6,499 matches
-
Dimineața, după un somn agitat în care visă cu mare plăcere că fusese instalat pe un tron cu totul și cu totul de aur, dându-și apoi seama cu groază că, de fapt, stătea pe tron ținându-și capul în poală, ca o minge, Barzovie-Vodă fu condus împreună cu spătarul Vulture și rapsodul Broanteș la palatul sultanului, o clădire albă, impunătoare, recent renovată, care astăzi găzduiește celebrul muzeu Topkapi, unde, zilnic, puteți petrece câteva clipe de destindere admirând hangerele, pumnalele, iataganele, săbiile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
înaltă, înrourată de somn a înaltului sol moldovean. Deși la capătul puterilor, musca mai rămâne câteva clipe încordată, atentă, gata-gata să-și ia zborul. Omul însă doarme liniștit; stânca nasului se înalță drept, traversată oblic de șanțul unei cicatrici; la poalele ei, hățișul mustății e amarnic bântuit de vântul răsuflării; un șuier subțire, apoi tot mai gros însoțește ieșirea vijelioasă a aerului din nări; un alt val de aer, întâlnindu-l pe primul, țâșnește din gură, și astfel unite, formează un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
grăi din nou: Și... după câte văz eu, câștigi și tu o pâine p’acilea... nu? Cadâna surâse și mai tare. — Ia loc, te rog - continuă spătarul, arătându-i un scaun. Cadâna, zâmbind mereu, se așeză sfioasă, cu mâinile în poală. — Te bate Dumnezeu, spătare! - șopti de sub plapumă Barzovie-Vodă. — Măria-ta, dac-ai zis că dormi, apăi dormi! Ce te tot foiești atâta? - făcu spătarul și se aplecă supărat la picioarele patului, luă de jos o lulea, o umplu de tutun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
9 seara. în umerii și-n mânecile sutanelor au praf alburiu de Italia, cu miros de citrice și măslini, în faldurile de pe lângă trup praf gălbui de Balcani care intră în țesătură și nu mai iese, oricât te scuturi, iar la poale, mai proaspăt, praf strămoșesc de Pașcani pe care-l poți scutura, dar care, sub forma unui noruleț credincios, te urmează oriunde, până-n mormânt. — Am ajuns acasă! - grăi meditativ, cu ochii înlăcrimați, Metodiu. Mulțumescu-ți, Ție, Doamne, că, deși nu ne-ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
închisă - avem sala Trupurilor, dar încă nu e gata. Știți cum e: unele trupuri se mai rătăcesc, mai dispar... până le găsești, până le împăiezi... Metodiu încuviință mașinal din cap. Urmă o pauză în care Ximachi își încrucișa mâinile în poală și închise ochii, părând a se cufunda într-o adâncă meditație. Și ziceați că aveți treabă cu Vodă... - spuse el încet, aproape în șoaptă. V-ascult. Sunt vistiernicul Ximachi, de n-ați auzit cumva de mine. Metodiu trase aer mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
creștini. — Mare e Dumnezeu - spuse cu blândețe roșcovanul. Pe loc repaus. Episodul 105 SUFLETUL SLAV Se vedea cât colo că fețele preacuvioșilor Metodiu și Iovănuț inspiră bărboșilor lor comeseni o anume sfială. Stăteau toți cu privirile plecate, cu mâinile în poală, ba vreo doi-trei își trecură rușinați săbiile la spate și râcâiau încetișor cu unghia paharele goale, ca și cum paharele ar fi fost niște obiecte cu totul neînsemnate, întâmplător aflate acolo, ca niște solnițe. Stânjeneala lor, rod al unei profunde credințe atât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
imagini ne readuc în minte ce-avem de făcut; două rândunele care zboară împreună după hrană, un cerb și-o ciută care stau la coadă la băut apă, doi ochi care ne fac cu ochiul, două glezne întrezărite fugar sub poala unui munte, două buze care se tot împreună și astfel ne vorbesc și câte și mai câte!... O forță uriașă ne împinge spre căsătorie și ne lasă acolo. Episodul 121 DIN NOU PAN BIJINSKI — Ceea ce-ați spus dumneavoastră e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
EU GĂTESC PENTRU SOȚUL CEL IUBESC etc. întrebări chinuitoare frământau mintea sa fragedă: ce legătură există între lucruri? Sunt ele dispuse la întâmplare? Să nu existe nici o relație între, de pildă, micul gândac roșiatic care iată-l că intră sub poalele rochiei doamnei Potoțki și sinodul ecumenic de la Niceea unde au participat, ia să vadă dacă mai știe, da, exact: 318 sfinți părinți? Cum oare se „căsătoresc” lucrurile, faptele între ele? Sau nu e vorba de așa ceva, ci de o orgolioasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
enorm. — Vreți să spuneți că...? - zise șovăind căpitanul Tresoro. — întocmai! - răspunse Amada. Am făcut totul. Am greșit în serie. Se lăsă o tăcere adâncă. Uscată complet, urma de sos se desprinsese de pe bărbia bătrânelului și-i căzu învârtindu-se în poală. Dacă bunul nostru tată, surugiul, auzind ce ni s-a întâmplat, nu s-ar fi răsturnat cu poștalion cu tot într-o prăpastie pe care altfel o cunoștea și cu ochii închiși, lăsându-se astfel o modestă pensie viageră, cine știe cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
picior. Mai ugui puțin cu porumbelul cât timp acesta ciuguli grâul, apoi îi dădu drumul. Uitându-se în dreapta și-n stânga, papa croncăni ușurel, cu o expresie de veselie pe chip, chemând corbul. De cum veni și i se așeză în poală, corbul începu să croncăne de mama focului, arătând spre răsărit. Papa prinse a râde, apoi scoase de sub sutană o bucată de cașcaval. Corbul o luă în cioc, croncăni ceva mai domolit și zbură cu cașcaval cu tot spre apus. încă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
după atâtea nenorociri, greutăți și amărăciuni, familia neîmblânzitului Gacel Sayah avea o casă. Casa lor erau nesfârșite întindere a deșertului, un masiv stâncos, trei palmieri și un puț. Pentru majoritatea oamenilor, era puțin. Pentru tuaregi, era mult. Au adus de la poalele munților cel mai bun pământ și, la umbra palmierilor, au făcut o mică grădină. Apoi au semănat una câte una, într-un fel de ritual, prețioasele semințe pe care Laila le păstrase într-un săculeț de piele. Gacel mergea la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
călători nu aveau ce căuta în locul unde se aflau ei. Mult mai la nord, în Masivul Tassili, existau peisaje superbe și curioase picturi rupestre, ce păreau să-i entuziasmeze pe cercetătorii care veneau chiar și din America, dar acolo, la poalele stâncilor golașe, a căror înălțime nu trecea de două sute de metri, nu existau peisaje care să atragă, și nimeni în afară de ei nu descoperise resturile vreunei culturi din trecut. Dar nu-și puteau închipui nici că îi căutau pe ei după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
mai mare dintre moscheile unde nu se rugaseră niciodată, răcoroasă și întunecoasă; servise probabil de adăpost sigur vreunui trib numeros din timpuri îndepărtate, când pe acele meleaguri încă mai curgea un râu năvalnic care, din motive neștiute, obosise să ude poalele munților. Apa a dispărut, pământul a murit, a fugit vânatul, au plecat locuitorii, iar ca amintire a frumoaselor vremuri au rămas doar peștera, picturile și resturi de oase și coarne de animale. Fiind ascunsă în spatele a două stânci, nici măcar instrumentele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
bine urmele unei caravane formate din cămile și oameni ce mergeau pe jos, pe care vântul nu avusese încă timp să le șteargă. Caravana asta probabil că a plecat de aici acum două zile și urmele ei se pierd la poalele acelui munte. — Ești mai deștept decât pari! — Întotdeauna e preferabil să fii mai deștept decât pari. Oamenii trec prin viață căutând să pară mai deștepți decât sunt și asta îi duce la pierzanie. Eu o fac pe prostul, dar sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
elicopterul, o să încerci să te întorci în Italia cât mai repede cu putință și o să-l presezi pe taică-tu să-i determine pe prietenii lui să mi-l predea pe vinovat. Dacă în zece zile nu vor fi la poalele munților, prietenul tău va fi primul care va muri... Ai înțeles? — Perfect! Dar repet că prefer să rămân. În felul ăsta tatăl meu va fi mult mai presat. Dacă rămâi, vei muri - și vom avea de pierdut cu toții. Nu sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
care de-a lungul secolelor au învățat să transforme aridul peisaj ce-i înconjura și puținele lui viețuitoare în cei mai buni aliați. La revărsatul zorilor, două capre fuseseră deja sacrificate și sângele lor stropise nisipul deșertului și pietrele de la poalele munților, făcând ca în scurt timp primii vulturi să apară zburând la mare înălțime. Puțin mai târziu, Gacel intră în „Peștera gazelei“, își îmbrățișă mama și frații și, după ce acceptă cu plăcere un reconfortant pahar de ceai fierbinte, îi puse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
pe scenă. Să nu uit poezia, să nu mă fac de rîs! Orgoliul lui funcționează ca orice organ de care nu are Încă știință, așa cum nu-și simte ficatul sau splina. Altădată aveam mîinile moi, acum mi le ascund În poală sub fața de masă, cînd merg la restaurant. Cum se schimbă obiectele cînd se scurtează privirea, cum li se lungesc umbrele și le mănîncă trupul cu totul. Umbli prin odăi, printre umbre și ți se pare că respiră. Poate sînt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
hoinară ce desenează un cerc printre bănci și străbate întreaga biserică înainte de vecernie. Bătrânul preot a ieșit din confesional și se îndrepta cu pași repezi spre noi, trecând prin acel cerc de lumină care i-a luminat mai întâi bocancii, poalele reverendei, apoi degetele împreunate și, în sfârșit, chipul. Aici s-a oprit cu ochii mijiți. Tocmai am ajuns în dreptul lui. — E cam călduț, dar vine toamna - a spus el. A izbucnit în râs și a ridicat mâna stângă, să simtă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
acolo se înmulțeau numai animale de curte. Le cumpărase în vremurile de belșug, la un preț de nimic, de la țărani cu frunțile teșite. De teama epidemiilor, conducerea de atunci nu a aprobat înființarea grădinii decât în afara orașului, în pădurea de la poalele turnului de apă. Terenul pe care se plimbau porcii, gâștele și vacile era împrejmuit doar cu un gard de scânduri. Unii susțin cu tărie că era copia fidelă a Paradisului, după alții era mai degrabă aidoma unui azil de animale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
a vrut să fugă la teatru după el, dar trei flăcăi de la brigada pentru Strălucirea Șinelor au prins-o, spunându-i că nu era la teatru și nici nu l-au împușcat în ceafă și cineva l-a văzut la poalele cetății cu un pistol, iar ei l-au văzut mort la capătul Străzii Principale, dar că nici acolo nu a fost împușcat în ceafă, ci a călcat pe o mină, și că ei nu mai înțeleg nimic din toate astea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
împușcat în ceafă, ci a călcat pe o mină, și că ei nu mai înțeleg nimic din toate astea. Apoi a venit șeful de gară care a întrebat câți scamatori ca asta există, pentru că și el a văzut unul la poalele cetății, cu un pistol în mână, dar era deja ciuruit. De gloanțe. Atunci, mămica a început să i se facă rău. Amețea în tăcere, apoi s-a sprijinit de masa din birou și a început să verse. Mai întâi cremșnit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
în noaptea aceea și-apoi și-a aruncat toată pudra pe pat a doua zi. Înăuntrul casei nu mai erau prea multe de văzut, dar mai că puteai să vezi întreg ținutul de la intrare. Se vedea orașul nostru jos, la poalele dealului, și de pe marginea verandei se vedea destul de bine capitala districtului când cerul era senin, și puteai să-ți dai seama întotdeauna unde e dacă te uitai după furnalul de la fabrică, fiindcă era vopsit în portocaliu. Avea un semn mare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
Atlantic a fost chiar toamna în care am intrat la Școala Districtuală Elementară. Acesta era numele școlii generale din oraș. Era departe de casa noastră. Dimineața trebuia să cobor dealul și să traversez orașul ca să ajung acolo, fiindcă era la poalele dealului opus celui pe care locuiam noi. Când ploua, îmi luam cizmele ca să pot să cobor dealul. După aceea trebuia să le car după mine prin oraș și erau mereu ude și pline de noroi, mă murdăream de la ele și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
Vestea faptei mele se răspândise în tot orașul până când am ajuns eu pe Main Street. Oamenii care mă recunoșteau mă opreau și mă mângâiau pe cap și mă țineau atât de mult încât se întunecase afară când am ajuns la poalele dealului. Apoi mi-am amintit de tata și am început să mă gândesc la el și mă întrebam dacă s-a întors acasă. Primele stele erau deja pe cer. Luna era aproape de vârful dealului, plină și strălucitoare, când m-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
mai fi în oraș doar câteva nopți, și ar fi bine să te ai bine cu Dumnezeu, la ce vești circulau despre bomba pe care Hitler poate s-o trimită oricând peste noi. Am lăsat-o pe o stradă de pe lângă poalele dealului. După ce a plecat, tanti Mae i-a zis ceva mamei despre ea, dar eu n-am auzit. Când am ajuns noi pe la jumătatea dealului, toate luminile erau deja stinse în cort, iar ultimele camioane începeau să plece. Următoarea dată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]