1,134 matches
-
crede că în Istoria nebuniei... este vorba despre nebunie, în forma ei evidentă, empirică, sau că în Istoria sexualității avem de a face cu sexualitatea, în forma ei manifestă, nudă, sunt percepții înșelătoare pentru un public mult prea "ordonat" și pozitivist în gândire pentru a înțelege pozitivismul discontinuu și experimental al gânditorului francez. Astfel că avem de a face cu "relații de putere", "câmpuri de cunoaștere", "puteri-cunoașteri", "posibilități de discurs" în toate cărțile lui Foucault. Gânditorul francez a trecut dincolo de subiectele
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
sau lipsită de temei epistemologic. Evidența istorică nu se poate confunda cu ce spun arhivele, nici cu ceea ce spun martorii implicați într-o acțiune sau într-un proces istoric. A crede că evidența istorică înseamnă spusul arhivelor este o iluzie pozitivistă. Evidența istorică se afla la interferența dintre spusul documentelor (arhive, cărți, obiecte, martori etc.) și acțiunile, evenimentele pe care le-au trăit oamenii într-un trecut al lor. Ea reprezintă un joc clar-obscur dintre nevăzut și văzut. Oricum, evidența pentru că
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
se distinge prin formarea lor culturală, socio-mentală sunt posibile tocmai prin cele două reprezentări (lingvistică și plastică), aflate într-o poziție de hegemonie cu o evidență dată, cu o realitate ce se obiectivează pe ea însăși. Realitatea obiectivă a discursului pozitivist, a gândirii lui Einstein a fost posibilă prin acest proces epistemic, unde reprezentarea lucrurilor ocupă o suverană poziție în raport cu datul istoric. Funcțiile creației originale, autentice se bazează pe această reprezentare care se distinge prin ea însăși. Individul modern și-a
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
regim politic și discursiv. Lecțiile lui Rorty despre raportul adevăr-relativizare175 a adevărului, (adevărul nu poate fi decât în fapte concrete, în lucruri palpabile) ar fi bine să le înțelegem pentru a evita demonetizarea unui concept uzat de o întreagă pleiadă pozitivistă: adevăr istoric un pleonasm, de parcă, adevărul ar fi non-istoric sau conținut doar de cuvinte. Adevărul nu constă în cuvinte, ci într-un raport corect între fapte, lucruri și ceea ce se spune. Dacă în secolul al XVI-lea relațiile dintre vizibil
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
un trecut și un prezent al domeniului în dezbatere. Și nu văd, așa cum vedea I. Berlin, un "divorț" între științele omului și cele tehnice. Asistăm la o retragere a persuasiunii științei și a crezului în științific, în scientismul de factură pozitivistă, nu la o ruptură categorică, o discontinuitate între fizică-matematică și disciplinele umane. Cum a fost posibil ca Febvre să vorbească de utilaj mental în Religia lui Rabelais? Termenul de utilaj, cum bine știm, provine dinspre domeniile tehnice, iar mental dinspre
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
pentru acțiune, nu atât pentru arta narativă. Ar fi util să înțelegem istoria ca un raport mutual între tehnicități și socio-umane, între o gândire fizico-matematică și una umanistă, între abstract și concret. Idealul unei "unificări a cunoașterii", la care visează pozitiviștii de ieri și de azi, nu se poate atinge decât printr-o investigație sub raport istoric și filosofico-lingvistic, iar, o să râdeți, drumul spre acest ideal nu poate veni decât din partea unei cunoașteri istorice, cu toate lacunele și confuziile sale, cu
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
investigat anumite practici discriminante, ce sunt instituite printr-o perpetuare a unui anume mod de gândire din trecut; a analizat ponderile disparate ale trecutului, la fel ca Braudel, dar într-un discurs diferit; discontinuități temporale, cel puțin sub masca regiei pozitiviste a continuității istorice, ce sunt prezente, aproape permanent, în viața social-politică de ieri și de azi, sub forma menținerii unor relații inechitabile între oameni, între posibilitățile acestora de a accede în funcții social-politice. Ceea ce atacă Foucault este un soi de
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
devenite simple elemente de figurare, printre atâtea altele. Istoria nu poate fi tratată cu sensuri și semnificații, decât pentru a alcătui o țesătură, o imagine. Aici vom da credit deconstrucției lui H. White, istoric care i-a încurcat pe realiști, pozitiviști, hermeneuți, semiologi. Ceea ce White desemna drept emplotment (stilistică și mod particular, intrigant de a exprima ceva) se află în miezul tuturor hermeneuticilor și al semiologiilor care se pot altoi pe istorie. Acest concept nu poate fi confundat cu o simplă
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
iar aceste idei schimbă acțiunea din viitor. Astfel că "pluralizarea" discursului istoriografic modern și contemporan într-o serie de alte istorii (ale ideilor, ale mentalităților, ale imaginarului, ale artelor, ale științelor și tehnologiilor etc.) este și un efect al doctrinei pozitiviste de secol XIX, iar pe de altă parte, un efect al utilizării cercetării de tip istoric, pe relația T-P, în toate disciplinele socio-umane. Diversele științe ale omului sunt profund îndatorate istoriei. Prin istorii originale, controlul critic al faptelor este
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
subiecte ce ating trecutul și prezentul? Dacă, în celebrele Cursuri..., Comte recomanda stabilirea unor raporturi reale între faptele sociale, observarea acestora în seria de relații sociale, analiza enunțiativă foucauldiană 227 merge în aceeași direcție. Foucault este un istoric "pe deplin pozitivist"228, cum îl definea prietenul său Paul Veyne, din două considerente: 1) a făcut o cercetare a spusului pe linia recomandărilor lui Comte fără a urma linia doctrinară a acestuia; 2) a adoptat ideea de "tablou", specifică Luminilor și Pozitivismului
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
făcut o cercetare a spusului pe linia recomandărilor lui Comte fără a urma linia doctrinară a acestuia; 2) a adoptat ideea de "tablou", specifică Luminilor și Pozitivismului, în prezentarea istoriilor sale, dar a făcut-o într-o manieră clar-obscură. Acest "pozitivist neașteptat"229 a întors pe dos fața filosofiei (îndeosebi a ontologiei heideggeriene), a lingvisticii postbelice, atot-hegemonice, și a istoriilor în cheia unui pozitivism obedient politic și redundant la nivelul tehnicilor de figurare. Istoria și partizanatul politic nu se admit decât
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
echivala cu lumea lui Hayden White (elementul lingvistic, socialismul, formalismul, metaistoria, tropologia, emplotment-ul, "poziția ideologică", teoria și filosofia istoriei, literatura comparată și critica literară). Prin ceea ce a gândit și a scris, Foucault este un "împotriva" politicii anglo-saxone, centrată pe logică pozitivistă, pe retorica modernă anglo-americană, pe elaborările abstracte de filosofie-lingvistică structuralistă, pe o critică "elitistă și științifică" (întotdeauna politic interesată) asupra istoriilor scrise și asupra elaborărilor filosofice ad-hoc de dincolo de sisteme. Pentru acel Hayden White din anii '60 și '70, nimic
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
bine ar evolua oamenii și ideile, eu voi avea oricînd parte de acest prînz rafinat, de care mă apuc acum și, prin urmare, sînt pregătit pentru orice“. Aproape cu siguranță este vorba de ilustrarea literară (dar nu literală) a ideii „pozitiviste“ din scrisoarea citată la începutul acestui text, unde se spune și că lumea n-are decît să piară, dar se vorbește și despre tulburarea ideii estetice. În Legenda Marelui Inchizitor, „poemul“ lui Ivan din romanul Frații Karamazov, în pofida Evangheliei, „pîinea
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
în afara timpului măsurat și trecător. Gustul primitivității „naive”, „aurorale”, plăsmuitoare de „basme” are ca revers aversiunea pe care i-o trezește civilizația „rece”, „calculată”, „mecanică”. B. întâlnește aici curentul filosofic profețitor, de la Nietzsche la Spengler și Klages, al declinului Occidentului pozitivist și al prăbușirii încrederii lui în puterile rațiunii. Orientarea aceasta a gândirii europene autorul o anunță în Eonul dogmatic. Cu acest volum, inaugurează șirul lucrărilor care se vor aduna succesiv, câte trei, spre a clădi sistemul său filosofic original. Astfel
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285754_a_287083]
-
3. Heteronomie / Determinism Autonomia însă este una relativă. Valoarea estetică este totdeauna asociată altor valori, pură nu a fost niciodată, doar dominantă. Pe lângă dominarea esteticului, secolul al XIX-lea reprezintă în același timp și perioada determinismului. Marile sisteme hegelian, marxist, pozitivist - intervin în istoria ideii de literatură, existând încercări de explicare cauzală și deterministă a literaturii. Aceasta a încetat să mai fie specifică, artistică, poetică. Ea își revendică și alte dimensiuni și semnificații extra estetice. Heteronomia asediază specificul literaturii de pe diverse
LITERATURA ȘI JOCURILE EI O abordare hermeneutică a ideii de literatură by Elena Isai () [Corola-publishinghouse/Science/1632_a_2909]
-
Toate aceste probleme duc și la crearea unei legislații corespunzătoare. În 1858 are loc la Bruxelles primul congres consacrat „proprietății intelectuale și literare”. Heterogenia literaturii atinge astfel punctul său maxim și cel mai caracteristic dintre toate. Secolul XIX, scientist și pozitivist până la exces, deschide era marilor reducționisme și definiții unilaterale ale literaturii. Capitolul. III A PIERDE III.1. Reducționism și pulverizare Sub presiunea unor filosofii și ideologii, mai vechi sau mai noi, devenite adevărate modele culturale, ideea de literatură își va
LITERATURA ȘI JOCURILE EI O abordare hermeneutică a ideii de literatură by Elena Isai () [Corola-publishinghouse/Science/1632_a_2909]
-
a definițiilor tradiționale. Definirea specificului literar continuă într-o anumită formă filonul tradițional, dar tendința reducționistă se simte din plin. Definițiile specifice devin restrictive, enunțuri foarte tehnice, specializate, scientiste. Într-o epocă de mare intensificare a studiilor zise „obiective”, științifice, pozitiviste, vechile noțiuni de frumos, estetic, artă, gust, emoție estetică sunt, dacă nu eliminate cu totul, marginalizate. Efortul cel mai însemnat de analiză și redefinire a specificului literar aparține școlii formale ruse, preocuparea didactico-teoretică pentru „natura literaturii” fiind însă generală. Formalismul
LITERATURA ȘI JOCURILE EI O abordare hermeneutică a ideii de literatură by Elena Isai () [Corola-publishinghouse/Science/1632_a_2909]
-
specifică asupra durerii. Ea devine o experiență mereu negativă, motiv pentru care riscă să fie considerată o experiență ruptă de celelalte aspecte ale vieții. Reacția imediată este aceea de a o suprima fără a fi interogată. Medicina favorizează o înțelegere pozitivistă (nu pozitivă) și reductivă a vieții, studiată în domeniul biologiei. Omul se află într-o poziție externă și neutră, din care ar putea să aleagă dacă merită sau nu să continue. De obicei această concepție legitimează eutanasia, unind-o cu
Etica creştină din perspectiva persoanei by Duma Bernadin () [Corola-publishinghouse/Science/100983_a_102275]
-
alt exemplu de studiu de acest gen"118. Dacă i s-ar fi cerut să-și definească mai net poziția filosofică, H. Höffding ar fi răspuns, foarte probabil, că aceasta era una de amendare critică, în spirit neokantian, a tendinețlor pozitiviste. El credea sincer în unitatea și legitatea lumii, fără să-și facă o dogmă sau să propună vreo concepție "concluzivă" despre lume deoarece la asta ne obligă adevărul că nu vom cunoaște nicicînd decît doar o parte și nu întreaga
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
o temă cu implicații interdisciplinare din spectrul istoriei, jurnalismului, sociologiei și al teologiei. Studiul mass-mediei a fost introdus relativ târziu între izvoarele pe care se bazează metodologia cercetării istorice (imaginea transmisă de presă fiind considerată una distorsionată); istoria de tip pozitivist încă domina scena istoriografică, deși cercetările au evoluat spre domeniile sociale și economice. Presa a fost recuperată ca sursă de către istoria mentalităților și a imaginarului. În accepțiunea clasică a metodologiei istorice, ea este considerată un izvor primar, însă nu și
Catolicii în spaţiul public. Presa catolică din România în prima jumătate a secolului al XX-lea by Iulian Ghercă [Corola-publishinghouse/Science/908_a_2416]
-
134. 136 Modernismul a fost o mișcare intelectuală care s-a dezvoltat în cadrul Bisericii catolice către sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea, influențând mulți gânditori catolici. În încercarea de a apăra credința in fața valului pozitivist și rationalist, unii autori au apelat la doctrina Sfântului Augustin și la aspectele interioare și subiective ale credinței, aprofundând acele motivații ale inimii pe care rațiunea nu le înțelege și la care se referea Pascal. Pe de altă parte, în
Catolicii în spaţiul public. Presa catolică din România în prima jumătate a secolului al XX-lea by Iulian Ghercă [Corola-publishinghouse/Science/908_a_2416]
-
identifică următoarele trei moduri fundamentale de regionalizare [2004, p.32-33]: regionalizarea normativ - formală care se referă la cadrul instituțional al regionalizării, având caracter normativ pentru societate (împărțire administrativ - teritorială); regionalizarea simbolic - informală, determinată de apartenența culturală și de grup; regionalizarea pozitivist - științifică, utilizată de știință în crearea spațiilor determinate de construcțiile raționale ale realității din diferite domenii (spațiul geografic, spațiul social, spațiul economic, etc.). Triada modurilor de regionalizare argumentează clasificarea propusă de H.H. Blotevogel [1996, p.44-68] în care se disting
ANALIZA STATISTIC? A DEZVOLT?RII REGIONALE ?N ROM?NIA by Buruian? Andreea - Iulia () [Corola-publishinghouse/Science/83118_a_84443]
-
interdependență dintre modurile de regionalizare prezentate, care se crează în procesul de organizare al regiunilor, demonstrează caracterul evolutiv al acestora. Modificările survenite în organizarea regiunilor sunt consecințe ale multiplelor interacțiuni manifestate la nivelul acestora. Din punct de vedere al regionalizării pozitivist - științifice, caracterul complex al conceptului de regiune face dificilă o clasificare a acestora. Printr-o analiză a conceptului, Richardson [1973, p.19] definește trei tipuri de regiuni: o regiunea omogenă, care grupează unitățile teritoriale pe principiul asemănării, după considerente geografice
ANALIZA STATISTIC? A DEZVOLT?RII REGIONALE ?N ROM?NIA by Buruian? Andreea - Iulia () [Corola-publishinghouse/Science/83118_a_84443]
-
Magendie și succesorul său la Collège de France. A fost medic, fiziolog ți filosof. El ajunge la convingerea că științele pozitive și noologice pot progresa interdisciplinar, în om întâlnindu-se resursele tuturora. Cl. Bernard experimentează în laborator. El este un pozitivist deși a fost încercat de tentația de a face dramaturgie și, în 1824 de a rămâne farmacist în Lyon. Stagiul de intern și de extern pe lângă Magendie i-a format spiritul de observație și neastâmpărul experimentării, pasiunea pentru laborator în
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
ele conțin o analiză, prețioasă pentru istoric, asupra stării teatrului parizian între 1876 și 1880, aceste două culegeri constituie un fel de manifest al teatrului naturalist. Căutarea a ceea ce este adevărat, gustul pentru descrierea exactă se înscriu în marele curent pozitivist care scaldă a doua jumătate a secolului al XIX-lea, căruia îi aparține în special Claude Bernard, care a publicat în 1865 Introducerea în studiul medicinei experimentale (Introduction à l'étude de la médecine expérimentale), pe care se bizuie deschis Zola
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]