și-n goană, am trântit cu uimire sentimentele pe alte căi nepătrunse în care-mi stă de pază Prințul MEU de poezie, și cu-n ultim surâs palid al nevinovăției voi încerca să supraviețuiesc doar pentru mine și pentru frumoasele năluci ale destinului. DESFRUNZIREA ÎNCĂRUNȚITĂ A UNDELOR Neprevăzutul nopții e la fel de sublim, Ca luna dansând, pe norii albi ai sărutului, Aproape de cutele miraculoase ale îndrăgostițiloră Neprevăzutul nopții în care te-am întâlnit, Foarte puternic, în visul meu, despre obsesia poetului De
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
a fi falsul monotoniei pe care mi-l cerșisem pentru tot restul vieții. Atenția răspândită prin superficialitate, îmi deschide aceste senzații, în care sufletul mi se scufundă, pentru multă vreme, astfel încât, viața interioară din ce în ce mai mult, mă poartă ca pe o nălucă în somnul din cimitirul provizoriu al repausului. Toamna aceasta îmi scutură atâtea lumini ce îmi radiază brusc stările mele fantastice ce începe să coase cu acele speranțelor timpul în care exiști și cât de puțin mai știm unul despre celălalt
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
în absența dragostei, ca într-un adăpost de lună suferindă, cemi ascunde chipul lui în chipul unei stele, în chipul unui luceafăr sfânt, ce-mi propune înălțimea sufletului zăvorât în cuvintele mele, unde se dă o luptă pentru o iubire nălucă o căutare de lumi perfecte sigure pe conceptul unei iubiri de SORI, în sfârșit intrasigentă iubire, sângerândă iubire pe trupul meu ucis în ZDRENȚA ADORMITĂ DE ZORI. CRÂNGURI DE SORI În iarna tristă, ți-am auzit glasul timpului și secundele
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
gânduri despre mine, dar nu te-aștepți să scriu, Poeme de iubire prin tâmpla Cerului, adormită-n seri. Privește înnoptarea, cu glasul tremurat Din ceasuri de tăcere ai devenit străin În propria-ți ființă, demult abandonat Te-ascunzi ca o nălucă și crezi că mi ești VENIN. O jertfă-mi este viața, prin fumuri de minciună Iubirile mă dor în clopote de ger, Neîntrecute stele făcutu-mi-au lumină Ca să-mi trăiesc amarul prin lumea de mister. Ne-ascundem în iubirea
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
adormeau printre rânduri Dar te-am privit IUBIRE, ca pe-un RĂCNET UȘOR Și ți-am sărutat trupul dintr-o infinitate de gânduri. Ai privit CERUL, îndelung cu un glas tremurând Întinerită de dragoste, pe o priveliște calmă, Ca o nălucă de vremi pe o noapte alergând Să fiu o jertfă de ani pe-o imensitate prea albă, Dar tu știi drumul, de vrei urmează-mă acum Și lasă țărâna de ani, să te contemple-n măiastre Chemător de o iubire
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
se postă lîngă el. Trenul luă curba - frînă bruscă, scîntei pe șine. Locomotiva se opri, cu botul lîngă obstacol. Megafon: — Biroul Șerifului! Identificați-vă cu parola! Liniște. Trecură zece secunde. Bud se uită la geamul locomotivei și văzu trecînd o nălucă albastră - culoarea docului uniformei de pușcăriaș. — Biroul Șerifului. Identificați-vă cu parola! Liniște, apoi un fals țipăt de pasăre. Oamenii cu gazele aruncară grenadele În ferestre. Acestea sparseră geamurile și lunecară printre bare. Pușcașii luară cu asalt vagonul al treilea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
Și copacii plâng Elena Marin Alexe Nu doare înghețul, nici lipsa de soare, Ci numai absența de pași pe cărare. Și lacrima cade pân' suferă zarea, Căci bate la poartă, sinistră, uitarea. Când vântul de seară îmi smulge din ramuri, Năluci obosite pe-a cerului flamuri, Rămân în tăcerea de ceața haină, S-ascult amintirea ce doru-mi alină. Nici pleoapele-mi frunze nu vor să asculte. Din toamnă fugiră prin zări neștiute. Tulpina-mi se crapă mușcată de geruri, Am brațele
?i copacii pl?ng by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83319_a_84644]
-
te ascult“, „N-are rost, știi pe dinafară tot ce vreau să spun“, „Nu-i nimic, mai spune-mi o dată. Te rog, iartă-mă că te-am întrerupt. Hai, spune-mi“, încercând să-i absoarbă privirea fixată cu încăpățânare spre nălucile inexistente ale zării incendiate de apusul de soare, „Vorbește, te rog“, iar el înnodând firul exact de unde fusese întrerupt, construind imaginea aceea a treptelor, ca o piramidă, în vârful căreia s-ar afla iubirea, ce pentru el e egală cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
nici măcar un sfert din banii de aur aruncați pe tejghea, în clipa în care a spus, înainte să-și întindă brațele pe masa negeluită și capul pe brațe, de parcă ar fi plâns, dar nu plângea: „Armăsarul de foc e o nălucă!“. Doar Hildebranda Mihaela Dogan, care mai auzise povești asemănătoare de la logodnicul ei columbian, a ridicat paharul cu votcă și, înainte de a-l da pe gât, a strigat: „Hai, noroc!“. În următoarea seară, pe măsură ce se îndepărta de aerul sărat și de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
pură explorau fără teamă fiecare colțișor care sclipea de curățenie, mi-am recăpătat încrederea de sine. Afară se întuneca încet-încet și primul lucru pe care l-am văzut în chiuveta de bucătărie a fost imaginea feței mele, planând ca o nălucă în fața ferestrei de la etajul al cincilea. Aceasta era fața căreia i se adresase Fiona în ultimele minute. M-am uitat la ea cu atenție și am încercat să-mi imaginez cum i s-a părut ei. Ochii erau umflați din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
unei relicve cu inima slabă ca mine. Ieri-noapte însă, măreția legii părea să nu mă îngrozească și m-am pomenit incapabil să rezist acestei găleți de delicioase fărădelegi. Intrasem doar de câteva secunde, când un bărbat (bărbat! ce spun? - o nălucă, Michael, fantezia unui perfecționist trezită la viață: Adonis însuși, în jachetă de piele și blugi de culoarea cerului) a ieșit dintr-un separeu. Findlay clătină din cap, extazul și regretul întrecându-se pentru supremație în gândurile lui. Inutil să mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
nu știu ce formă de viață ciudată o mai fi și asta, am spus, așezîndu-mă pe un taburet și luînd niște alune. SÎnt fratele lui Frank Prentice. Cred că el era director aici. — Desigur... domnule Prentice. (A ezitat Întîi, de parcă văzuse o nălucă, dar mai apoi mi-a strîns mîna cu foc.) Sonny Gardner. Fac parte din echipajul de pe iahtul lui Frank. Apropo, e În continuare director. — Bun. O să se bucure s-audă asta. — Ce mai face Frank? Ne gîndim toți la el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
inorog alb, cu cornul lui maiestuos îndreptat spre soare. — Ce-i cu tine? aud un glas și tresar. E glasul lui Eduard. Parcă ar veni din altă lume. De ce te-ai oprit și te uiți în sus? Ai văzut vreo nălucă zburătoare? Tresar din nou, deși mi-a pus întrebarea mai mult în șagă, și mă uit spre el. Eduard mă așteaptă nedumerit la intrarea în parc. Nu știe de ce m-am oprit. Aș vrea să-l întreb dacă el n-
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]