1,764 matches
-
ați părăsit atunci pe cel care v-a sedus, pe Toțki, și s-o fi făcut simplu... fără spectacol? întrebă Aglaia ca din senin. Ce știți despre situația mea ca să aveți curajul să mă judecați? exclamă Nastasia Filippovna, tresărind și pălind teribil. — Știu că nu v-ați dus la muncă și ați plecat cu bogătașul Rogojin, ca s-o faceți pe îngerul căzut. Nu mă mir că Toțki a vrut să se împuște din pricina îngerului căzut! — Nu mai insistați! spuse Nastasia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
la chipul ei! Încă de dimineață, văzându-i portretul, nu-l puteam suporta... Uite, Vera Lebedeva are ochii cu totul altfel; mie... îmi e frică de chipul ei! adăugă el extrem de înspăimântat! — Vă e frică? — Da, e nebună! șopti prințul, pălind. — Asta o știți sigur? întrebă Evgheni Pavlovici extrem de curios. — Da, sigur. De-acum o știu sigur. Acum, în ultimele zile, m-am convins de asta! — Atunci de ce v-o faceți cu mâna dumneavoastră? strigă speriat Evgheni Pavlovici. Deci, vă însurați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
de oameni pe care nu-i cunoștea absolut deloc îl asaltară ca să-l descoase. Mulțimea vorbea tare, clătina din capete, unii chiar râdeau: nimeni nu ieșea din biserică, toți așteptau să vadă cum va reacționa mirele la aflarea veștii. Acesta păli la față, dar vestea o primi liniștit, spunând abia auzit: „Mi-era frică; dar la asta nu mă gândeam...“. Apoi, după o scurtă pauză, adăugă: „De altfel... în starea ei... e cât se poate de firesc“. Mai târziu, Keller avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
de-a Nastasiei Filippovna, care locuiește împreună cu mama ei: poate că, tulburată fiind și dorind să se ascundă, Nastasia Filippovna a rămas peste noapte la ele. Prințul se ridică de pe scaun complet distrus; femeile aveau să povestească pe urmă că „pălise groaznic la față“; într-adevăr, aproape că i se tăiau picioarele. Până la urmă, din țăcănitul îngrozitor al vocilor, înțelese că femeile încearcă să-l convingă să accepte colaborarea lor și-l întreabă de adresa lui din oraș. Prințul nu avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
dai celorlaltor femei care, spre deosebire de tine, nu știu să păstreze măsura și ar sări peste cal. Îi zâmbește duios. Așa că lasă-mă pe mine să le ofer un banchet bărbaților, iar tu invită le pe fiicele și soțiile lor. Livia pălește sub palma umilinței. Își pleacă totuși fruntea, supusă, deși sufletul îi clocotește de mânie. Are însă o altă victorie de câștigat, mult mai importantă. CAPITOLUL II În picioare, cu snopul de tăblițe așezate pe masa din fața lui, Iulius Ianuarius întoarce
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
Înmoaie tonul. — Numai că sensul e altul. Continuă cu o blândețe prefăcută: — Acolo, cei care se devotează în acest fel nu au dreptul să le supraviețuiască celor cărora le au închinat viața. Îi face plăcere să-l vadă pe Trio pălind. Prost cât încape, dar se iuțește la minte când e vorba de pielea lui. — Vezi? îl apostrofează părintește. Ochii îi sclipesc de o bucurie răutăcioasă. Nu cred că ți-ar conveni să mori odată cu mine. Adaugă ușor batjocoritor: — Eu sunt
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
de lemn: — Nu mă mai face să-mi pierd vremea! Tactica începe să-și arate roadele. Amenințat și constant hăr țuit, Trio lasă să-i scape numele înainte de a fi pregătit îndeajuns terenul: — Scribonius Libo... E rândul lui Augustus să pălească. — Libo!? murmură îngrozit. Strânge clămpănind din dinți. Ah, Livia! Ce viperă ești. Speră, împotriva oricărei rațiuni, că n-a auzit bine. Mai în treabă o dată: — E vorba de Cornelius Scribonius Libo? — Da, murmură Trio cu voce joasă. Lividitatea care a
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
a revenit îndeajuns ca să-și certe nora: Ce ți-a venit să o ameninți că vei găsi un acuzator care s-o învinuiască cum că umblă cu vrăjitorii? — Atunci de ce a pus întrebări statuii din Claros despre succesiunea principelui? Vipsania pălește. — Nu e treaba noastră, murmură stingherită. — Ba este! bate Agrippina furioasă din picior. Își flutură pletele smulse și șuieră cu ură: — Poate ar trebui să te intereseze că astea două s-au luat de mână cu iubita noastră surioară... Claudia
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
momentul unei astfel de discuții... — Dar când e momentul potrivit să afli de farmecele pe care ți le face bărbatu-tău? se răstește sora ei. Începe să se smiorcăie: — Și de otrava pe care ți-o pune în mâncare? — Otravă? pălește Antonia. Agrippina abandonează aerul plângăcios și își răsfrânge buzele cu dispreț: — Păi cum altfel crezi că a convins-o să se mărite cu el decât prin vrăji? Și acum vrea ca averea ei să-i revină lui, și nu copiilor
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
cum două? cum două? îl îngână celălalt. Mai bine taci din gură și ascultă-mă. Trage adânc aer în piept. — Două teatre, spațioase și unul, și altul, lipite sus prin arcade comune și montate fiecare pe câte un pivot... Germanul pălește. — Măiculiță! Șoptește speriat: — Da’ de ce trebuie să fie două? Rufus constată cu plăcere aerul lui nefericit. Până și mirarea i a dispărut din glas. Ia spune-mi, ce spectacole sunt programate până la prânz în arenă? îl interoghează autoritar. Tânărul ridică
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
văzut vreodată surprinsă sau Încurcată de ceva, orice ar fi fost. „O, superb, zise ea, deci Îl cunoașteți și voi pe prietenul meu! Jacopo, tu o duci bine.” (Nu-l Întrebase cum o ducea, ci afirmase.) Îl văzui pe Belbo pălind. Noi salutarăm, Agliè zise că era Încântat de această cunoștință comună. „O consider pe prietena noastră comună una dintre făpturile cele mai pure pe care am avut norocul să le cunosc. În prospețimea ei ea o Întruchipează, permiteți-mi această
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
urmă altul peste o jumătate de oră. Vechea pendulă continua să bată orele grele și goale. Abia la nouă și jumătate Înțelese că Fraser nu o să vină. Dezamăgirea era cumplită - dar, la urma urmelor, era obișnuit cu dezamăgirile; primul ghimpe păli, se transformă Într-un sentiment stabil, gol. Lăsă cartea, fără să mai Învețe tabelul de semne. Era conștient de privirea domnului Mundy, dar nu era În stare s-o Înfrunte. Iar cînd domnul Mundy se ridică, veni la el stînjenit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
Doreai să-ți dai seama dacă poți vedea ce vede Kay În mine, nu-i așa? — Am făcut o chestie urîtă, spuse Julia, mișcîndu-se. Acum regret. — N-are importanță, zise Helen. Pe bune, n-are. La urma urmelor... Sentimentele Îi păliseră, puțin doar, acum Însă reapărură Înviorate de vin, de beznă. De fapt, noi două sîntem Într-o situație comică. — Chiar așa? — Adică, din cauza celor Întîmplate Între tine și Kay... Brusc, chiar pe Întuneric, știu că greșise. Julia devenise rigidă. — Ți-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
de oribil pot să arăt, Înainte să aprecieze simplitatea. — A, Înțeleg, face ea dînd din cap. Inteligent plan. Oare de ce nu mi-o fi venit mie ideea asta? După ce ajungem În al patrulea magazin, pînă și entuziasmul Lindei Începe să pălească. Eu nu fac decît să Înrăutățesc situația, probînd toate „bezelele“ și fîțÎindu-mă Înăuntrul și În afara cabinei de probă ca să mă vadă. În mod intenționat, stau cocoșată și-mi bombez abdomenul, ca să arăt cît mai oribil cu putință. Nu mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
vorbim mai mult, am nevoie de asta. Nu-mi vine să cred că destrămarea unei căsnicii se petrece cu atît de puțină durere. Am nevoie de lacrimi, de durere, de jale. Nu se poate să fie ca acum, adică să pălească totul Încet, pînă la dispariție. — Mă gîndeam să mîncăm În oraș. — Sigur, zîmbesc eu cu reală Încîntare. Sună minunat. — Îl aduc Înapoi Înainte de șase jumătate, spune el. Mă uit la el și nu pricep. Pentru baie, precizează. Mă gîndeam să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
cineva, dar eu i-am răspuns că e o caraghioasă și că fără Îndoială ne-ai spune dacă așa ar sta lucrurile. Dar e adevărat și tu n-ai suflat nici un cuvințel. — O, Doamne, geme Lisa, În timp ce roșeața Începe să pălească. Trebuie să rămînă secret. Nu-mi vine să cred că m-am dat de gol. — Dar de ce e așa de secret? Devin pe loc intrigată și mă aplec peste masă, Într-o manieră conspirativă. Haide, continuă, mie poți să-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
au grijă să se respecte legile Maiestății Sale, regele George al Marii Britanii. Spre nord, tabăra militară se oglindește în rândurile civililor, în șirurile de bungalouri vopsite în alb, unde locuiesc administratorii și soțiile lor. Rezistența acestui al doilea grilaj a pălit și a slăbit cu timpul, pe măsură ce rânduielile mai vechi se ofileau discret sub căldura soarelui indian. În centrul orașului este Fortul, un circuit lung de o milă, cu pereții din pietriș de un roșu brutal, împrejmuind cu zidurile sale un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
ierarhii și, deși uneori ai putea spune că să închizi ochii la ceva este o virtute, există niște limite și unele lucruri nu trebuie tolerate, indiferent cine le săvârșește. Văzând-o pe Charlie Privett-Clampe cum năvălește spre el, Sir Wyndham pălește vizibil. Presimte astfel de situații de la cincizeci de pași. Minty s-a apucat iar de vechile-i metehne. Strânge ultima telegramă în pumn până se face un cocoloș mic, telegrama care spune că cifra morților de la Amritsar a ajuns la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
plin de umor și încredere de sine. — Edwin T. Baker, la dispoziția dumneavoastră; toată lumea îmi spune Sweets. Ești prieten cu mica mea Stea strălucitoare? Jonathan pare îmșurubat în scaun. Nu apucă mâna întinsă. Buna dispoziție a lui Sweets începe să pălească. — Sweets, zice Star. Am crezut c-ai ținut minte să nu apari când este tata în oraș. — El este tatăl tău? E mult prea tânăr ca să fie tatăl cuiva. — Nu te prosti! El este Jonathan. Este... prietenul meu. Pare ofensată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
de formă. — Nu Încă, Bruce, spune el laconic, supărat că i-am Întrerupt șirul vorbelor. Așai Toal, șo iala labăn fața noastră, ca să nu mai pomenim de micile detalii practice cariar putea să ne ajute cu adevărat să punem laba păla care i-a făcut felu cioroiului. — Apoi l-au atacat și l-au Îmbrâncit În josul scării, Într-un intrând, unde l-au bătut cu sălbăticie. Unul dintre agresori, numai unul, a mers mai departe decât ceilalți și l-a lovit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2026_a_3351]
-
Înspre barman: Încă o bere, Les, și-ai face bine să prepari și un Grouse mic. — Un Grouse mare Les, am eu grijă de puțoiu ăsta englez, să ne stea la dispoziție. Îi fac cu ochiul barmanului. Mutra lui Hurley pălește un picuț. Cartea Întrecerilor e doar una dintre cărțile din pachet și, În caz că iei În serios jocul ăsta, te folosești de Întregul pachet dacă și când e nevoie. Micul comentariu zis numai pentru urechile lui e doar ca să-i amintesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2026_a_3351]
-
făcut? Întreabă Ray. Maisie ia o gură revigorantă de whisky. — Șoferuși zice, Îi arăt io porcului ăstuia tupeist. O ia Înapoi spre centru și pe Calton Hill. Îl târăște pe primaru inconștient afară din mașină și Îl pune pe monument, păla mare și neterminat cu coloane, ăla de i se spune rușinea Edinburgh-ului. O mașină de poliție apare puțin mai târziu și găsește lângă primar un grup de tinerei ciudați, careși pierdeau vremia pacolo, trăgânduio la poștă primarului. Ochii lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2026_a_3351]
-
în alb și negru. Nici măcar o dată nu m-am gândit că ar fi gri. Mi-am pus în joc toate forțele, spuse el cu un râs trist. Privi din nou de-a lungul holului, iar zâmbetul îngrijorat începu să-i pălească. Unde naiba era doctorul? Își plecă din nou capul. - Poate că dacă aș fi văzut ceva mai mult gri, dacă nu m-aș fi implicat atât de tare și dacă aș fi făcut mai multe compromisuri, nu l-ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
înalte, ochiul-boului și crizanteme cu cârlionți în ochi, risipite prin toate grădinițele asistă nepăsătoare la dezastrul universal din jurul lor, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Splendoarea lor târzie, în lumina sonoră a celor din urmă zile cu soare, nu pălește de spaimă la apropierea nopților friguroase. Și-n zori de ziuă, când balonul stratosferic al lunii pline coboară din azur spre asfințit și le lasă singure cu cerul, carnea lor de petală nu se înfiorează, nu se zbârcește și nu
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
ceasul când să-și poată strânge în brațe logodnica. Mai trecu o zi senină. Pe urmă sublocotenentul de la baterie îi spuse cum a aflat de la un infanterist că peste patru zile, cel mult, toată divizia trece pe frontul românesc. Bologa păli, dar ceru amănunte. Sublocotenentul i le dădu: că ofițerilor de la infanterie li s-a comunicat vestea, confidențial, de trei zile, că primele trupe din divizia de schimb au și sosit la Zirin... În aceeași noapte, târziu, se ivi iarăși reflectorul
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]