3,522 matches
-
soția lui Dănălache lucra la cabinetul lui Răutu. Sora ei s-a căsătorit cu Ștefan Bârlea, colegul lui Ion Iliescu în conducerea UASR, viitor șef al Planificării și șef al cabinetului lui Nicolae Ceaușescu în anii ’80. Scrie Popescu: „Oricum, partitura Miliței Petrașcu a fost istovitoare și demoralizantă pentru intelectualii din sală, o formă deviată de tortură morală impusă de cel torturat, care își oferea mereu, cu o indiferență masochistă aș spune, părți ale spiritului pentru a fi molestate sau trecute
Marele Pontif al religiei politice ceaușiste by Vladimir Tismăneanu () [Corola-journal/Journalistic/4732_a_6057]
-
cele ale copilăriei și ale «eternei reîntoarceri». Copilăria e, deopotrivă, un timp și un spațiu, dar mai ales o narcoză fatală, un drog insidios și persistent ce întoarce în elegiac și murmur toată poezia. Neliniștile existențiale, dar și madrigalele din partitura erotică, sunt contaminate de acest limbaj evlavios ce se desfășoară ca o monodie melancolică”. În acest fel, versurile lui Eugeniu Nistor posedă înfiorarea nostalgică a unui eu liric care percepe spațiul natal ca pe un „paradis pierdut”, un topos edenic
Melancolii în palimpsest by Iulian Bol () [Corola-journal/Journalistic/4747_a_6072]
-
aragaz, cu speranța că i se va aprinde un ochi la scăpăriciul vreunei repetente” (p. 166). Sunt remarcele lui Piru, rostite în felul său inimitabil. (Vocea aproape ghicindu-i-se printre rânduri). Dar Niculae Gheran recunoaște, în spatele timbrului special, o partitură care-i e, parcă dintotdeauna, familiară. Anecdota despre G.C. Nicolescu (evident, încondeiat mai încolo ca W.C. Nicolescu), presărată cu licențe de tot felul, funcționează ca o madlenă: „Se săturase să mai roadă la rusoaica de nevastă-sa - altminteri cu vreo
Scrisori în aparté by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/4763_a_6088]
-
gest facil, a cărui sprinteneală se mulează de minune pe gusturile plebei. Acești fast-thinkers își schimbă obiectul meditațiilor după sugestiile pe care le primesc de la patroni: azi condamnă „utopiile totalitare”, mîine denunță „răul etnocentric”, iar poimîine celebrează „democrația”, după care partitura se reia. A doua trăsătură stă în schimbarea cuvintelor de ordine care au marcat mentalul francez postbelic: de la relația „sine-altul” (s-a delirat enorm în Franța pe seama identității pe care o capeți prin asimilarea „alterității” ființei de lîngă tine, dar
À la franÇaise by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/4765_a_6090]
-
coborît încet, încet, a ordonat haosul din noi, ne-a eliberat de orice strat rezidual și ne-a însoțit spre întîlnirea cu ce a lăsat Dumnezeu ca binecuvîntare în unii dintre noi: spiritul. Înțelepciune, experiența unor vieți asumate, filosofia unei partituri, o formă de spectacol, un fel unic de a fi singur și, în același timp, cu celălalt, o linie de lumină stranie, ca cea lăsată de Lună pe întinsul mării: Dan Grigore și Misha Katz. Orașul acela cu troleibuze ca
2011 by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/5024_a_6349]
-
pagină mai întâi Caietul pierdut al unei încercări de roman din anii ’60 și îl recuperează prin acumulări de detalii, tentând retră irea în timp real și recompunând, cu infinite detalii cinematografic picturale, atmosfera. Caietul de la Vadul Moților e o partitură colaterală, cu infuzii amoros-senzuale, iar Cadențe finale, mic raport despre Primul Congres al Scriitorilor, din 1956. Cele două par mai degrabă caiete de lucru, introduse pentru a lărgi ambitusul vocilor deponente. Insistența privirii e cu bătaie dublă - restaurează panorame ale
O amplă frescă transilvană by Irina Petraș () [Corola-journal/Journalistic/4779_a_6104]
-
dansatori, școliți însă cu toții după formulele tricentenare ale clasicului european, chiar dacă unii dintre ei se pot plia și formelor moderne, în cadrul acestora din urmă concentrânduse, în fapt, polul valoric al serii de dans. Gala de balet a cuprins, în principal, partituri care fac parte în mod obișnuit din recitalurile de balet, în coregrafii consacrate, precum adagio actului II din Lacul lebedelor de Piotr Ilici Ceaikovski sau Grand pas de deux din Sheherazada de Rimski-Korsakov, interpretate cu acuratețe (aceasta fiind însă singura
Coregrafie internațională by Liana Tugearu () [Corola-journal/Journalistic/4788_a_6113]
-
de Ludwig Minkus, interpretate de încântătorul și delicatul cuplu japonez, format de Risa Mochizuki și Takahiro Tsubo, de la Teatrul de Balet din Sibiu. Impecabili ca tehnică și foarte dăruiți în mișcare, structura lor fizică îi recomandă, însă, mai puțin pentru partitura din Don Quijote. În fine, stilul lui August Bournonville a fost și el reprezentat în recital de dansatorii sibieni, dar nu la nivelul așteptat. Pas de deux-ul din La Sylphide, pe muzica lui Herman Løvenskjold a fost interpretat adecvat de Satomi
Coregrafie internațională by Liana Tugearu () [Corola-journal/Journalistic/4788_a_6113]
-
interpreții masculini. Personal, m-aș fi declarat întru totul mulțumită dacă aș fi putut să-l urmăresc o seară întreagă pe basarabeanul Dinu Tamazlâcaru, de la Teatrul de Stat din Berlin, pe care l-am putut vedea, totuși, doar în două partituri: în Arlechinada creată de Mihail Fokin pe muzică de Riccardo Drigo, duet clasic, în care sa simțit imediat calitatea personalității celor doi interpreți, Iana Salenko, dansatoare deosebit de rafinată și Dinu Tamazlâcaru, pentru ca pe acesta din urmă să îl putem urmări
Coregrafie internațională by Liana Tugearu () [Corola-journal/Journalistic/4788_a_6113]
-
Mihail Fokin pe muzică de Riccardo Drigo, duet clasic, în care sa simțit imediat calitatea personalității celor doi interpreți, Iana Salenko, dansatoare deosebit de rafinată și Dinu Tamazlâcaru, pentru ca pe acesta din urmă să îl putem urmări apoi și într-o partitură solistică modernă, în care excelează, Les Bourgeois, în coregrafia lui Ben Van Cauwenbergh, pe muzica lui Jacques Brel. Degajat, dezinvolt, cu un pronunțat simț al umorului și o plastică corporală care vorbește de la sine, Dinu Tamazlâcaru se exprimă deplin prin
Coregrafie internațională by Liana Tugearu () [Corola-journal/Journalistic/4788_a_6113]
-
care „ciupești” corzile, căci universul este o simfonie care acceptă oricâte orchestrări. O știa și Rilke: „Lucrurile-s trupuri de viori, / în care întunericul vibrează”. Dar și Saussure, după care vorbirea/rostirea (parole) „execută” limba (langue), așa cum muzicianul execută o partitură. Realitatea poate fi interpretată în infinite moduri, nu există o adevărată realitate, ci doar una dependentă de modelul avansat la un moment dat. Tot ce știm este o rețea de imagini ale lumii care traduc observațiile directe conectându-le, prin
Despre teme și modele by Irina Petraș () [Corola-journal/Journalistic/4801_a_6126]
-
de unghiul de abordare, criticul găsește de fiecare dată o cale de acces către desenul din covorul operei.” „Viața spontană și imprevizibilă a literaturii” conține, sub înfățișări infinite, modelul. Dibuirea indefinită și insistentă a polului critic cunoscător scoate la iveală partituri inedite. Tema Scurtei istorii... a lui Mihai Zamfir e „reexaminarea galeriei de figuri cunoscute, cercetate însă cu ochiul cititorului de la începutul secolului XXI”. Ca un yankeu la curtea regelui Arthur, profesorul prozator scrie o „bioficțiune a literaturii române” (Adriana Bittel
Despre teme și modele by Irina Petraș () [Corola-journal/Journalistic/4801_a_6126]
-
dar și existențiale) în stare să treacă testul critic lucrat în răspăr cu modele zilei. O înlănțuire de eseuri libere, pe un gherghef indiferent la eveniment, altul decât gustul propriu și plăcerea lecturii cu tâlc. Textele-viori sunt ciupite după o partitură nepăsătoare la corzile pe care demonstrația sa le-ar putea rupe. Importantă e descifrarea codului, tot de el împrumutat textelor: „Tot ceea ce, aparent, ține de un univers de infinită bogăție (sub aspectul lumilor înfățișate, al ingeniozității invenției, al viziunii filosofice
Despre teme și modele by Irina Petraș () [Corola-journal/Journalistic/4801_a_6126]
-
mai dotate eleve ale ei, Timea Kovacs. Împreună au prezentat piesa The thing doesn’t touch me. De fapt, era o nouă variantă a unei lucrări pe care o urmărisem prima oară în cadrul eXplore dance festival-ului de anul trecut. Partitura coregrafică de maximă greutate a reprezentat-o, ca și în prima variantă, dansul lui Timea Kovacs, chiar dacă, de astă dată, în locul desenului unduitor, corpul dansatoarei a folosit preponderent linii frânte, pornite din toate încheieturile brațelor și picioarelor, care, precum niște
Ca pasărea Phoenix by Liana Tugearu () [Corola-journal/Journalistic/4678_a_6003]
-
adevăr, ca într-un bazar: un corp abandonat freneziei, un corp concentrat ca într-un fel de meditație, în care mișcarea fiecărui deget avea semnificația ei și un corp încărcat de o energie perfect stăpânită și controlată. S-au succedat partituri solistice, în limbaje specifice fiecăreia dintre interprete, apoi încercări de stabilire a unor contacte între perechi de corpuri și, mai rar, trei corpuri vibrând la unison. Distanța între formele proprii de exprimare, adică distanța dintre sensibilități și viziuni deosebite, se
Ca pasărea Phoenix by Liana Tugearu () [Corola-journal/Journalistic/4678_a_6003]
-
reușita de atunci, existau toate șansele ca să aflăm mai multe despre Isadora Duncan și pe această subtilă cale, a gestului inefabil, O întruchipare a spiritului Isadorei i-a fost încredințată chiar unei dansatoare, Monica Petrică, o excelentă interpretă a altor partituri, alături de Răzvan Mazilu sau alături de alți parteneri (spre exemplu în spectacolul Nijinski, cealaltă față a geniului), care de astă dată a sugerat însă prea puțin din personalitatea Isadorei, din abandonul ei în fiecare mișcare. Nu a reușit să se pună
Oricine poate dansa dacă ascultă melodia cu sufletul by Liana Tugearu () [Corola-journal/Journalistic/4716_a_6041]
-
culoare și vivacitate specifice acestei versiuni. De astă dată, pornindu-se tot de la coregrafia clasică concepută de Marius Petipa și de Alexandr Gorski, repunerea ei în scenă a fost încredințată coregrafului ceh Jaroslav Slavický. În măsura în care a intervenit în compoziția unor partituri coregrafice, el s-a dovedit un creator slab, lipsit de fantezie, înlocuind adesea mișcarea cu nenumărate fluturări de pelerine ale toreadorilor și fâlfâiri ale fustelor dansatoarelor din ansamblu, gest repetat în exces, aproape ca un tic. Lipsa de bogăție și
Don Quijote din nou pe scena Operei din București by Liana Tugearu () [Corola-journal/Journalistic/4409_a_5734]
-
a ansamblului. Contribuția sa a mai constat și în faptul că a adăugat în tabloul cu Visul lui Don Quijote elemente de desen general sau de poziții ale corpului proprii baletelor Giselle și Lacul lebedelor și că a tăiat din unele partituri muzicale, spre exemplu din cea destinată dansului țigănesc din actul trei. Din păcate, nici scenografia datorată lui Josef Jelinek, și mai ales costumele, nu au contribuit la culoarea specific spaniolă a spectacolului, fiind în general terne, cu excepția pelerinelor roșii ale
Don Quijote din nou pe scena Operei din București by Liana Tugearu () [Corola-journal/Journalistic/4409_a_5734]
-
Cojocaru, deși deja primă balerină la Royal Ballet, când a avut de pregătit acest rol, l-a lucrat timp îndelungat cu Natalia Makarova. Nici Mihaela Soare nu a reușit să dea profilul necesar rolului lui Mercedes, oricum nereliefat nici de partitura pe care i-a dat-o coregraful. În fine, unul dintre dansurile cele mai apreciate în alte versiuni, cel al dansului țigan din actul trei, interpretat altădată cu strălucire de Valentina Massini, nu a fost nici el pus integral în
Don Quijote din nou pe scena Operei din București by Liana Tugearu () [Corola-journal/Journalistic/4409_a_5734]
-
rolurile prime, Kitri și Basil, pe care le-au preluat, după întoarcerea dintr-un turneu. Reîntâlnirea cu ei a fost însă surprinzător de neplăcută. Duși de o vervă inexplicabilă la doi interpreți aflați în plină maturitate artistică, au făcut praf partiturile binecunoscute, nerespectând preparațiile, pauzele, nimic, dar adăugând de la ei înflorituri, exces de echilibru în prize, ca la circ. Unde a fost ochiul atent al maeștrilor de repetiții (căci coregraful deja plecase), patru la număr, care ar fi trebuit să-i
Don Quijote din nou pe scena Operei din București by Liana Tugearu () [Corola-journal/Journalistic/4409_a_5734]
-
politic: pasiune, gelozie, iubire nefericită, prietenie, scene de „horror” romantic; din adevărul istoric a păstrat și unele detalii ca de pildă întâlnirea eroului cu o prezicătoare cunoscută sau scrisoarea anonimă primită la bal pentru a-l avertiza de pericol: Odată partitura încheiată, Verdi o prezintă Teatrului San Carlo din Napoli, dar cenzura a oprit spectacolul pe motiv că nu este decent să arăți pe scenă un regicid real. Verdi, după un proces cu teatrul, schimbă numele personajelor și mută locația (regele
Un Bal mascat fără stil by Elena Zottoviceanu () [Corola-journal/Journalistic/4410_a_5735]
-
exemplu este marele duet din actul II - soprana cu tenorul -, o succesiune de explozii emoționale în fraze clar delimitate, coagulate prin susținerea orchestrei; pasionalitatea liniilor melodice, impulsul energetic, evoluția stărilor personajelor fac din această pagină un model de duet verdian. Partiturile vocale sunt dificile și cer soliștilor o tehnică solidă și o implicare maximă. Poate nu atât voci mari cât mobilitate și capacitatea de a susține tensiuni divers distribuite între vehemență și râs, grație și furie, pasiune și mister etc. În
Un Bal mascat fără stil by Elena Zottoviceanu () [Corola-journal/Journalistic/4410_a_5735]
-
din Timișoara și Andrada Ioana Roșu de la Cluj au lăsat o impresie bună. Ioana Mitu, soprană de coloratură cu o voce curată, puțin acidulată, este o prezență promițătoare; ea a construit cu dezinvoltură rolul lejer, vivace al pajului Oscar; o partitură dantelată care nu se lasă ușor stăpânită și un personaj în travesti ceea ce-i adaogă un plus de dificultate, mai ales că regia i-a impus foarte multă mișcare. Un control mai bun asupra intonației i-ar fi de folos
Un Bal mascat fără stil by Elena Zottoviceanu () [Corola-journal/Journalistic/4410_a_5735]
-
personaje, tensiune și chiar se dezechilibrează muzical prin situarea într-o lojă a baritonului și implicit absența vocii sale în mixtura sonoră a finalului. Dar, ca întotdeauna în scenele de ansamblu, corul, excelent condus de Stelian Olariu pe tot parcursul partiturii, a salvat situația.
Un Bal mascat fără stil by Elena Zottoviceanu () [Corola-journal/Journalistic/4410_a_5735]
-
parcă de atâta mulțime. Bucureștii erau un bazar și-un loc al dragostei, crescut peste noapte din niște noroaie”. Parfumul rozelor tremiere încearcă (la provocarea lui Ion Vartic) un final la Sub pecetea tainei utilizând pagini din corespondența mateină. O partitură kafkiană e exersată în Periferia imperiului, cu risipă de detalii de atmosferă zwischeneuropeană. Povestirea care dă titlul volumului e demonstrație de virtuoz al născocirilor. Orice detaliu poate fi relansator al poveștilor imbricate, într-o cavalcadă demnă de un Münchausen în
Scrisul, cu bucuria lui intrinsecă by Irina Petraș () [Corola-journal/Journalistic/4418_a_5743]