KorAP: Find »[drukola/base=nenorocit & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...44 45 46 ...83 >

2,065 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227

haide. Dă-mi un așa-zis test de-ăla de-al tău. E mai bine decât să zac aici până mor. Am adus unele noi. Mistere cu fotografii. Scoase din geantă testul de recunoaștere facială Benton. —Mistere? Toată viața mea nenorocită e un mister. Mark recunoscu aceeași față văzută din mai multe unghiuri, cu diferite expresii, luminată diferit. Dar nu-și dădea întotdeauna seama când o privire era îndreptată spre el. Se descurcă destul de bine la identificarea celebrităților, deși îl numi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
înainte și-și înclină capul. —Ei, știu sigur că până acum nu te-a cunoscut. Mâinile lui desenară spirale pe lângă urechi. —Puteri paranormale. —Bi-ne, spuse ea. Pe mine m-ai convins. O să mă duc să-ți cumpăr cartea aia nenorocită. Se apropie de cercul de bărbați și le umplu ceștile de cafea. Flirtau cu ea fără pic de rușine, glumind pe seama vaselor ei fierbinți, fără fund. Aceleași glume de care erau pline localurile din Long Island, glume pe care Weber

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
sfârșitul ședinței, Karin îi propuse o cină. — Ce zici de Grand Island, la Farmer’s Daughter Café? —Fir-aș al dracu’! Plăcerea și frica se înfruntau pe fața lui. Ăsta-i restaurantul meu preferat din toată viața asta a mea nenorocită. De unde știai chestia asta? Ți-au zis băieții? Ei i se făcu rușine pentru toată umanitatea. — Te cunosc. Știu ce-ți place. El ridică din umeri. Hei, poate ai puteri ciudate de care nu știi. Ar trebui să facem niște

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
ce gândești, insistă Karin. Ca să poată, deci, să pună într-un fel lucrurile cap la cap. —Înțeleg. Înțeleg. Crezi că mă fac bucăți? —Păi... Știa sigur că ea se făcea bucăți. Cum te simți? — Asta mă-ntreabă și doctorița aia nenorocită. În viața mea nu m-am simțit mai bine. M-am simțit mult mai rău, asta pot să-ți spun sigur. —Categoric. Ești de mii de ori mai bine decât erai acum cinci luni pe vremea asta. El râse de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
mai spun o chestie. Mașina aia mi-a adus aminte. Mai era cineva aici. N-am fost singur. Insectele îi săpau lui Karin pe sub piele. —Ce vrei să spui? După părerea ta, ce-oi vrea să spun? În mașina aia nenorocită. Nu eram singur acolo. Ba cred că erai, Mark. Știi, dacă nu-ți aduci aminte nici că te-ai urcat în mașină... —Ei, nici tu n-ai fost acolo, ce mama mă-sii! Eu îți spun ce știu. Cineva stătea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
mea. Blugi, bocanci mari, cămașă de lucru și o carabină atârnată de antebraț ca o rachetă de tenis. Pur și simplu vine spre mine, tot numai un zâmbet, și zice: „Tu ești cu ăia de vor să salveze păsările alea nenorocite, nu-i așa? Ai idee câte pagube fac păsările alea?“. Iuțesc pasul, ca să evit scandalul, iar el începe să țipe: „Americanilor le-a luat sute de ani să facă niște ferme frumoase din mlaștinile astea. Și voi vreți să le

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
flecușteț acolo și ea sare și-n foc pentru tine. Vezi tu, noi am avut o mamă din asta. Nimeni nu-i ajungea ei la nas, în afară de Iisus. Ea și cu soră-mea aveau ceea ce tu ai numi probleme. Ingrată nenorocită și destrăbălată bla-bla-bla. Nouă luni de grețuri matinale urmate de cele mai crunte dureri din viața mea, doar ca tu să-ți seduci profesorul de educație fizică bla-bla-bla. Deci Karin? Își pune ea-n cap să fie perfectă. Să afle

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
plecat de atâta timp că sigur nu se mai întoarce. Și lui Mark Schluter trebuie să i se fi întâmplat ceva aiurea, ceva de la accident, de care nici măcar spitalul nu știe, pentru că stă acolo și se smiorcăie ca un pici nenorocit. Stătuseră împreună, doar ei doi, în casa părăsită de pe strada Brome, reconstituind trecutul pe care nu-l mai împărtășeau. Existase un moment, printre camerele dărăpănate și amintirile nesigure, când Karin realizase că în ziua aceea avuseseră în comun măcar după-amiaza

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
iar pe Mark. —Danny. Danny, băiete. Apropo de creiere și de cocori? De ce au toți capul roșu? Nu ți se pare ciudat? Parc-ar fi fost operați cu toții. Frate, ar fi trebuit să mă vezi pe mine, cu capul meu nenorocit în bandaje. O, stai așa: tu chiar m-ai văzut. Eu sunt ăla care nu m-a văzut. Își luă în mâini același cap zdrobit, crăpat încă o dată. Riegel nu spuse nimic; nu mișca nici degetul mic. Specialistul în pândă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
cercetări în baze de date în loc de urmăriri în mare viteză. Dar anunță că pneul fusese identificat ca aparținându-i unui localnic, care fusese chemat pentru anchetă. Bărbatul lucra la abatorul Lexington și se numea Duane Cain. Știam eu. Jegul ăla nenorocit, strigă Karin către televizor. Bonnie, care stătea lângă Mark, în cealaltă parte, clătină din cap. N-are cum să fie așa. Mi-au jurat că altcineva a fost de vină. Mark stătea țeapăn, un cadavru deja. Ei m-au scos

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583

fost găsit mort, cu capul spart, la cîteva case mai jos de mine; iar o femeie beată a coborît dintr-o mașină la ora două noaptea acuzîndu-și În gura mare Însoțitorul ca să audă tot cartierul. — Trebuie să mă plătești, vagabond nenorocit! strigă ea. Trebuie să mă plătești acum! Dă trei dolari că, de nu, mă duc acasă și-l pun pe bărbatu-miu să te omoare-n bătaie! — Poartă-te ca o doamnă! spuse bărbatul cu glas ceva mai domol. Nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
nu mai apuc să trăiesc o zi după asta, mă corcituri nenorocite de... maimuță și... cocoașă de cămilă, mă, nemernicilor, mă cretinilor, mă... — Șefule! Nu-mi spune „șefule“! se răsti el pe un ton ascuțit, gîtuit, aproape stins. Mă, idiot nenorocit, de cîte ori ți-am zis să nu-mi spui mie „ȘEFULE“?! răcnește el. — Știu, șefule, zise el pe un ton jeluit... da’ mi-a plesnit catarama. N-ai niscaiva sfoară? Niscaiva sfoară! se Înăbușă el. Cum, mă, dobitocule, mă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
nu-i impresionează ceea ce văd În această lume. Dimpotrivă, trăiesc laolaltă Într-o lume de anomalii, ce le par a fi fost În mod inevitabil făurite de natură. Și ei iubesc, urăsc, născocesc, nădăjduiesc, urzesc comploturi și trădări, sînt fericiți, nenorociți și ambițioși, la fel ca ceilalți oameni: Uriașul de trei metri și piticul de un metru sînt prieteni apropiați. Se așază zilnic la masă de trei ori și mănîncă Într-o atmosferă interesantă și plăcută, căreia Îi dau farmec și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
Sigur că pe-atunci nu știam că yankeii ăștia doi erau singuri, credeam că sînt un fel de grupă de recunoaștere dintr-o divizie a lui Sherman. Dar, Doamne, ceilalți n-au apărut decît peste o săptămînă, iar hoții ăia nenorociți o luaseră Înainte, cred că voiau să vadă cam ce pot fura Înaintea celorlalți. Sigur că da! Și-odată au Început să tragă-n ei bărbații, cînd i-au văzut și și-au dat seama că nu-s veniți cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-i semneze o poliță de cinci sute de dolari. Taică-tu s-a Înfuriat așa de tare că l-a luat de guler și l-a azvîrlit În mijlocul pieții și i-a zis: „Dacă te mai prind pe-aici, maimuțoi nenorocit“ - chiar așa i-a zis, că doar știi cum vorbea, nu se-ncurca-n vorbe cînd era furios - „să știi că te omor“. Chiar așa, și Bill Smathers, care era atunci șeful poliției, stătea pe treptele primăriei și-a văzut

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
Nu mă dau pe douăzeci de tineri, lumea s-a stricat, și dacă-ți Închipui că nu mă pot măsura cu prostănacii ăștia prăpădiți, pe care-i vezi pierzîndu-și vremea prin baruri cu țigara lipită-n colțul gurii, niște căzături nenorocite, atunci Dumnezeu mi-e martor, femeie, Înseamnă că nu pricepi nimic și ești ca o pasăre care-și pîngărește singură cuibul! SÎnt În stare să fac mai multă treabă decît pot face patru de-ăștia laolaltă!“ - zice. Ei, și cînd

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
fi să stau aici și să-l păzesc.“ „Nu, ai răbdare“ - am zis. „Ce-nseamnă asta?“ - zice. „Cum de nu pricepi?“ - am zis, vai de mine, eram așa de furioasă că nu-mi dăduse prin cap mai demult, bețivanul ăla nenorocit, Gus Tolly din Seneca, din Carolina de Sud, care mai trecea pe la noi, avea camera chiar lîngă cea a tatălui tău, și aștepta și el să se interneze la Hopkins, avea aceeași meteahnă ca și taică-tu și stăteau amîndoi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
ce-a intrat, că i-au luat cheile și i-au descuiat și pe ceilalți trei, și-au șters-o toți deodată. Firește, ceilalți trei n-aveau nici o legătură cu Ed și Lawrence, erau niște criminali de rînd, niște maimuțoi nenorociți, cum le spunea taică-tu, Închiși acolo, care așteptau să fie spînzurați, și se zice că Ed i-a spus lui Lawrence: „Hai să le dăm drumul și lor, dacă tot ne-am apucat de treabă“. Povestea lui John Rand

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
Corola-publishinghouse/Imaginative/917_a_2425

din cetățenii acestei țări să-și poată motiva temeinic sursele de venit și averea. Dacă nu există temei justificativ al averii explicația este logic una singură: economie subterană, afaceri ilicite, hoție, matrapazlâcuri. Pentru evitarea ca țara să alunece pe panta nenorocită a corupției dezmățate, ar trebui să fim de acord cu toții ca serviciile de control financiar să devină una dintre polițiile de temut ale societății românești. Numai așa putem stopa alunecarea noastră în haos și în umilința la care ne supun

Comisia de împăciuire: marafeturi epice, tăieturi din ziare by Daniel Vighi [Corola-publishinghouse/Imaginative/917_a_2425]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365

Lanark. — Am strigat „Susy!“ și copiii au urlat și mi-au zis că mămica lor a dispărut. Nu-i așa? Se uită amenințătoare la copii, care dădură din cap viguros. — Ei bine, Lanark, casa aia-i o groapă de gunoi nenorocită. E ca o cocină. Nu puteam să-i las acolo, nu-i așa? I-am adus aici, i-am spălat și i-am culcat, iar acum le spăl hainele. Dar ați face bine să aveți grijă, dacă o să mă ocup

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
și trimise bezele spre tavan. — Ei bine, lucrurile au rămas așa pînă acum șase ore, cînd s-a transformat cu totul în balaur în cinci minute. Poate că nu cînt suficient de bine la clavicord? Cine altcineva din institutul ăsta nenorocit ar fi încercat măcar? — Presupui că a devenit roz de plăcere, zise Munro. Poate o fost furie. Poate că nu-i plăcea Scarlatti deloc. Ar fi trebuit să-l întrebi. N-am încredere în terapia verbală. Cuvintele sînt limbajul minciunii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-l acuzator. O mînă și-o ținea în șold, iar de cealaltă îi atîrna o colivie cu un canar împăiat pe stinghie. Femeia se uită la pasăre și-i dădură lacrimile. — Sărmanul Joey, murmură ea blînd. Sărmanul micuț. Pisica aia nenorocită. Parazit prăpădit! țipă ea încă o dată. Nu suport asta! Drummond intră cu pași mari zicînd: — Revino-ți, mamă. O, salut, Duncan. Mamă, pentru Dumnezeu, fă-ți o ceașcă de cafea tare. — Nu mai suport! Umpli casa cu tot felul de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
în jurul carelor și înapoi de-a lungul drumului. Sînt sigur că e altă ușă. E mai ruginită. — Are același număr. Dă-mi rucsacul. — Dar Munro spunea că drumul are marcaj clar! — Ești surd? Mor de foame! Dă-mi rucsacul ăla nenorocit! Se așeză și puse rucsacul între ei. Rima îl deschise și începu să mănînce printre lacrimile care-i curgeau pe obraji. Lanark îi puse o mînă pe umăr. Ea se scutură, așa că începu și el să mănînce. Foamea și setea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
abține. Ea zise pe o voce scăzută și tensionată: — Cît de mult mă urăști probabil... — Te iubesc! — ...și rînjești la gîndul că o să mă doară cumplit și o să crăp și, poate, o să mor... N-o să mori! — ...la marginea unei autostrăzi nenorocite, fără un doctor nenorocit, la lumina asta nenorocită. — O să ajungem la Unthank înainte de asta. — De unde știi? — Și dacă nu, o să am eu grijă de tine. De obicei, nașterile sînt chestii naturale. Ea îngenunche pe iarbă, își acoperi fața și plînse

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
o voce scăzută și tensionată: — Cît de mult mă urăști probabil... — Te iubesc! — ...și rînjești la gîndul că o să mă doară cumplit și o să crăp și, poate, o să mor... N-o să mori! — ...la marginea unei autostrăzi nenorocite, fără un doctor nenorocit, la lumina asta nenorocită. — O să ajungem la Unthank înainte de asta. — De unde știi? — Și dacă nu, o să am eu grijă de tine. De obicei, nașterile sînt chestii naturale. Ea îngenunche pe iarbă, își acoperi fața și plînse isteric, în vreme ce Lanark o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]