4,633 matches
-
București (1940-1941), apoi subdirector în Ministerul Culturii Naționale (1941), director al Casei Școalelor și a Culturii Poporului (1945). Revenit ca profesor la o școală din Buftea, va activa din 1949 la diverse școli generale din București, până în 1968, când se pensionează. E prezent în publicistică încă din 1933, cu un articol literar în „Calendarul” (București), iar versuri îi apar în revista „Sfarmă-Piatră” (1938). Colaborează la „Însemnări ieșene”, „Claviaturi”, „Orizont”, „Viața Basarabiei”, „Vremea”, „Dacia rediviva”, „Universul literar”, „Curentul magazin”, „Revista Fundațiilor Regale
POPOVICI-4. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288966_a_290295]
-
anului 1943 până în primăvara lui 1945 este șef de serviciu la Președinția Consiliului de Miniștri, Subsecretariatul Românizării. Rămas cinci ani fără slujbă, va fi angajat abia în 1951 bibliotecar-șef și apoi referent tehnic la Muzeul Militar Central din București. Pensionat în 1956, se reîncadrează bibliograf-șef la Biblioteca Academiei Române, unde rămâne până în martie 1958, când se vede înlăturat din motive politice, ca autor al lucrării Enciclopedia „Cugetarea”, pe care o publicase în 1940. A colaborat, în afara ziarelor „Universul” și „Cuvântul
PREDESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289005_a_290334]
-
Sibiu. Din 1972 începe o carieră de jurnalist militar la Televiziunea și Radiodifuziunea Română: reporter, redactor, redactor-șef. După 1989 va fi șef al Grupului Audiovizual al Armatei, director pentru mass-media în cadrul Trustului de Presă al Armatei. În 2001 se pensionează, cu gradul de colonel. Debutează cu poezie la „Luceafărul” în 1968, iar ca jurnalist, în același an, la Radio. Primul volum de versuri, Alcătuire de chip, îi apare în 1978. Colaborează la „Luceafărul”, „România literară”, „Ramuri”, „Viața armatei” ș.a. Alcătuire
PRICINA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289017_a_290346]
-
de Limbi Germanice din București, pe care le încheie în 1968. Rămâne asistent la facultatea pe care a absolvit-o, iar din 1972 e angajat lector de limba engleză și limba franceză la Institutul Teologic din București, de unde se și pensionează. Nu i s-a aprobat să-și dea doctoratul în anii dictaturii. Un capitol din teză va fi publicat în Shakespeare, un psiholog modern, prima lui carte, apărută în 1979. După 1989 fundează Editura Ramida. R. a abordat mai multe
RADULESCU-6. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289103_a_290432]
-
din București (1948) , a lucrat ca redactor la Editura Științifică (1948-1951), la Editura de Stat pentru Literatură și Artă (1951-1959), apoi a fost corector la Editura Științifică (1959-1963) și documentarist la Institutul de Lingvistică al Academiei până în 1977, când se pensionează din motive de sănătate. La debut a semnat cu numele Georgeta Rădulescu. Excelentă editoare de texte, cu preponderență din clasicii români din secolul al XIX-lea, R.-D. a debutat cu o ediție (în colaborare) din poeziile lui V. Alecsandri
RADULESCU-DULGHERU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289108_a_290437]
-
redactor la Studioul de Radio Cluj (1957-1970) și la revista „Tribuna” (1970-1972), inspector principal la Comitetul de Cultură și Educație Socialistă al județului Cluj (1972-1975), director al Centrului de Îndrumare a Mișcării Artistice din județul Sibiu (1975). În 1975 se pensionează medical. Debutează cu poezie în „Lupta Ardealului” (1948) și editorial cu volumul Creanga de măslin (1961). Colaborează la „Steaua”, „Tribuna”, „Luceafărul”, „Orizont”, „Transilvania”, „Convorbiri literare”, „România literară” ș.a. De la Creanga de măslin până la Rugul palidității (1973) R. se dovedește un
RAHOVEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289115_a_290444]
-
Școala Generală din satul Balda, județul Mureș (1961-1969). Din 1970 până în 1986 redactor la secția de proză a revistei „Tribuna”, trece ca redactor, iar mai târziu ca redactor-șef adjunct la ziarul județean „Făclia” (după decembrie 1989, „Adevărul de Cluj”), pensionându-se în ianuarie 1996. Debutează în 1958 la revista „Licurici”, cu o povestire semnată Michi. Urmează o perioadă în care publică numai articole de ziar și reportaje în câteva ziare bănățene, iar din 1966 colaborează îndeosebi cu proză scurtă la
REBREANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289161_a_290490]
-
1942, când vine în țară și, mobilizat, este trimis pe front. În 1945 activa ca medic de boli contagioase în București. În 1949, invitat la Institutul „Robert Koch” din Berlinul de Vest, este împiedicat să se întoarcă în țară. Se pensionează de aici în 1981 și pleacă la Freiburg, unde va lucra la Institutul „Max Planck”. Oprit să publice în țară, trimite poezie și proză la „Limite” (Paris), „Revista scriitorilor români” (München) și „Zodii în cumpănă” (Freiburg). Scrierile lui M. cuprind
MUSEŢEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288330_a_289659]
-
București ca profesor la Liceul „Aurel Vlaicu” (1931), conferențiar la Seminarul Pedagogic Universitar și profesor la Academia de Înalte Studii Comerciale. În 1941-1942 este redactor la „Revista Societății «Tinerimea română»”. După reforma învățământului din 1948 lucrează, până în 1957, când e pensionat, ca funcționar la Fabrica Pipera. Esențiale pentru cariera de istoric literar a lui M. sunt formația de clasicist și cercetările latiniste efectuate în tinerețe. Ca și în cazul lui Petru Creția mai târziu, acestea se dovedesc hotărâtoare în dobândirea disciplinei
MURARASU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288304_a_289633]
-
Ocupă ulterior postul de subdirector al Oficiului de Studii din Ministerul Economiei Naționale, iar după război își continuă activitatea ca profesor de limba română la școli din Mihalț, județul Alba (1953-1960), și Florești, județul Ilfov (1960-1967), de unde s-a și pensionat. Între cele două războaie a activat în cadrul Grupării intelectuale „Thesis” din Sibiu, al cărei președinte a fost Al. Dima, deținând funcția de secretar. În calitate de colaborator permanent, este prezent în paginile revistelor „Gând românesc”, „Pagini literare”, „Luceafărul”, iar temporar la „Acțiunea
NEAMTZU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288389_a_289718]
-
la diverse școli profesionale (1956-1958), învățător și profesor (1958- 1963) și îndrumător principal la Centrala Editurilor și Difuzării Cărții din București (1964-1969). Refuzând să devină membru al Partidului Comunist Român, în intervalul 1969-1972 șomează. Din 1972 până în 1984, când este pensionat, lucrează ca redactor la „Viața românească”. Se retrage în comuna natală, de unde va continua să pledeze, fără succes, pentru publicarea volumului Sub zodia proletcultismului, redactat în 1979, dar editat postum, abia în 1995. Debutează la „Viața românească” în 1969, iar
NIŢESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288466_a_289795]
-
critică textuală în editarea cronicarilor Grigore Ureche și Miron Costin. A predat limba română în străinătate, la Universitatea din Leipzig (1967-1969) și la Universitatea „M.V. Lomonosov” din Moscova (1971). „Umbrele” politice l-au împiedicat să ajungă profesor universitar. A fost pensionat în 1989. O. a fost un specialist eminent în istoria limbii române și în complicatele chestiuni de editare a textelor vechi. Lucrarea sa Critica textuală și editarea literaturii române vechi. Cu aplicație la cronicarii moldoveni (1973) a reprezentat un îndrumar
ONU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288539_a_289868]
-
cu volumul de versuri Indulgențe (1969). Colaborează cu versuri și reportaje la „Luceafărul”, „Viața Buzăului”, „Munca”, „Scânteia tineretului”, „Contemporanul”, „Amfiteatru”, „Gazeta literară”, „România literară”, „Viața românească”, „Cronica”, „Tribuna” ș.a. Devine doctorand în filosofie, dar starea sănătății îl obligă să se pensioneze la vârsta de douăzeci și cinci de ani. Ținând de aripa „modernistă” a noului val al anilor ’70, prin comparație cu Virgil Mazilescu N. pare de-a dreptul minor. Altminteri, într-o Scrisoare către cititor pusă în fruntea volumului Vox populi, vox
NICOLESCU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288446_a_289775]
-
mai întâi la Cărbunești, stabilindu-se în cele din urmă în Bertea. Reprimit în facultate, își finalizează pregătirea universitară la cursuri fără frecvență, luându-și licența în 1965. Predă limba și literatura română tot la Bertea până în 1998, când se pensionează. Din 1989 este președinte al Asociației de Prietenie „L’Espoir Bertea - Louvigny”. În 1991, invitat de Ministerul Culturii din Luxemburg, conferențiază în câteva licee din această țară. Va fi consilier comunal o legislatură. Ultimii ani ai vieții îi sunt întunecați
NICOLAE-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288435_a_289764]
-
loc aceleași ritualuri și, din cauza randamentului scăzut, acest tată de familie riscă să-și piardă slujba. Émilie a șaizeci și cinci de ani. Ea este infirmieră ieșită la pensie. Nu i-a fost niciodată frică de sânge... Totuși, chiar înainte de a se pensiona, una dintre prietenele sale a decedat de sida. Viața sa se clatină și Émilie nu mai poate ieși în stradă decât cu două mănuși groase și haine speciale pe care le scoate când se întoarce acasă, în ceea ce ea numește
Ghid clinic de terapie comportamentală și cognitivă by Ovide Fontaine () [Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
redactor la „Adevărul”, apoi la „Universul” (până în 1914). După război a lucrat ca redactor la „Izbânda”, din nou la „Adevărul” și la „Universul”. Redactează împreună cu Adrian Verea suplimentul literar „Dumineca” al ziarului „Adevărul”. La 1 ianuarie 1941, când s-a pensionat, era redactor la „Curentul”. A colaborat și la „Generația nouă”, „Revista literară”, „Adevărul literar”, „Lumea nouă literară și științifică”, „Răsăritul” (Iași), „Universul literar”. A mai semnat A. Aron, A.R. Aron, Nora R. Aron. Cu precare mijloace artistice, N. scrie
NORA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288473_a_289802]
-
doilea război mondial este subiectul unei analize critice În cadrul cărții lui Abbott, a cărei coautor este și Emanuel Gaziano („Transition and Tradition in the Second Chicago School”). La sfârșitul anilor ’50 structura Școlii nu mai este aceeași: Burgess s-a pensionat, Blumer a plecat la Berkeley, Wirth a murit, sunt mai mulți profesori asociați decât titulari; pe plan administrativ intervin o serie de modificări, cel mai mare impact având așa-numitul ,,HU.T.C.hins College”, creat În cadrul Universității de la Chicago, preluând
Sociologie românească () [Corola-publishinghouse/Science/2158_a_3483]
-
Berland. „Cei mai mulți oameni nu sunt, în sensul că se bazează prea mult pe alții. Ei sunt parte dintr-un grup. Un om de știință trebuie să fie în stare să lucreze individual, să-și facă propria muncă”. Libby s-a pensionat în 1976. A murit pe 8 septembrie 1980 în urma unor complicații provocate de o pneomonie. După descoperirea de către Libby a datării cu carbon radioactiv s-a dezvoltat un intreg domeniu al testării radiometrice, folosindu-se metode tot mai sofisticate, mai
AVENTURA ATOMULUI. In: AVENTURA ATOMULUI by ELENA APOPEI, IULIAN APOPEI, () [Corola-publishinghouse/Science/287_a_599]
-
țară. Alege să rămână în țară și peste un an este încadrat cercetător la Centrul de Logică al Academiei, unde se ocupă cu istoria logicii, exegeza greacă a aristotelismului și traduce scrieri ale lui Teofil Coridaleu în limba franceză. Se pensionează în 1975 și se stabilește la Păltiniș, de unde revine în București cu diverse prilejuri. Perioada 1964-1987 cuprinde anii când N. își dă măsura personalității creatoare. Își formulează un sistem filosofic original, publică studii, eseuri de filosofie a culturii, se deschide
NOICA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288472_a_289801]
-
franceză, devenind conferențiar (1973-1980), apoi profesor de literatură franceză contemporană (1980-1988) și asigurând, în două rânduri, conducerea catedrei (1968-1973,1985-1988). A fost lector de limbă și civilizație românească la Institut des Langues et Civilisations Orientales din Paris, în 1974. Se pensionează la cerere în septembrie 1988. Ca profesor și om de cultură, s-a remarcat prin erudiție, prestanță, ținută academică, dar și printr-o extremă modestie, refuzând după 1990 funcțiile care i s-au propus pe linie universitară, politică sau culturală
PANAITESCU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288651_a_289980]
-
diplomatică în Argentina și Uruguay (1959-1963), în Grecia și Cipru (1968-1973), funcționar superior în minister, conducând Direcția de Relații cu Presa (1963-1968) și Direcția de Cultură și Presă (1973-1975). A fost secretar executiv al Comisiei Naționale pentru UNESCO (1975-1976), ulterior pensionându-se din motive medicale și dedicându-se exclusiv literaturii. Colaborează la „Tribuna”, „România literară”, „Suplimentul literar-artistic al «Scânteii tineretului»”, „Luceafărul”, „Transilvania”, „Cronica”ș.a. Personalitate care se manifestă în poezie, proză și eseu, unitară prin constanța preocupărilor de fond, care vizează
PACURARIU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288604_a_289933]
-
particulare (bănci etc.). Se înscrie în 1948 la doctorat, cu un subiect despre dreptul păcii, dar nu își va susține examenul final. După 1948 este înalt funcționar al unor întreprinderi de export, având astfel posibilitatea să călătorească foarte mult. Se pensionează în 1967. Nu colaborează decât rar la „Revista de filosofie”, scriind fără a se gândi să publice. Singura sa carte, Eseuri, a apărut postum (1985), grație muncii dificile de descifrare a manuscriselor, efectuată de nepotul său Marian Papahagi, care a
PAPAHAGI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288674_a_290003]
-
o bursă pentru studii în filologie romanică la Paris, în 1932 călătorește la Constantinopol și pe coastele Asiei Mici. Între 1926 și 1939 este profesor de română și franceză la Liceul „Frații Buzești” din Craiova, iar până în 1967, când se pensionează, își continuă cariera didactică la București. Între 1964 și 1969 a fost și bibliograf principal la Biblioteca Academiei Române. Debutează în „Convorbiri literare”(1923). Până în 1947 trimite eseuri critice și poezie la „Gândirea”, „Convorbiri literare”, „Adevărul literar și artistic”, „Cele trei
PAUNESCU-ULMU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288730_a_290059]
-
Proiect de lege pentru Biblioteca Universității din Iași (1914). În 1920 suplinește prima Catedră de istoria literaturii române vechi și dialectologie de la Universitatea ieșeană, în 1921 devenind titular al acesteia, calitate pe care o exercită până în septembrie 1941, când este pensionat. Conduce, în 1927-1928, Institutul de Filologie Română. În martie 1944, împreună cu mai mulți colegi, se refugiază la Zlatna, unde va rămâne până la sfârșitul vieții. P. debutează ca student, în 1903, la revista „Arhiva”, cu o recenzie despre o ediție a
PASCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288707_a_290036]
-
Institutul Pedagogic din Sibiu (1969) este chemat la conducerea Catedrei de limba și literatura română, din 1972 fiind conferențiar la Facultatea de Filologie și Istorie, unde va preda cursuri de literatură universală și comparată, teorie și estetică literară și folclor. Pensionat în 1980, își reia activitatea în 1992, la Facultatea de Litere și Istorie, apoi și la Facultatea de Geografie-Turism din Sibiu. Din 1977 este președinte al Asociației Folcloriștilor și Etnografilor din județul Sibiu. Încă din studenție P. își începe activitatea
PAVELESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288736_a_290065]