1,583 matches
-
de predare și am rămas pe dinafară. Adevărul e că, în aceste proze, am încercat să aduc un omagiu "optzeciștilor" utilizând, cât și cum m-am priceput, metodele preferate de ei - citatul, autopastișa, intertextualitatea. Deși eu nu mă consider propriu-zis "optzecist", cred că drumul deschis de "optzeciști" în proză, deși deocamdată abandonat, încă nu și-a epuizat resursele și, cine știe, poate că vreuna din generațiile literare viitoare va încerca să recupereze lucrurile bune pe care cei mai valoroși dintre ei
De ce, Petru Cimpoeșu? by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/8509_a_9834]
-
dinafară. Adevărul e că, în aceste proze, am încercat să aduc un omagiu "optzeciștilor" utilizând, cât și cum m-am priceput, metodele preferate de ei - citatul, autopastișa, intertextualitatea. Deși eu nu mă consider propriu-zis "optzecist", cred că drumul deschis de "optzeciști" în proză, deși deocamdată abandonat, încă nu și-a epuizat resursele și, cine știe, poate că vreuna din generațiile literare viitoare va încerca să recupereze lucrurile bune pe care cei mai valoroși dintre ei le-au făcut." (pag. 7) Îmi
De ce, Petru Cimpoeșu? by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/8509_a_9834]
-
să constați câtă preocupare pentru combinatorica de suprafață manifestă acest poet. Dacă tematic el a fost arondat de obicei unei filiere substanțialiste (expresionism, existențialism, suprarealism chiar, toate într-acolo converg), ca layout el își merită locul printre cei mai tehnici optzeciști (și e interesant că Radu G. Țeposu acolo îl și plasează, lângă Cărtărescu și Coșovei). În La fanion titlurile metaforice ale poemelor se dezambiguizează parțial prin punctuație în primul vers. Nebărbierți trandafirii devine „nebărbieriți, trandafirii, reprezentări/ metafizice ale muncitorilor, ieșeau
Pa vu ga di by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/4365_a_5690]
-
drept "cel mai cuminte dintre prozatorii generației �80", această cumințenie s-a ținut scai de autor. În majoritatea cronicilor pe care le-am citit, de oriunde s-ar pleca, se ajunge inevitabil la cumințenia prozatorului, vecină cu inocența. Dacă alți "optzeciști" dovedesc mari subtilități textuale și rafinamente narative, Cristian Teodorescu nu face decât să scrie o proză, cum să zicem mai bine?, cuminte... Numai într-o discuție asupra mijloacelor, procedeelor artistice este acceptabil un asemenea epitet. Și chiar și atunci, ar
Timpuri noi by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/11651_a_12976]
-
mai mult cu proza, Mariana Codruț a revenit la poezie, domeniu în care își câștigase o bună notorietate pe la mijlocul anilor '80. Cărțile sale mai noi, în poezie sau în proză, sunt, până la urmă, o reverberație în timp a literaturii generației optzeciste. Lecția textualistă nu a fost uitată, montura intertextuală mai provoacă jocurile minții, aluziile culturale dau savoare cotidianului. Există, pe de altă parte, în versurile Marianei Codruț și o tentație a socialului - mai ales în varianta antisocială -, a omului pe cale să
Drumul spre sine by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/9560_a_10885]
-
acest tip de joc intelectual (a ghici persoanjele livrești care se întrezăresc în spatele unor oameni reali întâlniți accidental) excită imaginația și poate da, uneori, substanță poemului. Pentru Mariana Codruț este un bun prilej pentru a face cu ochiul, nostalgic, literaturii optzeciste, în care aluziile culturale și intertextualitatea erau la ordinea zilei. Combinația dintre oamenii tranziției și personajele mai mult sau mai puțin celebre din cărți este întortocheată, precum mintea unui intelectual care a trecut prin textualism: "niște cărți pe rafturi închipuim
Drumul spre sine by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/9560_a_10885]
-
destui precursori. Fenomenul postmodernist nu s-a născut prin generație spontanee, întrucît posedă rădăcini în zone literare eterogene: "În fine, fără a se pune în mod real problema influențelor, cum arată această nouă istorie literară și care sînt precursorii postmodernismului ( optzecist)? Călătorind înapoi, privind din prezent spre trecut cu tandrețe, optzeciștii întîlnesc înainte de toate experimentele oniricilor de la sfîrșitul anilor ^60 ale lui Leonid Dimov, Virgil Mazilescu și Emil Brumaru, atît de diferite între ele și experiența poetică a lui Mircea Ivănescu
Subistorie și supraistorie (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13981_a_15306]
-
spontanee, întrucît posedă rădăcini în zone literare eterogene: "În fine, fără a se pune în mod real problema influențelor, cum arată această nouă istorie literară și care sînt precursorii postmodernismului ( optzecist)? Călătorind înapoi, privind din prezent spre trecut cu tandrețe, optzeciștii întîlnesc înainte de toate experimentele oniricilor de la sfîrșitul anilor ^60 ale lui Leonid Dimov, Virgil Mazilescu și Emil Brumaru, atît de diferite între ele și experiența poetică a lui Mircea Ivănescu, la care se adaugă inovațiile în proză ale membrilor Școlii
Subistorie și supraistorie (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13981_a_15306]
-
alții expresia «noii sensibilități» postmoderne, reductibilă însă, în mare măsură, la poetica lunediștilor, falanga bucureșteană a Cenaclului de Luni condus de Nicolae Manolescu. Cum, mai ales în acest al doilea sens, a devenit pentru unii criteriu de valoare în sine, «optzeciști» apărînd la mulți ani și după sfîrșitul deceniului nouă, e de înțeles gustul polemic al unora dintre optzeciștii notorii de a se dezice de optzecism". Aci introducem o paranteză. Într-adevăr optzecismul a devenit pentru unii un "criteriu de valoare
Subistorie și supraistorie (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13981_a_15306]
-
Luni condus de Nicolae Manolescu. Cum, mai ales în acest al doilea sens, a devenit pentru unii criteriu de valoare în sine, «optzeciști» apărînd la mulți ani și după sfîrșitul deceniului nouă, e de înțeles gustul polemic al unora dintre optzeciștii notorii de a se dezice de optzecism". Aci introducem o paranteză. Într-adevăr optzecismul a devenit pentru unii un "criteriu de valoare" ( ca să glumim, un fel de ecuson al blugilor specifici, pentru a le evidenția calitatea de lux). Așa cum a
Subistorie și supraistorie (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13981_a_15306]
-
lipsite de temeiuri, în privința atribuirii ei în totalitate poeților în blugi. În orice caz aceștia n-ar putea fi disociați de "preistoria" postmodernismului, deoarece avem a face și cu un asemenea capitol, "lucru întîmplat cu toate curentele literare majore". Apoi optzeciștii "se calcă pe picioare" cu urmașii lor imediați, așa-zișii nouăzeciști, cu care, indiscutabil, își dispută teritoriul postmodernismului, cu atît mai ispititor cu cît e asimilat unei calități estetice. În vreme ce primii ignoră în bună parte producția scriitorilor ieșiți în arenă
Subistorie și supraistorie (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13981_a_15306]
-
anii ^90, ultimii nu se arată dispuși a le recunoaște ascendența, considerîndu-i deja "epuizați", "terminați". Se manifestă o mobilitate fără precedent, o nervozitate generaționistă aproape isterică. Au început să bată la ușă și "douămiiștii" Mircea A. Diaconu menționează și "condescendența" optzeciștilor afirmați inițial, majoritatea aparținînd "totalitarismului" bucureștean ( s-ar putea vedea aci o analogie cu valul prim, privilegiat, al șaizeciștilor), în raport atît cu congenerii lor veniți ulterior, mulți dintre ei circumscriși mediului provincial, cît și cu cei care, ținînd de
Subistorie și supraistorie (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13981_a_15306]
-
cronică de burg? Nu știm...) risipește amănunte peste amănunte, vede tot, notează ce-i convine, trage sforile, dă cuvîntul, schimbă persoana (la) care vorbește și stilul, într-o cuceritoare devălmășie mărturisind despre transformarea alfabetului de tranziție în teorie a prozei. Optzeciștii... Am uitat să vă spun, deși nu cred să fie cazul de prezentări, că și autorul nostru e de-al lor și că romanul de vi-l recomand acum a mai avut o primă ediție, identică, la Cartea Românească, în
Bătrîna-ntinerește by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/11206_a_12531]
-
de prezentări, că și autorul nostru e de-al lor și că romanul de vi-l recomand acum a mai avut o primă ediție, identică, la Cartea Românească, în urmă cu vreo douăzeci de ani, deci și el, bătrînul, întinerește... Optzeciștii, ziceam, au făcut, nu o dată, din felul de a scrie modalitatea de-a concepe. Așa că slavoneasca amestecată, cu slovele ei aruncate și pe deasupra rîndurilor, din care începea să se-aleagă româna, ambiguitatea y compris, ajunge, peste un secol și mai
Bătrîna-ntinerește by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/11206_a_12531]
-
de bucate... Nu m-aș gîndi în ruptul capului la Proust dacă un avocat la care, îndrumat de Haikis, ajunge tînărul Stănescu, rămas pe drumuri prin București, nu l-ar pomeni pe Balzac. Sînt, încă din interbelic (față de care un optzecist nu poate să n-aibă ceva slăbiciuni...), două ,modele" care se-nlocuiesc și se înfruntă. Două scheme de despărțire a vieții în publică și privată. E clar că oricît de César Birotteau în mizerie ar fi bătrînul Haikis, sorții nu
Bătrîna-ntinerește by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/11206_a_12531]
-
și de promițătoare evoluție, dar asta nu e suficient) propun neconvingător instalarea în canon, într-un mod spectaculos, a unor scriitori „noi”, ce ar fi avut nevoie de altă susținere. Critici nouăzeciști sau chiar mai tineri propun în canon scriitori optzeciști, într-o operațiune fatalmente ratată și încă din start. Mi se pare că se vede încă o dată clar, simptomatic, nerăbdarea păguboasă de a impune scriitorii optzeciști sau chiar mai tineri, de a-i substitui (dacă se poate, merită încercat!) scriitorilor
Jocul cu canonul (II) by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/13026_a_14351]
-
nevoie de altă susținere. Critici nouăzeciști sau chiar mai tineri propun în canon scriitori optzeciști, într-o operațiune fatalmente ratată și încă din start. Mi se pare că se vede încă o dată clar, simptomatic, nerăbdarea păguboasă de a impune scriitorii optzeciști sau chiar mai tineri, de a-i substitui (dacă se poate, merită încercat!) scriitorilor consacrați într-o epocă anterioară, bănuită pe bună dreptate de impostură și viciu de sistem: perioada comunistă. Iluzia vizibilă e că această schimbare chiar s-ar
Jocul cu canonul (II) by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/13026_a_14351]
-
crezute. Și toată acțiunea, nobilă în intențiile ei didactice, riscă să fie compromisă. Un alt viciu e absența criticilor legitimizatori. Doar două nume (Ion Bălu și Cornel Ungureanu) sunt printre colaboratori din generația șaizeci, unul (Cornel Moraru) dintre șaptezeciști, câțiva optzeciști (nu-i mai enumăr) și mulți foarte tineri. Al. Mușina, în tandem cu Al. Cistelecan au improvizat (poate cuvântul e prea tare și trebuie să avem răbdare până la viitoarele îndreptări) un așa-zis „canon”, propus ca atare într-o colecție
Jocul cu canonul (II) by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/13026_a_14351]
-
făcută, mai totdeauna, sub imboldul unor "diavoli-la-purtător" care-l împing pe "panta băloasă" a povestirii irezistibile: "...mor să v-o zic și pe-aia cu...". "Trufia" auctorială nedisimulată, cu o întreagă gamă de ironii, își însoțește cititorul, într-o manieră "optzecistă" prin banalul urban, prin viața de zi cu zi văzută - general vorbind - ca o exhibare a pornografiei din clasa politică. La acest nivel, individul, fie că este omul comun de pe stradă, fie că este președinte al Comisiei de Cultură (incultură
Un document "mazochist" by Cristian Măgura () [Corola-journal/Journalistic/14373_a_15698]
-
Daniel Cristea-Enache Intrați în literatură în grup compact, prin poarta cenaclurilor și a unor volume colective de debut, autorii "optzeciști" și-au constituit cu dificultate profilul individual, conturul pe care o voce lirică - și numai una - poate fi recunoscută și omologată. Dacă anii tinereții și ai maximei creativități s-au suprapus, în cazul lor, ultimului și celui mai terifiant deceniu
La vie en prose by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/11629_a_12954]
-
încarce bateriile și să forțeze reintrarea pe velodromul poetic la o vîrstă la care un Nichita Stănescu, de pildă, își făcuse întreaga cursă, își scrisese marile opere, și putea muri cu seninătate. Volumul de Poeme alese al lui Alexandru Mușina - "optzecist" tipic prin parcurs și atipic prin aspirații - acoperă douăzeci și cinci de ani de creație lirică; dar marea majoritate a textelor au fost scrise pînă în 1987. Cîteva, din ciclul Ora păstorului, sînt din intervalul 1995-1998, iar poezioarele "rele" din Personae au
La vie en prose by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/11629_a_12954]
-
poate de serioase asupra poeziei, asupra rezoluției artistice a acesteia. Dacă Nichita Stănescu și ceilalți autori de vîrf ai modernismului postbelic fac poezie din tot ceea ce ating, folosindu-și degetele ca pe niște baghete magice, Alexandru Mușina și congenerii săi "optzeciști" își parcurg experiențele și își trăiesc viața în poemele pe care le scriu. Distanța dintre realitate și text dispare, poezia se transformă dintr-un substitut al biografiei într-o variantă versificată a ei. Personalizarea, tonul familiar, prozaismul au așadar o
La vie en prose by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/11629_a_12954]
-
pentru a experimenta pe propria piele viața "de-a curmezișul", pentru a descoperi că, de multe ori, năzdrăvănia, gluma, sarcasmul și satira sunt leacurile cele mai potrivite pentru pararea prejudecăților. Cânticele mârlănești îl așează pe acest - după vârstă - "clasic al optzeciștilor" direct în centrul atenției - o atenție conferită nu în ultimul rând de eticheta "educațională". Teoretic, cartea e consacrată copiilor, dar desigur ea e în egală măsură pentru tinerii care de mult nu mai prizează dulcegăriile, pentru părinții descuiați și, nu
Un liric satiric by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/9548_a_10873]
-
care au ținut în plan estetic și civic, pasul solemn al unei opere ce nu s-a încheiat încă, și care stau, în strădania artei și conștiinței lor, pe același raft înalt cu cei mai buni colegi ai lor șaptezeciști, optzeciști ș.a.m.d. Cei mai buni, veniți din adâncul tuturor generațiilor, aparțin împreună, după umila mea părere și ferma mea credință, direct literaturii române, în întregimea ei nepărtinitoare. l Dar să intrăm puțin în detaliile semnificative ale demonstrației pe care
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/11552_a_12877]
-
ales ei) nu mai au paciența și nici sapiența de a nu amesteca lucrurile. Poeta Angela Marinescu acordă ADEVĂRULUI LITERAR ȘI ARTISTIC din cea de-a treia săptămînă a lui iulie un interviu. Poeta, care se consideră neapreciată de mai-tinerii optzeciști ("pe care și eu, la rîndul meu, îi înjur"), e supărată foc pe grecii din vechime ("homosexualitatea practicată în masă atunci era penibilă") și pe intelectualii oportuniști de la 22 de astăzi ("s-au dus la Budapesta și au afirmat că
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/16007_a_17332]