5,205 matches
-
de care nu se Încumeta să deschidă ochii, pentru că-l pălea În frunte cu atîta silnicie, Încît văzul i se Înnegura În rumeniu și gălbui, În sineliu și rumeniu și verzui, Încît trebuia să țină ochii bine Închiși, căci de după pleoape stăruia bezna rumenie și caldă, de parcă și-ar și Înfundat capul În sîngele clocotitor al unei jertfe. 12. Precum pruncul În leagăn ori În brațele mamei, așa se legăna el acum pe umerii purtătorilor săi, un prunc picotind În brațele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
unei jertfe. 12. Precum pruncul În leagăn ori În brațele mamei, așa se legăna el acum pe umerii purtătorilor săi, un prunc picotind În brațele mamei, cu ochii Închiși de toropeală, simțind căldura soarelui pe piele, pe mădularele ostenite, de după pleoapele bine oblonite. Buimac de preaplinul luminii și de cîte alte miresme, la hotarul dintre trezie și amorțeală, asculta rugăciunile și cîntările pelerinilor, corul angelic al vocilor de copii și țiuitul instrumentelor, cu gemetele țiterei și jalea flautului, Înotînd În mareea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
toți trei În carul tras de boi, unde erau așternute pielicele de miel. Cu capetele Înălțate pe perne moi, zăceau În car ca-ntr-o corabie, deslușind scîrțîitul molcom al roților amestecat cu cîntări și gemete. Vrînd să-și mijească pleoapele sub care se prefirase lumina, va fi săgetat de o durere precum tăișul lamei de oțel a briciului pe pupilă, după care va privi În jur, În stînga și-n dreapta, apoi la chipurile lui Ioan și Malhus, confrații săi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
lăsau urme adînci În glod, darămite o căruță greoaie la care erau Înhămați doi cai povarnici și silnici. Pe locul din față, fără coviltir, stătea un domn În jur de patruzeci de ani, cu niște ochi mari, negri, și cu pleoapele oblonite de oboseală. Pe cap avea o pălărie cu boruri tari, cam roase. Ținea hățurile lejer Într-o mînă, ca un căruțaș destoinic, Înfășurînd ambele curele În palma sa mare, Într-o mănușă de piele de căprioară. Cu cealaltă mînă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
În timp ce Clara Îmi citea trăsăturile cu mîinile. În timp ce făcea acest lucru, zîmbea ca pentru sine și am putut să bag de seamă că buzele i se Întredeschideau, parcă murmurînd În tăcere. I-am simțit mîinile străbătîndu-mi lin fruntea, părul și pleoapele. S-a oprit asupra buzelor, conturîndu-le În tăcere cu arătătorul și cu inelarul. Degetele Îi miroseau a scorțișoară. Am Înghițit În sec, simțind cum pulsul mi-o luase la sănătoasa și mulțumind divinei providențe că nu existau martori oculari care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
lucru care trebuie făcut cu ele, Daniel, replică el. Soase atunci o cutie de chibrituri din buzunar. Luă unul și-l aprinse. Flacăra Îi lumină pentru prima oară chipul. Sufletul Îmi Îngheță. Personajul acela nu avea nas, nici buze, nici pleoape. Fața lui era doar o mască din piele neagră și cicatrizată, devorată de foc. Acela era țesutul mort pe care Îl atinsese Clara. — Să le ard, murmură el, cu glasul și privirea otrăvite de ură. O adiere a brizei Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
Întorsese și mă privea fix. Fasciculul luminos al proiectorului perfora negurile din sală, un suflu de lumină clipitoare care abia contura linii și pete de culoare. L-am recunoscut de Îndată pe omul fără chip, Coubert. Privirea lui lipsită de pleoape lucea, oțelită. ZÎmbetul său lipsit de buze rînjea În beznă. Am simțit cum niște degete reci mi se strîng În jurul inimii. Două sute de viori izbucniră pe ecran, urmară Împușcături, strigăte și scena se adînci În tenebre. Pentru o clipă, parterul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
care îl neagă flagrant, căci această uimitoare voință a ta, oricât te-ai încrede în ea, oricât de tenace s-a dovedit până astăzi, nu va putea să controleze crispările mușchilor tăi, să oprească transpirația deloc convenabilă, să împiedice tresărirea pleoapelor, să disciplineze respirația. La sfârșit îți vor spune că ai mințit, tu vei nega, vei jura că ai spus adevărul, tot adevărul și numai adevărul și poate că e adevărat, nu ai mințit, se întâmplă să fii o persoană emotivă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
pentru toți, avea să fie trei dimineața, când doar cei care suferă de insomnie gravă se răsucesc în pat și fac promisiuni zeului hipnos, fiul nopții și frate geamăn al lui thanatos, ca să-i ajute în suferința lor, turnând peste pleoapele lor încercănate balsamul suav al somnișorilor. În orele care mai rămâneau, spionii, întorși în masă în câmpul operațiunilor, nu aveau să facă altceva decât să străbată în toate sensurile piețele, bulevardele, străzile și străduțele orașului, ascultând, disimulat, pulsul populației, căutând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
vedeniile În chip obsedant. O chilă neagră, Înțesată de năluci, care se tot ridica la suprafață cu Încărcătura ei de fețe descompuse ori de câte ori conștiința i se stingea Într-o toropeală nelămurită. Așteptă ca lucrurile să Își Înceteze mișcarea, strângând din pleoape. Apoi, clătinându-se, se deplasă până la scrin, de unde scoase codicele cu Eneida. Printre pagini ascunsese o foaie. O găsise un străjer de gardă, Într-un balot de mătase, În aparență anonim. O citi pentru a nu știu câta oară. Încredeți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
acela nud, de această dată cu un sentiment de agasare. Așadar, nu era o statuie, ci o porțiune de trup mumificată, se gândi el scârbit. Totuși, pielea Întinsă a feței, rotunjimea obrajilor și a globilor oculari care se ghicea pe sub pleoapele Închise Îi conferea un aspect vital, cât se poate de departe de ororile acelea câlțoase care erau expuse din ce În ce mai des prin biserici. Își deschise culoar prin mulțime, ținându-se pe lângă lanț. La câțiva pași de el, profetul, cum Îl numiseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
lovitură de spadă i-a retezat trupul feciorelnic. Și atunci s-a petrecut minunea, orbindu-i pe atacatori. Priviți puterea lui Dumnezeu! Dintr-o dată, predicatorul Își coborî mâinile, arătând cu dreapta spre statuie. După o clipă, Dante văzu clar cum pleoapele Fecioarei se ridicau, cu pupilele luminate de o strălucire. O tăcere uluită Înghețase sutele de persoane Înghesuite În naos. Apoi, totul se scufundă Într-un vuiet, toate gurile unindu-se Într-o aceeași exclamație de minunare. Poetul murmurase și el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
s-a spus că te voi găsi aici! - De unde atâta dorință de a mă vedea? replică priorul, trecând instinctiv În defensivă. - E nevoie de domnia ta la hanul Îngerului. E un mort. Dante Își plecă fruntea, strângând din pumni și din pleoape pentru a-și Înfrânge amețeala care punea stăpânire pe el. Inima Începuse să Îi bată nebunește, În timp ce o mânie surdă Îi năvălea În suflet. Iarăși! Își impuse să respire adânc. Parcă străzile Florenței ar fi fost ale lui Hades. Aerul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Episcopul fidel Împăratului, despre care se spune că și-a petrecut ultimii ani Întocmind o istorie a vieții lui Frederic? Dar lucrarea lui s-a pierdut, după cât se știe. Ori poate că n-a fost scrisă niciodată! Celălalt Își miji pleoapele, aruncând spre poet o privire enigmatică. Apoi se uită rapid În jur, ca pentru a se asigura că nu Îi asculta nimeni. Dante Îl imită din instinct, fără să vadă pe nimeni care să Îi urmărească. Între timp, Bernardino rupsese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
mântuire a celor ce credeau că Dumnezeu coborâse de-adevăratelea În mijlocul iadului. Între timp, oamenii eliberaseră torsul fecioarei, oferind din nou dinaintea privirilor mulțimii luciul pielii sale ca de ceară. Într-o clipă, parcă răspunzând la un semn la călugărului, pleoapele Fecioarei se ridicară Încetișor, dezvelind mai Întâi albul corneei și mai apoi străfulgerarea azurie a pupilelor. Dante se uita cu uimire la perfecțiunea mecanismului care, probabil, se ascundea În cap, pentru a realiza o mișcare atât de lină și de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
precis. Imediat se cufundă În tăcere, Închizând ochii și gura și readucându-și Încetișor brațele peste piept, ca pentru a-și ocroti sânul delicat În somnul care Îl aștepta. Dante avea senzația că un fulger Îi străbătuse ochii, Înainte ca pleoapele să i se Închidă. O lumină de dezgust. Dar fu imediat distras de alte considerații legate de cele ce se petreceau. În jurul său, gloata părea să fi recepționat mesajul și mustrarea Fecioarei, iar acum se agita, pradă unei dorințe nelămurite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Îi străbătu câmpul vizual și o lovitură puternică după ceafă Îl nărui. O străfulgerare Îi explodă În cap, ca și când ar fi fost lovit de trăsnet, În timp ce vertijul punea din nou stăpânire pe el. Lăsă să se scurgă câteva clipe cu pleoapele Închise, Înainte să Își poată Învinge starea de rău. Când Își redeschise ochii, călugărul dispăruse. Apoi se ridică, făcând apel la toate forțele, și privi În jur cu mânie. Dar adversarul său dispăruse cu adevărat ca prin farmec. Scăpase fugind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Lângă el, Lagia părea din ce În ce mai neliniștită. - Magia? exclamă ea, făcându-și cruce. Cu un semn categoric, Dante o făcu să facă, apoi Martina chelălăi din nou spre Pietra. - Ce a mai spus? o zori poetul. - Nimic, răspunse fata, mijindu-și pleoapele În semn de oboseală, În timp ce, printre gene, pupilele ei verzi continuau să Îl fixeze. Nimic altceva. Vorbește o limbă ciudată, nu se Înțelege totul, o tărie scurt. El ridică din umeri. Apoi, după ce reflectă o clipă, o luă pe mută
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
scurtă privire peste foi. Dante se Întoarse către el. Pe chipul său, alb ca o pânză muiată În leșie, moartea Își Întipărise deja semnul său inconfundabil. Un ochi era orbit de o rană, pe când celălalt abia se mai zărea pe sub pleoapa mijită, acoperit de cataractă. Acum, Însă, părea aprins de un foc nebănuit. - Cu mult... mult timp În urmă... - Maestre Matteo, nu-ți forța bătrânețea... Îl Întrerupse Manoello cu suficiență. Însă Dante Îl opri cu un gest imperios. - Unde? - Vedeți aceste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
izvoarele de la Paris, până Într-acolo Încât a scris o operă În acea limbă. - Mulți au iubit patria mea și pot fi dați drept pildă. Farinata degli Uberti, Mosca dei Lamberti și Tegghiaio Albobrandi printre cei dintâi. Acquasparta strânse din pleoape până când aproape că Își Închise ochii. - Aceștia ar fi inspiratorii dumitale? Un șef ghibelin, nemilos În furia lui, un nebun smintit, care a dat semnalul de pornire al unor masacre civile, prin sfaturile sale rele, și care pe deasupra mai era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
scrie doar În minte, folosindu-se de cartea memoriei. Un junghi violent Îl Încercă Îndărătul ochiului, cu degetul său de foc. Își Închise ochii cu putere, așteptând să se risipească norul de scântei Înfocate. În timp ce Își apăsa cu pumnii pe pleoape, auzi o mișcare În spatele ușii și o mână care atingea clanța. Dar nu avea putere să se Întoarcă. Când izbuti, să o facă o văzu pe necunoscuta care intrase și aștepta nemișcată, rezemată În cadrul ușii. - Pietra... tu? Murmură el, recunoscând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
elementele acestui secret, iar el nu Își dăduse Încă seama? Era cu adevărat victima acelei farse a destinului? 8 13 august, după miezul zilei Probabil că lunecase În somn fără să-și dea seama, epuizat. Totuși, avea senzația că Închisese pleoapele doar pentru câteva clipe, lăsându-se În voia acelui murmur confuz de sunete și imagini, ce parcă se ridicau din podeaua de lemn. I se părea că sub picioarele lui se deschiseseră străvechile morminte ale morților Îngropați În biserică și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Dante surprins. - Pasul dumitale e ușor, și totuși are un sunet inconfundabil. Priorul se deplasă imperceptibil de-a lungul muchiei de lemn, Încercând să zărească, la lumina slabă a lumânării, ce anume scrisese Marcello. Bătrânul, tot fără a-și ridica pleoapele, tresări supărat. - Nu te mai tot Învârti În jurul meu și șezi odată la masă. Ai dat de capătul Încâlcelii aceleia de indicii, despre care vorbeai? - Nu, Încă nu. - Cât despre intențiile marelui Frederic, i-ai reconstituit planul? Ce avea el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
acolo, În fața lui, plină de strălucirea cea dintâi. În ochii lui Încă orbiți, octogonul desenat de străfulgerări parcă dansa Într-o mișcare supranaturală. - Frederic avea dreptate! strigă el. Astrologul scutură din cap cu hotărâre, de mai multe ori. Își Închisese pleoapele, ca și când ar fi Încercat să nu mai vadă nimic. - Crezi că ai biruit? zise după o tăcere prelungă, curmată doar de zumzetul frenetic al mecanismului care continua să se rotească. - Da! Și aici, În San Giovanni, aceasta e coroana mea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
tras de un colț al păturii, apoi și-a suflat în palme pentru a se încălzi. Se ivi chipul lui Belle de jour. Câțiva corbi au trecut fără nici un zgomot. Semăna cu o prințesă din basme, cu buzele vineții și pleoapele albe. Părul i se încurca în iarba veștejită de diminețile geroase. Mâinile ei micuțe strânseseră în ele vidul. Era atât de frig în ziua aceea, încât mustățile tuturor se umpleau de zăpadă în timp ce suflau aerul ca niște tauri. Băteau din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]