1,745 matches
-
viața noastră este cu totul îndreptată spre Dumnezeu. Însă, după botez, recădem în păcat. Ne gândim mai mult la noi înșine decât la Dumnezeu și la aproapele nostru. Facem răul, și neglijăm binele. Îndepărtându-ne de Dumnezeu și de aproapele, păcătuim. De aceea, trebuie permanent să ne convertim, și să ne îndreptăm din nou către Dumnezeu și către oameni cu iubire. Da, chiar așa este: cu cât recunoaștem mai mult marea iubire a lui Isus față de Tatăl și față de noi oamenii
Micul catehism pentru familie by Christoph Casetti () [Corola-publishinghouse/Science/100995_a_102287]
-
nedrepți cu alții, va trebui să facem totul pentru împăcare. ... cu Dumnezeu și cu Biserica Orice lipsă de iubire față de aproapele, este și o lipsă de iubire față de Dumnezeu, cel care a chemat fiecare ființă omenească la iubire. “Tată, am păcătuit împotriva cerului și înaintea ta”, spune fiul risipitor din parabolă, după ce a risipit averea tatălui (Lc 15,21) Când păcătuim, afectăm și comuniunea în Biserică. În acest caz, bunătatea lui Dumnezeu care acționează în Biserică și prin ea, nu poate
Micul catehism pentru familie by Christoph Casetti () [Corola-publishinghouse/Science/100995_a_102287]
-
aproapele, este și o lipsă de iubire față de Dumnezeu, cel care a chemat fiecare ființă omenească la iubire. “Tată, am păcătuit împotriva cerului și înaintea ta”, spune fiul risipitor din parabolă, după ce a risipit averea tatălui (Lc 15,21) Când păcătuim, afectăm și comuniunea în Biserică. În acest caz, bunătatea lui Dumnezeu care acționează în Biserică și prin ea, nu poate să se răspândească. Prin purtarea sa plină de răutate, creștinul se pune în afara comunității acelora care îl iubesc pe Dumnezeu
Micul catehism pentru familie by Christoph Casetti () [Corola-publishinghouse/Science/100995_a_102287]
-
fapt, relația lumii noastre cu Dumnezeu este tulburată de vinovăție și păcat. Dar aceasta nu înseamnă că orice boală este o pedeapsă pentru păcatele personale. Întâlnind un orb din naștere, «discipolii lui l-au întrebat (pe Isus): Rabbi, cine a păcătuit de s-a născut orb, el sau părinții lui? Isus a răspuns: N-a păcătuit nici el, nici părinții lui, ci (este astfel) ca să se arate în el lucrările lui Dumnezeu» (In 9,1-3). Și Isus a vindecat omul de
Micul catehism pentru familie by Christoph Casetti () [Corola-publishinghouse/Science/100995_a_102287]
-
înseamnă că orice boală este o pedeapsă pentru păcatele personale. Întâlnind un orb din naștere, «discipolii lui l-au întrebat (pe Isus): Rabbi, cine a păcătuit de s-a născut orb, el sau părinții lui? Isus a răspuns: N-a păcătuit nici el, nici părinții lui, ci (este astfel) ca să se arate în el lucrările lui Dumnezeu» (In 9,1-3). Și Isus a vindecat omul de orbirea sa. «Vindecați pe cei bolnavi» În Evanghelie, Isus se revelează ca acela care se
Micul catehism pentru familie by Christoph Casetti () [Corola-publishinghouse/Science/100995_a_102287]
-
tot ce are. Și nimeni nu-i mai mare în casa aceasta decât mine și nu m-a oprit de la nimic, în afară de tine, pentru că tu ești soția lui. Cum aș putea să fac răul acesta atât de mare și să păcătuiesc împotriva lui Dumnezeu?» (Gen 39,8-9). Căsătoria încheiată nu poate fi desfăcută, pentru că este validă în fața poporului lui Israel și, prin urmare, în fața lui Dumnezeu. Cine violează căsătoria, creează dezordine și diviziune în comunitatea poporului Alianței. Temelia Alianței ne oferă
Micul catehism pentru familie by Christoph Casetti () [Corola-publishinghouse/Science/100995_a_102287]
-
este descoperit, și să nu încerce să profite în mod negativ. Astăzi, suntem destul de departe de realizarea voinței Tatălui în societate și în comunitatea popoarelor și, de aceea, ne rugăm: „Facă-se voia ta, sau: Doamne, ajută-ne să nu păcătuim neîmplinind voința ta! Libertatea lui Dumnezeu... Oare gândim că nu mai avem nevoie de libertatea pe care Dumnezeu ne-o acordă? Acum vine aspectul cumplit: când omul nu-l recunoaște pe Dumnezeu, și spune: „Nu știu nimic despre el și
Micul catehism pentru familie by Christoph Casetti () [Corola-publishinghouse/Science/100995_a_102287]
-
este Isus Cristos. În aceasta constă iubirea: nu noi l-am iubit pe Dumnezeu, ci el ne-a iubit și l-a trimis pe Fiul său ca jertfă de ispășire pentru păcatele noastre» (1In 4,10). «Dar, dacă cineva ar păcătui, avem un apărător la Tatăl, pe Isus Cristos, cel drept. El este jertfa de ispășire pentru păcatele noastre, dar nu numai pentru ale noastre, ci și pentru ale lumii întregi» (1In 2,1-2). În consecință, cererea noastră de iertare nu
Micul catehism pentru familie by Christoph Casetti () [Corola-publishinghouse/Science/100995_a_102287]
-
Cererea «Și nu ne duce pe noi în ispită» este, în același timp, o expresie a fragilității omenești, dar și o expresie a speranței în ajutorul lui Dumnezeu. Înseamnă: nu ne lăsa să cădem în ispită; nu ne lăsa să păcătuim. Călăuzește-ne în ispită Dacă, cu toate acestea, oamenii afirmă că fidelitatea lui Dumnezeu nu s-a manifestat în viața lor, și cu adevărat au fost ispitiți dincolo de propriile forțe, nu se va putea lua în considerație doar inima; judecata
Micul catehism pentru familie by Christoph Casetti () [Corola-publishinghouse/Science/100995_a_102287]
-
că ești prea sensibil; dacă nu ești învinovățit că umbli cu capul în nori, te trezești învinovățit că ești prea lucid. De scăpat, nu scapi. A muri nevinovat înseamnă doar a muri prea devreme, înainte de a fi avut timp să păcătuiești. Dar există vinovății și vinovății. Când locuiam singur, la marginea orașului, trebuia să scot apă din puț în curte ca să mă spăl și, iarna, asta era destul de chinuitor. Întârziam câte un ceas în pat înainte de a mă hotărî să cobor
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
nici, dimpotrivă, să fie imitați călugării din Cairo care, în timpul epidemiilor din secolul trecut, dădeau împărtășania ținând azima cu un clește spre a evita contactul cu gurile umede și calde în care putea să zacă microbul. Ciumații persani și călugării păcătuiau în mod egal. Căci pentru cei dintâi, suferința unui copil nu valora nimic, și pentru cei din urmă, dimpotrivă, teama foarte omenească de suferință năpădise totul. În ambele cazuri problema era ocolită. Toți rămâneau surzi la glasul lui Dumnezeu. Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
am fost lipsiți de învățătură, de limbă, de dreptul de a trăi în Patria unde ne-am născut, la libertate și chiar la viață (pag. 225). Acum toți știu că nici adulții n-au fost vinovați. Dar cu ce am păcătuit noi, copiii? De ce am avut atâta de suferit? Doar eram mici când ne-au smuls din cuiburile noastre. Scriu și tremur de emoții mari, de retrăiri când îmi amintesc cum se comportau cu noi, concluzionând: „Comuniștii staliniști au dus la
Călător... prin vâltoarea vremii : (călătoria continuă) , Vol. 4. : Din aproape, în tot mai aproape by Alexandru Mânăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/563_a_1317]
-
Tu-ntodeauna-mi dai în dar Gândul că nu trăiesc în zadar. — Ce cântă nebunii ăștia? se adresă Ignatius fabricii goale încercând să-și îngrămădească filmul în buzunar. Tu niciodată nu mă rănești Și niciodată nu mă părăsești N-am să mai păcătuiesc Am să câștig ș-am să iubesc Acum, că-l am pe Isus. Trăgând după el capătul filmului derulat, Ignatius se grăbi spre ușă și intră în birou. Cele două purtătoare de drapel, nemișcate, prezentau dosul cearșafului pătat unui Gonzalez
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
el. Când intră în bucătărie, mama lui îl întâmpină căzând în genunchi în fața lui și zicând: — Doamne, spune-mi de ce m-ai pus să port această cruce-ngrozitoare? Ce-am făcut, Doamne? Spune-mi! Trimite-mi un semn! N-am păcătuit cu nimic! — Sfârșește imediat cu blasfemia asta, țipă Ignatius. Ochii doamnei Reilly se adresau tavanului, căutând răspunsul printre crăpături și pete de grăsime. Iată de ce primire am parte după o zi descurajantă în care am luptat pentru existență pe străzile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
infernal, iar stăzile pline de noroi, mirosul Înviorător de după ploaie dădea Întregului oraș un aer sacru. Ici și colo copiii țopăiau prin bălți, se Împroșcau cu noroi, se delectau comițând păcate ușoare. Dacă a existat vreodată un timp potrivit pentru păcătuit, atunci trebuie să fi fost chiar În acel moment trecător. Unul din acele momente rare când aveai sentimentul că Allah nu doar veghea asupra noastră, ci ne Învăluia În iubirea lui; unul din acele momente când Îl simțeai aproape. Istanbulul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
Iisus, Îi disprețuiam pe băieții mai bogați ca mine și preferam cultura mea În locul costumelor lor. Mă duceam la școală fără cărți și fară caiete, repetîndu-mi pe parcursul drumului: „Inteligența și memoria Îmi sînt de ajuns“. La confesional, mă acuzam că păcătuiesc prin trufie și iarăși mi se părea că sînt inteligent pentru că văzusem că din motive de trufie Îmi puneam inteligența mai presus de bogăție. Nu Înțelesesem ce voia tata să spună. El era pentru căutarea În primul rînd a Împărăției
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
că ești prea sensibil; dacă nu ești învinovățit că umbli cu capul în nori, te trezești învinovățit că ești prea lucid. De scăpat, nu scapi. A muri nevinovat înseamnă doar a muri prea devreme, înainte de a fi avut timp să păcătuiești. Dar există vinovății și vinovății. Când locuiam singur, la marginea orașului, trebuia să scot apă din puț în curte ca să mă spăl și, iarna, asta era destul de chinuitor. Întârziam câte un ceas în pat înainte de a mă hotărî să cobor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
scris cugetarea asta, cea mai senină dintre câte au fost gândite vreodată? Nimic nu-mi va scoate din minte că lumea asta-i rodul unui zeu tenebros căruia eu Îi prelungesc umbra. Credința duce la Optimismul Absolut. E adevărat, am păcătuit cu trupul (sau n-am păcătuit): dar Dumnezeu e cel care n-a știut să rezolve problema Răului. Hai să pisăm fătul În mojar, cu miere și piper: Dumnezeu vrea asta. Dacă chiar trebuie să credem, atunci să existe o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
dintre câte au fost gândite vreodată? Nimic nu-mi va scoate din minte că lumea asta-i rodul unui zeu tenebros căruia eu Îi prelungesc umbra. Credința duce la Optimismul Absolut. E adevărat, am păcătuit cu trupul (sau n-am păcătuit): dar Dumnezeu e cel care n-a știut să rezolve problema Răului. Hai să pisăm fătul În mojar, cu miere și piper: Dumnezeu vrea asta. Dacă chiar trebuie să credem, atunci să existe o religie care să nu te facă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
caz, și Într-altul, fie că ați Înnebunit voi, fie lumea, e același lucru. În amândouă cazurile, cineva a elaborat, a amestecat și a făcut să se-ncalece cuvintele Cărții mai mult decât se cuvine.“ „Ce vrei să spui?“ „Am păcătuit Împotriva Cuvântului, a aceluia care a creat și menține În ființă lumea. Acum tu ești pedepsit, cum și eu sunt pedepsit pentru asta. Nu există deosebire Între tine și mine.“ Venise o infirmieră, Îi dăduse ceva să-și umezească buzele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
a autorului (p.106), începînd din 1929. Sistematică, bine documentată, valorificînd o bibliografie internă și externă (preponderent franceză) apreciabilă, ea depășește, sub raportul informației istorice și al analizei, tot ce s-a scris la nivelul criticii noastre interbelice despre avangardă, „păcătuind” însă printr-un dogmatism conservator vehement polemic și printr-o anumită cecitate estetică, în sine semnificativă. Autorul - profesor de liceu și avocat, asistent la Catedra de Estetică a Facultății de Litere și Filozofie între 1921-1934, discipol al lui Mihail Dragomirescu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Nu este omisă, de altfel, nici contribuția - indirectă - a misticismului ortodox, prin „desconsiderarea pe care o aduce elementului rațional, singurul care coordonează și modelează forțele inconștiente în procesul creațiunii”, cu observația că „ambele curente, și cel mistic, și cel intelectualist, păcătuesc, în genere, prin exagerarea unei singure funcțiuni sufletești în detrimentul celorlalte”. În multe dintre aceste privințe, Const. I. Emilian se întîlnește - cum am văzut deja - cu Henri Massis din Défense de l’Occident. Remarcabile sînt incursiunile avizate în istoria simbolismului autohton
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
și ale vieții mele cu milă creștinească și cu indulgență. Amintindu-și că, mai devreme sau mai târziu, se va afla și el în fața lui Abbatôn cel înspăimântător. Lui Abbatôn, pe când era un înger purtând numele de Muriel și nu păcătuise încă prin trufie, Creatorul i-a cerut să-i aducă pământ neprihănit ca să-l facă pe Adam. Lui îi vom fi dați ca să ne prefacă din nou mădularele, măruntaiele și oasele în pământ. În clipa aceea, când se va judeca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
cupă de argint, a turnat peste ea vin din belșug și puțină apă, a amestecat totul cu un bețișor de os și a băut cu sete. Primele cuvinte pe care mi le-a adresat au fost următoarele: - Cu ce-ai păcătuit atât de grav, de-ai stârnit morala adormită a regelui? Avea o voce muzicală care m-a pus pe gânduri. Dacă n-aș fi avut-o în fața ochilor, mi-aș fi închipuit-o frumoasă. Am crezut întotdeauna că, atunci când vorbești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
de umilire. Am dus-o pe regină până dincolo de curtea exterioară a mănăstirii și, la ușa odăilor sale, am salutat-o. Nici măcar gerul iernii nu putuse să-i înroșească pomeții, pe atât de mortală îi era paloarea. - Cu ce-am păcătuit eu în fața Celui de Sus ca să am parte de acest pântece uscat precum gura unui muribund? Astea i-au fost vorbele la care eu n-am avut răspuns. - Stiliano, a continuat ea, ți-am văzut disprețul în ochi și știu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]