3,551 matches
-
public și presă a mișcării de idei în jurul gropii și chiar mai afund. În primul rând, dacă aceste gropi nu ar fi existat, ele ar fi trebuit neapărat inventate, adică săpate. Prezența lor este una educogenă, obligând pe toți indivizii pietoni să fie mult mai atenți pe unde calcă, alături de cine calcă și spre ce demers au ei de mers. Ori o atenție cultivată prin pericol poate contribui la dezvoltarea cifrei octanice a intelectului și, desigur, la creșterea stării de sănătate
CÂINELE DIZIDENT by Aurel Brumă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/505_a_1289]
-
la un moment dat își pierdea orice înțeles, ascultam zgomotul mașinilor și al pașilor din care, treptat, se forma o altfel de tăcere decât tăcerea obișnuită. Observam gesturile trecătorilor și încercam să deduc din ele ce anume spuneau. Pentru fiecare pieton care întîrzia mai mult în dreptul ferestrelor mele aveam timp să-mi imaginez o poveste. Pentru cei grăbiți mă mulțumeam cu o frântură, cu o întîmplare, cu o supoziție. Mă străduiam să le ghicesc și caracterul din felul cum mergeau. Dar
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
sfioși. Stăteau cu privirile în pământ și păreau că nu vroiau decât să-și câștige existența. Prezența lor pe stradă semăna cu un fel de cerșetorie exotică. Mulți le dădeau obolul din compasiune. Abia când au văzut privirile înfricoșate ale pietonilor au început să devină obraznici. Și astfel i-am împins să ne înfricoșeze și mai mult. Până la urmă s-au considerat chiar în drept să terorizeze străzile. Ce vreau să spun prin asta? Că și eu am stârnit cobrele! Din
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
genul meu. Mi-a promis că-mi cumpără o vilă în parcul Fiiipescu. ― Strașnic cadou de nuntă! Face să te măriți cu el, ma parole! ― Te cred, n-o să mor fată mare! Dolly vorbea tare, gesticula și râdea provocator, încît pietonii întorceau capul după noi. I-am atras atenția: fără rezultat. În ea fremăta o bucurie frenetică de viață, tot ce făcea era în plin prezent, direct și simplu, fără reticențe feminine. La cei 20 de ani ai ei avea, după cum
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
Abia jos, în stradă, m-am întrebat: ― În definitiv, ce trebuie să fac? Încotro s-o apuc? Nehotărât, am rămas deocamdată locului, scurmând cu privirile în dreapta și în stânga, doar-doar voi zări-o apropiindu-se. Nici gând. Mi se părea că pietonii trag cu coada ochiului la mine, și mă miram stupid că unii oameni pot să umble atât de liniștiți pe stradă. Ceasul blestemat arăta unsprezece și Mihaela nicăieri. Dispăruse în neant, unde era, ce făcea, ce gîndea? Am alergat înapoi
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
Uitasem să mai fumez de două ceasuri.) Fumam și priveam zbuciumul străzii prin geamurile ușilor de la intrare. La un moment dat mi se păru că secretarul meu trecuse pe acolp. M-am luat după el și strecurîndu-mă anevoie prin viermuiala pietonilor l-am ajuns din urmă. Rămase uluit zărindu-mă cu capul gol, făcîndu-i semne disperate și strigîndu-l într-un loc atât de nepotrivit. ― Ce cauți pe aici? ― Mă duceam să comand o coroană. ― Comandă cinci. Ți-am spus să nu
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
Nu este visul tuturor. Mai sunt oameni, abia auziți, care consideră că această viziune este una de coșmar: cea a unui oraș sufocat, neiubit [...] Nu pentru mașini este gândit un oraș, cu atât mai puțin partea sa istorică, ci pentru pietoni [...] Răspun derea lui Kelemen Hunor va fi oricum uriașă. Un mi nistru al culturii care contribuie în mod direct la distru ge rea tezaurului cultural al țării: iată ceva ce părea de ne conceput, până și într-o țară în
Ce mi se-ntâmplă: jurnal pieziş by Dan C. Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/580_a_1318]
-
meu gând, egoist. Apoi, mă duc la fereastră și examinez cerul. Nu-mi place deloc când plouă la mare. Plaja, apa, cerul, până și mica grădină a vilei se urâțesc, brusc, atunci. Trupurile bronzate dispar sub haine. Pe faleză, apar "pietoni". Locatarii "Casei scriitorilor" se plimbă, să treacă timpul, sau se trântesc pe fotoliile de plastic de pe terasă, de-a lungul zidului, sub copertină și stau la taclale. Ideile mele despre antici și despre clasicitate suferă, probabil, de toate metehnele romantice
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
noi. Comunismul a produs peste tot cam același tip de mizerie, dar aici mizeria pare intrată mai adânc în ziduri, ca o igrasie istorică. "Timpul sovietic" și-a pus mai vizibil amprenta pe clădiri, le-a îmbătrînit, a standardizat cenușiul. Pietonii sunt prost îmbrăcați. Duc, ca la noi, sacoșe de plastic în mâini și au un aer tern, la fel ca străzile pe care umblă. Cotim pe un bulevard cu platani uriași. Aici, surpriză. Priveliștea se schimbă. Sub mohoreala zidurilor, amestecată
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
nici aici apariția. După un plicticos concert de muzică populară bulgărească, renunțăm, Ion Pop, Gabriel Dimisianu și eu, să luăm parte la conferința de presă cu ziariștii bulgari și nr plimbăm prin Varna. Facem o tură pe o stradă rezervată pietonilor, după care ne îndreptăm spre plajă. Marea e foarte liniștită, așa cum arată uneori vara, foșnind pe nisip. Și noi care ne temeam de o Mare Neagră cu valuri de șapte metri înălțime! Trebuie să recunoaștem că am avut noroc. În
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
Grecia pentru mine, o țară sau un mod de a fi inactual. Am ieșit, totuși, până la urmă, în oraș. Pe o stradă din Izmir, stăm la o masă, în fața unei cafenele, Țeposu, Marius Ghica și eu. E frig. În jurul nostru, pietoni. Țepo-su zice: "Eu, în orice loc mă duc, mă integrez imediat. Mă simt de-acolo". Marius Ghica adaugă: "Și eu". Ridic din umeri: "Eu, dimpotrivă. Pretutindeni, mă simt străin. Și, din nefericire, inclusiv în București am uneori acest sentiment". Ceilalți
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
Los Angeles" la fel de bine cum reprezintă "Niagara" un pahar cu apă de la Niagara. Dincolo de peluza din fața casei, unde se află o cutie poștală alungită, fixată pe suporți de aluminiu, nu se vede nici un trotuar. Nu există trotuare pentru că nu există pietoni! În orice oraș din Europa, dacă te trezești dimineața, poți să ieși să vezi cum arată străzile, oamenii, magazinele și să te plimbi, căutîndu-ți repere ca să nu te rătăcești. Aici nimeni nu se plimbă. Și pentru cea mai măruntă cumpărătură
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
tihnit, care ia tot ce e bun din "patriarhal" și "urban". Practic, fiecare vilă are parcul ei. Gazonul e tuns ireproșabil, udat zilnic și strălucește de curățenie. Florile au culori luminoase, aproape tropicale. Nu auzi nici o larmă. Nu vezi nici un pieton. Rar, trece câte o mașină. Totul pare desprins dintr-un basm cu milionari cumsecade care nu fac toată viața decât să stropească peluzele cu flori și să joace golf. Când se plictisesc, se sinucid. Numele doctorului Miron Costin mi se
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
În apropiere, se află două corăbii. Una a "piraților". Alta a unor oameni pașnici. Din oră în oră, are loc atacul. Se trage cu tunul, se adresează somații prin portavoce. Actorii urlă, ca să-i audă spectatorii care asistă gratis, ca pietoni, la luptă. Pirații sunt, bineînțeles, chiori și au peste ochiul pierdut o bandă neagră. Din pricina ghiulelelor, se dezlănțuie și un incendiu. Cu flăcări, cu fum. Dar cum orice dramă e osândită în America la happy-end (americanul obișnuit nu suportă, în
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
războiului. De a doua zi, însă, n-a mai existat nici o manifestație. În schimb, în aproape toate vitrinele se vedeau afișe pe care scria: "Suntem alături de trupele noastre". În pomi, erau agățate panglici galbene, care exprimau același mesaj. Și nenumărați pietoni purtau la butonieră o cocardă galbenă. Atunci m-am convins că patriotismul american nu-i o vorbă goală. Diferențele între irlandezi, italieni, portoricani etc, dispăruseră. Cu toții deveniseră "americani". 4 septembrie Bostonul e mai uman decât New York-ul și decât Los
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
americanii, "în mijlocul a nicăieri"... Plouă mai departe. Ploaie putredă. Una din acele ploi de toamnă care-ți răscolesc reumatismele * și care, în Europa, sunt un stimulent pentru "intelectualizarea" oboselii. Ceața s-a îngroșat, a coborât, vâscoasă, acaparatoare, până la jumătatea zgârie-norilor. Pietonii, zgribuliți sub umbrele, au devenit fantomatici... Emerson ne asigura, chiar din Boston, că sufletele americanilor sunt apăsate, de dimineața până seara, de umbra Judecății de Apoi. Oare cum se împacă asta cu siguranța arătată în afaceri? Sau de aceea sunt
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
de mijlocul dureros, în care junghiul își avea bătut un cui permanent de rezonanță. Sta trudit de sforțarea ce-i punea de-a lungul brațelor alice mici, mobile, care păreau a exploda în vârful degetelor. Era amețit de trăsuri, de pietoni, de tot ce mișuna în jur, printre care se strecura ca prin mijlocul unui carrousel infernal, din cauza unei migrene permanente, ce-i punea sub țeastă o rețea subțire metalică, difuzând lumina și aiurind în sunete. Strângea atunci din maxile, pe
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
vedere al destinului, încă mai puțin din cel poetic, și nici nu i se părea ciudat să se lege cu un om întîlnit pe uliță, cum nici lui Lică nu i se părea nici ciudată, nici romantică aventura lui de pieton cu boierii de dog-cart. Unul ca și altul când se gândeau la acel moment predestinat erau numai mulțumiți și preocupați de consecințele lui practice. Ada nu mai avea deci nevoie ca deunăzi de frumoasa doamnă Elena Drăgă-nescu-Hallipa pentru a descoperi
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
ai putea întreba de ce nu mă loveam niciodată de cei care mă înconjurau. Ei bine, la birou, ceilalți făceau tot posibilul să nu-mi iasă în cale, iar la volan, mă orientam după semnele de circulație și vehiculele apropiate, deși pietonii și decorul erau invizibile. Dar într-o zi mi-am parcat mașina pe partea obișnuită a străzii, am deschis portiera să mă îndrept spre birou și n-am mai văzut nici strada, nici trotuarul, ci un cenușiu atoatecuprinzător, și tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
din peșteră, în afară de tavanul cu doi-trei centimetri deasupra capetelor lor. — Ce energie formidabilă mai aveau și victorienii ăștia, zise Ritchie-Smollet. Au golit locul pentru o criptă, cînd cimitirul de deasupra se umpluse. Peste o generație, a fost pus la dispoziția pietonilor, și este încă un loc remarcabil de rezistent... Vă rog să puneți ce întrebări doriți. — Cine sînteți? — Un creștin. Sau încerc să fiu. Presupun că doriți să știți de ce biserică aparțin, dar nu cred că-i important, nu-i așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
sînt un om de acțiune. Jack dădu din umeri și-i spuse: Nu-i vina ta. O să-ți dau un sfat... Fu întrerupt de vuietele unei sirene și de un zăngănit ca un tunet slab. Traficul din piață se opri. Pietonii rămaseră pe loc, uitîndu-se la un camion plin de oameni în kaki cu berete negre, care țineau puști în mînă. Se deplasa ca un miriapod, de genul celor care se tîrau lent pe pămîntul zgrunțuros, cum le văzuse în filme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
Arhitectura lunecoasă a undelor“ este din Rudiment of an Eye. URE, JOAN Cap. 48, par. 8. Soția ordonanței cîntă propria variantă a cîntecului din revista Something may come of it: „N-am despre ce cînta/mă descurc/foarte bine ca pieton/Oamenii din avioane/cîntîndu-și cîntecul/zboară peste mine./ Au ei ceva ce n-am eu?/ Am eu ceva ce n-au ei? N-am despre ce cînta/N-am despre ce cînta.“ VONNEGUT, KURT Cap. 43, discursul lui Mondboddo. Descrierea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
siluete agitându-se spoturi luminoase, flăcări dansând în depărtare, învălmășeală. După ce își parcaseră mașina la peste un kilometru și jumătate de focarul incandescent, Gosseyn și Lyttle continuară pe jos vreo 800 de metri încadrându-se într-un lung șir de pietoni. În cele din urmă ajunseră acolo unde o mulțime de oameni așteptau să le vină rândul. Abia de acum încolo începeau adevăratele dificultăți. Chiar și unui non-A i-ar fi fost greu să conceapă o masă de oameni în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]
-
încerce decît dispreț pentru harababura de pe chei, prăfuit sau noroios, după vreme. În așa măsură încît farfuriile antenelor parabolice întorc ostentativ spatele acestui trecut revolut. Foarte repede, instalațiile industriale și antrepozitele de aici cedează locul. Cheiul se urbanizează și oferă pietonilor un pavaj ordonat. Privirea poate admira nestingherită fluviul și ambarcațiunile de croazieră, care zăbovesc aproape întotdeauna aici. Pe partea opusă a debarcaderului, o grilă lungă deschide calea către vechile terenuri ale uzinelor Citröen, transformate acum într-un parc modern. Pe
Sociologia Parisului by Michel Pinçon, Monique PinçonCharlot [Corola-publishinghouse/Science/1007_a_2515]
-
circulației în 1973, cu cîteva promenade și scuaruri, ocupă 40 % din spațiu. Astăzi, liniile de ruptură dintre Paris și periferia sa, dispuse în inele, se succed. Poarta Clignancourt este un bun exemplu. De la poarta Clignancourt la poarta La Chapelle: parcursul pietonului combatant Încă de la ieșirea din metrou, descoperim șanțul liniei de cale ferată a micii centuri, care înconjoară Parisul urmînd, mai mult sau mai puțin, traseul bulevardelor Mareșalilor. Străzile care ies din Paris se vor lovi de acest obstacol, ceea ce determină
Sociologia Parisului by Michel Pinçon, Monique PinçonCharlot [Corola-publishinghouse/Science/1007_a_2515]