1,462 matches
-
despre cine-i vorba. Trebuie doar să printăm imaginea și să mă lași singură două minute cu ea.“ „Hmm, singură cu ea... Ce vreți să faceți împreună?“, m-am interesat. „O să vezi tu imediat. Hai să mergem.“ I-am deschis portiera. Rămăsesem gentlemanul perfect, după cinci ani. Gesturile frumoase mă ajutau să mă simt bine, înălțător, diferit de restul lumii. Aici venea partea reconfortantă, să știi că ești altfel decât mulțimea. Dacă meritul mi se și recunoștea public, cu-atât mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
din 7, îmbrăcați frumos, la costum (femeile pe tocuri mici, comode, în taior și cu ochelarii în cutiuța căptușită cu velur), cei mai norocoși zburau dintr-o parte într-alta cu mașini pe care erau desenate sigle și nume cât portiera de mari, urcau, coborau, urcau la loc, vorbeau tare la telefoane mobile (uneori la două deodată), făceau mereu câte-un gest, ceva din întinderea corpului se deplasa întotdeauna, o mână, un fir, niște hârtii, o bucată de pizza împinsă-n
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
departe de orice intruziune. Era bine. Apoi Mihnea ne-a făcut un semn de sub copertină. Am sărit din mașină și-am alergat spre el, ferindu-mă de ploaie. Maria a coborât și ea și-a urcat în față, am auzit portiera trântindu-se. Dacă ar fi plecat acum, învârtind cheia în contact și întorcând Opelul pe drumul spre București, nimeni n-ar fi condamnat-o. „Am deconectat sistemele. Putem intra.“, m-a anunțat Mihnea în grabă. „Cum ai reușit?“, m-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
de la 4: o firmă de-avocatură, luată cu-asalt de șase femei. Își făceau apariția dimineața, la ora nouă, cu două mașini: un Citroen C3 și-un Chevrolet Kalos, mici, albastre și înghesuite, ca niște buburuze. Săreau din ele artistic, portierele se deschideau toate odată, ca-n filmele cu gangsteri. Mașinile arătau boțite, încercările repetate și etern nereușite de parcare își spuneau cuvântul. Avocatele purtau pantaloni negri și pantofi sau cizme cu toc înalt; trei dintre ele ieșeau cu părul despletit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
păstrează din tată în fiu, într-o ceremonie solemnă, care îi avertizează pe imprudenți să nu se-apropie. Încălcarea ei echivalează cu un dezastru: anvelopa tăiată, ventilele confiscate, afișele lipite cu prenadez de geamuri, capota stropită cu lichid de frână, portierele zgâriate cu cheia sau, încă mai umilitor, parbrizul împroșcat cu bulion sau ulei încins de la etaj. (Personal, am optat pentru un amestec de oțet, apă și ulei: turnat cu grijă de pe balcon, e aproape invizibil și nu mai iese decât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
ai noștri cu desfăcătoarele improvizate din monede, dinți sau canturi de ușă. Vinerea, aduceau mașinuțe de-acasă (toți colecționau, de la director la ultimul agent) și le comparau: cea mai tare era a lui Andrei, un Deusenberg din anii ’30, cu portierele verzi și roțile spițate; cauciucurile fuseseră rulate la dungă, schimbătorul de viteze miniaturizat în detaliu, cu manșonul din imitație de piele. Prietenia româno-cehă se cimenta seara târziu, în hala minusculă cu șase mese. Fermentau toți într-un cub de tablă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
în coloană, își foloseau mașinile ca pe niște arme, presând și înghiontindu-te. Oricând se putea urca o roată pe tine, așa, preventiv. Nu așteptai decât o scânteie, un pretext, explozia plutea în aer. Se lăsau geamurile sau se deschideau portierele, șoferii gesticulau între ei sau săreau la pietoni, participau și pasagerii din dreapta la acțiune. Scenele începeau și se terminau în același fel: „Du-te-n pula mea!“ Fiecare pleca apoi la mașina lui și coloana se punea în mișcare. Orașul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
pedale, ca niște roboți scăpați în stradă. Un pocnet sec te anunța că îți loviseră o aripă sau plecaseră cu oglinda. Răsplata se împărțea prompt și binemeritat: șoferii și pietonii își dădeau mâna aici, pentru a-și face dreptate cu portiera, un potop de înjurături sau chiar un pumn. Am depășit clădirea Istoriei și ne-am apropiat de Litere. De data asta, am intrat pe la Matematică. Mihnea știa o ușă, care se deschidea într-un pasaj la etajul patru. Prin el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
ale miliției. Pe drumul dintre Covasna și Sfântu Gheorghe, la kilometrul 49, s-a petrecut un accident mai puțin obișnuit de circulație, în urma căruia Kiraly și-a mușcat limba, șoferul și-a rupt piciorul, iar Maurer s-a trezit cu portiera înfășurată peste picioare, bazinul spart și șoldul drept mutat la nivelul umărului. Tot atunci, martorii spun că ar fi auzit celebra replică a lui Maurer, care a dat ulterior naștere atâtor suspiciuni: „M-a omorât nenorocitul!...“ Nu lipsea decât o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
uzurii materialului sau patinei timpului: femeile gravide se treziseră cu burțile umplute de cocoloașe de pastă de pix, iar bătrânilor cu baston și ochelari le fuseseră scoase gurile și găuriți ochii cu briceagul sau cheia. Vagoanele defilau zgâriate, ca o portieră de Mercedes în parcare la Hotel Dorobanți. Nu se mișcau nici toate scările rulante, dar măcar te întâmpina un indicator galben de avertisment, nu ca la noi la Universitate, unde treptele fuseseră smulse și piciorul cădea în gol. Pasajul cerea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Nastasia Filippovna era albă ca varul la față; dar ochii ei mari și negri străluceau spre mulțime ca doi cărbuni aprinși; acestei priviri gloata nu putu să-i reziste; indignarea se transformă în strigăte de admirație. Se deschisese de-acum portiera trăsurii, Keller îi oferise de-acum miresei brațul, când ea scoase subit un țipăt și, din pridvor, se repezi de-a dreptul în mijlocul mulțimii. Toți însoțitorii încremeniră de uimire, gloata se feri în lături din fața ei și, deodată, la cinci-șase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
la trăsură. Apoi, într-o clipă, scoase din portofel o bancnotă de o sută de ruble și i-o întinse vizitiului. — La gară! Dacă prindem trenul, mai capeți o sută! Sări și el în trăsură lângă Nastasia Filippovna și închise portiera. Vizitiul nu mai stătu deloc pe gânduri și șfichiui caii. Ulterior, Keller avea să pună totul pe seama surprizei: „Încă o secundă și mi-aș fi venit în fire, n-aș fi lăsat să se întâmple!“ explica el, povestind incidentul. Împreună cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
ei îl luau pe civil. Ca urmare, m-am despărțit de Sorin ca să avem mai multe șanse să ne ia un taxi. Eu am trecut strada spre magazinul Sora când a oprit un taxi lângă mine și s-a deschis portiera. L-am strigat pe Sorin să vină și am urcat. Noi n-am zis nimic, dar el ne-a întrebat unde să ne ducă: Antiaeriană sau Olteniței? I-am răspuns că în Pantelimon. Mergea ăla cu o viteză de parcă era
Revoluția română: militari, misiuni și diversiuni () [Corola-publishinghouse/Science/84991_a_85776]
-
încleștează dinții, lasă capul în jos și se grăbește spre ieșire, de parcă supraviețuirea lumii ar fi depins, în acea seară, de deschiderea ușii și pala de vânt rece care a năvălit înăuntru. Aș fi vrut să-i strâng degetele cu portiera mașinii și să strig la el în timp ce, ca și cum nimic nu s-a întâmplat, îi dădea taximetristului, cu calmul obișnuit, adresa de la restaurant. Bine, atunci! Adică eu nu pot? Am fost de o veselie nefirească în orele care au urmat, deși
Portocalele roșii de Sicilia by Rodica Dinulescu () [Corola-publishinghouse/Science/84984_a_85769]
-
era temperată prin acele locuri, atunci scăpa unsă cu balegă doar pînă un pic mai sus de praguri. Dar tot frumoasă rămînea. Mai ales că era roșie ca o cireașă bine coaptă. Uneori opream să tîrguiesc un harbuz și atunci portiera rămînea deschisă, lăsînd să se audă cîntecul Yo no soy marinero pînă la căruța vînzătorului. Copiii priveau cu jind la harbuji, dar și la mașină și mulțumeau bucuroși belferului de la Iași, care le oferea un harbuzoi mai greu decît dînșii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
mea pălărie. În parcarea zonei istorice a orașului, deschid portbagajul, scot pălăria și aparatul foto. Închid la loc mașina, dar trebuie să mai scot o sticlă cu apă de pe scaunul din față. Las pe mașină pălăria și merg să deschid portiera.. Apoi cu sticla în mînă, dau să iau pălăria care... se evaporase. Doar o secundă... poate un vînticel... poate a căzut jos, poate... Doamne, nu cred că mi-au furat-o! Și totuși, mi-au furat-o, pur și simplu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
șase, șase fără un sfert, a coborât de la etajul trei grăsunul Stupcanu, controlorul de la vama Siret, care trebuie să fie acolo la șapte fix. L-am auzit călcând grăbit și ieșind valvârtej, trântind, ca de obicei, ușa de la intrare, deschizând portiera mașinii, apoi ambalând motorul și demarând în viteză... N-am apucat să citesc o pagină întreagă și, de la ultimul etaj a coborât doamna Murărașu femeia aceea înaltă, subțire, sfioasă și grațioasă; i-am auzit și urmărit pantofiorii cu tocuri metalice
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
unde doarme și bunicul meu... s-ar fi putut face o republică autonomă de români, mai mare decât republica nistreană, dintre Bug și Nistru... 4 Înainte de-a intra în orașul Timișoara "șeriful" oprește puțin mașina la o parcare. Deschide portiera dinspre dânsul și ne explică. Vedeți pământul de-aici? A fost al Gospodăriei de partid. 30 de ha erau ale bunicului meu, pe care-l chema ca și pe mine: Emilian Neda. Omul acesta a fost concentrat în cel de-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
o mașină atât de curată în mizeria ambiantă din București, părea scoasă dintr-o cutie uriașă plină cu vată. Porțile de metal de la intrare se deschid imediat, iar limuzina este parcată exact în fața pridvorului bisericii. șoferul coboară pentru a deschide portiera din spate. Din interiorul confortabil își face apariția o femeie matură, masivă. Are o coafură elaborată, o rochie lungă și grea peste care e aruncată un fel de pelerină din mătase cu ciucuri lungi, diafani, ce ating pământul. Mulțime de
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
de culoare neagră. Toți acești bolizi germani de mare viteză sunt echipați cu stație de emisie-recepție și detectoare radar. Cu câteva rare excepții, șoferii sunt români, i-au așteptat pe proprietarii de drept ai limuzinelor în interior, iar acum deschid portierele cu gesturi politicoase, stilate, o politețe de rutină, pe undeva. Mă apropii și mai mult de grup, traversând parcul din fața Catedralei. Mașinile sunt înmatriculate în majoritatea lor în Galați și Iași, purtând așa-numitele „numere de prestigiu”, cum ar fi
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
gândi unde s-ar putea duce. Apucă un drumeag spre nord, printre lanurile de porumb. Mergând cale de o oră, auzi din față un duduit de motor; era un IMS cu doi ofițeri securiști. Unul, cu grad de colonel, deschise portiera și-l salută: Bucuros de oaspeți, părinte Ioane? Mai ales când sunt oameni cu frica lui Dumnezeu, zâmbi părintele. Hai sus, părinte, că avem treabă! Ne grăbim! Părintele își făcu cruce: „Doamne, fie voia Ta!”. Mașina trecu Dunărea și spre
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
un moment sau două, și când am ieșit afară, aproape că ajunsese la drum. Un Volkswagen galben se găsea acum parcat în iarbă, cu botul îndreptat spre Golful Raven. L-am văzut pe Gilbert sărind afară din mașină și deschizând portiera pentru pasageri. Lizzie dispăru în automobil. Ambele portiere fură trântite și vehiculul dispăru după cotitură. Câteva minute mai târziu, reapăru pe drumul spre hotel. L-am urmărit până ce a trecut dincolo de hotel și s-a făcut nevăzut pe drumul ce
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
afară, aproape că ajunsese la drum. Un Volkswagen galben se găsea acum parcat în iarbă, cu botul îndreptat spre Golful Raven. L-am văzut pe Gilbert sărind afară din mașină și deschizând portiera pentru pasageri. Lizzie dispăru în automobil. Ambele portiere fură trântite și vehiculul dispăru după cotitură. Câteva minute mai târziu, reapăru pe drumul spre hotel. L-am urmărit până ce a trecut dincolo de hotel și s-a făcut nevăzut pe drumul ce duce spre uscat. Pe urmă m-am întors
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
groaznică pe care a trebuit s-o săvârșesc de una singură, am plâns luni întregi... ani... din cauza asta... n-am încetat niciodată să plâng. O clipă, ochii ei negri se umplură de lacrimi, care apoi secară ca prin farmec. Deschise portiera mașinii. — Rosina... — Te urăsc, te detest, de atunci încolo ai fost un diavol pentru mine... — Uite ce-i, ai dreptate, te-am părăsit, dar tu m-ai împins la lucrul ăsta, și tu porți partea ta de răspundere. Emanciparea femeilor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
prea ușoară. Tatăl ar fi un obiectiv mult mai interesant. La urma urmei, viața e plină de surprize. Singurul lucru care a devenit absolut plicticos, plicticos, plicticos, ești tu, Charles. Plicticos! La revedere. A intrat în mașină și a trântit portiera. Automobilul a țâșnit ca o rachetă roșie în direcția satului. Am privit în urma ei. Curând, pe drum nu s-a mai văzut nimic decât un nor de praf, și un cer de un albastru șters pe deasupra. Un timp am avut
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]