6,523 matches
-
se află în continuare un pictor proaspăt, deopotrivă emotiv și lucid în arta sa. Mai mult, este implicat, din postura de profesor, în proiecția în viitor a picturii. În pofida inerției pieței de artă din România, pe care o consideră „foarte palidă, atunci când nu este de-a dreptul sub orice critică”, a faptului că la noi nu există educație plastică în rândul copiilor (spre deosebire de occident, unde „copiii sunt familiarizați de mici cu arta, formându-se în aceste repere”), Marcel Bunea nu depune
Uniunea Ziariştilor Profesionişti [Corola-blog/BlogPost/93296_a_94588]
-
fost elev cândva... La școală. M-am dat un pas îndărăt. Omul, încărunțit prematur, nebărbierit, își dezvelea gingiile albicioase cu destui dinți lipsă. Mi-era greu să-l recunosc. Numele lui îmi aducea însă în memorie imaginea unui băiat firav, palid, cu părul blond tuns pe oală, îmbrăcat modest, posibil unul dintre descendenții moldovenilor ce se refugiaseră în Banat când cu foametea de le sfârșitul anilor ’40, mulți se stabiliseră la Umileni, unde pe vremea aceea se mai găsea de lucru
CRAVATA CU PICĂŢELE de DAN FLORIŢA SERACIN în ediţia nr. 1684 din 11 august 2015 [Corola-blog/BlogPost/383137_a_384466]
-
abătut pașii spre Parcul central al Timișoarei. Venisem în urbea de pe Bega pentru un control de rutină la un spital din vecinătate, dar, ajungând de această dată prea devreme, m-am retras în parcul care-și risipea din copaci frunzele palide pe alei. Pe una din ele am descoperit, între alte câteva, și bustul turnat în bronz al profesorului Tohăneanu. Aproape să nu-l recunosc fără ochelarii nelipsiți pe chipul său cât fusese în viață! Avea ceva din alura unui senator
ÎNTR-O ZI A SFÂRŞITULUI DE OCTOMBRIE de DAN FLORIŢA SERACIN în ediţia nr. 1764 din 30 octombrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/383139_a_384468]
-
În august, 1972, Aurelia Fătu-Răduțu va păși pentru ultima oară prin locurile copilăriei sale, la Vasiova, apoi, 25 septembrie, același an, va fi ultima ei zi, cancerul la gât de care suferea secerând-o de pe picioare, la București. Drept o palidă recunoaștere din partea Statului Român de altădată, dar, în tot cazul mult mai mult decât din partea șovăitorului în această privință Stat român de azi, prin Decretul nr. 514 din 18 august 1964 al Consiliului de Stat al Republicii Populare Române, cântăreței
AURELIA FĂTU-RĂDUŢU. STRADĂ A NEVOIAŞILOR, URCATĂ ÎN CONSTELAŢIA BOGAŢILOR SPIRITUALI de AUREL V. ZGHERAN în ediţia nr. 1797 din 02 decembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/383209_a_384538]
-
primească o parohie. Îi plăcea fata, părea potrivită ca viitoare preoteasă. Era fiica unor învățători dintr-o comună apropiată, oameni modești, respectați pentru rezultatele muncii lor didactice și nu numai... Avea și o soră mai mare, studentă la București. Fața palidă a Marietei începu să prindă culoare. Lăsase fotografia alături și o privea fix pe Mira, de parcă s-ar fi temut să nu piardă vreo vorbă. Aceasta accentuă că toți fuseseră încântați de alegerea lui Artemie, că preoteasa avea să fie
CAPITOLUL 4 de ANGELA DINA în ediţia nr. 1794 din 29 noiembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/383229_a_384558]
-
În numele Lui, astfel Încât să nu se mai repete obrăznicia Babiloniei. Apoi arhitectul Își Întoarse capul, dându-și seama că era și poetul de față. Pentru câteva momente, păru contrariat să Îl vadă, apoi chipul i se lumină Într-un surâs palid, În timp ce se ridica În picioare. — Messer Alighieri, e o cinste să primim un prior al cetății pe umilul nostru șantier. Îmi pare rău că maestrul Arnolfo nu se află aici, astăzi, pentru a te cinsti așa cum meriți. Îmi Închipui că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
comparându-se cu ceilalți patru care Împărțeau cu el gloria breslei: Buondelmonte, Martino, Giusto da Imola. Și dumneata, messer Iacopo. În cele din urmă, dar cu siguranță nu cel din urmă. Auzindu-și numele pomenit, arhitectul răspunse printr-un zâmbet palid, aplecându-și capul Încetișor În semn de apreciere. — Și că nu a făcut niciodată un secret din faptul că se considera superior tuturor celorlalți, uneori frizând chiar denigrarea. Cred că alegerea de a folosi materiale de valoare diferită În reprezentarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
dădu drumul Încetișor, făcând un pas Îndărăt. Celălalt, de cum simți slăbind strânsoarea, Își reluă respirația Îngreunată, frecându-și grumazul pe care rămăseseră pe deplin vizibile urmele degetelor. Își dădu drumul greoi pe unul din micile tronuri din Încăpere, nespus de palid. După o clipă, poetul șezu și el În fața sa. — Căiește-te... mortifică-ți cruzimea dinaintea umilei noastre măreții, și vei redeveni fiul nostru... murmură cardinalul. Orice urmă a ipocritei sale sacralități se făcuse nevăzută. Acum apărea drept ceea ce era pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
soi de cavernă ce dădea spre un plai deșertic, Întrerupt ici și acolo de fragmente de stâncă și de câteva tufișuri scheletice. Din fundul acestei deschideri izbucneau niște lungi limbi roșii, o jerbă de flăcări incandescente. În partea opusă, un palid albastru de fond acoperea Întreaga suprafață a pânzei, Întrerupt de petele alburii ale unor nori Împrăștiați la nimereală, În timp ce o serie de cercuri concentrice plasate În partea de sus călăuzeau privirea către un punct indefinit către care tindeau În mod
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
atenție. Tot În tăcere, Își sprijini un deget de baza pocalului, făcându-l să alunece Într-o Înceată mișcare circulară și urmărindu-l din ochi. Dintr-o dată, Își reveni din visare. — Și totuși tot ceea ce trăiește nu-i decât un palid reflex a ceea ce este În ceruri, conchise el. — Vorbești de slava lui Dumnezeu? Întrebă Dante. — Mă refer la forța nesfârșită a astrelor, care gravitează În Înălțimi și ne atrag În vârtejul orbitei lor. Ele sunt adevărata temelie a creației. Ele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
cineva care să Îi acorde un sfat ori să Îi dea un ordin. Poetul Își Întoarse ușor capul, arătând spre mantia care zăcea abandonată sub schele. — Îmi Închipui că e a dumitale. Aparții de Ordinul templierilor. Veniero schiță un surâs palid. — Cum ți-ai dat seama? — Nu din asta. Nici din pricina pumnalului pe care l-ai pierdut la San Giuda, când ai Încercat să creezi impresia unui rit pervers, trasând pentagrama pe zid. Mi-a spus messer Domenico, cămătarul. El mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
acela avea să Îi domolească mândria intelectuală. Dar el voia altceva... voia prea mult. Privirea marinarului se Îndreptă pentru o clipă spre femeie. — Urma să caute și să găsească. Și el a plătit pentru excelența lui, adăugă cu un zâmbet palid. Poate că lumea e a ființelor mediocre. Numai ele umblă În siguranță. Dante observase o mică variație În tonul glasului său, ca o notă concluzivă. Cu siguranță, se pregătea să Îl lovească. Cine știe dacă nu urma să expună și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
fără urmă de teamă, și totuși Întristată de o durere adâncă. Antilia se răsuci spre Dante, dar Veniero fu cel care vorbi. Glasul Îi era calm, lipsit de resentimente. Își strângea umărul rănit, tamponând sângele cu mâna. Era nespus de palid. — Îți propun o Învoială, priorule. Ce Învoială? Îți cer o oră. Numai una. Ce Îmi oferi În schimb? Căpitanul șovăi o clipă. — Ai descoperit secretul celui de-al cincilea pământ. Dar această cunoștință, singură, e inutilă, ca aceea a pierdutei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
adineauri pentru calitățile de expertă În prepararea cafelei... Cred că niciodată n-am fost mai recunoscător unei femei pentru providențiala apariție Într-un moment delicat al vieții mele, „delicat” fiind, se-nțelege, un eufemism pe cât de suav, pe atât de palid pentru definirea stării de șoc În care mă azvârlise cutremurătoarea revelație. - Inutil să adaug că aceasta este ultima dintre remarcabilele sale calități, continuă profesorul cu voce netulburată, ușor ironică, dar nu lipsită de tandrețe. În clipa când se auziseră cele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
desenau mai Întâi pe pereții peșterilor străpuns de sulițe, nutrind convingerea că, biruindu-i spiritul, capturarea sa ulterioară devine o chestiune formală. Devastat de o sălbatică spaimă, Demiurgul a creat el Însuși o infinitate de asemenea imagini imperfecte, schematice, umbre palide cum zice Platon - ale Dumnezeirii, oferindu-le ca ofrande succesive celui care, de fapt, pe El Îl vânează de-o eternitate. Oamenii sunt nesfârșite contingente de sosii ale divinității, azvârlite ca pradă amăgitoare Vânătorului, pentru ca acesta să nu poată ajunge
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
Și când te gândești că lumea habar n-are că stă dintotdeauna pe un butoi cu pulbere. Cosmică, nimic de zis, dar parcă nici asta nu e o consolare”, continuase, apoi, cu un rictus dezamăgit, care Îi făcea și mai palidă fizionomia asiatică. Un tip interesant acest japonez cu nume de munte, el, care era o palmă de om. Ajunsese În Centru În urma unei revelații mistice, cum numea cu autoironie Întâmplarea care Îl determinase să spună da propunerii mai mult exotice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
nu recunosc, din auzite. Erau și unii ale căror nume nu-mi spuneau nimic. Majoritatea o alcătuiau Însă personalități de pantheon, de top mondial, dacă preferi, marii clasici ai fiecărei ramuri și crenguțe ale spiritului uman, ca să comit eu o palidă metaforă arboricolă. Neavând foarte mult timp la dispoziție și neintuind nici un criteriu după care textele erau așezate Într-un loc sau altul, a trebuit să mă mulțumesc cu o foiletare superficială a ceea ce Întâmplarea Îmi punea În mâna mai mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
dar din cu totul alt motiv. Era furioasă. O furie seacă, amestecată cu revoltă și disperare. Doar un exercițiu de reprimare a reacțiilor, pe care l-am bănuit Îndelung și sever, a oprit eliberarea țipătului care Îi umplea toată ființa. Palidă și transfigurată, răsucea Între degete cele câteva foi de hârtie și șoptea privind În gol: - Nu se poate... nu e posibil... nu pot să cred... - Ce s-a Întâmplat? am Întrebat-o, mai mult ca s-o scot din transa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
gând secundele și nu-l pierdeam o clipă din ochi pe Zoran. În toiul vacarmului, mă apropiasem destul de mult de el. L-am văzut cum a scos din buzunar un obiect și l-a dus la ureche. S-a făcut palid și a răcnit: - Centrul este atacat! E un complot, o conspirație! Dar nu veți câștiga pentru că nimeni nu mai iese viu de aici. Inconștienților! Am fi putut domina lumea, am fi fost stăpânii Universului!... Scelerați! Nebuni! Veți avea parte de ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
au nimic! - spuse uimit unul din frați. — Așa ceva n-am mai pomenit! Mulțumesc, Nestor! Calul se înapoie în iarbă, sub măr, alături de tovarășul său. — Preacuvioșiile voastre! - spuse cu bunăvoință unul dintre Stănciulești. Poftiți, rogu-vă, încoace! Nu vă facem nimic! Palizi, drepți, cu traista-n mână, călugării se apropiară de șanț. — Stănciulescu Vasile! - zise unul din voinici, întinzând brațul. — Stănciulescu Demeter! - spuse și celălalt, făcând aceeași mișcare. își strânseră îndelung mâinile, se îmbrățișară cu respect. — Poftiți, ședeți, nu vă sfiiți! - spuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
colo, în loc să zboare în formă de V, cum fac suratele ei, ar ieși din rând și-ar zbura în formă de Z. Episodul 94 LA PUPA în timp ce vorbeau ei astfel, Marea Neagră, prinsă între două imperii își înteți hula. Se făcură palizi, apoi galbeni și-apoi plecară mai încolo Barzovie-Vodă și tăcutul Broanteș, în această ordine. Spătarul Vulture și țigăncușa Cosette păreau să n-aibă nimic, ceea ce ne face să spunem că dacă pe unii oameni hula îndepărtează, pe alții îi apropie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
nouă generație de marinari. Alte tinere, mai bine orientate, se îndrăgosteau loco de junii meșteșugari și până la o anumită vârstă nu o duceau rău. De regulă, o regulă bună, căsătoriile se făceau între tineri de aceeași condiție socială. Când un palid marchiz lipsit de experiență s-a îndrăgostit lulea de o preafrumoasă precupeață și-a luat-o de nevastă, trecând peste blestemul părinților și-ai celor de pe canalul lui, orașul a râs cu lacrimi, căci în alaiul nupțial gondola sărmanei fete
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
-se că dacă în viață n-a reușit s-o facă nici zece minute, măcar în somn să reziste tentațiilor câteva zile. Și tocmai când socotea că e timpul să aleagă, oprindu-și privirea pe un conte de Savoya, tinerel, palid la față și plin de mușchi, ciolănoasa de Fibbia care dormea alături se răsuci în somn și-o lovi cu cotul în cap. Amada se trezi. Palatul, marchizul, pretendenții dispărură ca prin farmec. Sculându-se în capul oaselor și deschizând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
și-al soției sale Mărgărita. Marea epidemie cabalină din 1563-1565 l-a adus pe potcovar la sapă de lemn, așa că micul Pietro va fi dat fără prea multe regrete, încă de la cinci ani, unei mănăstiri franciscane din apropiere. Copilul, slăbuț, palid, cu păr castaniu cârlionțat, înainte de a se învăța cu rigorile vieții monahale și-ale gramaticii latine (va păstra de-a lungul întregii sale vieți o ușoară aversiune pentru prepozițiile cu cazul ablativî învață să vorbească cu păsările, gâzele și celelalte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
apăru nepoata sa, îi spuse: — Caută-l pe Sakib și spune-i să-i adune pe toți membrii Sfatului bătrânilor. Să încerce să vină pe înserat, deoarece trebuie să luăm o hotărâre foarte importantă. Amed Habaja se făcu dintr-odată palid și întrebă cu glas tremurând: — Ce ai de gând să faci? — N-ai auzit? Să cer părerea Sfatului bătrânilor. — În legătură cu ce? Nu pot să-ți spun asta până când nu vom lua o hotărâre, dar mâine vei afla. Egipteanul Amed Habaja
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]