2,403 matches
-
ceruri. Aspirant - a treia treaptă a parcursului unui călugăr augustinian, de la novice, la frate. Augustină - Bijuterie constând într-o joncțiune trime-talică, oferită femeilor de pe Vechea Terra înainte de a naște. Este simbolul prin care Frontul Adevăratei Biserici a încercat să prevină posteritatea că clonele Abației au un ADN modificat, în sensul stocării experienței inițiale a originalelor care au furnizat materialul genetic. Austral - element greu, al optulea din grupa a opta principală. Datorită stabilității nucleului său și energiilor imense pe care le degajă
Aba by Dan Doboș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295578_a_296907]
-
știința este cea care face mitul să se îndepărteze, așa cum lumina electrică îndepărtează fantomele unei case vechi și istoria Rațiunii determină pierderea "faunei lucrurilor vagi". Mi se pare evident că, dimpotrivă, în raporturile subiect/subiect nu e de așteptat o posteritate a mitului și că o utopie seculară pe bază mitică (să spunem comunismul) nu poate să dispară din punct de vedere social decît în beneficiul unui mit religios cu proiecție utopică (să spunem Sfînta Rusie). Valéry confundă ordinile. Noi sîntem
Curs de mediologie generală by Régis Debray () [Corola-publishinghouse/Science/1031_a_2539]
-
și în aval, înainte și după: categorii periculoase. E o iluzie perseverentă această geografie imaginară a "nivelelor", a "surselor", "ramificațiilor" și "ieșirilor". Sus, totdeauna prea sus, inaccesibilă și pură, țîșnirea unei gîndiri vii, autonome. Jos, noroaie și ape tulburi, încarnări, posteritate, întrebuințări. Între cele două: deformare, degradare, distorsionare. Așadar pe bună dreptate ne lamentăm cu ochii spre cer. UN BUN MEDIOLOG ESTE UN CÎINE Cine urmărește eficacitatea urmei se trezește în momentul în care interpretul marilor texte predă ștafeta "amatorului de
Curs de mediologie generală by Régis Debray () [Corola-publishinghouse/Science/1031_a_2539]
-
ei între cetățeni capabili să citească, să scrie și să se judece unul pe celălalt. Dar producția industrială a evenimentului în timp real prin sunet-imagine analogică modifică, așa cum vom vedea, raportul cu timpul trecut (devalorizarea monumentului) și cu viitorul (evanescența posterităților). Această tehnică deopotrivă imaterială inventată de Renașterea italiană suscită de asemenea un alt spațiu imaginar, un alt ambient decît cel dictat de legile perspectivei. Spațiul medieval ierarhiza valorile, spațiul perspectivist e un sistem al mărimilor. Nu vom reveni la optica
Curs de mediologie generală by Régis Debray () [Corola-publishinghouse/Science/1031_a_2539]
-
mai mult decît stilul grav, în ciuda oricăror așteptări. Benjamin Constant considera micul său Adolphe drept un capriciu și își imagina că va rămîne ca autor al unui sistem impozant: Despre religie prin originile, formele și dezvoltarea ei în cinci volume. Posteritatea nu e pe măsura așteptărilor. Cel mai bine este să nu te încrezi deloc în ea. Ar fi necesar un studiu (mediologia are din fericire timp pentru asta) asupra raporturilor dintre evanescența urmelor și deziluzionarea lumii. Între simplitatea suporturilor și
Curs de mediologie generală by Régis Debray () [Corola-publishinghouse/Science/1031_a_2539]
-
răstoarnă căruța-n drum. Sînt fapte de istorie și de etimologie. Agricultorul îl tipărește pe scriitor, iar istoria se face scriindu-se, se desfășoară ca orizont din momentul în care este depozitată în inscripții. Păstrarea în memorie și grija pentru posteritate merg mînă-n mînă. Îngroparea urmelor pe verticală, degajarea perspectivelor pe orizontală. Ceva apăsător, arzător, lent, care unește elaborarea urmelor, ordonarea faptelor și maturarea semințelor. Ceva laborios, zgrunțuros, incompatibil cu alunecarea semnelor, labilitatea suporturilor, evanescența solurilor și a muncitorilor. Cu soft
Curs de mediologie generală by Régis Debray () [Corola-publishinghouse/Science/1031_a_2539]
-
-se la hotăr(rea lui Gherea de a se retrage de pe scena criticii literare (n jurul anului 1900: "Misiunea lui Gherea (ca ș( aceea a lui Maiorescu), (ntr-adevăr, se (ncheiase. Erau, am(ndoi, spirite ale secolului al XIX-lea. Paradoxal, posteritatea lor a (nceput (ncă (n timpul vieții" (Ornea, 1982: 364). Desigur, ș( interpretarea operei lui Gherea a adus la lumină poziții contradictorii. Dacă unii (Lovinescu, de exemplu) (( recunoșteau un merit (n aceea că zugrăvește, (n Neoiobăgia viața reală din mediul
Sociologia comunității by Tudor Pitulac [Corola-publishinghouse/Science/1067_a_2575]
-
următoarea etapă, face trimitere la analiza lui Marx (referitoare la consecințele regimului la care făcea trimitere ș( Gherea), prin intermediul unei analize a lui Zeletin. Destinul personal al lui Gherea, zbuciumat dar generos (n ultimă instantă, a fost moștenit ș( de posteritatea sa. Pe c(t de influentă, pe at(t de atacată (n epocă, opera lui Gherea a fost pusă la index (n ultima parte a perioadei interbelice, pentru ca (n timpul regimului comunist să fie "recuperată" cu frenezie. La (nceputul anilor
Sociologia comunității by Tudor Pitulac [Corola-publishinghouse/Science/1067_a_2575]
-
consacrate, cu apărătorii tradiției, aceasta fiind explicabil prin caracterul său de avangardă. În ultimă instanță, experimentul are șansele finalității, chiar dacă este un pariu care poate fi pierdut (eventual câștigat). Orice operă este un pariu a cărui finalitate este decisă de posteritate. Cultura este făcută din pariurile câștigate. Pot fi citate nume ale unor mari scriitori care, fără a fi medici, au manifestat un interes deosebit pentru medicină (Flaubert, Thomas Mann, Goethe, James Joyce, Dostoievski, Eugene O'Neill). În Divina Comedie, Dante
Datoria împlinită by Mihai Pricop [Corola-publishinghouse/Science/1391_a_2633]
-
una aleatorie, ci una orientată - ea descrie parcursul de la doxa (domeniul lumii indeterminate) la episteme (domeniul principiilor și al clarității). În măsura în care parcurge acest traseu, sufletul „participă” la ordinea eternă a lumii și devine nemuritor (de unde, evident, problema preexistenței și a posterității sufletului tematizată în Phaidon). Merită observat faptul că această imortalitate a sufletului e legată de logica internă a mișcării lui, și nu de un aspect exterior - precum caracterul spectral invocat de miturile tradiționale. Cele două aspecte - ascensiunea sufletului și imortalitatea
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
Socrate nu teoretizează asupra ironiei; el instituie ironiei un nou sens, este serios când glumește și grav în zeflemeaua sa, e „un tip de personalitate necunoscut, neînchipuit până atunci, atât de frapant pentru contemporanii săi și atât de memorabil pentru posteritate, încât avea să vină o vreme, la secole după moartea sa, când oamenii educați nu se vor mai putea gândi la ironie fără ca să le evoce amintirea sa”. Se înțelege că la Aristofan și Xenofon nu întâlnim un asemenea Socrate
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
sfârșitul secolului al V-lea și începutul celui de-al IV-lea. Dover pleacă de la convingerea că puterea unui argument, valoarea morală și istoria acțiunii argumentului nu au nici o legătură cu orientarea sexuală a celui care-l lansează contemporanilor și posterității. Precizările sunt necesare cu atât mai mult cu cât Socrate, acum, și pe care Platon are obiceiul de a-l plasa mereu în avanpost când nu este sigur de ceva, și câtă vreme e vorba de mulțime nu e niciodată
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
De aceea, discipolatul steril și derapajul hermeneutic rămân, în ceea ce îi privește pe moderni, pe de o parte regulă, iar pe de alta, întâmplare previzibilă. Lipsit de promisiuni inutile, dar nu și de ambiții retorice, Platon se refuză constant unei posterități indiscrete, dar prea puțin fidelă nedumeririlor esențiale. Acest refuz, marcat de complezență ironică, i-a rezervat peste timp privilegiul rarisim de a nu dezamăgi nici un interlocutor decent. Lipsa de serenitate profetică a Dialogurilor îngăduie, în ceea ce-l privește pe Platon
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
fie înțeleși de mulțimi pentru a putea ajunge celebri, spre deosebire de creatori, care se adresează doar unei elite intelectuale... Creatorii din domeniile științei, filosofiei, literaturii, artelor vizuale și muzicii nu au nevoie să ajungă celebri în timpul vieții ca să fie apreciați de posteritate, în vreme ce conducătorii militari, politici sau religioși trebuie să aibă adepți contemporani cu ei pentru a deveni celebri (pp. 220, 222). A treia descoperire este faptul că între IQ și creativitate există o corelație variabilă, a cărei valoare se situează, în
Manual de creativitate by Robert J. Sternberg [Corola-publishinghouse/Science/2062_a_3387]
-
oameni de zei, decît faptul de a face fericiți pe alți oameni.” (Cicero) Desigur, de adevărații zei (și anume de „zeii cerești”), pentru că zeii Olimpului au fost invidioși pe Prometeu, pentru cutezanța lui de a se pune În slujba umanității. Posteritatea i-a acordat lui Prometeu onorantul merit de a fi fost un „erou civilizator”, care nu a ezitat să-și riște viața pentru a-i ridica pe oameni pe trepte superioare de cunoaștere și de civilizație, transformîndu-i astfel din ființe
Aforismele din perspectivă psihologică by Tiberiu Rudică () [Corola-publishinghouse/Science/2317_a_3642]
-
începutul celui de-al III-lea) și Epifanie îPanarion, pe la 375) - sfântul Epifanie, pentru că există și un gnostic cu același nume, dar cel despre care-i vorba aici nu-i nici pe departe sfânt - permit acestor concepții să acceadă la posteritate. în cea mai mare parte a cazurilor, primul colaționează ceea ce se poate ști în legătură cu subiectul, ceilalți se mulțumesc să recopieze. Există apoi șansa arheologului: o descoperire face posibil accesul direct la texte, ceea ce evită medierea creștină polemică. Astfel, în 1945
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
aprecia cine știe ce... -, nu i-ar fi plăcut nici să facă școală cu discipoli fideli și zeloși. Căci hedonismul suportă greu cristalizarea dinamicii sale într-o învățătură rigidă, înțepenită, moartă. Vitalitatea acestei sensibilități care revendica subiectivitatea și relativismul obligă la recunoașterea posterității în infidelități, transformări, reajustări și reformulări, în utilizarea liberă a patronimului său și a anecdotelor sale. Aristip face școală dăinuind, citat în semn de complicitate și de bunăvoință în operele câtorva filosofi ca un punct de raliere, o ocazie de
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
1. 1370. A. 1372. B). în schimb, el dă în Etica nicomahică destule detalii pentru a ne face cunoscute pozițiile acestui discipol heterodox al lui Platon, sub forma a patru teze, în definitiv destul de simple, seci și fără nicio dezvoltare. Posteritatea a reținut temperamentul măsurat al lui Eudoxiu. Astfel încât cititorii lui Aristotel evită să vadă în apologia făcută de el hedonismului o pledoarie pro domo. întrucât sinceritatea pledează în favoarea lui, unii interpretează apărarea dezinteresată de către el a plăcerii identificabile cu binele
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
plăceri este dublat de un teoretician în stil sofist. Prodicos este considerat într-adevăr ca excelând în definiții, în lucrul asupra accepțiilor verbale. Trata cu mare atenție tot ce avea legătură cu coincidențele între ceea ce modernitatea numește semnificanți și semnificați. Posteritatea păstrează unul dintre obiectele reflecției sale, și este vorba de... plăcere. Pe care el o împarte în sensuri multiple, cărora le face apoi să corespundă termeni cu adevărat potriviți: bucuria, deliciul sau starea de bine - pe care traducerile le exprimă
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
solitudine a ostracizatului, e pur și simplu una dintre rarele capodopere ale literaturii noastre în genul memorialistic. E o carte vindicativă, dar mai ales justițiară; e plină de pasiune, dar mai ales de patos, de un patos grav, apelând la posteritate. Ea e, desigur, o fracțiune de autobiografie, dar e dincolo de asta un memoriu asupra unei fracțiuni de istorie contemporană. Termenul de „memorii” nu e, cum obișnuit se crede, pluralul lui „memorie” = facultatea de a-și aminti, ci al lui „memoriu
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
inocenței sau vinovăției lui Rousseau, să amintesc faimosul dicton, dar n-aș vrea să fiu rău înțeles. Câtuși de puțin nu vreau să insinuez, nici măcar ca o „fentă”, că preopinentul meu Al. Ivasiuc, care-l ține răspunzător pe Rousseau de posteritatea lui, ar avea ceva comun cu mentalitatea de care am pomenit. De aceea, mă grăbesc să spun că și eu (și cred că oricine, dacă se preocupă de istoria ideilor) îi socotesc vinovați pe foarte mulți mari gânditori de consecințele
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
că până acum a lăsat fără de răspuns trei obiecții ale mele, pe care nu le cred proaste, deși, sau tocmai fiindcă, sunt la mintea omului: a) cea cu privire la caracterul univoc și irevocabil, adică dogmatic, pe care pare a-l atribui posterității marilor opere; b) legată de aceasta, observația mea cu privire la Reformă și la „radicalitatea” ei; c) argumentul meu cu Revoluția Franceză și sensul civilizator al influenței lui Rousseau. În schimb, îl voi șicana acum pentru răspunsurile pe care mi le-a
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
când e vorba de ai tăi? Nu mă satisface deloc asemenea explicație: critica presupune obligatoriu detașarea și perspectiva. Poate că, în ce-i privește pe ai noștri, nu avem încă acele solide locuri comune care-i instalează definitiv în conștiința posterității, ca de pildă: raționalismul la francezi, empirismul la englezi, idealismul la germani, mesianismul social și spiritual la ruși. Aceste locuri comune permit nuanțări, „exegeze”, negații paradoxale, detectări paralele de note complementare etc. Dar asupra clasicilor noștri ca fenomen global nu
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
o imensă nerozie.) Altceva: un scriitor trebuie să trăiască în iluzia că scrie pentru veacurile viitoare; asta nu înseamnă să fie infatuat (din contră) și nici lipsit de simțul răspunderii și de luciditate. Dar dacă nu face un pariu cu posteritatea e un impostor. De aceea, nu are voie să se teamă de critică (iar dacă o disprețuiește își fură căciula) și nici să-și măsoare valoarea după adulația pe care reușește să o obțină. august 1972 POEZIA ȘI PROZA NOASTRĂ
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
al alcătuitorilor de poezie aparentă, care mimează ermetismul, obscuritatea, simbolul etc., într-un mod, dacă nu convingător, cel puțin derutant, încă ne rămâne un mare număr de poeți mai mult decât remarcabili, dintre care probabil că unii vor străluci în posteritate cu o aură sporită. Notabil e faptul că unii dintre cei „bătrâni” au dat în ultimii ani opere excepționale, profund reprezentative pentru epoca noastră. Sonetele shakespeariene ale lui Voiculescu, ultimele poeme ale lui Arghezi, Monolog în Babilon de Philippide, Elegie
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]