1,279 matches
-
bine sau r]u independent fâț] de simțirile unei persoane”, atunci, bineînțeles, subiectivismul neag] orice este bine sau r]u în acel sens. Subiectivismul etic neag] faptul c] exist] fapte morale independente de sentimentele noastre. Dac] aceasta se înțelege prin nihilismul moral, atunci subiectivismul etic nu îl implic] pe cel dintâi. Totuși, merit] subliniat faptul c] subiectivistul nu este supus nihilismului moral în sensul original al termenului: subiectivistul nu este obligat s] spun] c] nimic nu conteaz] sau c] nimic nu
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
în acel sens. Subiectivismul etic neag] faptul c] exist] fapte morale independente de sentimentele noastre. Dac] aceasta se înțelege prin nihilismul moral, atunci subiectivismul etic nu îl implic] pe cel dintâi. Totuși, merit] subliniat faptul c] subiectivistul nu este supus nihilismului moral în sensul original al termenului: subiectivistul nu este obligat s] spun] c] nimic nu conteaz] sau c] nimic nu este bine sau r]u. Evoluția istoric] a subiectivismului etic ilustreaz] un proces tipic teoriilor filosofice. A început ca o
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
cum ar fi acele organizații care ajut] mamele nec]s]torite. Trebuie discutat] aici o ultim] chestiune cu privire la relativism. Relativismul are un renume prost în anumite cercuri deoarece este asociat cu o lips] de convingere moral], cu o tendinț] înspre nihilism. O parte a motivulului acestei reputații proaste este redat prin identificarea relativismului cu formele lui extreme. Dac] aceste forme sunt adev]rate, atunci orice este permis. Dar un alt motiv pentru acest renume prost este presupunerea c] încrederea moral] a
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
o leg]tur] stabilit] între dorințele și aspirațiile individului și conținutul substanțial al valorilor morale ale acestuia. Mai presupune și capacitatea de a vedea morală ca fiind important] pentru noi în anumite modalit]ți care ne permit s] evit]m nihilismul. Concepția potrivit c]reia morală noastr] este singurul adev]r sau cel mai justificat dintre ele nu creeaz] automat acest fel de important] și nici nu este o condiție necesar] pentru ea, deoarece valorile pe care eu le-aș consideră
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
firește, dac] se demonstreaz] c] exist] justific]ri adecvate). Unii merg pan] la a afirma c], dac] determinismul ar fi adev]rât și noi, prin urmare, nu suntem agenți liberi, morală ins]și nu mai are important]. Se consider] c] nihilismul moral, doctrina potrivit c]reia nimic din ceea ce este moral nu conteaz], deriv] din lipsă noastr] de libertate deoarece incapacitatea noastr] de a exercita vreun control asupra calit]ții morale a propriului comportament elimin] orice semnificație moral] din cadrul acelui comportament
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
doctrina potrivit c]reia nimic din ceea ce este moral nu conteaz], deriv] din lipsă noastr] de libertate deoarece incapacitatea noastr] de a exercita vreun control asupra calit]ții morale a propriului comportament elimin] orice semnificație moral] din cadrul acelui comportament. (Pentru „nihilism” vezi și capitolul 38, „Subiectivismul”). O expunere formal] a cursului argumentației de la adev]rul determinismului la negarea libert]ții, a responsabilit]ții și a semnificației moralei ar contribui la clarificarea acestor puncte de vedere. Iat] o asemenea expunere a argumentelor
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
radicali” (din cauza intransigentei acestora în privința implicațiilor determinismului). Argumentația schițat] mai sus este una cu care numeroși determiniști radicali ar fi întru totul de acord (cf. Skinner, 1971), dar exist] și alții care s-ar opune pasului 5, adic] pretenției c] nihilismul rezult] din adev]rul determinismului. Aceștia din urm] adopt] o form] a utilitarismului de un instrumentalism brut, astfel încât atunci când comportamentul este influențabil prin recompens] sau pedeaps], ajutor pozitiv sau negativ și așa mai departe (cf. Edwards, 1961) îl putem considera
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
morale, chiar dac] s-ar dovedi c] noi, împreun] cu tot ceea ce mai exist] în univers, suntem ființe determinate; incompatibiliștii pretind c] nu putem fi în același timp ființe responsabile moral și ființe determinate. iv. Responsabilitatea moral], recompense și pedepse, nihilism Merit] s] ne reamintim c], desi problemă dac] oamenii acționeaz] liber sau responsabil nu poate fi desprins] de tipurile de întreb]ri metafizice pe care le-am analizat, ceea ce motiveaz] aceste întreb]ri este preocuparea noastr] pentru etic]. În particular
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
care ei se pot uni cu compatibiliștii care sunt realiști morali (vezi capitolul 35, „Realismul”), cum ar fi gânditori că Strawson și Frankfurt, si cu libertarieni, în încercarea de a ar]ta c] morală conteaz] într-adev]r și, prin urmare, nihilismul trebuie respins. Referințe Campbell, C.A.: On Selfhood and Goodhood (London: Allen and Unwin, 1957). Chisholm, R.M.: „ Human freedom and the self”, The Lindley Lecture, 1964; reeditat în Free Will, ed. G. Watson (Oxford: Oxford University Press, 1982). Edwards, P.
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
fiind declarat mort chiar de întemeietorul sau, iar temeiurile vechii poezii năruite, Ț. începe să se orienteze spre o lirica mai coerentă, pe dimensiunea modernității. E un proces voluntar, cum însuși fostul insurgent mărturisește, care demonstrează că explozia inițială de nihilism avusese funcția de a largi teritoriul poeticului: „Evoluția mea m-a făcut să abandonez caracterul demonstrativ, provocator și negator al poeziei, ducându-mă către o exprimare mai constructivă a materiei poetice”. Definitoriu pentru această evoluție este L’Homme approximatif, poem
TZARA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290319_a_291648]
-
nimeni decât uitarea”. Deși s-a putut crede că mișcarea inițiată de Ț. și propria lirica sunt manifestări de nonconformism instinctual și dezorganizat, nu e de ignorat că poetul este dublat în permanență de teoretician. Și aici trebuie despărțita fază nihilismului dadaist de aceea a „normalizării” actului creator. În Manifestul despre amorul slab și amorul amar (1920) era teoretizata o poetica a hazardului, șocantă prin seriozitatea cu care se propunea metodă colajului arbitrar: „Luați o pereche de foarfeci. Alegeți din ziar
TZARA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290319_a_291648]
-
Lecția uitată a educației. Întâlnirea Micului Prinț cu vulpea, Emil Stan • Kairoi sau Roadele timpului. Introducere la o teologie a istoriei, Octavian Florescu • Luminătorii timpului, Liviu Pendefunda • Moartea care mă apasă, Katherine Mansfield • Modernitate și tradiție în Est, Tănase Sârbu • Nihilismul, Franco Volpi • Noi și postcomunismul, Sorin Bocancea • O lume anapoda, Mihai Baciu • Omul cu trei aștri, Yvan Le Page • O țară ideală, Iosif Țon • Pendulări în abstract, Marius Cucu • Privilegiați și năpăstuiți, Arșavir Acterian • Reîntoarcerea fiului la sînul mamei rătăcite
Spiralogia by Jean Jaques Askenasy () [Corola-publishinghouse/Science/84988_a_85773]
-
populare sau din “Cântarea cântărilor”. A uita că Eminescu, și Enescu, Arghezi și Sadoveanu, Luchian și Petrașcu, Ciucurencu și Irimescu, Blaga și Marin Preda au făcut cu putință receptivitatea noastră pentru literatură și arta ultimelor decenii, înseamnă a manifesta un nihilism cultural, străin spiritului modern. Andre Malroux a arătat pe drept cuvânt că una din coordonatele acestui spirit modern este “cunoașterea muzeului imaginar” adică a creației artistice a tuturor vremurilor și de pe toate meridianele. Orizontul nostru estetic ar fi îngust dacă
Biblioteca - centru de documentare și informare by Valentina Lupu () [Corola-publishinghouse/Science/390_a_1244]
-
exil, Pavel Chihaia Mit, magie și manipulare politică, Nicu Gavriluță Moartea care mă apasă, Katherine Mansfield Modernitate și tradiție în Est, Tănase Sârbu Monolog pe mai multe voci, Ion Deaconescu Noi și ceilalți, Tzvetan Todorov Noi și postcomunismul, Sorin Bocancea Nihilismul, Franco Volpi Ok. Pentru America!, Gheorghe Stan Omul cu trei aștri, Yvan Le Page Poetică fenomenologică. Lectura imaginii, Dorin Ștefănescu Simptome, Virgil Nemoianu Societatea românească în tranziție, Ion I. Ionescu Statutul femeii în România comunistă. Politici publice și viață privată
Revoluția română: militari, misiuni și diversiuni () [Corola-publishinghouse/Science/84991_a_85776]
-
ordine ce își are sursa în păcatul originar -, nici sub aspect metafizic. În al doilea rând, rațiunea nu constituie numai o "unitate de măsură", ci și un "instrument de judecată". Ea este în același timp judecător și lege, conducând la nihilism ca variantă a spiritului critic. Din această perspectivă, este suficient de clar de ce un asemenea tip de critică fundat pe un spirit nihilist, distructiv nu poate fi acceptat de Biserică, fiind în afara Predaniei. Al doilea tip de critică teologică consideră
Biserica și elitele intelectuale interbelice by Constantin Mihai [Corola-publishinghouse/Science/84936_a_85721]
-
Cazul vechiului combatant german Bertolt Brecht, unul dintre puținii scriitori importanți convertiți la comunism - deși n-a fost niciodată membru al partidului - ilustrează un alt aspect al acestui angajament. Primele sale piese - Baal, de exemplu (1918) - sunt marcate de un nihilism rareori egalat. Cea mai populară dintre expresiile lansate de el, „mai întâi haleala, morala vine după aceea” (Opera de trei parale, 1928) a fost aplaudată, remarca Hannah Arendt, de două categorii de spectatori: de plebe, care se recunoaște în ea
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
a acestei literaturi este opera unor foști comuniști, a unor opozanți sau disidenți. O altă parte provine din locuri clasice ale reflecției, cum ar fi universitățile. Bolșevismul: un obiect enigmatic în 1872, Dostoievski schițează în Demonii un tablou izbitor al nihilismului revoluționarilor ruși* ai epocii sale. Iar în 1911, în Sub ochii Occidentului, Joseph Conrad îi pune pe aceștia în scenă, în exilul lor din Elveția, denunțând puterea absolută și inedită la care aspiră și subliniind orbirea Occidentului în fața fenomenului revoluționar
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
antiamericanism* combinat cu un resentiment antigerman, care contrabalansează cu folos invitațiile internaționaliste de a ieși în întâmpinarea Armatei Roșii în caz de război în Europa. Iar în anii 1970, poziționarea patriotică a PCF funcționează tot ca o marcă identitară în fața nihilismului național al stângiștilor*, atunci când apară somptuoasele realizări ale celei de-a V-a Republici - pachebotul France, avionul Concorde - și cuvântul de ordine „Să fabricăm franțuzește”. în timp ce, în URSS, șovinismul velicorus iese și mai puternic din Marele Război patriotic*, Stalin declară
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
O dată în plus, Stalin se erijează în reparator de greșeli, în țarul bun, înconjurat de boieri perfizi, vinovați de toate crimele comise în numele său. Unul dintre elementele geniului deosebit al lui Stalin este profunzimea lui în minciună. Pe măsură ce înaintează în nihilismul revoluționar, distrugând țărănimea rusă, nimicind legătura socială prin teroare, ridicând copiii împotriva părinților, soțiile împotriva soților, orașele împotriva satelor, rușii împotriva altor naționalități, instaurând pedeapsa cu moartea pentru copiii de doisprezece ani, se proclamă „cel mai bun prieten al copiilor
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
a lui Dumnezeu", dar asta nu însemna anihilarea divinității, ceea ce ar fi absurd, ci a "ideii existenței unei cauze ultime în conștiința umană"119. Criza valorilor moral-creștine care au întemeiat civilizația europeană amenința cu un vid axiologic în care numai nihilismul mai are loc. De aici dilema omului modern: "Omul modern încă nu s-a hotărât dacă ar trebui să fie creștin sau păgân. El vede cu un ochi al credinței și unul al rațiunii. În consecință, viziunea sa este încețoșată
by OCTAVIAN FLORESCU [Corola-publishinghouse/Science/976_a_2484]
-
caută să-l reînvie. Fără a ezita, se folosește de incantația magică pentru a ucide la distanță sau pentru a-și elimina clienții îndărătnici. Streator, torturat de versurile memorate involuntar ce-i stăpânesc acum mintea, oscilează periculos, în mizantropia și nihilismul său, între a deveni un ucigaș capabil să extermine întreaga umanitate și a încerca să uite pentru totdeauna descântecul. Tentat de jocul de-a Dumnezeu, el ucide câțiva indivizi agresivi și incomozi, exasperat de apetența oamenilor pentru zgomotul fără sens
Cărțile insomniei by Gabriela Glăvan () [Corola-publishinghouse/Science/84939_a_85724]
-
popoarelor. Modernismul n-a pierdut orice legătura cu tradiționalismul și clasicismul, fiindcă amândouă paradigmele aveau un numitor comun: sacrul. Înfierbântat de succesele sale științifice, omul modern se simte tot mai strâmtorat de Ideea că divinul stăpânește lumea și-atunci, prin nihilismul lui Nietzsche, se proclamă moartea lui Dumnezeu. "Grație lui am putut ieși din metafizică, din istorie, din teologie. Istoria nu mai poate garanta obiectivitatea, nefiind altceva decât un simulacru despre evenimente, care ne rămân pentru totdeauna necunoscute, deoarece istoria este
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
este întotdeauna decisă și scrisă de către învingător și, deci, nimic nu mai poate garanta adevărul ei". Ne aflăm deja pe tărâm postmodernist, căci a fost de-ajuns aceasta aserțiune a filosofului german pentru ca prozeliții să deformeze sintagma și să ducă nihilismul până în pânzele albe, cu consecințe, pentru civilizația umană a sfârșitului de secol XX și începutul sec. XXI, dintre cele mai grave, despre care vom vorbi ceva mai încolo. Dispariția ideii de centru, de fundament, de Dumnezeu dă posibilitatea ca omul
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
și în alte părți, rădăcini din Nietzsche și Heidegger, alți gânditori moderni, dar, uneori și din cei vechi, cum ar fi Platon (vezi recitirea Pharmakon-ului de către Derrida și căutarea diferanței pentru justificarea manifestatului haosmic al diferenței) machiindu-și astfel paranoia "nihilismului dus până la capăt, cu eliminarea identicului (Dumnezeu)" (op. cit., p. 62). Declarând un adevărat război avangardei moderniste, fundată pe tradiție și renovatoare a tradiției (vezi, de pildă relația dintre tradiție și modernitate la Picasso, Joyce, Ezra Pound sau Brâncuși), postmodernismul a
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
zeu, cel de-al doilea este prea realist pentru a se confrunta cu o asemenea imposibilitate ontologică. Eterna reîntoarcere produce sentimentul zădărniciei universale, nefiind altceva decât devenirea întru devenire, cum considera Noica și nicidecum devenirea întru ființă. Postmodernismul a dus nihilismul până la capăt, cu eliminarea identicului. J. Derrida, G. Deleuze, M. Foucault au încercat să răspundă cum e posibil ceva nou în simulacre. În individualismul postmodernist, tendința este dispariția persoanei, pe când în antropologia creștină, omul este unic, cu o identitate inconfundabilă
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]