1,914 matches
-
multe chipuri de femei, exemple pentru feluritele ipostaze ale feminității, de la frumoasa Clodia (cea născută în anul 94 î.Hr.), soră a tribunului Clodius și soție a consulului Quintus Cecilius Metellus - o Clitemanstră romană, căci umbla vorba că și-ar fi otrăvit, în anul 51 î.Hr., soțul, văduva desfrânată pe care Cicero a numit-o „amica omnium” și „quadrantaria”57, și până la patriciana Fulvia, o veleitară amestecată în multe intrigi, fiică a lui Marcus Fulvius Bambalione (netrecută cu vederea de Suetonius), măritată
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
Moldova, dacă s-au așezat domnu-său la scaun, s-au dus și ea la Iași”), Ruxandra lui Alexandru Lăpușneanu („Decii, doamnă-sa au făcut sfat cu ceilalți, cu toții, că de să va scula, va face mari răutăți, ci l-au otrăvit și au murit”) sau soția lui Grigore I Ghica, care le-a uimit pe „jupâneasa” cu hainele ei apusene („Doamna era îmbrăcată în haine frâncești foarte frumoase”) când s-a întors acasă, dar care, odată întoarsă în București, a reintrat
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
doi de ani, „de boală” sau - cum spune Ureche 101, crezându-l pe leahul Joachim Bielski - „de otravă”) atunci când trebuie să o pună pe seama cuiva, să precizeze numele criminalului. Grigore Ureche era convins că Alexandru Lăpușneanu a vrut să-l otrăvească pe Despot, drept care își intitulează un capitol a cronicii în acest sens - „Când au otrăvit Alexandru-vodă pre Despot”. Era, de fapt, o reacție, căci se spune că Despot a vrut el, întâi, să-l „învenineze” pe Lăpușneanu prin intermediul doctorului italian
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
Bielski - „de otravă”) atunci când trebuie să o pună pe seama cuiva, să precizeze numele criminalului. Grigore Ureche era convins că Alexandru Lăpușneanu a vrut să-l otrăvească pe Despot, drept care își intitulează un capitol a cronicii în acest sens - „Când au otrăvit Alexandru-vodă pre Despot”. Era, de fapt, o reacție, căci se spune că Despot a vrut el, întâi, să-l „învenineze” pe Lăpușneanu prin intermediul doctorului italian Giorgio Blandrata, medic al reginei Isaeblla Zápolya, cel care introdusese în Transilvania doctrina unitariană sau
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
Antonio Maria Graziani, care ne spune (în Călători străini...) că Vodă a poruncit „ca Despot să fie ucis prin otravă”. La fel le comunică a lor săi și Ureche - „Mai apoi, după multă vréme, prepuindu-ș Alexandru-vodă pre Despot, l-au otrăvit pre ascunsu”, făcându-le cunoștință cu un „european” capabil să scape de o toxicatio: „Carelu, dacă s-au priceput într-acesta chip otrăvit, s-au dus la doftori [niște „doftori” de felul celor evocați și în îndreptarea legii - codul valah
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
ce pusese pe rana Domnului, iar câinele a murit imediat 104), otrăvurile, pomezi și unguente, prafuri (pulveres) insinuate în băuturi și în mâncăruri, își împlineau funesta misiune. Mai existau, însă, și rateuri. Gaspar Grațiani a încercat - zice cronica - să-l otrăvească pe vornicul Coste Bucioc (Bacioc) - cel care a fost însurat de două ori, întâi cu Candachia, fiica marelui logofăt Pătrașcu Șoldan, și apoi cu o fată a hatmanului Orăș105 -, socru al vornicului Moțoc și al lui Vasile Lupu. Simțindu-se
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
avea; și s-au vândut satele, și moșiile, și țiganii: și au plinit banii”), închis, torturat („la a doao închisoare mai multe cazne i-au făcut”), boierul este introdus de scriitorul Bălenilor în plină atmosferă de „roman negru”: „și multe otrăvi i-au dat să-l omoară”. Rezistenta victimă (aflată, poate, în posesia unui antidot) îngurgitează preparatele cu pricina și le înregistrează cu grijă, ținând un fel de „jurnal al otrăvurilor” („[-] dar nu-l putea omorî cu otrăvurile - precum într-o
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
se pare, și „cu învățătura Ducăi-vodă” - pe drum către Istanbul. Gheorghe Ștefan apela, din când în când, la otravă pentru a-și suprima adversarii. Ștefan Ghindă, în „spița de neam” pe care o alcătuiește, afirmă că Gheorghe Ștefan „i-au otrăvit” pe cei „2 feciori” ai lui Gavril Hatmanul, fratele lui Vasile Lupu (Gavril însuși, băgat în fiare de Gheorghe Ștefan - în 1635 - a murit în circumstanțe neelucidate 108). Prin același procedeu, cel care îi luase tronul lui Vasile Lupu a
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
lui Vasile Lupu a scăpat de ruda aceluia, grecul Stamatie Hadâmbul, mare postelnic 109 (însurat, indiscutabil, căci a avut un fiu, Iane Hadâmbul [deși toți istoricii sunt convinși de această filiație] ctitor al Mănăstirii Dealu Mare110). La fel va pieri otrăvit din porunca lui Mihai Racoviță (deși erau cumnați), Lupu Bogdan (ispravnic - tipărirea Divanului lui Dimitrie Cantemir), om al Cantemireștilor (căci a fost căsătorit întâi cu Ruxandra, fiica lui Constantin Vodă Cantemir, și apoi cu Lupa, unul dintre cei mai însemnați
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
oameni [...] aleși de răi și pizmași neamului rumânesc, mai vârtos boiarilor, căci nu-i lăsa de tot în voia lor să mănânce și să prade țara, iar ei, ca niște draci înțelegând, mai rea pizmă puseră și pe ascunsu-l otrăviră pre ticălosul Drăghici spătarul”; știrea aceasta este din Letopisețul Cantacuzinesc; un alt izvor ne spune că fiul postelnicului Constantin Cantacuzino ar fi murit de ciumă la țarigrad). Zvonul public îl implica, prin intermediul unui ucigaș notoriu, Ghinea căpitanul, care-i îndeplinea
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
Constantin Cantemir l-a trimis ca sol pe lângă Domnul țării Românești („Și întorcându-se Gavriliță înapoi, îndată au și murit. Dzic să-l fie otrăvit Șerban-vodă”)113, și cu acel „cneadzu mare”, pentru care „cheltuit-au Șerban-vodă de l-au otrăvit, ca să nu mai hie potrivnic sfatului”. Să-i fi fost dat lui Șerban Cantacuzino să moară de otravă? în epocă și mai târziu a circulat știrea („au ieșit un cuvânt de zicea cei mai mulți...” - Radu Popescu) că Șerban Cantacuzino „n-a
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
delle moderne rivoluzioni della Valachia - explicația morții lui Șerban Cantacuzino este aceeași). Și Ion Neculce înregistrează rumorile din epocă în legătură cu moartea lui Șerban Cantacuzino: „Și n-au zăbovit dup-acesta sfat Șerban-vodă ș-au și murit. Dzic să-l fi otrăvit frații lui, stolnicul Costantin și spătar(ul) Mihai, că era om groaznic: nu veghea nimănui voia...”. Nu va lăsa la o parte acest „zvon” (verbul „dzic” este aproape nelipsit) - în care, dintre istoricii români ai zilelor noastre, au crezut Gr.G.
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
zilelor noastre, au crezut Gr.G. Tocilescu (cu destule îndoieli) și G. Ionescu-Gion - nici banul Mihai Cantacuzino, autorul Ghenealoghiei Cantacuzinilor: stolnicul și marele spătar „au socotit și să-l omoare și așa peste puține zile, prin mijlocirea unei slugi, l-au otrăvit”. Se întoarce apoi banul refugiat în Rusia și notează: „Să lăsăm ce zic unii că acești doi au otrăvit pe fratele lor Șerban voievod, căci aceasta nu numai că nu-i adevărat, că însuși Cantemir zice că așa umblă vorba
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
stolnicul și marele spătar „au socotit și să-l omoare și așa peste puține zile, prin mijlocirea unei slugi, l-au otrăvit”. Se întoarce apoi banul refugiat în Rusia și notează: „Să lăsăm ce zic unii că acești doi au otrăvit pe fratele lor Șerban voievod, căci aceasta nu numai că nu-i adevărat, că însuși Cantemir zice că așa umblă vorba”. Era „amfivolie” în legătură cu acest eveniment - are dreptate Radu Popescu (deși cei doi ar fi avut motive să-l suprime
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
zilele frăține-său, lui Șerban-vodă, cât l-au cunoscut că iaste cu dreptate cătră împărăție nimic n-au zis, iar după ce l-au cunoscut că să abate de cătră împăratul și va să să lipsească lângă vrăjmașii împăratului, l-au otrăvit [cu o combinație ucigașă savantă, cu acțiune lentă, presupunea cineva - n.m.] și au murit. Așijderea și un frate iar al lui, Iordache spătar, carele au fost sol la Beci, adăpându-se de vorbele nemților și vrându să facă turburări, și
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
savantă, cu acțiune lentă, presupunea cineva - n.m.] și au murit. Așijderea și un frate iar al lui, Iordache spătar, carele au fost sol la Beci, adăpându-se de vorbele nemților și vrându să facă turburări, și pă acela l-au otrăvit și au murit...” Capigi-bașa (în fața căruia „otrăvitorul” - un criminal în serie, capabil de fratricid - s-a spovedit ca unui „duhovnic”) le-a comunicat mărturisirea vizirului „și altor meghistani ai Porții”. între cei ce au auzit acestea, „mulți oameni de credință
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
ajunge cu povestea la moartea lui Ștefan cel Tânăr (1517-1527), feciorul lui Bogdan al III-lea, petrecută în „cetatea Hotinului”, Ureche îi dă crezare unui predecesor al său: „Scrie la un Letopiseț moldovenesc că pre acesta Ștefan vodă l-au otrăvit doamnă-sa”, deși episcopul Macarie, pe care ar fi putut să-l urmeze evocând conflictele Voievodului cu „iparhii și eghemonii și ipatii și satrapii și întreg sfatul” (hatmanului Luca Arbore [Arbure] - cel însurat cu Iuliana, fiica comisului Petre, i-a
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
Afumați să aleagă primul 117, deși „dreptul de alegere” pare a-i fi aparținut lui Ștefan cel Tânăr). Umilirea să o fi îndemnat - se întreabă unii istorici 118 - pe Stana ca, de conivență cu boierii inamici ai Voievodului, să-și otrăvească 119 bărbatul? Văduvă, Stana se va întoarce lângă mama ei, la Sibiu, și se va călugări. își va sfârși zilele în 1530. Alexandru Lăpușneanu a devenit călugărul Pahomie (transformare radicală, de vreme ce numele de monah figurează pe piatra sa tombală și
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
dinadinsul Roxandra, doamnă-sa, temându-să de un cuvântu ca acesta, carele era de a-l și crédea, știind câtă groază și moarte făcuseră mai nainte în boierii săi, temându-să doamnă-sa să nu pață mai rău decât alții, l-au otrăvit și au murit. Și cu cinste l-au îngropatu în mănăstirea sa, Slatina, ce ieste de dânsul zidită”. Unii istorici nu l-au crezut, pe bună dreptate, pe Grigore Ureche: „E foarte puțin probabil ca evlavioasa doamnă să-și fi
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
soția lui Ieremia Movilă, și-ar fi omorât cumnatul, pe Simion, dat cu ajutorul otrăvii: „La această ocară au sositŭ casa lui Ieremiei-vodă și poate hi pentru răutățile ei, că era o feméie răpitoare, precum spunŭ, și de vréme ce au otrăvit pe cumnatu-său, pre Simion-vodă (de va fi așea), și de frica lui Dumnedzău depărtată...” 122. Dar, alăturând și acest „caz” lângă celelalte, putem spune - împreună cu Franck Collard - că, uneori, în casele domnești, otrăvirea, mijloc radical de rezolvare a litigiilor și
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
anului 1685, „în floarea vărtutei și a bărbății lui210, cel de al doilea a murit la 8 iunie 1692; asupra cauzei dispariției marelui spătar Drăghici Cantacuzino (fiu, ca și ceilalți doi, al postelnicului Constantin) planează - am văzut - suspiciuni: l-au otrăvit, la Istanbul, doi greci, Balasache și Sofialâul, ori a murit de ciumă 211? Radu Vodă Paisie i-a tăiat pe partizanii lui Laiotă Basarab (pe faimosul Stroe Pribeagul, învins și ucis la Fântâna țiganului 212 și pe banul Toma din
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
el tatăl unei fete; Andreica Șeptilici, pârcălab de Hotin (Petru Rareș a pus să i se taie capul în 1543, la Hârlău) - a avut trei fete; marele medelnicer Gavril Bucium - tatăl unei fete; grecul Stamate Hadâmbul (ajuns mare postelnic și otrăvit din porunca lui Gheorghe Ștefan) - fiul său a fost Iane Hadâmbul, postelnic al II-lea; vornicul Hrană, mort în bătăliile cu turcii - fiul lui s-a chemat tot Hrană etc. Alteori, numele soțiilor - absente - sunt suplinite de identificarea ascendenților. Marele
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
țărilor române în Cronologia lui Siglerino) sunt utilizate de Constantin Rezachevici, op. cit., vol. I, p. 245. 100. Constantin Rezachevici, op. cit., vol. I, p. 253. 101. La Grigore Ureche: „Ci mai apoi, dacă au oblicit [regele Poloniei] că Roman au muritu otrăvit de Pătru vodă...”. Tot despre otrăvire vorbește și Cronica Bălenilor: „[...] au văzut acolo, de unde mare ajutoriu îi găsise Cazimir, să-i dea să-și i-a scaunul; dar Pătru-vodă (cu ce meșteșug nu se știe) au otrăvit pre Roman-vodă...” (Vezi
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
Roman au muritu otrăvit de Pătru vodă...”. Tot despre otrăvire vorbește și Cronica Bălenilor: „[...] au văzut acolo, de unde mare ajutoriu îi găsise Cazimir, să-i dea să-și i-a scaunul; dar Pătru-vodă (cu ce meșteșug nu se știe) au otrăvit pre Roman-vodă...” (Vezi Paul Ștefănescu, Drama otrăvirilor. Dosare celebre, București, Editura Medicală, 1980, p. 262. 102. Vezi G.Z. Petrescu, în jurul unei presupuse otrăviri a lui Alexandru Lăpușneanu, în „Revista științelor medicale”, Bucurfești, IV, 1928, nr. 3, p. 6 (după
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
Ibidem, pp. 316, 329, 332). 185. Ibidem, pp. 294, 296, 335. 186. Ibidem, p. 326. 187. Ibidem, pp. 322, 340-341. 188. Ibidem, p. 348. 189. Ibidem, p. 349. 190. Ibidem, p. 443. 191. Cel ce încercase, fără succes, să-l otrăvească pe marele vornic Coste Bucioc. A scăpat Bucioc de otrava lui Grațiani (cronicarul ne spune că avea un antidot), dar, capturat de tătari, în 1620, a fost tras în țeapă de Schender pașa (Ibidem, p. 347). 192. Ibidem, p. 404
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]