1,621 matches
-
Ce-mi ajută mie telefoanele? Le-am închis. Vreau să am liniște. Să dorm. Am dormit. Profund. Dacă vrei să știi, chiar am dormit profund. De azi-noapte, până acu’ dimineața. Dădu să râdă. Icni gâfâit de câteva ori, apoi o năpădi tusea. Tuse grea, cu horcăituri. Întinse mâinile și-l îmbrățișă, zvâcnind chinuită de convulsii. Vânzătoarea de la chioșcul de ziare scoase capul pe ferestruica chioșcului. - Am puțină socată, dacă vreți. Dați-i o gură și-i trece. Bărbatul îi făcu semn
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
zâmbi Magda stingherită. Dar mi-am amintit de povestea asta, într-adevăr, de câteva ori. Odată când l-am pierdut pe Iacob. Atunci, în timpul slujbei la biserică, în timp ce popii făceau toate alea ale lor, știu că dintr-o dată m-au năpădit, așa ca o prăbușire de cer peste mine, imaginile din acel asfințit la Șoptireanca, cu mine, cu tata ridicat în picioare în docar, țipând. Amenințându-i și cu țiganii în jurul nostru privindu-l ca și cum atunci îl vedeau pentru prima dată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
mai juca pe Hermia. Tabitha își dădea și ea aere; se potriviseră perfect ca stil. Cam după o oră am ieșit și m-am ghemuit pe bancă, desenând schițe pentru mobile. Panorama mișcătoare de pe fundalul decorului pentru Virginia Woolf era năpădită de un strat gros de iederă artificială, luminat slab, pentru a reprezenta peretele grădinii văzut prin fereastra din spate. Când mi-a arătat locurile, Bez îmi spusese cât de mult costase acea cantitate de iederă de plastic - aproape o mie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
o să scoatem corpul. Noi ca noi, dar mai mult voi. Bez era prins într-o discuție aprinsă cu un alt polițai, în legătură cu amplasarea macaralei. Deși era foarte interesant din punct de vedere tehnic, mi-am dat seama că-mi tot năpădeau în creier alte gânduri, cum ar fi gazele toxice din stomac și revărsarea inevitabilă de apă și fluide din cadavru, pe măsură ce-l ridicau. Uitându-mă în jur, m-am oprit asupra lui Sally, care se făcuse ghem pe una dintre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
total contrast, în spatele scenei, coridoarele erau din cărămidă goală: țevile și cablurile la vedere, cu becuri de neon pe mijlocul tavanului jos. Era cam frig și peste tot numai scrumiere. Când am dat colțul, către biroul directorului de scenă, mă năpădi dintr-odată mirosul de bere stătută și de tutun. Culisele erau pline de actori morocănoși care își așteptau scenele; acesta era coșmarul repetiției tehnice, în care tot ce li se cerea era să-și facă intrările și ieșirile și să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
arată impecabil, aceste mici imperfecțiuni te fac să ți se umple inima de o căldură care te lasă fără cuvinte. Am clipit și am înghițit în sec, în încercarea de a stăvili valul de sentimentalism exagerat care amenința să mă năpădească. — Te simți bine? mă întrebă Hugo, înțelegător. Te întreb pentru că ești gata să te apuce o criză. — Sunt bine, zisei eu, revenindu-mi. Mă gândeam doar la ce pantofi să-mi pun. Sandalele alea argintii pe care le-ai luat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
era casa părinților lui. Se pară că aceștia își petreceau weekendul la Wiltshire și era spre binele lor să rămână acolo definitiv, ca să-i lase pe actorii din Visul unei nopți de vară, personalul teatrului și alți gură cască să năpădească, la modul propriu, luxoasa lor locuință din Chiswick. Nu mai fusesem la nici o petrecere la care atât mediul, cât și oaspeții să etaleze niște standarde estetice atât de ridicate. Actorii erau cu siguranță un grup arătos: tineri, avizi de succes
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
la întoarcere...? o întrebă el cu voce joasă. Cum o să te descurci dacă vântul nu te mai ajută să apleci firul de iarbă? Sau îți închipui că ai reuși de una singură? Îți faci iluzii! Te dai mare! Selva fu năpădită de miros de pește fript, care îl făcu să se ridice de pe jos și să grăbească pasul... „Binecuvântează, Doamne, bucatele pe care le vom primi prin marea ta milostivire ...“ și îți aduc ție mulțumiri, oh, Doamne, că ai grijă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
Sergent! Strânge oamenii. Mergem după ei. Sergentul se aplecă, adună un pumn de cartușe de mitralieră și i le arătă din palmă. — Sunt de-ale noastre, șopti el. Se înnopta când părăsi marea lagună, pătrunzând în încâlcitul labirint de canale năpădite de gigantice tăvi verzi - nuferii Victoria regia - și de armate de plante agățătoare ce păreau că se sprijină de suprafața liniștită a apei, înaintând așa de în față, încât de pe mal devenea cu neputință să descoperi unde începea uscatul. Pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
de pirania aurii. Bălăceala îndepărtată a unor broaște țestoase făcând dragoste, un pește salvându-se, ori un saurian lovind apa... Totul, din ce în ce mai dens, din ce în ce mai întunecat, și pe măsură ce ochii încetau să mai vadă, i se ascuțeau celelalte simțuri. Lumea mlaștinii îl năpădea prin miros, prin auz, prin piele și chiar din parfumul aerului, dulce și păstos. Observă bătaia din aripi a primelor răpitoare nocturne: de la rapidul liliac, detector de insecte, până la prudenta cucuvea cenușie, vânătoare de șerpi și de șoareci. Așa cum începea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
stupid și de neînțeles cum era „Sălbaticul“ pentru Alfa-Plus, Delta-Minus sau Epsilon ai lui Huxley. Cum poate prefera cineva căldura și țânțarii, în locul aerului condiționat și al insecticidelor? Cui îi poate trece prin cap să trăiască la marginea unei mlaștini năpădite de caimani și de pirania? Cum e posibil să-ți petreci zilele și săptămânile privind aceiași copaci și aceleași flori asemănătoare, fără să vezi un singur program de televiziune, fără să profiți de ultima reclamă pentru praf de curățat sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
tot, de hainele puse la uscat atârnând de ramurile cedrilor și de bidoanele de gunoi de lângă mașina grosolană de gătit cu lemne, pregătite să fie aruncate în râu. Simți că i se răscolea ceva foarte adânc în el, că îl năpădeau din nou amintiri uitate. Ajunseră la cel mai mare cort din tabără, în fața căruia așteptau doi bărbați. Unul purta uniformă militară cu stele de căpitan, celălalt era îmbrăcat cu o anume eleganță, în pofida locului în care se găseau. Sergentul luă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
Dumnezeu“, pentru că ani de zile am dus scrisori de la o Misiune la alta - făcu o pauză de parcă i-ar fi lăsat timp să-și revină din uimire, și apoi continuă: Kano spune că ai vorbit cu albii care ne-au năpădit pământurile. Cine sunt? Ce caută? — Sunt oameni de la Guvern. Vor să construiască o șosea... — Șoseaua asta ne va aduce daune? — Va străbate teritoriul yubani. De la râul San Pedro până la izvoarele râului Yubani. — Și Tratatul? — Ei spun că Tratatul nu mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
spun altceva... José Correcaminos păru descumpănit. Se îndreptă spre ai săi și începu să stea la taifas pe limba lor. După câtva timp, se întoarse din nou: — Tratatul spune că yubani-i au dreptul să-i ucidă pe cei care le năpădesc pământurile... Legea noastră este lege. Ce o să se întâmple dacă-i ucidem pe oamenii ăia? — Sunt oameni de la Guvern. — Guvernul este cel care ne autorizează... — Dar Tratatul ăla nu mai există. — De ce? Yubani-i l-au respectat întotdeauna. N-au trecut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
cei care ne-am dat seama de problemă, ne spălăm pe mâini, lumea se va duce inevitabil de râpă. — Ce propuneți ca să împiedicăm acest lucru? — Încă nu știu. Dar, ceva... Șoselele, fabricile, panourile publicitare și cloacele n-au dreptul să năpădească totul. Trebuie să existe locuri care să le fie interzise pentru totdeauna. Dacă specia umană se împarte în cei care iubesc progresul și banii, cu toate mirosurile lor pestilențiale, și cei care iubesc Natura și libertatea, cu toată lipsa lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
familii de capibara care se jucau neliniștiți pe maluri, gata să sară în apă, dacă de pe uscat venea jaguarul, gata să alerge adânc în pădure, dacă din râu se apropia caimanul. Se înnopta când pătrunse în încâlcitul labirint de canale năpădit de armate de nuferi și de plante agățătoare cu aparență compactă, dar care se deschideau lin la bătaia padelei... Ultimii stârci căutară adăpost pe cele mai înalte coroane de mangrove și o familie de maimuțe-capucin se ghemui pe furcile unui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
acum era condamnată fiindcă erau bogați. În acest punct, descoperi cât de greu era să se bărbierească În timp ce rânjea, așa că renunță la catalogarea necazurilor sale și Își termină dușul. Când ieși din casă douăzeci de minute mai târziu, se trezi năpădit de-o nemărginită senzație de Încântare nedeterminată. Deși era o dimineață răcoroasă, ziua avea să fie caldă, una dintre acele glorioase zile Îmbăiate de soare ce binecuvântau orașul toamna. Aerul era atât de uscat, Încât era imposibil de crezut că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
kerosen. Printre ele erau amestecate pungi mari din plastic negru, rezistent, de uz industrial, Închise la un capăt. La un moment anume, trebuie să se fi folosit un buldozer, căci butoaiele din capătul Îndepărtat dispăreau sub un morman de pământ năpădit de ierburi ce fusese răsturnat peste ele. Nu aveai cum să-ți dai seama cât de departe ajungeau butoaiele acoperite, nu puteai spera să le numeri. — Ei bine, se pare c-am găsit ceea ce căuta americanul, zise Ambrogiani. Cred că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
moartea în singurătate”, a spus cineva. În astfel de clipe ești separat de viață, ești separat de lacrimi, de zâmbete de prieteni și chiar de moarte. Puținătatea puterii noastre de înțelegere, nu poate pătrunde până în adâncul lăuntric al spiritului nostru. Năpădit de gânduri, bătrânul Iorgu se simțea străin și singur zăvorându-se doar cu durerile, suferința și amintirile lui. Nici odată nu s-a simțit atât de singur... Singurătatea la care era osândit, îl înspăimânta. Noaptea e fără sfârșit... încercă să
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
spini otrăviți îl pătrund în tot trupul. ”- Doamne!... se pomeni el strigând cu ochii spre cer. De ce mi-ai luat-o, Doamne, de ce ?! De ce, Doamne, ai îngăduit...?!” înnăbuși el în piept un strigăt sfâșietor. Simți cum o revoltă neputincioasă îl năpădește și-l înnăbusă, abia reținându-și lacrimile. -... Totdeauna, Fata, te-am prețuit ca pe viața mea dar, nu ți-am spus... Iartă-mă că n-am făcut-o când trebuia. Acum îți spun dar ce păcat că gândurile mele n- ajung
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
niciun cuvânt, n-a dormit și n-a mâncat aproape nimic. Slăbise mult, numai ochii i se făcură mai mari... licăreau parcă o durere ascunsă, tainică și nemărturisită. Cu fața în sus, pe pat, privea tavanul întunecat pășind în trecut. Năpădit de felurite gânduri se simțea străin și singur, zvârcolindu-se doar cu durerea lui și amintirile lui. Uneori, i se părea că se lasă tavanul peste el, și pereții se strâng în jurul lui... se apropie să-l înnăbușe. Afară era
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
titlul: ”Scrieri din Orientul Antic ”. O deschise și citi; Din literatura sumeriană, mileniu IV î. e. n. : ”Bocet la moartea pastorului Dumuzi ” ” Zac precum juncanu care muge Stau precum oaia behăind după mieluțul ei Glasul lui ce-mi încântă inima l-a năpădit muțenia Câinii stăpânului meu umplu furtuna cu urlete... ” ” Cu inima înlăcrimată Porni departe srepre câmpie; Cu fluieru-i legat de gât El își începe jeluierea... Să cânți un bocet să cânți un bocet, O, câmp, să cânți un bocet, să zici
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
stătea pe pat, întins pe spate, neclintit, -parcă prinsese rădăcini acolo-, și se uită țintă în tavan atât de insistent de parcă ar fi vrut să facă o gaură în el cu privirea. Simțea zădărnicia oricărei fapte, așa cum o încearcă omul năpădit de gânduri și pătruns de acea nepăsare față de tot ce-l așteaptă, ca și cum lumea nici n- ar fi existat. ”Deșetăciunea, deșertăciunilor... toate sunt deșertăciuni!” spune Ecleziastul. - Hm!... Biată inteligență omenească!... murmură el. Când te gândești la destinul ori, sfârșitul unui
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
luna lor!... O stea cade și moare... e o măruntă tresărire a inimii... ”o lume” stinsă fără zgomot...! Copleșit de amintirile trăite în trecut, dar și de cele din prezent... Sentimente tulburi începură să-i vină în minte, să-i năpădească sufletul. Nu se putea odihni căci mintea-i complet trează alerga de colo-colo... O stea cade și moare, e o măruntă tresărire a inimii... ”o lume” stinsă fără zomot!” îi repetă rar mintea. Și, nici nu știu cum se pomeni cu un
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
intra în Sfântul Rai si nu te-as găsi acolo, as părăsi Raiul... A doua zi după praznic. Se înnoptase. Era în miez de noapte și Iorgu tot nu dormea... Un nou val de gânduri ca niște nori negri, îi năpădi mintea. - De ce, oare, numai unii suferă!... De ce, oare, exista suferință în lume?!... se întrebă el, și nu era pentru prima oară când își punea aceste întrebări. ”- De la strămoșul nostru Adam, ni se trag!” îi șopti un gând. Nu mai știa
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]