KorAP: Find »[drukola/base=pantof & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...44 45 46 ...323 >

8,062 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230

În după-amiaza în care m-am întors acasă și am văzut ce făcusem, aceea a fost prima casă pe care am călcat-o în picioare. O moștenire de familie fără moștenitor. Candelabrele minuscule, focul de sticlă si farfuriile. Înfipte în pantofii mei - mi-am lăsat urmele de ușițe, rafturi, scaune, ferestre și sânge până la aeroport. Mai departe, urmele mele s-au oprit. Și, stând jos aici, am rămas fără piese. Toate zidurile, acoperișurile și balustradele. Și dinaintea mea, pe podea, e

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
dinainte. Asemenea unui șarpe albastru care se înalță dintr-un coș, îmi atinge nasul. Tivul fustei lui Helen începe să se ridice, și ea îl prinde și-l ține în jos cu mâna, între picioare. Continuă să citească, și șireturile pantofilor mei dansează în aer. Cerceii lungi, din perle și smaralde, plutesc în dreptul urechilor ei. Șiragul de perle îi plutește în jurul feței. Îi levitează deasupra capului, ca o aură imponderabilă de perle. Helen ridică ochii spre mine și apoi continuă să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
apoi continuă să citească. Geaca mi se ridică la subsuori. Helen se face mai înaltă. A ajuns la nivelul meu. Apoi mă uit la ea în sus. Picioarele îi atârnă, cu degetele în jos; atârnă deasupra podelei. Unul după celălalt, pantofii galbeni îi alunecă din picioare și i se rostogolesc pe scânduri. Cu aceeași voce monotonă și egală, Helen se uită în jos la mine și zâmbește. Și, apoi, simt că nu mai ating pământul cu un picior. Mi se înmoaie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
o parte și înoată mai aproape. Mă agăț cu amândouă mâinile de o ghirlandă a candelabrului. Milioanele de piese sclipitoare tremură cu fiecare bătaie a inimii mele. — Închipuie-ți că ești sub apă, zice, și-mi dezleagă șireturile. Îmi scoate pantoful și-i dă drumul. Cu mâinile ei pline de pete, îmi desface și pantoful celălalt, în timp ce primul se rostogolește pe podea. — Haide, zice, și-și strecoară brațul sub al meu. Scoate-ți haina. Îmi aruncă geaca afară din încâlceala candelabrului

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
a candelabrului. Milioanele de piese sclipitoare tremură cu fiecare bătaie a inimii mele. — Închipuie-ți că ești sub apă, zice, și-mi dezleagă șireturile. Îmi scoate pantoful și-i dă drumul. Cu mâinile ei pline de pete, îmi desface și pantoful celălalt, în timp ce primul se rostogolește pe podea. — Haide, zice, și-și strecoară brațul sub al meu. Scoate-ți haina. Îmi aruncă geaca afară din încâlceala candelabrului. Apoi cravata. Își scoate și ea taiorul și-i dă drumul. În jurul nostru, candelabrul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
în acest miez de lumină, zâmbește și-și lasă capul pe spate, zicând: — Așa și trebuie. M-am îndrăgostit de ea. M-am îndrăgostit. De Helen Hoover Boyle. Pantalonii mei și fusta ei se adaugă grămezii de pe podea - cristalurile căzute, pantofii noștri, alături de ceaslov. Capitolul 38 La sediul agenției imobiliare Helen Boyle este încuiat și, când bat în ușă, Mona strigă prin geam: — E închis. Nu sunt un client, strig. Stă la calculator și scrie ceva. La fiecare două taste se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
de pe coaste, sub brațe, e plină de urme vinete. Dragoste cu năbădăi. Prin ușa care-o desparte de biroul lui Helen, Helen zbiară: — Care-ar fi un sinonim pentru „chinuit“? Biroul ei este acoperit de cărți deschise. Sub birou, un pantof e roz și altul galben. Canapeaua de mătase roz, biroul sculptat în stil Ludovic al XIV-lea al Monei, măsuța cu gheare de leu de lângă canapea, toate sunt brumate de praf. Buchetul de flori este veșted și maroniu în apa

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
adânc în mine. — Chestia asta se cheamă vrajă de stăpânire. Am tradus-o abia acum vreo două ore. În clipa asta sunt vârâtă în subconștientul ofițerului cum l-o fi chemând. Eu îi fac numărul. Talpa tare și rece a pantofului ofițerului mi se proptește pe fund și degetele enorme și tari se smucesc afară. Între picioarele mele e o băltoacă de sudoare. Cu dinții încă încleștați, mă îndrept rapid de șale. Ofițerul se uită la degete și zice: — Credeam că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
mașinii ei, zice: — Tocmai ai ratat-o pe doamna Boyle. Acum o clipă a plecat de-aici plângând. Dom’ sergent. Mașina mare, de agent imobiliar, a lui Helen, mirosind a tapițerie de piele, nu se zărește nicăieri. Uitându-se la pantofii ei maro, la costumul pe comandă cambrat, cu pernițe la umeri, la hainele de păpușă cu nasturi enormi de topaz, la fusta scurtă, Mona zice: — Nu mă întreba cum de s-a putut întâmpla așa ceva. Își ridică în dreptul ochilor mâinile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
mi-o întinde, zicând: — Ai grijă de tine. Am impresia că cineva, din cine știe ce guvern, ar vrea să te vadă mort, zice Mona. Am impresia că vraja de dragoste a lui Helen s-a întors împotriva ei. Se poticnește în pantofii maro cu tocuri cui și, sprijinindu-se de mașină, zice: — Nu știu dacă o să crezi, dar facem asta ca să te salvăm. Stridie e prăbușit pe banchetă, prea nemișcat, prea desăvârșit ca să fie viu. Părul blond și ciufulit i s-a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
43 În camera 131 de la centrul medical New Continuum podeaua scânteiază. Linoleumul pârâie și plesnește când pășesc pe el, peste cioburile și așchiile de roșu și verde, de galben și albastru. Picăturile de roșu. Diamantele și rubinele, smaraldele și safirele. Pantofii lui Helen, și cel roz, și cel galben, au tocurile bătucite și făcute praf. Pantofii distruși zac în mijlocul camerei. Helen stă în colțul celălalt al camerei, într-o rază firavă de lumină, în marginea conului de lumină pe care-l

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
când pășesc pe el, peste cioburile și așchiile de roșu și verde, de galben și albastru. Picăturile de roșu. Diamantele și rubinele, smaraldele și safirele. Pantofii lui Helen, și cel roz, și cel galben, au tocurile bătucite și făcute praf. Pantofii distruși zac în mijlocul camerei. Helen stă în colțul celălalt al camerei, într-o rază firavă de lumină, în marginea conului de lumină pe care-l aruncă o veioză. Se sprijină de un dulăpior de oțel inoxidabil. Degetele-i sunt rășchirate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
colțul celălalt al camerei, într-o rază firavă de lumină, în marginea conului de lumină pe care-l aruncă o veioză. Se sprijină de un dulăpior de oțel inoxidabil. Degetele-i sunt rășchirate pe inox. Își lipește obrajii de dulăpior. Pantofii mei plesnesc și zdrobesc culorile de pe jos, și Helen se întoarce. Peste rujul roz este mânjită de sânge. Pe dulăpior e un sărut în roz și roșu. Acolo unde zace e un geam cenușiu de sticlă mată, dincolo de care e

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791

sigur, intrînd pe peronul unu. Șoferul, un tip scund, plin de importanță, afișînd un surîs în colțul gurii, deschide larg ușa, coboară, se depărtează doi pași, privește cîtva timp, apoi face un ocol mașinii, cercetînd-o, lovind fiecare roată cu vîrful pantofului. Cînd termină, dă din cap mulțumit, bagă mîna pe fereastră, ia cîrpa și pornește să șteargă parbrizul, meticulos, asemeni bătrînilor ce-și curăță lentilele ochelarilor. Asta-i cursa rapidă pentru Valea Brândușelor? întreabă un țăran, săltîndu-se de pe banca de alături

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
poftiți buletinul, dar altădată... Altădată să-nveți să-ți faci meseria, tovarășe! smulge actorul buletinul, băgîndu-l în buzunar, grăbindu-se spre cursă. La ușa mașinii sînt destui care se îndeamnă să urce. O fată subțirică, într-un palton mini, cu pantofi închiși, eleganți, cu o eșarfă legată peste păr, o ține de braț pe maică-sa, ascultînd-o. Vezi, poate uiți iar să-mi scrii. Ei, mama, cum îți închipui?! Pînă acum..., ca la început... Eu am să mă zbat să te

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
oprit o clipă lîngă mașina cu care a venit profesorul, aruncîndu-i peste umăr o vorbă celui de la volan: Lustruim, lustruim... Poftiiim?! tresare bărbatul de la volan. Lazăre, ce-i cu tine? Corneluș Vrabie, fiecare în felul său o freacă; lustruiește adică; pantofi mai mari, mai mici... face el un gest de lehamite și urcă în cursă. În urma lui, impiegatul aduce diagrama, întinzîndu-i-o șoferului: Drum bun, Andrei! Șoferul mulțumește printr-o înclinare a capului, pune diagrama pe bord, lîngă cutia cu bilete și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
traistă de lînă citește de zor dintr-un caiet plin cu formule și calculează cu creionul pe o coală, în timp ce, lîngă ea, depășindu-și starea de nervozitate, renunțînd la a se mai foi pe scaun, Lazăr bate ritmul cu călcîiul pantofului, murmurînd: "Ecaterino, vede-te-aș moartă / Cu dric la poartă"... Vă rog! îl apostrofează fata fără să-și întrerupă goana creionului pe pagina albă. "Și cai mascați" completează Lazăr, ducîndu-și arătătorul la buze, semn că va păstra liniște. Mircea Emil

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
o mai lungească. Merge în față, rotește puțin scaunul de lîngă șofer, pe care stă, de obicei, ghidul, se așază căutînd o poziție cît mai comodă și-și aruncă dezinvolt piciorul drept peste stîngul, bătînd aerul, în ritmul chitarelor, cu pantoful ridicat. Frumoase picioare! spune șoferul încet, alintînd cu privirea coapsele dezgolite pînă spre șolduri, a căror culoare de un roz deschis, în lumina palidă din mașină, par două flăcări mocnite, încrucișate. Remarca șoferului o lasă indiferentă pe fată, prinsă de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
spune șoferul încet, alintînd cu privirea coapsele dezgolite pînă spre șolduri, a căror culoare de un roz deschis, în lumina palidă din mașină, par două flăcări mocnite, încrucișate. Remarca șoferului o lasă indiferentă pe fată, prinsă de ritmul nervos al pantofului, dirijînd parcă aparatul de radio. Doar un surîs discret, parșiv, scăpat atenției șoferului, preocupat de șoseaua în curbă, lasă, fără urmă de îndoială, să se înțeleagă răspunsul ei: "Să vezi și restul..." Jignit că a rămas fără un răspuns, înfuriat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
și-a ocupat locul de favoare în cursa condusă de el, șoferul se gîndește să atace direct: Știi, domnișoară, uneori, cînd întîlnesc o imagine frumoasă, unor șoferi li se întîmplă să uite de volan. O secundă, două...., trei... și.... Vîrful pantofului își rărește ritmul, uitînd de muzică, atent la vorbele șoptite, pe care le punctează prin mici zvîcniri. Șoferul continuă să privească înainte, întrecîndu-se pe sine în arta de a conduce. Nevastă-mea, spre exemplu, spune el după un timp, cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
exemplu, spune el după un timp, cu aer de mare povestitor cînd călătorește cu mine, stă întotdeauna pe locul șapte sau opt. Dacă ar sta aici, deși-i cunosc picioarele de peste zece ani, aș intra sigur într-o rîpă... Vîrful pantofului mai bate de două ori aerul, parcă fără convingere, rămînînd neclintit, nedumerit ca și ochii fetei, întorși, în sfîrșit, spre șofer. Treci urgent pe locul dumitale! îi ordonă scurt șoferul. Fata se ridică și se întoarce la locul ei, uitînd

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
ochii lui au fixat-o scurt, apoi au coborît peste piept, s-au oprit o fracțiune de secundă pe mijlocul strîns în rochie, au sorbit întreaga lungime a coapselor și s-au pierdut în jos, în mijlocul cercului descris de vîrful pantofilor celor prezenți, într-o mișcare ce s-a vrut un gest de timiditate. "Uite-așa femeie am visat în rolul feminin din piesa aceea a gîndit Mihai -, dar mi-au pus o tinerică, puțin mai pîrguită ca puștoaica asta, ceva

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
invitațiile pentru premieră; directorul tocmai le semna. Ies amîndoi din hotel și pornesc spre teatru, întorcîndu-se mereu cu spatele înainte, să se ferească de fulgii tot mai deși, învăluiți de vînt. Nu vrei să citești? arată secretarul literar cu vîrful pantofului o revistă "Actualités roumaines" aruncată pe marginea aleii, sub un arbust, pe care vîntul o răsfoiește nervos. I-o fi scăpat blondei de sub braț... Mihai se uită lung spre vecin, parcă să-l înțeleagă mai bine, dar nu observă decît

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
eliberînd potopul de sfinți. Cînd se liniștește, își dă seama că a ajuns deja în Cartierul de Nord, în fața blocului și se grăbește să urce, să aibă timp să-și facă o cafea, apoi să se bărbierească, să-și schimbe pantofii și ciorapii uzi, să-și ia paltonul, căciula și mănușile și să plece spre autogară, să aștepte cursa rapidă. *** Ștergătoarele de parbriz deschid două sectoare mari de cerc, lăsînd să se vadă șoseaua acoperită cu un strat alb, în care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
s-au terminat fisele. Alături, la ghișeul de informații, un ceferist răspunde mereu la telefon că toate trenurile merg normal. Aura scoate o plăcintă din geantă și începe s-o mănînce, bucuroasă că a rămas singură în compartiment. Își descalță pantofii și-și întinde picioarele pe canapea, strîns lipite, aproape încordate, așa cum stă pe pat seara cînd citește și-l simte pe Radu apropiindu-se, știind că mîna lui, pornită într-un gest de atingere, se va plimba în sus, dezgolind

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]