2,024 matches
-
30. Procesul nostru de industrializare din ultimii zece ani prezintă anumite analogii cu cel german: în astfel de condiții, consumismul a deschis calea, cu recesiunea din anii ’20, nazismului. Iată neliniștea unui om din generația mea, ce a văzut războiul, naziștii, trupele SS, ce a îndurat din pricina acestora o traumă pe care n-a depășit-o pe deplin niciodată. Când văd în jurul meu tineri ce pierd vechile valori populare și absorb noile modele impuse de capitalism, riscând astfel o formă de
[Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
mică burghezie, dar încă nu este astfel și nici nu mai e ce a fost. După mine, nucleul armatei naziste a fost constituit chiar din această masă hibridă; acesta a fost materialul uman din care s-au ivit, în Germania, naziștii. Iar pe Italia o paște tocmai acest pericol. În ceea ce privește căderea fascismului, înainte de toate există un fapt contingent, psihologic. Victoria, entuziasmul victoriei, speranțele renăscute, sentimentul libertății regăsite și al unui fel de a fi nou îi făcuseră pe oameni, după eliberare
[Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
aceea care a primit cu mare satisfacție planul Directoratului european în patru, întrucât punerea lui în practică i-ar fi permis să-și pună în aplicare politica revizionistă și revanșardă, slăbind totodată legăturile Franței cu aliații săi. În acest scop, naziștii susțineau ideea potrivit căreia “Franța trebuie să se înțeleagă direct cu Germania și nu să-și lege politica de aceea a unor state din estul Europei, de Polonia și Mica Înțelegere”. Cu toate că cele mai importante partide franceze considerau că pactul
Politica externă a României în perioada marii crize economice (1929-1933) by CORALIA ANTON () [Corola-publishinghouse/Science/91561_a_93191]
-
reluat în condiții internaționale mai defavorabile; guvernul german a trecut la amenințări directe, anunțând că numai acordarea egalității în drepturi în materie de înarmare, ar putea determina Germania să nu părăsească conferința. Ca o replică la puternica ofensivă declanșată de naziști în Germania, dar și la intențiile anglo-americane de a satisface revendicările cercurilor militariste revanșarde germane, la 14 noiembrie 1932 a fost prezentat la Geneva planul francez de dezarmare, cunoscut sub numele de planul Herriot-Paul Boncour, plan inspirat din ideile americane
Politica externă a României în perioada marii crize economice (1929-1933) by CORALIA ANTON () [Corola-publishinghouse/Science/91561_a_93191]
-
iar apoi, după 1945, în favoarea țărilor „socialismului real”. Toate PC preiau marile campanii orchestrate de Moscova, dintre care unele sunt deosebit de reușite: antifascismul* în anii 1930, când comunismul german Willi Mönzenberg generalizează noi ritualuri - pumnul ridicat, opus brațului întins al naziștilor -; lupta pentru pace* în timpul Războiului Rece*, cu porumbelul lui Picasso; Revoluția culturală* din 1966, cu Mica Cărticică Roșie a lui Mao; antiimperialismul din anii 1970, cu figura lui Che Guevara. Dacă la Moscova sau la Beijing „cucerirea străzii” ține, de
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
care, de îndată ce se anunță revoluția, renunță la fațada democratică și adoptă metode violente. Lupta împotriva fascismului - căruia îi sunt asimilate nazismul și regimurile autoritare - ține atunci de anticapitalism*. Dar, în Germania anilor 1928-1932, PC german, care-i combate frontal pe naziști, nu ezită, în anumite circumstanțe, să acționeze mâna în mână cu ei pentru a destabiliza cu mai mult succes Republica de la Weimar, obstacol în calea propriului marș către putere. Totuși, accederea lui Hitler la putere, în ianuarie 1933, distrugerea aproape
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
discriminare nu sunt genetice, ele admit totuși caracterul finalmente transmisibil al unor trăsături nefaste pentru „construirea socialismului”: „originea socială nesănătoasă”. Ideologia* de clasă împiedicându-i pe comuniști să perceapă natura specifică a politicii de exterminare pe criterii rasiale dusă de naziști - îndeosebi în cadrul Shoah -, ei nu-i opun acesteia niște directive specifice. Astfel, în timpul atacului german contra URSS*, nu au existat măsuri anume de evacuare a evreilor sovietici. Iar dacă în mișcarea de Rezistență* din Franța, evreii comuniști se grupează în
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
Moscova, continuând să dețină conducerea PC bulgar. în aprilie 1929, el este numit în fruntea Biroului pentru Europa Occidentală (WEB), organ de coordonare al PC occidentale, cu sediul la Berlin, unde asistă la ascensiunea și apoi la luarea puterii de către naziști. Pe 9 martie 1933, Dimitrov este arestat și acuzat de a fi pus la cale incendierea Reichstagului. își organizează propria apărare la procesul care se deschide la Leipzig pe 21 septembrie și acesta este momentul din care el devine cunoscut
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
federale europene, apreciată a fi un plan de hegemonie al imperialismului francez, respins atât de Italia musoliniană, cât și de Republica de la Weimar și de URSS. Victoria lui Hitler din 1933 modifică serios situația. Distrugerea rapidă a PC german de către naziștii înlătură orice speranță într-o revoluție germană și-l obligă pe Stalin să se aproprie de Franța și de Marea Britanie. El își însoțește această evoluție diplomatică cu o schimbare completă a strategiei IC, care abandonează linia „clasă contra clasă” în
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
Totuși, după faza critică dintre iunie 1941 și sfârșitul anului 1942, URSS își restabilește situația militară și beneficiază de Marea Alianță cu Statele Unite și cu Marea Britanie, ca și de formidabila mobilizare a comuniștilor din Rezistență* în întreaga Europă ocupată de naziști, și apoi de Eliberare*. PC ies din încercare considerabil întărite. în Europa Occidentală, ele devin partide de masă cu o importantă pondere electorală, și participă la guvernare - în acest sens distingându-se PCF și PCI*. în Europa de Răsărit, succesul
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
generale a frontierelor și, în sfârșit, prin exiluri consecutive instaurării de regimuri comuniste. în 1944, sosirea Armatei Roșii* antrenează fuga masivă a populației germane din Prusia Orientală și apoi din Pomerania; rușii angajați în armata generalului Vlasov, ucrainienii deportați de naziști în lagăre de muncă forțată, baltici care fugiseră deja o dată de sovietizare, polonezi și basarabeni, toți caută să scape. Din nefericire, prin aplicarea strictă a acordurilor de la Ialta* din februarie 1945, occidentalii îi vor preda URSS pe toți fugarii. Mai
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
de exterminare vizând nimicirea popoarelor cărora ideologia razistă le refuză orice drept la existență - în mod particular a evreilor*. Așadar, acest război se caracterizează printr-o extremă brutalitate a trupelor germane pe frontul de Est față de cei pe care teoreticianul nazist Rosenberg îi consideră ca Untermenschen - slavii, evreii, țiganii. Pe 17 iulie 1941, Reinhard Heydrich, care conduce Oficiul Central al Securității Reichului (RSHA), emite ordinul nr. 8 referitor la categoriile suspecte - responsabilii politici ai Armatei Roșii, militarii de origine evreiască - care
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
antisemitismul conjugat cu respingerea colectivizării* din anii 1930-1933 sau a sovietizării* din 1939-1941, participă uneori la exterminări sau chiar se dedau la pogromuri la incitarea agenților naziști - ca cel din satul polonez Jedwabne, pe 10 iulie 1941. Totuși, ostilitatea față de naziști crește neîncetat și, la sfârșitul anului 1943, are loc o cotitură, reacția la violența ocupantului ducând la o susținere sporită a mișcării de partizani, născută în cursul iernii 1941-1942 și structurată de către Statul Major Central al Partizanilor, înființat pe 30
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
milioane de soldați au fost uciși - în comparație cu 3.200.000 germani pe toate fronturile -, dintre care 1.800.000 au murit în captivitate (din cei 4.600.000 de prizonieri sovietici). Prețul plătit de civili a fost și mai ridicat. Naziștii au provocat moartea a aproape zece milioane de civili, din care 7.400.000 în teritoriile ocupate și 2.200.000 în deportare, printre care 2.825.000 de evrei din URSS și din Polonia orientală sovietizată. în Gulag*, procentul
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
campanie, reluată din plin de partidele comuniste; printre acestea, și PCF* care, jubilând mai întâi la „eliberarea” Sudului de către Nord, după întorsătura de pe teatrul de operațiuni și înfrângerile suferite de Nord, nu ezită să-i compare pe soldații americani cu naziștii. Negocierile, începute în iulie 1951, duc la încheierea, pe 27 iulie 1953, a armistițiului de la Panunjon; acesta definește o linie de demarcație de-a lungul paralelei 38, dar tratatul de pace n-a fost încheiat nici până astăzi. Bilanțul victimelor
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
duce la izolarea și la slăbirea generală a PC - în 1932, PCF obține cel mai scăzut scor electoral de până atunci. Consecințele cele mai grave se înregistrează în Germania, unde PC german nu ezită să lupte cot la cot cu naziștii contra socialiștilor, compromițând astfel șansele oricărei uniuni a stângii și facilitând serios accederea legală a lui Hitler la putere. De fapt, relațiile dintre URSS și IC au intrat într-o nouă fază: IC nu mai este motorul unei revoluții mondiale
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
este cazul PCF, PC britanic, belgian și american). Principala rezistență vine din partea secretarului general al PC britanic, Harry Pollitt, care încearcă fără succes să mențină linia antifascistă propunând o opoziție pe două fronturi, politică împotriva guvernului burghez și militară contra naziștilor. Linia „luptei contra războiul imperialist” va incita chiar și PC belgian, danez, norvegian și PCF să angajeze negocieri cu ocupantul german în vara anului 1940, sub pretextul alianței germano-sovietice. Dar, confruntat cu invadarea germană a Iugoslaviei, în aprilie 1941, Stalin
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
16% din populația Gulagului. Cel de-al doilea război mondial în iunie 1941, pe teritoriul sovietic trăiesc 5 milioane de evrei, din care 2 milioane în regiunile anexate de URSS* în urma pactelor germano-sovietice și aproape imediat după aceea ocupate de naziști. Evreii sunt asasinați pe loc, îndeosebi de către Einsatzgruppen, unități de acțiune specială; din iunie 1941 până în ianuarie 1942 (data conferinței de la Wannsee privitoare la „soluția finală”), își găsesc moartea 1.250.000 de evrei, adică jumătate din victimele Shoah. Numărul
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
de salvare a evreilor sovietici amenințați de invazia nazistă. Ea îi condamnă chiar la moarte pe Victor Alter și pe Henryk Erlich, doi dintre conducătorii Bundului - partidul socialist evreiesc din Polonia -, refugiați în URSS în 1939 pentru a scăpa de naziști: Erlich se spânzură în celula sa de la Lubianka, pe 15 mai 1942, iar Alter este executat tot acolo pe 17 februarie 1943. în paralel, se dezvoltă un nou antisemitism, cu caracter statal, care se manifestă mai întâi în cultură. în numele
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
iulie 1946, în cea de-a 168-a zi a procesului de la Nürnberg, încep dezbaterile asupra „afacerii Katyn”, adică asupra asasinatului colectiv comis împotriva mai multor mii de ofițeri polonezi. La cererea părții sovietice, această crimă de război este imputată naziștilor, și Tribunalul Internațional urmează să stabilească vinovățiile și responsabilitatea. La încheierea dezbaterilor, judecătorii se declară incompetenți pentru a efectua o anchetă asupra unei crime comise de altcineva decât de germani, iar Kayn nu figurează și în sentința finală. Afacerea de la
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
de Katyn altfel decât ca de o crimă comisă de nemți. Dezinformare și minciuni sovietice Pe data de 10 ianuarie 1944, Smolenskul este recucerit de Armata Roșie, iar NKVD organizează propria-i comisie de anchetă care ajunge la concluzia responsabilității naziștilor. în septembrie 1944, comuniștii polonezi publică la Moscova o broșură Adevărul despre Katyn, care confirmă teza sovietică. începe o campanie mondială de dezinformare*, dusă de toate partidele comuniste. După moartea lui Stalin, Hrușciov nu suflă niciun cuvânt despre Katyn în
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
mii de civili sunt deportați în Gulagul* sovietic, dar sunt utilizate și zece lagăre de concentrare nazistă, printre care și cele de la Buchenwald și Sachsenhausen, unde au murit, uneori de foame, aproape 100.000 de deținuți (prizonieri de război, responsabili naziști, opozanți social-democrați etc.). Pe 21 aprilie 1946 este înființat Partidul Socialist Unit din Germania (SED), o etapă înspre proclamarea, pe 7 octombrie 1949, a RDG și spre sovietizarea* ei. Eșecul blocadei Berlinului Occidental impuse de Stalin* din iunie 1948 până în
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
Mao Tzedun* în Tibet* și de khmerii roșii*. Dacă, în țările coloniale și semicoloniale, IC ațâță pasiunile naționaliste, în Europa, ea adoptă niște poziții mai ambigue. Exacerbează frustrările provocate de tratatul de la Versailles în Germania, unde PC german rivalizează cu naziștii pentru cucerirea claselor de mijloc; astfel, la 20 iunie 1923, kominternistul Karl Radek aduce un omagiu locotenentului naționalist Schlageter, împușcat la 26 mai de ocupantul francez; simultan, PCF este invitat să lupte împotriva „propriului” imperialism care ocupă Ruhrul și chiar
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
naziști, după cum a mărturisit Rudolf Hoess, creatorul lagărului de la Auschwitz. Totuși, în lagărele comuniste, intenția este în primul rând de a izola, de a pedepsi și de a produce, chiar dacă aceasta antrenează moartea unui mare număr de deținuți, în timp ce intenția naziștilor este anume de a face să piară un întreg popor, evreii*. Aceasta nu exclude, de partea sovietică, procese de genocid de clasă sau de genocid etnic, cum s-a întâmplat cu exterminarea prin înfometare*, în 1932-1933, sau, în timpul Marii Terori
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
semnificație aparte, deoarece încă din 1928, șomajul și grevele, lock-out-urile patronale și politica îngăduitoare a miniștrilor socialiști justifică în ochii lor criticile din ce în ce mai violente pe care comuniștii le adresează SPD-ului și faptul că ei se regăsesc uneori în compania naziștilor. Noua optică a IC găsește deci în Germania un pămînt propice. La 1 mai 1929, în ciuda interdicției, KPD-ul chemă la manifestație: la Berlin-Wedding, prefectul poliției SPD ordonă deschiderea focului: 31 de morți și mii de arestări. Al XII-lea
Europa comuniştilor by José Gotovitch, Pascal Delwit, Jean-Michel De Waele [Corola-publishinghouse/Science/1433_a_2675]