1,577 matches
-
fost chemat la Cotroceni unde i s-a explicat că, de fapt, era vorba despre bastonul de general. În astfel de situații, la Haralampy recidivează un atac de suporterism nocturn, adică umblă buimac în jurul blocului și, ori recită teatral versuri postmoderniste făcând să se tânguie solidare toate javrele din cartier, ori cade în onirism profund invocând cu mare evlavie spiritul lui Jung pentru a-l îndemna să lupte cu măturoiul luciferic. De această dată, criza i s-a declanșat la sfârșitul
Măturoilul cozii negre by Dumitru Hurubă () [Corola-journal/Journalistic/12709_a_14034]
-
prietenul, poate să fie chiar un efect al democrației noastre originarrre, în stare să declanșeze, în mintea unor aborigeno-conchistadori ai televiziunii publice, ceva mai labili din punct de vedereeee..., viziuni microcosmice cu tendință ,macro"..., învârstate cu apucături înnobilate cu sos postmodernist sorbit în fața unei gravuri de Goya, din seria ,Capricii"... - Stimați telespectatori, ați înțeles ceva? Nici eu. Probabil, nici ei... Drept care, cu toată responsabilitatea, patriotismul și solidaritatea, o înțeleg și o aprob pe Mihaela Rădulescu, draga și simpatica prezentatoare a emisiunii
"Mari români": Coriolan Haralampy! by Dumitru Hurubă () [Corola-journal/Journalistic/10464_a_11789]
-
într-ale criticii literare nu te pregătește temeinic pentru "exerciții de admirație". Și asta e cam tot ce poți să faci cu Enciclopedia Zmeilor. Ca atare, n-am de gând să discut despre deconstrucția categoriei tradiționale de zmeu, ori despre postmodernista pastișă. O să spun doar că îmi pare rău că a trebuit să mă opresc din recitirea cărții pentru a scrie acest articol. Dacă un anumit grup de scriitori sud-americani postula necesitatea de a reabilita narativul pur, Cărtărescu o face și
Șase critici în căutarea unui autor () [Corola-journal/Journalistic/14161_a_15486]
-
ales cu antologicul său poem de tinerețe (și de navetă) Budila-Expres, între evenimente de viață clasice, preocupări comerciale romantice (pe vremuri vînzarea de gladiole, în prezent editarea de cărți, căci este directorul Aulei) și griji cotidiene realiste, ca să nu spunem postmoderniste, a găsit întotdeauna timpul să scrie, la intervale de timp acceptabile, cîte un nou volum de poezii. Mărturisesc că am citit cu interes și plăcere versurile lui Mușina și mi se pare că bilanțurile și clasamentele, ca și premiile literare
Oratori, retori și politicieni by Al. Ioani () [Corola-journal/Journalistic/13484_a_14809]
-
șicanelor electorale, și de la mrejele scăldătoarelor-sirene pînă la inepția uriașilor Klu Klux Klan-ului, de la anihilarea Ciclopului impostor pînă la înlăturarea pețitorului fertilei Penelope etc. Necesarul rapel la tradițiile bătrînului continent și-a aflat o mai mare densitate de idei, la fel de postmodernist inventariate, într-un film înscris pe lista favoriților la Oscar doar prin performanța lui Geoffrey Rush, interpret subtil al Marchizului De Sade în ecranizarea piesei Quills semnată de Philip Kaufman, cineast rodat în dezvăluirea defulărilor și depășirea barierelor conformismului ipocrit
Et in Colosseum ego! by Irina Coroiu () [Corola-journal/Journalistic/16261_a_17586]
-
sa ontologică, deschizătoare de orizonturi infinite, metafizice, deși azi aceste aserțiuni sună anacronic. Azi contează să fii «cool» în poezie, afirma un comentator, iar «vizionarii sunt ridicoli». Realitatea invizibilului rămâne totuși vie , pentru unii, pentru mine, ei neurmând linia preponderent postmodernistă, egalizatoare a criteriilor sau indiferentă la sensul ascuns sub crusta cotidianului.” Adrian Popescu are dreptate: dacă să fii preocupat în poezie de realitatea invizibilului înseamnă anacronism, atunci e de preferat să fii anacronic. De citit Recomandăm din revista 22 (nr.
Ochiul magic by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/3437_a_4762]
-
pe ecran, un motiv să zîmbească, ceea ce - în limitele genului - nu e puțin lucru. Filmul e o glumă (dar o glumă bună), care amestecă "înaintea erei noastre" cu era efectelor speciale (mecanice și digitale), un joc care cultivă cu grație (postmodernistă?) anacronismul, aluzia, "clin d'oeil"-ul pentru inițiați. De pildă, pe inventatorul unui ascensor avant la lettre din film, un fel de scripete tras de robi, care să-i urce pe Cezar și Cleopatra, îl cheamă... Otis (numele celei mai
Nasul Monicăi by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/14232_a_15557]
-
de primă instanță ale lumii actuale sunt altele decât cele întrupate de Hitler sau Antonescu. Situația a fost perfect ilustrată de gestul, de-acum câțiva ani, al unei cântărețe din Irlanda, Sinéad O'Connor: într-un acces de curaj tipic postmodernist, aceasta a rupt, într-o emisiune televizată în direct, o fotografie a papei Ioan-Paul al II-lea. N-a mai dovedit același curaj când cineva a invitat-o să repete gestul, tot la televiziune, cu fotografia ayatolahului Khomeini. Deși se
Umbra "instructorului C. C." by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/10897_a_12222]
-
evocări, dialoguri, pasaje narative sau descrieri. Pe de altă parte,trebuie amintit că o bună parte dintre romanele lui Mircea Horia Simionescu au o structură dificil de încadrat, în care elemente ale tradiției epice se împletesc cu inovațiile moderniste sau postmoderniste. Portretelor riguros construite li se alătură uneori procedee cu rezonanță ludică, turnuri ironice ale frazei sau acolade fanteziste. Toate aceste texte, diferite ca factură și finalitate, poartă pecetea inconfundabilă a stilului autorului Toxicologiei; un stil livresc și ironic, delicat și
Mircea Horia Simionescu – Dimensiuni ale prozei by Iulian Bol () [Corola-journal/Journalistic/5400_a_6725]
-
de cinematografie. Cert e că scriitorii români cu priză la publicul occidental au înțeles că e mai simplu să reconfigureze mitul iubirii în producții cu specific autohton. Au cam dispărut, de dragul poveștii, inhibițiile din supralicitările modernismului și stridențele ludice ale postmoderniștilor. Nostalgia o mai aveau șaizeciștii. Printre cei mai ambițioși, Nicolae Breban, Constantin Țoiu și D.R. Popescu. Însă romanele lor postrevoluționare au tăcut din cauze știute: ignorați tot mai mult de critică și pierzîndu-și publicul, ei s-au găsit izolați în
Copilăria adulterului by Marius Miheț () [Corola-journal/Journalistic/4074_a_5399]
-
că formula pare astăzi depășită, însă scriitorul și-a climatizat viziunea la granița dintre cele două perspective dominante la mijlocul deceniului nouă. Între „realiștii” și textualiștii optzeciști, Nicolae Stan a încercat să jongleze cu filosofia, așa cum se poate ea plia discursului postmodernist. Cartea despre Nietzsche, scrisă cu nerv și talent literar, stă mărturie pentru inventarul nihilist căruia i se dedică, acribios, scriitorul. Era de înțeles de ce în prozele din Boare pe Waterloo (1984) nu reușea să omogenizeze viziunea istoricistă. Își lua însă
Textualism vintage by Marius Miheț () [Corola-journal/Journalistic/3604_a_4929]
-
se suprapun tot mai febril, astfel că replica la ficțiune este cu mult supralicitată. De pildă, în prezentul anului 2091, Nicholas, vărul artist al lui Hans, își arde strategic tablourile. Nu e doar moartea artei sau Dasein-ul reinterpretat în cheie postmodernistă. E o sfidare față de „Marea Cenzură Corectă” - o instituție ce impune în 2091 „adevărul-adevărat”, dar și a memoriei artei, prizonieră în criterii străine interiorității, după cum dictează postistoria. Tezele filosofice captează în distopia lui Nicolae Stan, cu prioritate, accentele apoteotice. Adevărul
Textualism vintage by Marius Miheț () [Corola-journal/Journalistic/3604_a_4929]
-
Luni dominat de „sudicii” ironici și intertextuali va căpăta, în istorisirile postrevoluționare, aspecte epopeice. Sub aburul legendelor urbane, de care este întotdeauna nevoie, fapt e că un cenaclu și un critic al lui preferînd un anumit tip de poezie (cea postmodernistă, in statu nascendi, în 1981) au receptat profesionist un altul, empatizînd cu autorul care-l ilustra. Altfel spus, „lunediștii” nu au venit, asupra liricii tînărului Mureșan, cu un format procustian al poeziei lor, atît de diferită de a sa. Receptînd
Tînărul Mureșan (I) by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/3509_a_4834]
-
venit în România, au publicat aici una, două sau mai multe cărți și s-au făcut astfel cunoscuți mai repede la București decât predecesorii lor. Au intrat într-o circulație firească a valorilor cărți de poezie sau de proză ale postmoderniștilor basarabeni: Emilian Galaicu-Păun, Aura Christi, Irina Nechit, Dumitru Crudu (care e și dramaturg), Vasile Gârneț, Mihai și Alexandru Vakulovski, Grigore Chiper, Iulian Fruntașu. Alături de ei, s-a afirmat treptat în România și optzecistul Nicolae Popa (născut în 1959, în satul
Postmodernismul de peste Prut by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11605_a_12930]
-
întinde maestrului de vînătoare pîine și sare/ de emoție primarului i se desprinde barba solemnă// corul fotomodelelor închiriate cu ora/ intonează imnul vînătorilor căzuți la datorie// alaiul se îndreaptă spre locul unde va fi construită/ după ultimele canoane ale artei postmoderniste/ o vastă crescătorie de vulturi pleșuvi// maestrul de vînătoare își potrivește patriotic cravata" (ibidem). Istoria pare să fi obosit. Aidoma unui trup bolnav, ea a părăsit treptat zona pitorescului chezaro-crăiesc, încă reconfortant, spre a intra în Purgatoriul sordidului, al citadinismului
Un poet antioficial by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14926_a_16251]
-
a fost compensat de calitatea ridicată a acestora și de varietatea tematică, de gen și stilistică. De pildă: un film cu o carte de vizită impresionantă - 25 de distincții câștigate - și care a plăcut mult publicului nostru, inteligent, frenetic, imaginativ, postmodernist, delirant, cinic, absurd, violent, amuzant, incitant și solicitant, totodată - a fost filmul Snatch - Unde dai și unde crapă - semnat de copilul teribil al ecranului englez actual: Guy Ritchie Alias mister Madonna. O poveste complicată și încurcată cu gangsteri păguboși de
Chintă regală by Viorica Bucur () [Corola-journal/Journalistic/16581_a_17906]
-
subconștient, o dată cu manuscrisul Nostalgiei. E momentul în care poetul Mircea Cărtărescu își încheie orgolioasele tribulații de meloman și de beatnik (derivat din mișcarea beat și sovieticul satelit sputnik) pentru a se angaja organic și furibund în scris, când mecanica artificiilor postmoderniste sublimează într-o antropologie de natură cuantică. Iată de ce mi se pare frivolă asocierea - practicată încă des cu uimitoare jovialitate - între un poem sclipitor ca O seară la operă și formidabila investiție personală și tensionată numită Levantul. Tehnica seacă a
O decalogie by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/9443_a_10768]
-
acest punct de vedere interesează în mod deosebit povestirile lui Tudor Octavian. Prejudecata temelor minore și a banalului ca subiect permanent a complicat, probabil, rezolvarea ecuației scriiturii acestui autor. Însușindu-și de la sud-americani lecția misteriosului camuflat în profan, iar de la postmoderniștii nord-americani dezinvoltura parodiei și a ficțiunii din orice frântură de viață sau text, Tudor Octavian a început să construiască povestiri exersându-și inventivitatea pe spații tot mai reduse. În 1968, (re)scria un basm cu Făt-Frumos în cheia spleen-ului
Indecența de a povesti by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/12923_a_14248]
-
sau Ioan Groșan merg în aceeași direcție, îndepărtându-se de nucleul dur al textualismului și descoperind în existența și experiența omului simplu zone ideale de observație prozastică. Dar, dacă aceștia nu își pot reprima întotdeauna impulsul de a-și destructura postmodernist textele, dezvăluindu-le artificialitatea inerentă, Cristian Teodorescu se plasează cu consecvență într-o postură reportericească, mergând cu camera ascunsă pe urmele celor mai prăpădiți "eroi" și făcând din istoriile lor axa de rezistență a prozei. Cele optsprezece povestiri din volumul
Timpuri noi by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/11651_a_12976]
-
compozitorii tăceau în privința a ceea ce nu știau și, din iscusință, erau reținuți în ceea ce spuneau. Mai nou, compozitorii rîvnesc la tot ceea văd: aidoma lăcustelor nu cruță nimic. Nici autenticitatea mesajului, nici acuratețea stilului. în schimb se îmbuibă cu déjŕ-vu-uri (postmoderniste?) ori, dimpotrivă, cu experiențe șocante, nemaipomenite (moderniste?), care suspendă frecvent decența, discreția, la urma urmei, bunul gust. Or, îmbuibarea duce la indigestie, indigestia la anemie și anemia la dispariție. Istoria muzicii savante este și istoria congestionării conștiinței de compozitor, care
Tot mai marginalizați... by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/11983_a_13308]
-
Gheorghe Grigurcu Dintr-o perspctivă derivată din această situare tipologică, fenomenul capătă însă și alte conotații, de astădată de natură istorică. Mircea A. Diaconu se amuză constatînd că postmoderniștii care cred cu convingere în "unicitatea" lor deplină, comportîndu-se adesea exclusivist, aidoma membrilor bisericuței suprarealiste, au în realitate destui precursori. Fenomenul postmodernist nu s-a născut prin generație spontanee, întrucît posedă rădăcini în zone literare eterogene: "În fine, fără a
Subistorie și supraistorie (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13981_a_15306]
-
fenomenul capătă însă și alte conotații, de astădată de natură istorică. Mircea A. Diaconu se amuză constatînd că postmoderniștii care cred cu convingere în "unicitatea" lor deplină, comportîndu-se adesea exclusivist, aidoma membrilor bisericuței suprarealiste, au în realitate destui precursori. Fenomenul postmodernist nu s-a născut prin generație spontanee, întrucît posedă rădăcini în zone literare eterogene: "În fine, fără a se pune în mod real problema influențelor, cum arată această nouă istorie literară și care sînt precursorii postmodernismului ( optzecist)? Călătorind înapoi, privind
Subistorie și supraistorie (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13981_a_15306]
-
constata alarmat: "Impresionantă valoric, dar destul de neevoluată ca poetică, o parte a poeziei ^80 nu intră în paradigma postmodernă". Ceea ce insinuează totuși o minimalizare a valorii Același Cărtărescu ia distanțe față de poezia lui Nichita Stănescu, declarînd decepționat că nu e postmodernistă, ca și cum acest element și nu altele ar constitui scăderea sa intrinsecă Într-o astfel de conjunctură, o interogație a lui Mircea A. Diaconu ni se pare penetrantă: "Ce cîștigă o operă precum Don Quijote de la Mancha dacă spunem despre ea că
Subistorie și supraistorie (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13981_a_15306]
-
A. Diaconu ni se pare penetrantă: "Ce cîștigă o operă precum Don Quijote de la Mancha dacă spunem despre ea că aparține structural postmodernismului? Ce pierde ea dacă o astfel de asociere, posibilă, nu este făcută?". Să revenim însă la componența falangei postmoderniste. Cu toate că o ilustrează exclusiv cu figuri ale optzecismului, prin grupajul de analize ce însoțește studiul introductiv, criticul are dubii, așa cum am văzut, deloc lipsite de temeiuri, în privința atribuirii ei în totalitate poeților în blugi. În orice caz aceștia n-ar
Subistorie și supraistorie (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13981_a_15306]
-
analogie cu valul prim, privilegiat, al șaizeciștilor), în raport atît cu congenerii lor veniți ulterior, mulți dintre ei circumscriși mediului provincial, cît și cu cei care, ținînd de alte vîrste poetice, s-ar putea dovedi purtători ai unor pregnante însemne postmoderniste ( e invocată cartea Angelei Marinescu, intitulată cît se poate de simptomatic, Fugi postmoderne). Acordul nu pare posibil nici pe un cîmp mai larg, pe care diferențele de opinii sînt de-a dreptul spectaculoase: "Cît de fragil e conceptul pe teren
Subistorie și supraistorie (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13981_a_15306]