132,685 matches
-
să povestească noutățile, ori pur și simplu să întrebe cum se simte. Și mai era și Madalena, care nu-i mai era vecină fiindcă se mutase la o fiică de-a ei, dar n-o uita și telefona. De cele mai multe ori ca să se lamenteze că plecase de acolo și să profite ca să se plângă de ginere. De asta și pentru multe alte motive ea nu va pleca niciodată de acolo, își spunea bătrâna. Se simțea atât de bine în casa ei
O povestire de Teolinda Gersão - Bătrâna by Micaela Ghițescu () [Corola-journal/Journalistic/13147_a_14472]
-
Se putea să nu-i placă, și atunci? Și unde să ducă păsările? Fiindcă, bineînțeles, n-avea de gând să desființeze găinile. Nu i se părea posibil să trăiască fără să crească ceva în curte. Omul insistase, revenise de câteva ori, mărise oferta, dar ea tot nu se lăsa convinsă. Portăreasa îi spusese că e în drepturile ei și că, prin lege, n-o puteau da afară. Dar îi era tare frică să nu se schimbe legea, trăim într-o lume
O povestire de Teolinda Gersão - Bătrâna by Micaela Ghițescu () [Corola-journal/Journalistic/13147_a_14472]
-
grozavă a lui. Capul Îi este spart și umflat; nu pot Însă află de la nimeni cine-a comis această cruzime contra lui; eu cred ca vr-un alt nenorocit nebun. Doctorul Sutu mi-a declarat că umflatura este de 99 de ori mortală și că numai al sutelea poate scăpa. Eu Însă rog pe D-zeu, daca este drept, să-i curme suferințele, căci nu mai sunt de suportat.” (articol scris la moartea poetului; este posibil ca Scipione Bădescu să fi fost
Boala și moartea lui Eminescu. In: Editura Destine Literare by Nicolae Georgescu () [Corola-journal/Journalistic/75_a_295]
-
pentru ca el s-o poată vedea. Nu l-am văzut pe bunicul în uniformă: purta de obicei o vestă lungă de lână și citea ziarul pe balcon. Întotdeauna mi-l aduc aminte citind ziarul pe balconul din cartierul Beira Alta ori suind pe munte, pe o vreme de furtună cu tunete. A murit când eu aveam doisprezece ani. Un om tăcut, nu-mi aduc aminte de glasul lui urcând pe munte pe o vreme de furtună cu tunete și citind ziarul
António Lobo Antunes - Ei, în grădină by Andrei Ionescu () [Corola-journal/Journalistic/13148_a_14473]
-
pânză neagră, a apăsat pe buton. Este singurul lucru care nu apare în portret, singurul lucru despre care nu știu cum a fost. I-a încadrat pe clienți, le-a cerut - Stați așa, nu mișcați probabil că i-a așezat de câteva ori în cadru, a verificat luminozitatea, a potrivit în partea cealaltă a aparatului un clișeu răsturnat, și-a făcut apariția de după pânza neagră - Nu mișcați și nici măcar nu și-a semnat opera. Și-a strâns apoi trepiedul, a pus lentilele în
António Lobo Antunes - Ei, în grădină by Andrei Ionescu () [Corola-journal/Journalistic/13148_a_14473]
-
fum spre cer.// Neașteptată, repede pierită, fericită/ mînie a văzduhului!/ Ca dintr-un val m-am reîntors,/ o frunză de rugină/ căzu de-a lungul degetelor și ele n-o opriră.// Și mîinile mi le-am privit, de parcă/ atunci întîia oară le-aș fi văzut;/ privirea se adîncea uimită în țesuturi./ Și un singur gînd în mine se rosti:/ «Ce săracă alcătuire, cîtă iluzie! iluzie!»”. (Alcătuirea). Un văl al orbirii eliberatoare se întinde asupra priveliștilor: „Nu văd nimic, peștera cerului e
Poezia lui Ilie Constantin by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13161_a_14486]
-
prăfuite de timp. În smochinul bătrân (De câte ori n-am trecut Pe alături, nepăsător) Am regăsit fiorul De dimineață al frunzelor, Și-am văzut, ca atunci, larg deschisă, Palma monstrului ruginită Aplecându-se fioroasă Din creangă. În bătaia vântului Ca întâia oară m-am întrebat Ce gigant mânios suflă oare? Încotro pleacă norii, întins? Încotro zburătoare? Cum bunicul nu mai era, N-am aflat Ce se-ntâmplă cu focul care s-a stins... Margarete surorile soarelui, Macii sfetnici îmbujorați, Câte înmiresmate covoare
Vassilis Vitsaxis și echilibrul lumilor poeziei by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/13176_a_14501]
-
era, N-am aflat Ce se-ntâmplă cu focul care s-a stins... Margarete surorile soarelui, Macii sfetnici îmbujorați, Câte înmiresmate covoare De pomișor și de mușețel Le-am văzut acum iarăși îmbietoare, Iar drumeagul din sat De mii de ori străbătut Părea pentru prima oară atins. Cât de semeață clopotnița Sfântului Iannis! Cât de înduioșătoare icoana Fecioarei Cât de straniu răsună-n biserică Psalmii, ecou mirosind A tămâie și faguri de miere. Prima moarte în casă Chipul ei palid Cât
Vassilis Vitsaxis și echilibrul lumilor poeziei by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/13176_a_14501]
-
se-ntâmplă cu focul care s-a stins... Margarete surorile soarelui, Macii sfetnici îmbujorați, Câte înmiresmate covoare De pomișor și de mușețel Le-am văzut acum iarăși îmbietoare, Iar drumeagul din sat De mii de ori străbătut Părea pentru prima oară atins. Cât de semeață clopotnița Sfântului Iannis! Cât de înduioșătoare icoana Fecioarei Cât de straniu răsună-n biserică Psalmii, ecou mirosind A tămâie și faguri de miere. Prima moarte în casă Chipul ei palid Cât de greu mirosul coroanelor Câtă
Vassilis Vitsaxis și echilibrul lumilor poeziei by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/13176_a_14501]
-
nimic/ nu ne mai încurcă deciziile./ Cînd vom fi - se mai poate/ vorbi de la inimă la inimă...?” (La modă sînt cuantele). Golul ce absoarbe ființa fără scăpare capătă o naivă aură gnomică: „Nimic-nimic n-ajunge pentru veșnicie...” (Tristeți de sezon). Ori: „viața răsare timid te întrebi dacă e” (Tablou de iarnă). Ne putem întreba dacă o asemenea criză, o asemenea deplețiune a eului care nu se mai poate sprijini decît pe umbrele irealității, ar putea avea parte de o contrapondere, de
Impresionism liric by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13188_a_14513]
-
an electoral... Și câte altele! De Mona Nicolici ne arde nouă ? Nici un pic de patimă, nici o promisiune, nici o încruntare, nici o acuzație... Nimic, fratre! Totul liniștit, totul normal - povestea vieții unei prezentatoare de televiziune, văzută roz și trăită gri de cele mai multe ori, cu încrâncenări, cu revolte, cu renunțări, cu reveniri, cu lupte aprige cu sine și cu alții, mai totul sub teroarea aparatului de filmat, totul sub privirea neîndurătoare a regizorului, a producătorului, a colegilor, a telespectatorilor la urma urmei. Groaznic. Groaznic
Hibernală cu Mona Nicolici by Dumitru Hurubă () [Corola-journal/Journalistic/13201_a_14526]
-
să le îmbinăm. - Ca să preiau o formulă din Pentru o istorie a imaginarului, să încercăm să-l împăcăm pe Don Quijote cu Sancho Panza... - Ar fi ideal dacă am reuși. N-ar fi rău ca măcar să încercăm. - Istoria este de multe ori incomodă. Am vrea câteodată să scăpăm de ea. și actuala construcție europeană are anumite probleme cu istoria; e nevoie de un nou set de valori, de o nouă mitologie istorică, potrivită cu proiectul Europei unificate. - Nu știu ce se va întâmpla cu
LUCIAN BOIA: “Știți ce istorie tot încerc eu să propun? O istorie inteligentă...” by Filip-Lucian Iorga () [Corola-journal/Journalistic/13140_a_14465]
-
istorică, potrivită cu proiectul Europei unificate. - Nu știu ce se va întâmpla cu istoria. Noi, istoricii, abia dacă reușim să cunoaștem câte ceva din trecut. Ce să mai vorbim despre viitor ? Sigur, e normal să ne pronunțăm și asupra viitorului, dar de cele mai multe ori greșim. Însă am sentimentul că istoria nu mai joacă în viața comunităților rolul pe care l-a jucat mai ales în secolul al XIX-lea, atunci când s-au constituit identitățile naționale și când s-a mizat foarte mult pe istorie
LUCIAN BOIA: “Știți ce istorie tot încerc eu să propun? O istorie inteligentă...” by Filip-Lucian Iorga () [Corola-journal/Journalistic/13140_a_14465]
-
oricum, mai puțin semnificativ. - Ne despărțim de trecut... râzând, vorba lui Marx ? - Și râzând, și plângând. În istorie, întotdeauna s-a râs și s-a plâns. De fapt, asta e viața noastră. Râdem și plângem fără încetare. - Și de multe ori, în același timp. - Poate de cele mai multe ori. Acum, în legătură cu construcția europeană, este vizibilă dificultatea de a așeza Europa pe anumite baze istorice. Nu că bazele acestea nu ar exista, dar sunt mai greu de identificat decât, să zicem, identitățile naționale
LUCIAN BOIA: “Știți ce istorie tot încerc eu să propun? O istorie inteligentă...” by Filip-Lucian Iorga () [Corola-journal/Journalistic/13140_a_14465]
-
trecut... râzând, vorba lui Marx ? - Și râzând, și plângând. În istorie, întotdeauna s-a râs și s-a plâns. De fapt, asta e viața noastră. Râdem și plângem fără încetare. - Și de multe ori, în același timp. - Poate de cele mai multe ori. Acum, în legătură cu construcția europeană, este vizibilă dificultatea de a așeza Europa pe anumite baze istorice. Nu că bazele acestea nu ar exista, dar sunt mai greu de identificat decât, să zicem, identitățile naționale. În cazul Europei, lucrurile sunt mai complicate
LUCIAN BOIA: “Știți ce istorie tot încerc eu să propun? O istorie inteligentă...” by Filip-Lucian Iorga () [Corola-journal/Journalistic/13140_a_14465]
-
Marina Constantinescu Nu de mult am văzut filmul Dogville al lui Lars von Trier. Era într-o duminică geroasă. M-am dus de la ora zece și l-am văzut de trei ori la rînd. Pînă la șapte seara. Tot personalul simpatic și primitor de la Studio m-a tratat cu înțelegere și compasiune. Afară fiind atît de frig, un cinematograf este, la o adică, un loc bun de dezmorțire, un adăpost dacă ai
Crima lui Kurt by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13169_a_14494]
-
descopăr nimic. Incestul, crizele, crimele decurg într-un fel de la sine și mă găsesc pregătită. Și asta nu pentru că știu textul. Muzica Adei Milea - extraordinară - poate fi un spectacol în sine, ea concurează starea de pe scenă și rezolvă, de multe ori, situații, emoții absente acolo. Nu există crescendo în înșiruirea episoadelor din care se formează povestea. Iar muzica absoarbe mult, induce acuzat și permanent atmosfera unei tragedii. Pentru Ada Milea - compozitorul pentru muzică de scenă - este o nouă etapă, consistentă, sofisticată
Crima lui Kurt by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13169_a_14494]
-
ar fi ținut și opțiunea asta. Cu o singură condiție: jocul actorilor. Acesta se cerea să fie altul, în altă cheie, să existe undeva un contrapunct în punerea în scenă. Se formează, de aceea, senzația unui pleonasm. Și este prima oară în ultimii ani cînd văd asta la Felix Alexa, pe care îl prețuiesc și de care mă leagă o seamă, importantă, de persoane și de amintiri. (Hora iubirilor de la Teatrul Nottara rămîne un spectacol selectat de memoria mea afectivă, fără
Crima lui Kurt by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13169_a_14494]
-
lui Kurt? - planul înclinat - zona în care se obține “libertatea interioară”? - duce spre o cabină de duș, unde are loc un continuu și bine găsit ritual aproape purificator. Pe Marius Manole, Kurt aici, îl văd în a treia montare. Prima oară a fost în spectacolul Drept ca o linie, la Brăila, în regia lui Radu Apostol, o interpretare care mi-a atras atenția. Felix Alexa l-a luat, recent, pentru Puck în Visul unei nopți de vară de la Teatrul Național din
Crima lui Kurt by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13169_a_14494]
-
Antoaneta Zaharia în Olga, sora lui, se contaminează pe ici, pe colo, de rostirea falsă și de platitudini, se situează uneori în trena personajului principal pe care îl interpretează în De ce fierbe copilul în mămăligă, reușind să iasă de cîteva ori din asta și să facă momente emoționante. Cu aplauze la scenă deschisă. Adriana Trandafir găsește mereu un ton corect, fără patetisme și efuziuni, fără supralicitări pe partitura Mamei. Pe Liviu Timuș l-am găsit inexpresiv - lucru rar la el - în
Crima lui Kurt by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13169_a_14494]
-
mărțișoare), care îi era vecin și cu care se afla în cele mai bune relații? Am dezvăluit finalul, pentru că nu e vorba de un film polițist (dimpotrivă!, s-ar putea spune), și pentru că am constatat, văzînd filmul de mai multe ori, că, paradoxal, starea de suspens crește, cu fiecare vizionare, cu cît știi mai exact spre ce conduce totul!(Încercați, verificați, veți vedea că așa stau lucrurile!) Pintilie “face” lumea filmului în șapte zile. Șapte zile presărate între o înmormîntare adevărată
Viața în șapte zile by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/13197_a_14522]
-
cea mai dezarmată (în fața derizoriului condiției umane). Culmea grotescului: cineamatorul familiei, care se erijează în regizor al înmormîntării, filmează cu sîrg, în buza gropii, drept care, ca să prindă cît mai bine scena, capacul sicriului va fi așezat și ridicat de trei ori la rînd! (microcosmosul reproduce macrocosmosul: aceeași e relația dintre televiziune și evenimentele planetare) A doua zi Înainte de Înviere. Cuscrul diabolic îi ia pe tineri la mare; “vă urez la amîndoi un Christos a-nviat anticipat”, le spune bătrînilor rămași acasă. După ce
Viața în șapte zile by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/13197_a_14522]
-
picioare, pe fundal radiofonic de jurăminte militare, se îmbracă în uniformă și se îndreaptă în pas vioi, în papuci de casă, cu un ciocan în sacoșă, spre blocul vecin, spre capul lui Flo, pe care îl va pocni de patru ori, calm, precis, determinat, cu acel ciocan. A făcut o treabă bună. Este, după acumularea subterană a întregului film, un gest logic și necesar. După care, colonelul în rezervă se întoarce acasă, se așează la o masă și privește în gol
Viața în șapte zile by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/13197_a_14522]
-
volume sunt pline de texte de umplutură, fără haz, dezamăgitoare sau proaste de-a dreptul. Plus titlurile, în general, neinspirate. Impresia este de inegalitate. Câteva texte subțiri sunt salvate, e-adevărat, de stilul spumos care reușește (nu însă de multe ori) să suplinească banalitatea subiectului. La urma urmei, nu orice se pretează cu efect formulei expuse mai sus, or subiectele sunt de toată mâna. Pentru publicul de o zi al unui ziar, probabil absolut toate povestirile își păstrează savoarea intactă. Semnificațiile
Proză din nimic by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/13207_a_14532]
-
nevoia reconstruirii statutului social și a redefinirii identității. Oamenii dinamici, cu o gîndire practică suplă, cu mai mari resurse de exploatare a libertății și de adaptare la noile condiții, și-au construit rapid locuințe impozante, cu spații generoase, de multe ori ieșite din scara strictă a funcționalității. Așa cum comunitățile medievale își defineau coeziunea și puterea economică prin construirea unor catedrale care mutau accentul de pe funcție pe reprezentare, și noii agenți ai economiei noastre de piață au urmărit, prin proiectul propriilor locuințe
Despre piața de artă by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/13199_a_14524]