1,547 matches
-
și mulțimea tipsiilor de aramă și de argint aurit gata să fie puse pline în fața celor veniți, se înspăimântă și se duse repede în chilioara ce-i fusese rezervată ca să-și pregătească ierburile de leac pentru indigestiile ce vor urma ospățului din seara aceea. Valahii ăștia mănâncă prea mult, lucruri prea... grele, își termină gândul doctorul înghițindu-și saliva, doar la amintirea mirosurilor din cuhnie. Freca încetișor într-un fel de macorteață mititică frunzulițe și floricele uscate până le făcea pulbere
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
Mogoșoaia grădinile își revărsau prinosul de floare până spre lacul albit de nuferi. Mâine e praznicul Sfinților Mari Împărați Constantin și Elena, cei deopotrivă cu apostolii, și după sfânta liturghie de la Mitropolie, unde este și zi de hram și după ospățul de la curte, Constantin Vodă, plecând spre Târgoviște, va poposi spre seară pentru trei zile aci la palat. Pentru asta, doamna Stanca și prințul Ștefan veniseră să vadă dacă toate pregătirile erau pe măsura celor așteptați. Frățiorul mai mic, beizadea Mateiaș
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
scos și clanțele de la uși, că erau din alamă aurită și aveau pe deasupra lucrătură din filigran de argint cu vulturul cantacuzinesc din aur. — Auzi, să scoață și clanțele de la uși! Doamne ferește, se pomeni spătarul Mihai exclamând, pe când era la un ospăț domnesc. —Ți-o fi părând rău după clanțe, se miră marele stolnic Constantin. Și ca și cum ar fi știut despre ce este vorba, se băgă neîntrebat și marele ban Constantin Știrbei, văr după mamă cu Ștefan Vodă: — Cine spune că au
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
pe gânduri marele spătar. — Da, da, Constantin Știrbei, se bucură stolnicul, pentru că într-o clipă înțelese că acesta era omul de care aveau nevoie. Doamna Păuna făcu câțiva pași, deschise ușa și porunci unui dorobanț să-l aducă din sala ospățului pe domnia sa banul Constantin Știrbei. Banul intră în spătărie și, deși bătrân, mersul său elastic și expresia șireată a feței stârniră admirația spătarului. — În cât timp poate să ajungă domnia ta la Stambul? spuse doamna Păuna direct, după ce răspunse la salutul
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
adăugă banul Știrbei ieșind pe ușă. Rămași singuri Cantacuzinii între ei, o stânjeneală grea îi făcea pe fiecare dintre cei patru să-și audă zvâcnind sângele. Spătarul fu primul care nu mai suportă și rupse tăcerea: — Ar fi bine ca ospățul din sala mare să se sfârșească, cred că măria ta ar trebui să te duci acolo; cât despre mine, înțeleg că astăzi nu mai am ce face aci, aș merge la vecernie la Mitropolie. Înțeleg că mâine Curtea nu mai
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
duc viața în patru labe! Să mă târăsc prin viață înfruptându-mă cu păsărici și să las creaturile bipede să îndrepte relele pământului și să întemeieze familii! Cine are nevoie să i se ridice statuie, când pe stradă sunt atâtea ospețe umblătoare? Atunci, hai să mă târăsc prin viață - dacă mi-a mai rămas vreo viață! Lumea a-nceput să se-nvârtă cu mine, mi-am simțit gâtlejul năpădit de cele mai scârboase sucuri. Ah, inima! Și, când te gândești că toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
din cine știe ce chimicală dăunătoare trupului, decât mirosul busuiocului sfințit la biserică, așa e și cu ceapa. Și totuși, de câte ori nu am văzut cum pusă lângă o roșie proaspătă din grădină și ceva brânză din putină a fost cel mai strălucit ospăț pentru mulți oameni subțiri care adăstau la mine în curte pentru o cană cu apă și o țâră de odihnă! Ehei, măi Suflețel, omul cum pleacă la oraș, uită rosturile firești ale pământului. Să ții minte asta de la mine! În timp ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
a ieșit afară, și a văzut pe un vameș, numit Levi șezînd la vamă și i-a zis: "Vino după Mine!" 28. Vameșul a lăsat totul, s-a sculat, și a mers după El. 29. Levi I-a făcut un ospăț mare la el în casă și o mulțime de vameși și de alți oaspeți ședeau la masă cu ei. 30. Fariseii și cărturarii cîrteau și ziceau ucenicilor Lui: "Pentru ce mîncați și beți împreună cu vameșii și cu păcătoșii?" 31. Isus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85112_a_85899]
-
ucenicilor Săi, în auzul întregului norod: 46. "Păziți-vă de cărturari cărora le place să se plimbe în haine lungi, și să le facă lumea plecăciuni prin piețe; ei umblă după scaunele dintîi în sinagogi, și după locurile dintîi la ospețe; 47. și casele văduvelor le mănîncă, în timp ce, de ochii lumii, fac rugăciuni lungi. De aceea vor lua o mai mare osîndă." $21 1. Isus Și-a ridicat ochii, și a văzut pe niște bogați care își aruncau darurile în vistierie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85112_a_85899]
-
brațe, vor încerca să-mi intre în nări și în gură, cu picioarele lor păroase, cu căngile lor curbe, cu burțile moi. Mă vor înfășură toată în firele lor alburii și, pe dedesubt, cu zecile de mii, vor începe marele ospăț. Ca să gonesc imaginea asta, strângeam din ochi cât puteam și făceam cu mîinle gesturi de alungare. Dar tot mi se părea că simt pe burtă, pe piept, peste față, goana lor oribilă. Stând cu ochii deschiși în întuneric și pândind
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
vulturi, zeci de hiene și șacali și aproape douăzeci de oameni își împărțeau un spațiu rezervat dintotdeauna câtorva antilope famelice și capre sălbatice. Și hoiturile puțeau. O grămadă de hoituri! Pentru țânțarii din uitata salină, acela era, fără îndoială, minunatul ospăț pe care-l așteptau de secole. Pentru eternele muște, o inimaginabilă orgie. Bruno Serafian își scoase ochelarii care nu-i mai erau de trebuință, se frecă la ochi de mai multe ori și apoi își ciupi cu putere rădăcina nasului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
fi dat orice ca să poată vedea, înălțându-și privirea, sute de rândunele zburând. Dar zburau numai vulturii. Zeci de vulturi ce coborau desenând cercuri din ce în ce mai mici, deoarece, în curând, pământul avea să se răcească și pentru ei se apropia ora ospățului. Cu toate că-i intrase nisip în nas, simți duhoarea fetidă ce plutea în aer. Duhoarea morții. Unde dracu’ sunt vii și unde sunt morții? Se uită la stânca ce se înălța ca prova unui vapor uriaș ce se afunda în nisipul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
încercare puterile pe un stadion și în palestra anume construite. Erau mulți, dar Hipoclid atenianul îi întrecea pe toți, și tiranul nu-și ascundea preferința pentru el. După un an, în ziua banchetului, trebuia proclamat câștigătorul. Herodot povestește episodul: „După ospăț, pețitorii se luară la întrecere în ale muzicii și în ale măiestriei 5 cuvântului rostit între oameni. În vreme ce cheful se întețea, Hipoclid, care se afla cu mult deasupra celorlalți, porunci flautistului să-i cânte un cântec de dans; îndată ce flautistul
Nocturnal by Tarangul Marin () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1360_a_2889]
-
Aureliu, și mama mea mi-a transmis, odată cu sângele, aptitudinea instinctivă de „a mă ține departe“ de felul lor de viață. Nu de a-i dușmăni, dar de a nu ține seama de ei; tot așa cum și Hipoclid dansa la ospățul oficial al pretendenților la onoruri, fără să-i pese de judecata lor „potrivită“ cu împrejurarea. Tot Marc Aureliu (I,11): „...cât de lipsiți de afecțiune sunt cei pe care-i numim privilegiați.“ Să compunem șirul următor de fraze: Odată cu folosirea
Nocturnal by Tarangul Marin () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1360_a_2889]
-
abil, cel al influenței diplomatice pe termen lung. Îmi amintesc un fel de perioadă paralelă, când eram copil, după proaspăta ieșire din război; când fostul blănar al bunicii mele ne invita de sărbători la el la masă, în familie, la ospățuri copioase, pe vremea când era greu de găsit ceva de mâncare. Blănarul o făcea și din recunoștință, dar și ca să ne arate că el a rămas tare pe situație; întrucât blănari buni cunoscuți în breaslă erau puțini; iar nevestele nomenclaturii
Nocturnal by Tarangul Marin () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1360_a_2889]
-
de bunăvoie cu revolta, îi lăsă în pace pe posesiunile lor. Dar cu puterile îi crescu și îndrăzneala și acel soi de cruzime sălbateca pe care aproape toate popoarele barbar o consideră ca vitejie personală; deci se-ntîmplă aievea ca la ospețe Ivanco tăia în bucăți romei prinși. Împăratul Alexie, departe de a se mâhni tocmai mult pentru neizbutirea campaniei, arăta din contra prin faptele sale că el privea prinsoarea protostratorului său, Manoil Kamytzes, ca un caz de noroc pentru dânsul și
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
adevărata fidelitate de supus are ocazie de-a se manifesta chiar față c-un monarh încetat din viață. După spusa tuturor, Ioannițiu puse să-i facă din țeasta lui Balduin o cupă împodobită și frumos îmbrăcată, din care bea la ospețe. Solicitat-au și papa Innocențiu III cu multă stăruință eliberarea lui Balduin, însă regele Ioannițiu (sau cum [î]i zic grecii Kalojoannes) se scuză pur și simplu zicând că, chiar cu cea mai mare bunăvoință din parte-și, nu-l
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
în de ei se certau tot cu atâta neînduplecare pentru domnie și erau aprinși de ură unul asupra altuia ca și asupra lui Terteres; așadar de voie de nevoie se potriveau toanelor precugetate ale tartarhanului. Acesta dete în fine un ospăț, la care toți ospătară așa de-n dragă voie, încît cei mai mulți oaspeți nu erau teferi și își pierduseră toată trezvia. Asan ședea în capul mesei lângă Nogas, mai încolo la amândouă laturile față în față ședeau Lachanas și protostratorul Tzasimbaxis
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
Ștefan, căruia-i ținea minte cu drept cuvânt trădarea în bătălia de la Constantinopole. Craiul fu smerit în mod simțitor, Serbia călcată rău cu foc și sabie și pe grămezile de cadavre sîrbesti, făcute mese, însetatul de sânge împărat turcesc dădu ospețe sărbătorești. Apoi încordă relațiile și cu împărăția romeică, îi răpi cu puterea orașele și ținuturile macedonice și tesalice câte le mai păstrase și ceru de la împăratul Emanoil tribut în toată forma. Acest din urmă ceru ajutor și apărare de la sultanul
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
și trimise ca ostatici pe doi fii ai săi și trei fii de boieri mari. Pe solii de pace valahieni, sârbi și bulgari și de alte neamuri sultanul îi primi cu multă distincțiune, blîndeță și seductoare prietenie, îi invită la ospețe strălucite, le închină păharul cu cinste și îi concedie apoi binevoitor cu următoarele cuvinte: "Spuneți domnilor voștri că primesc de la toți pace și dau tuturor pace; dar cine va pune curse păcii, împrotiva aceluia să se întoarcă Dumnezeul păcii". Răscoala
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
ai auzit-o pentru prima oară, neoficial, În secret și foarte... pe șestache. 1956 Revista Hush-Hush, octombrie 1956, număr special dedicat lumii interlope SECETĂ ÎN LUMEA INTERLOPĂ PE MĂSURĂ CE SE APROPIE ELIBERAREA CONDIȚIONATĂ A LUI COHEN: OARE DUPĂ FOAMETE VA URMA OSPĂȚUL ODATĂ CU REVENIREA LUI MICKSTER? Tu, iubite cititorule, probabil că nu ai remarcat, pentru că ești un cetățean care respectă legea și te bizui pe Hush-Hush ca să fii ținut la zi cu partea Întunecată și murdară a vieții. Publicația de față a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
Heidegger însuși i-ar fi plăcut să observe că moira, numele grec al destinului, trimite, etimologic, la meiromai ("a împărți") și la meros ("parte").1 La Homer (Odiseea, 3, 40, 66; 8, 470; 14, 448), moira semnifică porția primită la ospăț și, respectiv (Iliada, 15, 195), partea care-i revine unui zeu la guvernarea lumii. De la porția concretă primită la masă, semnificația cuvântului a evoluat către porția de fericire ce-i revine fiecărui individ în viață și apoi către destin ca
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
către porția de fericire ce-i revine fiecărui individ în viață și apoi către destin ca însăși porția de viață și configurația vieții fiecărui om în parte. "Porțiile" de viață care le revin oamenilor, întocmai ca și porțiile de la un ospăț, nu sânt niciodată aceleași. Ba chiar calitatea și cantitatea lor intră din capul locului în concurență, o porție bună neputând fi în același timp și mare, în speță viața aleasă a unui erou excluzând longevitatea (cazul lui Ahile). Însă cine
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
intră din capul locului în concurență, o porție bună neputând fi în același timp și mare, în speță viața aleasă a unui erou excluzând longevitatea (cazul lui Ahile). Însă cine sânt cei care împart porțiile - cantitatea și calitatea lor - la ospățul vieții? Cine hotărăște destinul fiecărui om în parte, limita, conturul, forma unei vieți? La Homer (Odiseea, 16, 64; 19, 129; 19, 512) se vorbește în chip nediferențiat de daimon ca "împărțitor" al porțiilor de viață, dar, indiferent de feluritele reprezentări
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
de viață, dar, indiferent de feluritele reprezentări, peste tot este mereu vorba de o ordine și o dozare pe care o înfăptuiesc zeii, în faza tragediei eline această funcție rămânând exclusiv un atribut al lui Zeus. Însă spre deosebire de porțiile de la ospăț, cei ce-și primesc destinul, porțiile lor de viață, nu cunosc nici cantitatea nici calitatea acestora. Ei sânt asemenea unor meseni care ar mânca legați la ochi, neștiind dinainte nici ce au în față, nici cât au să mănânce, în vreme ce
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]