2,024 matches
-
înaintării, a descoperirii, îmbucurarea fiecărei clipe cu astfel de întâmplări, alinătoare. O femeie, o floare, un surâs, un măr, o șoaptă, o pierdere de nori, jocul luminii într-o fereastră, fluturarea unor steaguri pe un acoperiș, o bătrânică scotocind în poșeta ei ponosită și câte alte și alte astfel de sclipiri din minunea Lumii nu ne sunt date, tocmai spre a nu fi niciodată singuri. Femeia celor o sută de pași face parte din tainele acestei vieți în care înaintez, descoperind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
așteaptă? Câtă zgură încă mai port în mine și cum o voi îndepărta? Cine mă va învăța? Cine mă va ajuta? Dar am oare, într-adevăr, nevoie de ajutor? Gândesc astfel după ce, dimineață, la plecare, am văzut la tobogan o poșetă. Din mușama maro, cu o toartă din ață împletită, cu o cataramă mare, gălbuie pe o latură și cu un buzunăraș cu fermoar pe cealaltă. Pe fața cu catarama erau două benzi albe verticale, de-o parte și de alta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
cu o toartă din ață împletită, cu o cataramă mare, gălbuie pe o latură și cu un buzunăraș cu fermoar pe cealaltă. Pe fața cu catarama erau două benzi albe verticale, de-o parte și de alta a închizătorii. O poșetă stupidă, ca de altfel majoritatea poșetelor de mușama, ieftine, purtate de femeile fără bani. Am tresărit când am văzut gioarsa de la tobogan. Alături de o cutie de carton pentru pantofi, de câteva bulendre femeiești, de un brăduț rămas de la Anul Nou
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
cu o cataramă mare, gălbuie pe o latură și cu un buzunăraș cu fermoar pe cealaltă. Pe fața cu catarama erau două benzi albe verticale, de-o parte și de alta a închizătorii. O poșetă stupidă, ca de altfel majoritatea poșetelor de mușama, ieftine, purtate de femeile fără bani. Am tresărit când am văzut gioarsa de la tobogan. Alături de o cutie de carton pentru pantofi, de câteva bulendre femeiești, de un brăduț rămas de la Anul Nou și de alte resturi menajere. Fusese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
de un brăduț rămas de la Anul Nou și de alte resturi menajere. Fusese la modă cândva, pe la mijlocul anilor șaptezeci, după ce nu știu ce vedetă de cinema (Sarita Montiel? Dalida?) venise în București și fusese văzută plimbându-se prin Cișmigiu cu o asemenea poșetă. La „Victoria“ tocmai „băgaseră“. Repede s-a lățit între femeiuște zvonul că vedeta aceea își târguise poșeta de la „Victoria“. S-a făcut atunci un intens comerț pe sub mână cu modelul respectiv. Cu liste de așteptare, cu intervenții pe la Ministerul Comerțului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
anilor șaptezeci, după ce nu știu ce vedetă de cinema (Sarita Montiel? Dalida?) venise în București și fusese văzută plimbându-se prin Cișmigiu cu o asemenea poșetă. La „Victoria“ tocmai „băgaseră“. Repede s-a lățit între femeiuște zvonul că vedeta aceea își târguise poșeta de la „Victoria“. S-a făcut atunci un intens comerț pe sub mână cu modelul respectiv. Cu liste de așteptare, cu intervenții pe la Ministerul Comerțului Interior, la Miliție și în alte părți. Se pare că a și fost schimbată șefa raionului de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
cu modelul respectiv. Cu liste de așteptare, cu intervenții pe la Ministerul Comerțului Interior, la Miliție și în alte părți. Se pare că a și fost schimbată șefa raionului de marochinărie de la „Victoria“, pentru că dosise vreo trei duzini de astfel de poșete. Eram pe atunci încă în bune relații cu Vichi, frizerița de la piața Kogălniceanu. Ne întâlneam în zilele ei libere și o lăsam să mă răsfețe cu giugiulelile ei materne. Era cu aproape zece ani mai mare decât mine. Divorțase după ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
-mă undeva în mlaștini extrem de ademenitoare. Nu pot spune ce-a fost. Poate doar, gândesc acum, treceam prin astfel de crize spre a-mi descoperi, mai apoi, bucuria revenirii. Stăteam nedumerit lângă fereastra odăiței în care era toboganul, privind acea poșetă, cufundat, iarăși, în toropeala coborârii. Vedeam parcă, cu un sentiment al realului materializat, cum se pogorau peste mine dimineața în care am cumpărat poșeta pentru Vichi (aprobarea mi-o dăduse chiar tovarășa Negrițoiu de la raionul de partid), după-amiaza când i-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
descoperi, mai apoi, bucuria revenirii. Stăteam nedumerit lângă fereastra odăiței în care era toboganul, privind acea poșetă, cufundat, iarăși, în toropeala coborârii. Vedeam parcă, cu un sentiment al realului materializat, cum se pogorau peste mine dimineața în care am cumpărat poșeta pentru Vichi (aprobarea mi-o dăduse chiar tovarășa Negrițoiu de la raionul de partid), după-amiaza când i-am dus-o (locuia într-o cămăruță chiar deasupra cinematografului „București“, pe Bulevard), minunarea ei și plimbarea în aceeași înserare, prin Cișmigiu, mândră nevoie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
aprobarea mi-o dăduse chiar tovarășa Negrițoiu de la raionul de partid), după-amiaza când i-am dus-o (locuia într-o cămăruță chiar deasupra cinematografului „București“, pe Bulevard), minunarea ei și plimbarea în aceeași înserare, prin Cișmigiu, mândră nevoie mare de poșeta ei. Indiferentă la faptul că încă zece-douăzeci de alte femei se plimbau cu poșete identice pe aleile parcului. — Vă uitați la poșetă? Fata vecinului se oprise lângă mine cu o găleată cu gunoaie. Am aruncat-o adineauri. Facem curățenie și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
am dus-o (locuia într-o cămăruță chiar deasupra cinematografului „București“, pe Bulevard), minunarea ei și plimbarea în aceeași înserare, prin Cișmigiu, mândră nevoie mare de poșeta ei. Indiferentă la faptul că încă zece-douăzeci de alte femei se plimbau cu poșete identice pe aleile parcului. — Vă uitați la poșetă? Fata vecinului se oprise lângă mine cu o găleată cu gunoaie. Am aruncat-o adineauri. Facem curățenie și n-am mai păstrat lucrurile astea. Au rămas de la o mătușă care-a murit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
deasupra cinematografului „București“, pe Bulevard), minunarea ei și plimbarea în aceeași înserare, prin Cișmigiu, mândră nevoie mare de poșeta ei. Indiferentă la faptul că încă zece-douăzeci de alte femei se plimbau cu poșete identice pe aleile parcului. — Vă uitați la poșetă? Fata vecinului se oprise lângă mine cu o găleată cu gunoaie. Am aruncat-o adineauri. Facem curățenie și n-am mai păstrat lucrurile astea. Au rămas de la o mătușă care-a murit astă-vară și poate le ia femeia de serviciu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
lângă mine cu o găleată cu gunoaie. Am aruncat-o adineauri. Facem curățenie și n-am mai păstrat lucrurile astea. Au rămas de la o mătușă care-a murit astă-vară și poate le ia femeia de serviciu. Nostimă gioarsa asta de poșetă, nu? Tanti ’cea că chiar s-o îngropăm cu ea, că-i place, da’ cum să facem așa ceva, râdea neamurile și popa de noi cu julitura asta. Am ridicat din umeri. Murise, într-adevăr, în vară, cineva în apartamentul lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
fetișcana. Mă mut singură acolo. De Paște fac un party cu bairam de inaugurare. Asta-i viața, a mai oftat, deschizând ușa cămăruței cu toboganul. Am urmărit-o cum își deșartă găleata cu resturi. Cum se apleacă apoi și ridică poșeta aceea. O cercetează gânditoare o clipă, apoi o aruncă peste brăduț. Mă vede rămas încă în dreptul geamului. Zâmbește, ridicând neputincioasă din umeri. Fără să-mi dau prea bine seama, am ajuns pe Bulevard. Am coborât, cu pași vechi, indiferenți. Încă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
rutina masajului, apucîndu-se să mă pipăie cu lăcomie. Într-o zi ai să mă faci să-mi pierd capul, gemea el. Am scăpat din ghearele lui dintr-o smuncitură și am alergat pînă la ieșire, tîrÎnd după mine pardesiul și poșeta. Sanmartí rîdea În urma mea. Pe scară am dat peste o figură Întunecată ce părea să alunece prin vestibul fără să atingă pardoseala. — Ce surpriză plăcută, doamnă Moliner... Inspectorul Fumero mi-a oferit zîmbetul său reptilian. — Să nu-mi spuneți că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
mântuirii, pictorul Întâlnea suflete pierdute, ce-și arătau fără sfială goliciunea, Îndreptându-și după fiecare act de penitență, săvârșit dedesubtul unui tir sau În tufișurile ce mărgineau șoseaua, ciorapii de nailon pe jartiere și așezându-se cu tot cu țigara aprinsă și poșeta În același loc. Când Întâlnea astfel de făpturi pierdute, Bikinski Își vâra capul Între umeri, murmurând În sinea sa rugăciuni, ce avea menirea să-l apere de ispite de orice fel. Ele se țineau mult timp În urma lui, unduindu-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
de măști din jurul său, așteptând deznodământul final. La ce-i folosește omului să posede mai multe chipuri odată ce umblă purtând pe față același chip? Chiar și femeile n-au nevoie decât de o mască pentru a-și mișca șoldurile și poșeta prin oraș!? Dacă, În loc de chip, femeile ar poseda sâni sau tocuri cui, ar fi totuna, medita el. Ba poate tocurile cui ne-ar fi mai de folos. La ce bun să bâjbâi sărutând pleoapele și gura odată ce ajungi cu buzele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
sau tocuri cui, ar fi totuna, medita el. Ba poate tocurile cui ne-ar fi mai de folos. La ce bun să bâjbâi sărutând pleoapele și gura odată ce ajungi cu buzele și degetele În același loc?! Un portmoneu sau o poșetă În loc de chip ar rezolva multe probleme. Portmoneul, desigur, ar fi mai folositor dacă ar fi doldora de bani. Banii pot rezolva multe. Noimann știa fapul acesta pe propria sa piele. Foșnetul bancnotelor Îndulcește trăsăturile, le Înnobilează. Zâmbetele devin tot mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
un alt organ din abdomen se află instalată o cutiuță muzicală, un fel de gramofon, extrem de sensibil la schimbările de atmosferă. Problema ei consta În faptul că, Într-o zi, Întorcându-se acasă, În timp ce-și căuta cheile În poșetă, cineva, strecurându-și mâna printr-un ochi deschis, Îi furase manivela, vânzând-o la un preț de nimic celui mai mare dușman al său, care-și amplasase, nu Întâmplător, prăvălia peste drum. De atunci a Început coșmarul. Conectând vechea manivelă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
șeful de birou și s-a Întors acasă mai devreme ca de obicei. Năvălind În camera nupțială, Emma l-a surprins pe Otto chiar În momentul extazului. Soția nu s-a putut abține și l-a lovit În cap cu poșeta. De spaimă, Otto a leșinat, iar când și-a revenit În simțiri, era cu totul alt om decât fusese până atunci. I se schimbase nu numai vocea, ci și părul. Nici medicii psihiatri, nici psihologii de la Freiburg nu și-au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
de spatele lui. Costumele albe mișunau pe hol. Se multiplicau În fiecare clipă. Totuși Îi făceau loc lui Noimann să Înainteze. Noimann Își făcu curaj și Începu să Întrebe dacă nimeni n-a văzut o doamnă Îmbrăcată În blugi, cu poșetă neagră și picioare neobișnuit de lungi. Toți o sesizaseră: era o doamnă Într-adevăr frumoasă. Picioarele Îi erau lungi ca niște catalige. Domnișoara tocmai trecuse În celălalt vagon. Nu era vorba de nici o domnișoară, ci de-o doamnă. Fie și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
Mmm, arată minunat. Foarte frumoasă geantă. Elisa oftă. —Chiar că e. Asta costă probabil cam douăzeci de mii. Categoric merită. Am băut așa de repede Încât am Înghițit aiurea și m-am Înecat. —Cât e? Glumești. E imposibil! E o poșetă. Nu e o poșetă, Bette, e un mod de viață. Eu aș da banii ăștia fără să clipesc dacă aș putea face rost de așa ceva. Nu-mi pot imagina că oamenii stau la coadă ca să dea atât de mulți bani
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618]
-
frumoasă geantă. Elisa oftă. —Chiar că e. Asta costă probabil cam douăzeci de mii. Categoric merită. Am băut așa de repede Încât am Înghițit aiurea și m-am Înecat. —Cât e? Glumești. E imposibil! E o poșetă. Nu e o poșetă, Bette, e un mod de viață. Eu aș da banii ăștia fără să clipesc dacă aș putea face rost de așa ceva. Nu-mi pot imagina că oamenii stau la coadă ca să dea atât de mulți bani pe o geantă, am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618]
-
mai mult decât toate facturile mele lunare la un loc; un maiou mătăsos, cu margini dantelate, de un verde intens; o jachetă de tweed strâmtă care nu se potrivea cu nimic, dar pe care vânzătorul, Jean-Luc, o declarase: „trăsnet“; și poșeta Chanel clasică pe care mi-o cumpărase Will când Împlinisem douăzeci și unu de ani pentru că după toate probabilitățile „e criminal să devii femeie În toată firea fără să ai măcar un articol de firmă care să-ți netezească drumul. Bun venit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618]
-
nou Într-o secundă sau două și i-o pasă insesizabil Elisei, care lucră tot la fel de repede, astfel Încât nu puteam fi sigură ce i-a trecut pe sub nas sau când. După alte câteva secunde, cheia se Întorsese la loc În poșetă și amândoi săreau de la locurile lor, pregătiți să ia sala În primire. Ar fi putut măcar să ne ofere și nouă un pic, nu crezi? Întrebă Marco. Da, așa cred, am spus, nehotărâtă dacă să-l anunț că nu Încercasem niciodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618]