7,062 matches
-
îți va inunda inima cu Duhul Preacuratei, culoarea, forma, chipul de pe catapeteasmă sunt preludii ale unei armonii divine. Vei iubi, Petre! Dincolo de contur și de formă, memoria este contextualitatea principiilor, timpul șablon pentru intenții nedefinite, pământul o clipire de înger. (Plouă, genele heruvimilor aplaudă un spectacol în cer.) Vei iubi, Petre, dincolo de însemnările inimii. Nu ești singurul care se îndrăgostește de chipul blând. Și eu am fost ca tine, o visam mereu mai aproape: în genunchi, sub fereastră, precum bunica la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
cei mai dificili martori; chiliile, biserica, clopotnița trăgeau cu urechea din fiecare cărămidă; vântul culegea șoaptele dimpreună cu frunzele uscate și le trântea de stânci până se făceau țăndări; norii cu burțile pline de schije își rupeau apele deasupra schitului, ploua cu amar peste amarul fiecăruia. Părinții Gherasim și Ilarion sfredeleau cu briceagul o bucată de cer: Ochii nu trebuie să vază, gura nu trebuie să vorbească, nasul nu trebuie să miroase, urechi da, mai decupează o ureche și încă una
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
timpul stalactită în barba lui Dumnezeu. 62. Genia, viața îmi este o continuă fugă, mi-e frică sa dau ochii de cel ce sunt. (Concretul, labirint fluid, rece, lipsit de substanță; concretul, precum o casă ce nu știe pulsul cerului. Plouă doar peste acoperișuri străine, se desfac norii în cochilii părăsite de melci, sfântul Ilie inundă numai corăbiile cu venele tăiate.) Concretul îmi numără vertebrele de cal mort în grădina împăratului. Alerg. În afara șotronului nu mă pricep să exist. Până la 7
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
schimbat discul. În ritm de vals, flăcările imitau legănatul corăbiilor deasupra tăciunilor aprinși, plutirea era precum o curgere între două incertitudini. În orgile heruvimilor, cântau cenușa pentru foc, focul pentru vânt, vântul pentru uitare. Aleluia! Deasupra prăpădului, nimeni nu mai ploua pentru nimeni. Dansează, Genia mea, dansează! Este nunta noastră. Am așteptat-o jumătate de viață, nu te jena, nici eu nu cunosc bine pașii. Să imităm ritmul flăcărilor, să ne lăsăm prinși până la mijloc, până la inimă, până la tâmplă. Să imităm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
urma să fie topit în crematoriu, posibil îl vor tranșa studenții de la chirurgie (așa viață așa moarte!), stârvul hodorogului nu merita un bulgăre de pământ negru în gură. Părintele econom, cenușă sub o grindă arsă pe jumătate; în zori a plouat, funinginea inimii i-a curs la vale; până spre seară, cărări de furnici conturau nimicul, câteva vertebre și o coajă de craniu, într-o galerie de cârtiță. Părinții Ilarion și Gherasim, în pădurea făgetului, săpau groapă sub un ulm bătrân
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
un trunchi de copac, parcă de om; ochii raiul furnicilor, două mușuroaie negre acopereau câteva firimituri de lumină; buzele dâre de pământ în icoană; obrajii: S-au adâncit fântâni, mamă, acolo unde sărutul tău a însemnat izvor, la noapte o să plouă, mâine o să plouă, cealaltă viață o să plouă și o să mâlească intențiile tale de rod. 76. Când i-a murit bunicul, bucovinean de pe valea Pârteștiului, trecut prin două războaie, foamete, ciumă, holeră, tifos... când a murit tătuța, a plâns. "Despre morți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
copac, parcă de om; ochii raiul furnicilor, două mușuroaie negre acopereau câteva firimituri de lumină; buzele dâre de pământ în icoană; obrajii: S-au adâncit fântâni, mamă, acolo unde sărutul tău a însemnat izvor, la noapte o să plouă, mâine o să plouă, cealaltă viață o să plouă și o să mâlească intențiile tale de rod. 76. Când i-a murit bunicul, bucovinean de pe valea Pârteștiului, trecut prin două războaie, foamete, ciumă, holeră, tifos... când a murit tătuța, a plâns. "Despre morți numai de bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
ochii raiul furnicilor, două mușuroaie negre acopereau câteva firimituri de lumină; buzele dâre de pământ în icoană; obrajii: S-au adâncit fântâni, mamă, acolo unde sărutul tău a însemnat izvor, la noapte o să plouă, mâine o să plouă, cealaltă viață o să plouă și o să mâlească intențiile tale de rod. 76. Când i-a murit bunicul, bucovinean de pe valea Pârteștiului, trecut prin două războaie, foamete, ciumă, holeră, tifos... când a murit tătuța, a plâns. "Despre morți numai de bine." Despre moș Iacov (un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
prindea coajă de apă, apa coajă de cer, pântecele norilor pline cu pietre de râu. Nici o diferență între o cochile goală de melc și o cumpănă de fântână: El a cerut apă și a primit furtună, eu rouă visez, Stăpâne, plouă cu cenușă peste Bârgău, de parcă un înger s-a jucat cu chibrituri prin livezile cerului. Raiul își scutură nimicul peste creștetul munților, Doamne. Nu am știut că și în grădinile tale e toamnă. I-a fost sete. Întunericul este mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
i-am înfățișat. Afară de aceasta, se văd aici întîmplări neobișnuite care nu au mai existat și care par a fi călăuzite de Dumnezeu: marea s-a despicat; un nour v-a arătat drumul; din stîncă a izvorît apa; aici a plouat cu mană; toate lucrurile converg prin urmare întru mărirea voastră. Restul trebuie să-l faceți Domnia-voastră. Dumnezeu nu vrea să facă totul pentru ca să nu ne ia nouă libertatea acțiunii și partea de glorie care ni se cuvine. Și nu este
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
prietenă a ei. — La ce te gîndești, domnu’ Weisz? Întrebă tata. — Nu mă gîndesc, spun o rugăciune... — Te temi de avion? — Mă tem ori nu mă tem, acuma totuna-i. Mă rog, cum fac toți evreii de pe lumea asta, să plouă la Ierusalim... Familiei Weisz i s-a repartizat o locuință la Ashdod, pe țărmul Mediteranei. Pe bătrîn l-a toropit căldura sudului, s-a prăpădit În vreo doi ani. Scăpase din două războaie mon diale, din primul fără un picior
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
trei ori semnul crucii, mormăi o rugăciune, apoi Încă una: — Ochiul lui Dumnezeu, Iuri, soarele nopții, ochiul Dom nului asupra noastră, nu te spăimînta, uite! Și ținti cu degetul spre un colț de cer unde verdele se făcea mai palid plouînd de sus cu raze, apoi spre alt petec unde părea că se Înjgheabă un vîrtej trandafiriu. Caii, odată cu Încetarea imboldurilor, o luaseră la pas. Cei doi bărbați nu-și puteau lua ochii de la Înalturi. — Nu s-a mai uitat Domnul
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
din gura lui evoca tocmai cele trei luni scan dinave: „Atîta bere cîtă am băut la șvezii ăia, n-oi mai bea io În veci!“ Dar tot În ziua cînd a depănat Întîmplări de război și cînd i-a mai plouat o dată În gură de la berea suedezilor, Într-o clipă cînd moșu’ Ștefan ieșise, s-a Întors spre mine și m-a Întrebat: — Tu ești fără vedere. Știu că umbli la școală, da’ după ce-i găta, ce-i face? Nimeni nu
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
fariseului Simon cu un vas de alabastru în mână. Ea se așază timidă, cu vădită jenă și sinceră umilință, „la picioarele” Domnului, „în spate” și începe să-I stropească picioarele cu lacrimi. Verbul grecesc înseamnă exact „a uda”, chiar „a ploua”, în nici un caz „a spăla”, cum s-a încetățenit printr-o Vulgată pioasă. Femeia își deschide rezervorul sufletului, din care țâșnește „ploaia” căinței, stropind picioarele Mântuitorului. Apoi Le miruiește în semn de prețuire. Lacrimi și mir: două simboluri extraordinare, pe
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
istoria să înceapă să-și numere anii, poate a fost chiar ieri, sau astăzi, ori poate va fi chiar mâine. De ce nu?! Poate fi chiar Povestea Zilei de Mâine. Totul a început așa, cu o ploaie mult așteptată. Nu mai plouase demult. A trecut o zi, apoi două, o săptămână, apoi săptămâni de-a rândul. Păruse o binecuvântare la început. Dar acum ploua, ploua mereu. Și ploile nu se mai opreau. Uneori apa nu atingea pământul, ca și cum ar fi sorbit-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
Poate fi chiar Povestea Zilei de Mâine. Totul a început așa, cu o ploaie mult așteptată. Nu mai plouase demult. A trecut o zi, apoi două, o săptămână, apoi săptămâni de-a rândul. Păruse o binecuvântare la început. Dar acum ploua, ploua mereu. Și ploile nu se mai opreau. Uneori apa nu atingea pământul, ca și cum ar fi sorbit-o ceața cenușie, alteori intra în pământ, dar pământul părea tot însetat, ca și cum ploaia ar fi urcat înapoi, în nourii care coborau mereu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
fi chiar Povestea Zilei de Mâine. Totul a început așa, cu o ploaie mult așteptată. Nu mai plouase demult. A trecut o zi, apoi două, o săptămână, apoi săptămâni de-a rândul. Păruse o binecuvântare la început. Dar acum ploua, ploua mereu. Și ploile nu se mai opreau. Uneori apa nu atingea pământul, ca și cum ar fi sorbit-o ceața cenușie, alteori intra în pământ, dar pământul părea tot însetat, ca și cum ploaia ar fi urcat înapoi, în nourii care coborau mereu mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
copilul. Și tot el răspunse: "Te știu : tu ești Tu. Acum pot să Te văd, fiindcă Te cunosc". De sus, lumina cernea funigei strălucitori pe capetele plecate în rugăciune : "Tatăl nostru...". Se făcuse ora mesei. Cei Trimiși Treci în casă că plouă și răcești! Crezi că dacă stai și te uiți în foc n-o să-l stingă ploaia?! Ori vrei să vin după tine?! ... A, nu! Numai asta nu! Știa mama tare bine să mă facă să ascult când vroia. Și întotdeauna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
uitat așa, drept la mine, ca să știu. M-am așezat într-un colț, cât mai departe de toți și, când am văzut-o că-i prinsă cu de-ale casei, m-am răsucit încet-încet ca să pot măcar să mă uit afară: ploua. Îmi place ploaia: e liniște când plouă, e miros de pietre, de iarbă, de nouri și dacă plouă mai mult, atunci, spre seară, se ridică ceața de pe deal și, când ajunge sus, se face nor... și plouă iar... și, dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
M-am așezat într-un colț, cât mai departe de toți și, când am văzut-o că-i prinsă cu de-ale casei, m-am răsucit încet-încet ca să pot măcar să mă uit afară: ploua. Îmi place ploaia: e liniște când plouă, e miros de pietre, de iarbă, de nouri și dacă plouă mai mult, atunci, spre seară, se ridică ceața de pe deal și, când ajunge sus, se face nor... și plouă iar... și, dacă te uiți mult-mult la ploaie, picăturile par
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
și, când am văzut-o că-i prinsă cu de-ale casei, m-am răsucit încet-încet ca să pot măcar să mă uit afară: ploua. Îmi place ploaia: e liniște când plouă, e miros de pietre, de iarbă, de nouri și dacă plouă mai mult, atunci, spre seară, se ridică ceața de pe deal și, când ajunge sus, se face nor... și plouă iar... și, dacă te uiți mult-mult la ploaie, picăturile par fire de argint și firele de argint țes scări pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
mă uit afară: ploua. Îmi place ploaia: e liniște când plouă, e miros de pietre, de iarbă, de nouri și dacă plouă mai mult, atunci, spre seară, se ridică ceața de pe deal și, când ajunge sus, se face nor... și plouă iar... și, dacă te uiți mult-mult la ploaie, picăturile par fire de argint și firele de argint țes scări pe care te-ai putea urca sus, sus de tot, în cer... Și ce-ai vrea să faci tu în cer
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
mantiei lui și pășirăm afară, în ploaie. Ne așezarăm lângă foc. Câteva scântei mai pâlpâiau, ici și colo, în adăpostul de pietre. Oaspetele scormoni în cenușă, mai adăugă câteva frunze și vreascuri... Aiurea, mi-am spus! Ce, nu vede că plouă?! E clar că nu-s de pe-aici, dar oare la ei, de unde-or fi fiind, nu plouă, nu se face focul, oare cum trăiesc de habar n-au că focul nu poate să ardă pe ploaie! Și cum mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
în adăpostul de pietre. Oaspetele scormoni în cenușă, mai adăugă câteva frunze și vreascuri... Aiurea, mi-am spus! Ce, nu vede că plouă?! E clar că nu-s de pe-aici, dar oare la ei, de unde-or fi fiind, nu plouă, nu se face focul, oare cum trăiesc de habar n-au că focul nu poate să ardă pe ploaie! Și cum mă uitam așa, înciudat de neștiința lui, deodată au izbucnit... limbi de flăcări. Din jarul stins! Pe ploaia care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
am văzut în lumina lunii. Se uita. Când a văzut c-am deschis ochii, mi-a șoptit: Îți amintești ce ai făcut ieri dimineață? Habar n-am! i-am zis. Am stat pe lângă casă, m-am gândit că, dacă nu plouă de atâtea luni, n-o să mai avem apă și o să murim de sete și noi, și animalele, pe urmă ați venit voi. Și... ?! Și... nimic. A început ploaia. Dar când am venit noi, ce ai făcut?! A, vă era tare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]