2,642 matches
-
o impun ca poet al câmpiei și satului ancestral. Idilismul este evitat structural. Imaginea Bărăganului sălbatic, scitic, bântuit de vârtejuri și de secetă, nu exclude totuși „melancolia serilor” și poezia halucinantă stârnită de „fata morgana”. La A., pastelul, alcătuit din notații eliptice și sincopate, se interiorizează, iar poezia satului depășește documentarul etnografic. Cu timpul, muncile aspre ale câmpiei sunt evocate ca acte rituale, esențiale și sacre. Tot progresiv, se conturează și imaginea tragică a sfârșitului lumii rurale tradiționale, cu gesturile ei
ALBU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285228_a_286557]
-
A. și-a publicat poemele de sertar (volumul Anno Domini). Temele anterioare apar aici cu un plus de adresă directă. Privită în întregul ei, poezia se dovedește expresia unei conștiințe morale și politice, din ce în ce mai inconcesivă cu anormalitatea și nefirescul. Din notația abruptă și sacadată, mizând pe reluarea obsedantă a unor sintagme, și din comentariul sec, de o ironie severă împinsă la sarcasm, ca și din luxurianța austeră a versurilor vitaliste, ea și-a creat un mod de a scrie recognoscibil în
ALBU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285228_a_286557]
-
și Vindecătorului ei. Cazul ei Însă nu este singular: la fel procedează toate celelalte ucenice. Informația care, probabil, a cântărit cel mai mult În portretizarea ei ca prostituată se află chiar la mijlocul fragmentului citat: „din ea au ieșit șapte demoni”. Notația lucaniană, seacă, strict jurnalistică, va deveni un fel de „carte de vizită” a Mariei Magdalena la autorul celei de-a patra evanghelii. Faptul că din ea „au ieșit șapte demoni” nu poate legitima În nici un caz statutul de prostituată pocăită
Glafire. Nouă studii biblice și patristice by Cristian Bădiliță () [Corola-publishinghouse/Science/2307_a_3632]
-
Aceeași observație este valabilă cu privire la episodul „punerii În mormânt”: Matei (27,39) o citează fără ezitare pe Maria Magdalena, apoi adaugă, imprecis, „o altă Marie” (alle Marie); Marcu o identifică pe „cealaltă Marie” cu mama lui Iosif/Ioset. Luca păstrează notația generală: „femeile care-l Însoțiseră din Galileea”. Ajungem la episodul mulieres ad sepulchrum! Matei păstrează, alături de Maria Magdalena, un personaj numit „altă Marie”. Cele două nu duc nici o aromată, prin urmare, În cazul lor, apelativul „mironosițe”/„mirofore” este impropriu. Ele
Glafire. Nouă studii biblice și patristice by Cristian Bădiliță () [Corola-publishinghouse/Science/2307_a_3632]
-
spirituale Între un maestru și un ucenic apropiat. De altminteri, sărutul pe gură se practica În semn de salut intim nu doar de persoane de sex diferit, ci și de persoane de același sex. În evangheliile canonice există mai multe notații de felul: „Isus l-a iubit” pe cutare ucenic, fără ca expresia respectivă să presupună vreo aluzie erotică. E foarte clar Însă că ideologia feministă favorizează interpretarea otova, depistând În gestul lui Isus unul din argumentele cheie ale mariajului carnal Între
Glafire. Nouă studii biblice și patristice by Cristian Bădiliță () [Corola-publishinghouse/Science/2307_a_3632]
-
dar nu până într-atât încât să nu sugereze că acesta poate fi și o strategie a cochetăriei impenitente. Izbutite sunt nuvelele de dimensiuni reduse (Dezertorul, Denunțul, Mustrare). Simțul de observație, limpezit de abureala complicațiilor sentimentale, e mai pertinent în notația reacțiilor imprevizibile, care scot la iveală sedimentele ascunse ale eului. SCRIERI: Ave Maria, București, 1947; Cântecul vieții (O păpușă și alte jucării), București, 1947; Pârjolul (în colaborare cu Cezar Petrescu), București 1954; Cântec pentru partid, București, 1961; George Vraca (în
BONDI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285813_a_287142]
-
din Cluj-Napoca, din 1996, cu teza Fața și reversul textului (I. L. Caragiale și Mateiu I. Caragiale). În singura carte de poezie publicată, Carte de vise, B. este un meditativ melancolic, pendulând între prețiozitatea livrescă a reveriei și ceremonia tandră a notației introspective. Dicțiunea elegantă a poemelor miniaturale, compoziția contrapunctică, atent ritmată, a poemelor ample atestă un simț artistic sigur. În critica literară, debutează cu o culegere de cronici literare, Metamorfozele textului (1996; Premiul Asociației Scriitorilor din Târgu Mureș). Prospecțiuni și, cum
BOLDEA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285802_a_287131]
-
Compozițiile sunt scurte și incisive, relatând o întâmplare sau folosind pretextul unei lecturi pentru a fixa profiluri interesante, ca și pentru a desprinde un miez moralizator (Un prânz la Peleș, Măștile mele, Eroare de-o literă). Meditația lirică se asociază notației descriptive (Suflet de artist, Hi, Bălan!...). Înrudite cu această proză sunt reportajele literare - gen în care B. poate fi considerat deschizător de drum -, portretele unor personalități, tabletele și foiletoanele, risipite în număr mare în diferite publicații. Memoriile-document își află locul
BRANISTE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285862_a_287191]
-
o lirică modernă unde se pot recunoaște tehnicile poeziei americane, dar și o manieră des întâlnită în poezia românească a anilor ’80, inserția în vers a unor nume, locuri, personaje, opere celebre etc. Scrisul său înregistrează și o poezie de notație, selectând imagini instantanee din cotidian sau din amintire, stări de spirit și evenimente biografice: „Aburul gri-mov al Veneției, în zorii echinoxului/ La breakfast turiștii vorbesc necunoscute limbi cu glasuri guturale/ Așteptând din clipă-n clipă/ hotelul/ la cer să se
BREZIANU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285882_a_287211]
-
Voronca, Interviul, pref. Ion Pop, București, 1989 (în colaborare cu Irina Fortunescu și Ion Pop). Repere bibliografice: Petru Comarnescu, Un poet pur: Barbu Brezianu, „Ultima oră”, 1929, 11; Tudor Dall, Barbu Brezianu, „Nod ars”, „Omul liber”, 1930, 190; C. Noica, Notații, VRA, 1930, 106; Lovinescu, Scrieri, VI, 166; Vladimir Streinu, O perspectivă asupra poeziei noastre actuale, RFR, 1939, 10; Călinescu, Ist. lit. (1982), 906; Adrian Rogoz, „Zăvor fermecat”, „Dreptatea nouă”, 1947, 545; Piru, Panorama, 118-120; Petru Comarnescu, Barbu Brezianu, RL, 1969
BREZIANU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285881_a_287210]
-
a vechiului București sau a vestigiilor dacice și unele strofe de pastel: „Și liniști galactice-adie;/ sub albul lor cântec stelar / orașul adoarme-n câmpie / cu lună în inelar” (Poarta soarelui). În continuare, B. se va îndruma spre descripția sobră, cu notație eliptică și delicată. Noaptea corridei (1976) reverberează o Spanie pitorească, patrie de elecție a poetului, cu muntoase „spinări jupuite / de vânturi și soare”, reminiscențe maure, toponime a căror simplă rostire induce atmosfera specifică. Cum s-a observat, volumul se resimte
BALS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285588_a_286917]
-
reperele. Evenimentele din România postcomunistă își află ecou în cele mai recente lucrări ale lui B.: volumul de eseuri cu nuanță filosofică Picătura de cucută (1997) și romanul Remora (Jucătorul) (1998), care mizează parcă mai mult decât cele precedente pe notația realistă, fără a părăsi însă filonul meditativ. Autorul reconstituie minuțios lumea noilor ariviști, dominată de figura Magdalenei, aristocrată care intermediază căsătorii sau afaceri, din plăcerea de a dirija existențele celor din jur. Ancorarea în real, realizată prin referirea constantă la
BANCIU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285600_a_286929]
-
relatate (arestări, dispariții, trafic de influență, protecționisme) trimit la realitățile epocii. Romanul Zăpada de-altădată (1994), superior valoric, abandonează tematica de fond socială, concentrându-se asupra intersecției, întâmplătoare, dintre două destine și personaje: bărbatul și femeia. Ritmul romanului este alert, notațiile rapide, dense, epicul solid. Construcția romanului este foarte interesantă: juxtapunerea de planuri și perspective narative, corespunzând celor două personaje, „ea” și „el”, și celor două timpuri ale romanului, prezentul (ajunul Revelionului) și trecutul (fragmente din biografiile celor doi eroi, alternând
BALOTA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285587_a_286916]
-
adaugă în formularea judecăților estetice, și alte metode critice, cele sociopsiho-biografice, printre altele. Stilul nu evită metafora temperată, denotând implicarea uneori puternică, dominantă chiar a emoționalității, turnată însă mai totdeauna în expresii calme. Căci poeziile din placheta Dolores (1941), juvenile notații sentimentale, ori impresiile de călătorie din Jurnal italian (1973) și, mai apoi, din Itinerare paralele (1981), impregnate și stilistic de măreția copleșitoare a istoriei, culturii și geologiei traseelor parcurse, indică înclinații complementare în ansamblul activității. Temperamental și intelectual, B. înclină
BALACI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285562_a_286891]
-
lumi, 1960, Am rechemat iubirea, 1962 și Scrisoare către anul 2000, 1963) conturează profilul unui poet militant în stilul rudimentar al epocii, ce abordează tematica socială, în versuri agitatorice, conjuncturale. Angajarea, enunțată cu un neistovit retorism, vizează evenimentul imediat, chiar dacă notații lirice cu un caracter diferit (erotică, introspecție, reflexivitate) își semnalează uneori prezența. Bunăoară, pe o temă dată, pacea, timbrul e susținut de „angajamente” viguroase: „Te apărăm / că suntem mulți / noi, robitorii, / de noapte cu noapte, / zi cu zi, / vom fi
BANUŢA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285615_a_286944]
-
aprigă nu se lasă până ce nu-i distruge curiosul aparat, acceleratorul. Personajul memorabil al narațiunii este Lia, caracter complex, foarte ingenios articulat. Ea terorizează indivizii în numele fericirii. Nu trăiește decât ca să îndrepte lucrurile, se sacrifică pentru alții până îi distruge. Notațiile prozatorului sunt fine și, în genere, povestirea este admirabil construită. Personajul generic al acestei proze ingenioase este o speță de Mitică generos, inocent, încolțit de rude, prieteni, colegi, pus să intervină pe lângă forurile administrative în chestiuni delicate, un individ, în
BAIESU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285548_a_286877]
-
durute.” În volumul Întoarcerea poetului la uneltele sale (1934), B. fie mimează dezinteresul față de inefabilul poeziei simboliste, fie chiar alunecă în prozaism: „Mă bântuie trepidația cotidiană”, „Adun material de la colaboratori / Pentru «România literară», / Mai scriu un cursiv de circumstanță” etc. Notațiile de fals jurnal care acaparaseră interesul poetului păreau să se estompeze în Tărâm transcendent (1939), însă B. nu mai are forța de a crea imagini originale și recurge la clișee, la alăturări nefericite de vocabule: „mizeria cotidiană, suava mea brâncă
BALTAZAR. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285593_a_286922]
-
Iubire albă, ca și cele scrise ulterior, sunt elegii erotice sau peisaje sufletești, când exultând de vitalitate, când pline de o langoare înfiorată de angoasă (Litanie postumă, Reîntoarcere, Căprioara sălbatică). Proza lui B., puțină, se constituie dintr-o suită de notații cvasipoetice și din câteva schițe de portrete. SCRIERI: Iubire albă, Ploiești, 1923. Repere bibliografice: Cornelia Buzdugan, O lacrimă pentru un poet: Emil Bărbulescu, VL, 1926, 12; Sandu Teleajen, Emil Bărbulescu, „Gândul nostru”, 1926, 3; Virgil Treboniu, Poezia lui Emil Bărbulescu
BARBULESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285630_a_286959]
-
1961, se circumscrie speciei, mult frecventate în epocă, a reportajului literar contrafăcut în sensul pozitivului mobilizator, propagandistic. În continuare, autorul publică abundent în mai toate formele convenționale ale literarului, distanțându-se parțial de finalitatea pur ideologică a începutului. Tipul de notație și, implicit, viziunea de ansamblu sunt acelea ale unui reporter care acumulează materie factologică nestructurată narativ și transparentă moral. O preferință constantă merge către „microsioane”, compuneri de mici dimensiuni, eterogene tematic, cultivând cu precădere mijloacele expresive ale satirei și parabolicului
BARAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285618_a_286947]
-
1974; Cascada, București, 1974; Cresc odată cu țara, 1974; Insula manechinelor, București, 1975; Ambarcațiunea eroică, București, 1976; O.R.A. (Opinii, reportaje, anchete), București, 1976; Diamantul viu, București, 1978; R.I.T.M., București, 1978; Pământul plat. Romanul unui vis, București, 1979; I.M.N. (Impresii, microsioane, notații), București, 1981; Oglinda nepieptănată, Craiova, 1982; Cavalerii de pe coastă, București, 1982; Pluta meduzei, Craiova, 1982; Roata și soarele, București, 1982; Sub cerul umbrelei mele, București, 1984; Limpezirea fântânii, București, 1984; Ranița grea a iubirii, București, 1985; Plecarea cavalerilor, București, 1986
BARAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285618_a_286947]
-
obținut în 1963. Prima ei carte, Nunta de argint, apare în 1966. Proza scurtă publicată de B. reunește schițe și povestiri în care sunt analizate stări afective variate, legate mai ales de momente tensionate, reflectând criza interioară a personajelor. Primează notațiile lirice, descrierea nuanțată a peisajelor (marea este toposul preferat) și surprinderea fină a detaliilor. Fiecare gest pare simptomul unor atitudini și relații complexe, care incită prin ambiguitate. Narațiunea se concentrează pe forța sugestiei și mai puțin pe definirea concretă a
BARBU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285628_a_286957]
-
a avut întotdeauna capacitatea de a crea tensiune lirică prin acumulare de impresii concrete și prin enumerare de acțiuni. Există la ea și talentul de a sugera intensitatea sentimentului fără a-l numi, ci ascunzându-l în spatele unei perdele de notații aproape exacte, selectate pentru concretețea lor senzorială: „Ascultă. Mergeam. Deodată părul ciufulit îmi căzu pe față. Țâșnise vântul, / Crengile arse de praf se căutau între ele cu foșnet moale. Era un salcâm, era și marea. / Ne-am oprit să-mi
BANUS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285613_a_286942]
-
interviu. Scriitorul nu disjunge maniheic între personaje negative și pozitive, ci este interesat de involuția în planul moral atât a directorului satrap, cât și a altor individualități marcate și alterate de sistem. Cu o acțiune captivantă, alternând observația romanescă și notația de jurnal intim, cartea este o alegorie, un exercițiu de exorcizare împotriva unor comportamente patologice. Scriitorul își continuă observațiile „clinice” într-o nouă carte, cu un titlu simbolic, Căprioara de ghips (2001). Subiectul se desfășoară pe două planuri: pe de
BACALBASA-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285519_a_286848]
-
se află mai presus de orice interes sau ambiții de ordin personal. A.U. e un bun povestitor, sfătos și molcom, înclinat mereu spre sentințe și moralizări, de obicei în spirit creștin. Unele descrieri sunt vii, respiră autenticitate, în vreme ce în notațiile portretistice (Mavrocordat, Carol al XII-lea, patriarhul Ierusalimului Hrisant Notara, Brâncoveanu, hanul tătăresc) surprind nu atât trăsăturile fizice, cât cele morale. Letopisețul e întocmit într-o limbă destul de fluentă, cu vădite reminiscențe din textele biblice, cu care A.U. era
AXINTE URICARIUL (c. 1670. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285510_a_286839]
-
ciclul Pre Tine te lăudăm la melodicitatea, simplitatea și puritatea poemelor de dragoste din ciclul Fata din ierburi. În câteva poeme, „duritatea viziunii”, „asperitățile” limbajului, pe alocuri frust, violent, asociații insolite de cuvinte ori schimbări bruște de registru stilistic, „semnul notației proprii”, în opinia lui P. Constantinescu, apropie lirica lui B. de expresionism ori de suprarealism. Cetatea lui Bucur (1940) combină elementul anecdotic cu tragicul, ironia cu parodia, retorica și prozodia cântecului de lume cu imagini de factură expresionistă, în încercarea
BACIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285525_a_286854]