2,752 matches
-
liber și că eu însumi voi ajunge într-o zi la această concluzie... Apoi m-am dus la cimitir. Vroiam să îngenunchez la mormântul mamei, dar, ridicându-mă, nu m-am putut opri să nu mă uit la chipul de porțelan al fratelui meu. Spre surprinderea mea, am simțit că nu mai eram pornit contra lui Dinu. Timpul ștersese gelozia care îmi înveninase anii copilăriei, așa cum ploile șterseseră literele de pe crucea de marmură neagră. A fost prima oară când m-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
mișunau șoareci. Uneori, se opreau să se uite la noi, curioși. Dinu mi-a turnat și mie vin și, în clipa aceea, am observat că figura lui semăna perfect cu cea a fratelui meu. Era exact chipul din fotografia de porțelan, acoperit de riduri. „Ce mă examinezi așa?” m-a întrebat, fiindcă nu-mi puteam deslipi privirea de el. Avea aceeași expresie cuminte și chiar același zâmbet, acum îmbătrânit și obosit. „Semeni cu cineva”, i-am zis. „Cu cine?” „Nu-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
o greșeală. A urmat singura frază pe care n-o așteptam: „Mă întreb câtă vreme o să continui această minciună”. Am tresărit. „Care minciună?” „Cum care? Cu Bătrânul. Și restul... Stricase totul. Bucuria mea s-a spart ca un vas de porțelan. Fără să sesizeze că înainta, de fapt, pe cioburi, Laura a socotit că era cazul să insiste: „Nu vezi că azilul trăiește în minciună? Aș prefera, te rog să mă crezi, să plecăm de aici”. Am mai făcut o încercare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
simțea că a venit momentul să-și facă ieșirea din scenă. Avea de scris un discurs. — Nu, spune doamna Petrovici, trebuie să beți o cafea turcească. Orice rezistență este inutilă. În căldura bucătăriei, Wakefield privește pierdut În ceașca delicată de porțelan plină cu o cafea neagră și dulce, o oglindă Întunecată. Nu poate vedea nimic În ea. CÎnd termină de băut cafeaua, Aleișa Îi ia ceașca și o Întoarce cu fundul În sus, pe farfuriuță. Citește urmele de zaț. Multe drumuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
într-o relație de parcă ți-ai fi făcut o programare la dentist. — Da, aprobă fericită Fran, nu e fantastic? Tocmai asta e atât de minunat în toată povestea. Ralph Tyler trecu pe lângă marea de zambile de un albastru ca al porțelanului de Delft din părculețul de la ieșirea din Woodbury și inspiră parfumul lor dulce, intens. Nu știa niciodată ce să creadă despre zambile. Ca și crinii, aveau un iz discret de moarte, de parcă ar fi încercat să acopere un miros de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
fost îmbrăcată în pantaloni scurți de piele sau într-un tutu. Trebuia să meargă. Alese o sticlă de vin de la magazinul de băuturi și se îndreptă spre casa Camillei. După cum era de așteptat, Camilla desfășurase întreg arsenalul. Servicii scumpe de porțelan, șervețele de in, lumânări. Masa arăta de parcă fusese comandată din catalogul de nuntă de la Harrods. Poate că îi ținea lui Fran o lecție de bun-gust, după cum simt soacrele că e de datoria lor să facă. Biata Camilla. Tocmai când voia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
care o îndrumase Camilla pe Fran părea desprinsă din paginile revistei Casa de vis. O minunăție în alb și albastru, în care emailul strălucitor al căzii și vopseaua impecabilă se armonizau cu nuanțele de campanulă ale sutelor de vase de porțelan de pe rafturi. Din clipă în clipă te așteptai să intre tropăind o fetiță olandeză cu saboți și bonetă. Parcă pentru a desăvârși ansamblul, pe bazin, într-un minunat vas de pe vremuri trona un buchet de nemțișor - Doamne, oare cât costa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
două treimi compasiune și o treime „poți-să-mi-spui-orice-sunt-medic“, era aproape irezistibilă. Mai rău, dintr-un instinct venit din negurile istoriei, adăugase o nouă notă: dorința de protecție patriarhală. Se purta deodată de parcă ea ar fi fost asemenea afurisitelor de vase de porțelan de la etaj, ceva fragil și prețios. Poate că avea dreptate. Cu siguranță se simțea ca și cum, dacă i s-ar fi dat drumul, s-ar fi spart în mii de bucăți, care, oricât de mult ar fi încercat cineva, n-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
îndoială Henrietta, însoțită de Sophie și Lottie, aștepta de ceva timp la magazin. Era unul din acele magazine minuscule și selecte în care totul era în tonuri de bej rafinat și în care se servea cafea în ceșcuțe mici de porțelan, care probabil erau făcute mici anume, hotărî Fran, uitându-se cum își făcea Lottie de cap, ca nu cumva micuții să verse cești mai mari de cafea pe rochiile exorbitante de mireasă. Fran probă rochia Catherine Walker recent modificată pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
nu asculta scuzele lui Fran. — Am crezut că o să pot face astfel încât măcar lucrul ăsta să fie cum și-l dorea. Aș fi putut să-i ofer nunta perfectă! Patosul neîmblânzit din glasul Camillei era sfâșietor. Aerul ei obișnuit, de porțelan delicat, dispăruse, fiind înlocuit de o disperare care îi stârni mustrări de conștiință lui Fran. Cu siguranță nu fusese câtuși de puțin mireasa ideală. — Am crezut, continuă Camilla cu tristețe, că poate atunci mă va ierta pentru greșeala mea, pentru că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
Gabriela Omăt, note de Alexandru George, Margareta Feraru și Gabriela Omăt, Fundația Națională pentru Știință și Artă, Academia Română, Institutul de Teorie și Istorie Literară „G. Călinescu”, Editura C.N.I. „Coresi” S.A., București, 2001, p. 561). Într-un pamflet intitulat „Criticul de porțelan”, publicat în Lumea românească, an I, nr. 10, vineri, 11 iunie 1937, H. Bonciu - vexat de judecățile aceluiași critic - e apostrofat nemilos, cu formulări preluate vădit după Camil Petrescu, cel din „Eugen Lovinescu sub zodia seninătății imperturbabile”: „abil farmacist de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
voce, precizînd: Încercăm să-i dovedim că nu e totul doar o treabă de femei. Salut! Emma ședea la masa de bucătărie, răsfoind un număr din revista Hello! și ronțăind cu pumnul alune trase În miere, dintr-un castronel de porțelan aflat În mijloc. Își ridică privirea și-și salută fratele, apoi mă măsură din cap pînă În picioare. În secunda următoare, mi-am dorit să mă fi Îmbrăcat altfel, căci mi-am dat imediat seama că mă considera conservatoare, plicticoasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
Dan, nici una de ficțiune, amestecate cu cărțile mele de design și edițiile copertate ale unor opere de ficțiune, cu diverse cadouri de nuntă Împrăștiate ici și colo (boluri de cristal cărora nu le-am găsit niciodată vreun rost, cutii de porțelan de Limoges care ar fi mai potrivite În casa bunicii lui Dan decît În a mea) și cu numeroase fotografii ale lui Tom. Tom cînd era nou-născut, arătînd aparatului o fețișoară zbîrcită, roșie și furioasă, Tom ținut În brațe de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
faimoase din Roma. În revistele pe care le citea mama, numele acela apărea foarte des, fuseseră fotografiate aici actrițe și prezentatoare de televiziune. Era un local scump. Ospătărițele purtau uniforme, mesele erau acoperite cu dantelă fină, iar ceștile erau din porțelan. Dincolo de plantele care protejau clienții cafenelei, capetele turiștilor pluteau - ca desprinse de trup - rotindu-se fără grabă, de parcă n-ar fi avut unde să meargă, și nici un trup pe care să-l târască după ele. Emma comandă un sandviș și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
pe la subraț o picătură de miere amestecată cu ierburi descântate, și-a frecat buzele cu hrean, le-a vopsit, începând o cutiuță nouă de cremă amestecată cu Phytolacca Decandra. În zorii zilele de 22 aprilie, arăta ca o păpușă de porțelan: micuță, durdulie, cu ochii albaștri ușor tiviți cu negru, cu fața albă și buzele foarte roșii. S-a așezat în trăsură cu satisfacția de a se ști frumoasă. Zogru a privit-o cu ochii lui Pampu, buimăciți de somn, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
avea un moștenitor. Credea cu tărie în această minune. Când o apropie de nas ca s-i simtă parfumul intens, începu să strălucească într-un mod uimitor și cât ai clipi se transformă într-o zână candid cu fața de porțelan. Împărăteasa rămase uimită, bănuiala ei că de aici îi va surâde norocul, începuse să se confirme. Zâna cea bună îi spuse împărătesei că datorită faptului că a fost blândă, bună și credincioasă toată viața ei, acum, la căruntețe îi va
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
explicau neînțelesul cerului, cu buclele negre și întunecate ce se atârnau pe ai mei umeri ca niște ciorchini de struguri îngrămădiți unul în altul, strânse în fundițe roșii ca merele pârguite. Sub un ten văruit se ascundea un surâs de porțelan. Dacă lași ca firea ta să fie înghițită de calmul vieții, îi poți auzi râsetul infantil sau ale lui ecouri sparte în parcurile de copii. Eram eu... Nu știu câți ani au trecut de când n-am mai regăsit-o pe fetița cu
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
O adolescentă privea fermecată peisajul mirific. Era frumoasă...părul îi era blond parcă poleit cu aur, aranjat într-un coc foarte ordonat și elegant, ochii, de un albastru superb, erau ațintiți asupra ceasului de la mâna, fața era albă, ca de porțelan și obrajii trandafirii, buzele fiind îmbrăcate într-o nuanță subtilă de roz care se potrivea perfect cu rochița albă pe care o purta. La gât îi atârna un lănțișor finuț de argint cu un pandantiv în formă de inimioară, exact
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
mamei, trecând prin camere, traversând holuri, apoi din nou camere, și fiecare cameră era ticsită de obiecte, și pretutindeni se auzea râsul mamei care făcea să se ciocnească între ele vazele de cristal și peștii de sticlă și soldații de porțelan și cupele și clondirele de vin, pe unde am trecut alergând, pe pereți se balansau planisfere și fotografii în ramă și sculpturi de fildeș, iar în acvariul gol, peștii tropicali, uscați și lăcuiți, care atârnau de fire de cupru, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
frișcă și piure de castane, iar când a terminat de mâncat, din nou s-a uitat la mama, și mama i-a mai tăiat o felie, între timp am primit și eu o a doua felie, iar pe platoul de porțelan abia dacă mai rămăsese ceva din tunel, doar bucata cu cifrele, și Marius mânca la fel de repede ca la început, aplecat cu capu-n farfuria pe care o dosea pe jumătate cu cotul sprijinit de masă, dar mama nu i-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
sprijinit de masă, dar mama nu i-a făcut observație să stea frumos, deși mie cu siguranță mi-ar fi făcut, iar când și această a doua felie a dispărut, atunci Marius iarăși a arătat cu lingurița spre platoul de porțelan, zicând că n-are rost să se usuce puținu’ ăla care-a mai rămas și să i-o dea tot lui, și am văzut că de data asta mama n-a mai apucat cuțitul cu atâta elan, totuși a tăiat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
groază, mormăind cu voce neliniștită: - Bebelușul meu, bebelușul meu!... Hoața, hoața! Marie nu auzi cuvintele pe care le rostea, căci, fascinată, rămăsese cu ochii pironiți pe păpușa care se ițea din grămada de cîrpe. O păpușă veche. Cu chip de porțelan. Exact În clipa aceea, o rază de soare căzu peste ochiul de sticlă al păpușii. Un ochi rotund, cu gene pictate. Marie nu mai văzu nimic altceva. Doar fulgerul din privirea fixă a ochiului larg deschis. Totul pieri din jurul ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
îi apar pete mici, roșii. Câteva clipe, pare incapabilă să mai zică ceva. Vom bea câte o ceașcă de cafea, Samantha, mă anunță într-un final cu un glas demn. În holul de la parter, te rog. Folosește serviciul roz de porțelan. Haide, Eddie. Și iese maiestuos, înainte să apuc să mai zic ceva. Mă uit în jur la bucătăria goală și nu știu dacă să râd sau să plâng. E ridicol. Nu pot să continui șarada asta. Trebuie să mă duc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
dată. Vino o clipă în salon, Samantha. O urmez în încăpere, apoi la șemineu. — Înainte să plec și să începi să ștergi praful aici, spune Trish, am vrut să-ți arăt cum sunt aranjate bibelourile. Arată spre niște figurine de porțelan de pe polița căminului. Pare complicat, dar nu e. Nu știu de ce, menajerele nu reușesc deloc să țină minte. Așa că te rog să fii foarte atentă. Mă întorc, ascultătoare, odată cu ea, spre polița căminului. — E foarte important, Samantha, ca acești căței
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
dar n-a sunat nimeni. Și nu am nici un mesaj. L-am verificat la fiecare două secunde. Am băgat vasele în mașina de spălat și, după cam cincizeci de încercări, am reușit s-o pornesc. Și am șters cățeii de porțelan cu un șervețel. În afară de asta, n-am făcut decât să mă plimb încolo și-ncoace prin bucătărie. Am renunțat aproape imediat la „sandvișurile pentru un prânz lejer”. M-am chinuit ore întregi să tai două franzele - și am rămas cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]