1,416 matches
-
mă merită și că, dacă aș fi plecat după ’89 într-o universitate americană, acum m-aș fi întors boier. Un boier al minții, desigur, înzestrat cu giga-biți de erudiție și corectitudine politică, gata să-și descarce prea-plinul inimii, al portofelului și-al cipului din meninge la proaspăt-înființatul consorțiu universitar Brooklyn-Colentina. Mi-aș fi adus și Cadillac-ul decapotabil, magma-roșu sclipitor și cu-amortizoarele preparate să sară în ritmul muzicii rap sau manello. Studenții mei ar fi purtat maiouri tetra, lanțuri la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
priveai pe sub mese, întorceau toți pantofii capul după tine. Brățările și lanțurile de aur atârnau oriunde se elibera un loc: pe mâini, la gât, în jurul ceasului, lângă manșetă. Burta ieșea din pantalon, omenește, în semn de recunoaștere și prosperitate, ca portofelul și snopul de chei de pe masă. Stăteau crăcănați și se uitau după femei. Nevestele lor apăreau din câte-un magazin, târând după ele niște copii care l-ar fi înnebunit pe Caragiale. Le identificai după pantofii scumpi, cu toc înalt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
ani în aceeași „anvelopă de 14 %“ (mă gândeam întotdeauna la un cauciuc de mașină). Salariile păreau la fel de moarte ca noi: înghețaseră perpetuu, ca dinozaurii, cuprinse de-o glaciațiune totală și ireversibilă. Îți crăpa obrazul de rușine când băgai mâna-n portofel. Așa dispăruseră și multe alte lucruri, despre care elevii, și-apoi studenții mei citiseră doar în cărți. Zburaseră bideurile (closete mai mici și joase, cu robineți și fără capac, puse-n fața adevăratelor closete) și jaluzelele (niște planșe lungi de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Dacă te simțeau mai slab de înger, îți luau catalogul și-ajungeai la știri, filmat cu mobilul sau pus în discuție în consiliul profesoral, pentru neglijență. Nici în cancelarie, lucrurile nu stăteau mai bine. Dispăreau tot felul de obiecte, de la portofelul din buzunar la portretele lui Pârvan și Țițeica de pe pereți (ultimul s-a evaporat iarna, într-o după-amiază). Anchetele se țineau lanț, primii pe listă intrau elevii de serviciu, dar fără nici un rezultat. Mai erau suspectați un profesor de matematică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
inspirație. Își aduceau și familiile cu ei. Bătrânii moșteneau pensii, simțeai o bucurie să te întrebe lumea cu ce te-ocupi și tu să răspunzi, senin și optimist ca un veteran de război, „sunt critic literar“ sau să scoți din portofel cartea de vizită: „Scriitor/Writer/Écrivain“. Erau vremuri frumoase, mai sunt poate și-acuma, n-am mai stat să număr; nu-i crapă nimănui obrazul de rușine. Am renunțat deci la meserie înainte să mă apuc de ea. Într-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
pe-o rază de cincizeci de mile. Acolo se-afla turnul de control al lenjeriei „Victoria’s Secret“, dulciurilor „Hershey’s“ și inelelor cu cristale Swarowski (sau doar cu zirconiu, în funcție de notele de la facultate). Reunificarea familiei, a ciocolății și-a portofelelor intercontinentale nu se putea petrece atâta timp cât Maria nu-și termina studiile și, mai ales, nu-și găsea o slujbă. Așa stăteau lucrurile pe partea stângă a emisferei terestre și cerebrale. Cealaltă jumătate veghea în Pajura, într-un bloc cu grătar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
apar cărămizi, lăzi (cu predilecție, de bere), T-uri de fier, semne de circulație (furate de pe diverse șantiere), calorifere, pneuri, găleți de gunoi și chiar crăci puse în picioare, ca la focul de tabără. Accesoriile diferă după imaginație și conținutul portofelului: unii își leagă dispozitivele cu lanțuri groase de nikel; alții sparg asfaltul cu bormașina și prind T-urile cu nituri; alții folosesc sfori sau cabluri pe care le ancorează în jurul câte-unui copac; și-n fine, mai există unii care angajează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
ce știți despre accidentul din iunie 1972.“ „Accidentul de mașină de la Covasna?“ „Acela.“ „Vă povestesc chiar mai multe lucruri. De larg interes. Deci, cum e cu Pif-ul pe care susțineți că-l căutați?“ M-a salvat ospătarul. A apărut cu portofelul lui electronic, ca un joc de Atari, pe care îți bătea comanda. Le știam bine, mă lovisem de ele și pe tren, când mă luase nașul odată între Duisburg și Köln. Nu te distrai ca la noi, așteptându-i cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
erau buni de dus la balamuc. Și, știți ceva, nici nu am vrut glorie pentru asta. Am semnat simplu, "Dana"."? De ce, domnule Voiculescu, nu ați luat o pauză din discursurile populiste pentru a ne anunța că ați făcut economie în portofelul comunist, amenințat de austrieci puși pe îmbogățire din avuția neamului? Poate ați fost modești. Poate ați crezut că nu ne interesează. Sau poate că ați primit garanții ca dosarele nu vor mai "vorbi" niciodată." (Nu aveți nici o scuză!, Evenimentul Zilei
Discursul jurnalistic şi manipularea by Alina Căprioară [Corola-publishinghouse/Science/1409_a_2651]
-
obiectul- tocmai la timp, pentru că se și repezise un ins cu un caftan lung pe el, dar, văzându-l în mâna mea, nu a făcut gâlceavă, mi-a aruncat o privire fugară și a trecut pe-alături. Obiectul era un portofel mare, de marochin, de model vechi, plin doldora; dar cine știe de ce, din prima clipă, mi-am dat seama că în el era orice altceva, dar nu bani. Trecătorul care îl pierduse mergea acum la vreo patruzeci de pași înaintea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
crezut că sare la bătaie; s-a făcut palid la față, ca apucat de isterie femeiască, speriindu-și astfel soția tare. — Cum ați îndrăznit să intrați așa? Afară! strigă el, tremurând și de-abia rostind cuvintele. Însă deodată își văzu portofelul în mâinile mele. — Cred că dumneavoastră l-ați pierdut, am spus eu cât mai calm și sec. (De altminteri așa și trebuia.) El stătea în fața mea absolut înspăimântat și câtva timp parcă nu putu înțelege nimic; apoi își duse iute
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
putu înțelege nimic; apoi își duse iute mâna la buzunarul lateral, căscă gura de spaimă și se plesni peste frunte. — Doamne! Unde l-ați găsit? Cum? I-am explicat cât mai scurt, în cuvintele cele mai seci, cum am ridicat portofelul, cum am fugit după el strigându-l și cum, în sfârșit, pe ghicite și aproape orbecăind, am alergat pe scară în urma lui. — O, Doamne! exclamă el, adresându-i-se soției. Aici sunt toate documentele noastre, aici sunt ultimele instrumente, aici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
că sunteți... — Am tuberculoză, i-am răspuns eu cât mai scurt și m-am ridicat. Imediat sări și el în picioare. — Poate că exagerați și... luând medicamente... Era foarte derutat și parcă tot nu-și putea veni în fire; ținea portofelul în mâna dreaptă. — O, nu vă faceți griji, l-am întrerupt eu din nou punând mâna pe clanța ușii. Săptămâna trecută m-a consultat B-n (iar l-am pomenit aici pe B-n) și soarta mea e pecetluită. Scuzați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
desigur; cum așa? — Din pricina vinului. Mult stimate prinț, am venit la dumneavoastră ca la providență. Suma de patru sute de ruble în argint am primit-o ieri la ora cinci după-amiază de la un datornic și m-am întors aici cu trenul. Portofelul îl aveam în buzunar. Schimbându-mă de tunică și îmbrăcându-mă cu redingota, am mutat banii în redingotă, gândindu-mă să-i am asupra mea, întrucât seara intenționam să-i dau la rugămintea cuiva... așteptându-l pe procurist. — Apropo, Lukian
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
și să mă gătesc iarăși cu tunica pe care mi-o scosesem la întoarcerea acasă, gest pe care l-am și făcut, după cum, probabil, ați remarcat, prințe, văzându-mă toată seara în tunică. Schimbându-mă de haine, mi-am uitat portofelul în redingotă... Adevărat că atunci când Dumnezeu vrea să te pedepsească, îți ia mai întâi mințile. Și de-abia astăzi, la șapte și jumătate, trezindu-mă, am sărit ca un descreierat, m-am repezit de prima dată la redingotă, dar n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
Dumnezeu vrea să te pedepsească, îți ia mai întâi mințile. Și de-abia astăzi, la șapte și jumătate, trezindu-mă, am sărit ca un descreierat, m-am repezit de prima dată la redingotă, dar n-am găsit decât buzunarul gol! Portofelul parcă l-a înghițit pământul. — Ah, ce neplăcut! — Chiar că-i neplăcut; și dumneavoastră, cu mare tact, ați găsit acum expresia trebuincioasă, adăugă Lebedev, nu fără o undă de malițiozitate. — Totuși, cum... începu prințul să se alarmeze, căzând pe gânduri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
-l lași să-ți cadă din buzunar, nu? — Aș fi putut. Totul este posibil în stare de ebrietate, după cum v-ați exprimat cu sinceritate, mult stimate prinț! Dar, vă rog să chibzuiți: dacă, schimbându-mă de redingotă, ar fi alunecat portofelul din buzunar, atunci obiectul alunecat ar trebui să zacă tot aici, pe dușumea. Deci, unde-i acest obiect? — Nu cumva l-ai pus prin vreun sertar, în birou? — Am căutat peste tot, am scotocit peste tot, mai ales că nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
care mi-ai spus... — Adică? — Asta-i bună, parcă nu m-ai înțelege! Ah, Dumnezeule, Lukian Timofeici, te ții întruna de teatru. E vorba de bani, de bani, de cele patru sute de ruble, pe care le-ai pierdut atunci, cu portofelul, despre care ai venit aici să-mi povestești în dimineața când ai plecat la Petersburg. Acum ai înțeles? — Ah, de cele patru sute de ruble vorbiți! exclamă Lebedev, lungind cuvintele, de parcă de-abia acum și-ar fi dat seama. Vă mulțumesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
orfani în familie... Nu asta am vrut să spun! Firește, mă bucur că i-ai găsit, se corectă repede prințul. Dar... cum i-ai găsit? — Foarte simplu, rogu-vă. I-am găsit sub scaunul pe care atârnasem redingota, așa că probabil portofelul a alunecat din buzunar pe dușumea. — Cum sub scaun? Nu se poate, doar mi-ai spus că ai scotocit prin toate ungherele. Cum de nu te-ai uitat în locul cel mai probabil? — Problema e că m-am uitat! Îmi amintesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
dintr-odată? — Chiar așa, a apărut dintr-odată. Prințul se uită ciudat la Lebedev. — Dar generalul? întrebă el deodată. — Adică, ce să fie cu generalul? nu înțelese iarăși Lebedev. — Ah, Dumnezeule! Te întreb ce a spus generalul când ai găsit portofelul sub scaun. Doar și mai înainte l-ați căutat împreună. — Da, împreună l-am căutat mai întâi. Dar de data asta, recunosc, am tăcut și am preferat să nu-i spun că am găsit portofelul, de unul singur. — De... de ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
spus generalul când ai găsit portofelul sub scaun. Doar și mai înainte l-ați căutat împreună. — Da, împreună l-am căutat mai întâi. Dar de data asta, recunosc, am tăcut și am preferat să nu-i spun că am găsit portofelul, de unul singur. — De... de ce? Și banii sunt toți? — Am deschis portofelul: banii sunt toți, până la ultima rublă. — Ai fi putut veni să-mi spui, observă prințul îngândurat. — Mi-a fost frică să vă inoportunez, prințe, având în vedere propriile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
l-ați căutat împreună. — Da, împreună l-am căutat mai întâi. Dar de data asta, recunosc, am tăcut și am preferat să nu-i spun că am găsit portofelul, de unul singur. — De... de ce? Și banii sunt toți? — Am deschis portofelul: banii sunt toți, până la ultima rublă. — Ai fi putut veni să-mi spui, observă prințul îngândurat. — Mi-a fost frică să vă inoportunez, prințe, având în vedere propriile dumneavoastră impresii care, poate, ca să zicem așa, sunt excepționale. Pe deasupra, m-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
putut veni să-mi spui, observă prințul îngândurat. — Mi-a fost frică să vă inoportunez, prințe, având în vedere propriile dumneavoastră impresii care, poate, ca să zicem așa, sunt excepționale. Pe deasupra, m-am prefăcut că n-am găsit nimic. Am deschis portofelul, m-am uitat în el, apoi l-am închis și l-am pus la loc sub scaun. — Asta la ce bun? — A-așa, ca să-mi satisfac și pe mai departe curiozitatea, chicoti deodată Lebedev, frecându-și palmele. — Deci e și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
l-am găsit în cele din urmă, atunci de ce generalul n-ar remarca un obiect, ca să zicem așa, bătător la ochi, care se vede de sub scaun? De câteva ori am ridicat scaunul acela și l-am mutat din loc, așa că portofelul era la vedere, dar generalul nu l-a zărit nicidecum și așa a trecut o zi și o noapte. Probabil că e foarte distrat, nici n-ai cum să-ți dai seama. Vorbește, povestește, râde cu hohote și deodată se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
deodată se supără teribil pe mine, nici eu nu mai știu de ce. Într-un târziu ne pregătim să ieșim din cameră, eu las intenționat ușa descuiată; totuși a ezitat, a vrut să-mi spună ceva, probabil s-a speriat pentru portofelul cu atâția bani, dar s-a supărat brusc foarte tare și nu mi-a spus nimic. N-am făcut împreună pe stradă nici doi pași, m-a lăsat baltă și de-abia seara ne-am întâlnit la bodegă. — Și până la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]