KorAP: Find »[drukola/base=primejdie & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...44 45 46 ...240 >

5,997 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284

îl aruncă însuși doctorul. Episodul 151 O SENZAȚIE FIREASCĂ Suntem pe cale să pătrundem, de nu îți fi uitat, alături de bunii noștri călugări Metodiu și Iovănuț, în stabilimentul signorei Maxima. Mâna povestitorului prin care se mișcă gâlgâind domol sângele încă fără primejdii infectat de plumbul atâtor și atâtor pagini citite narând alte și alte intrări în stabilimente asemănătoare e gata să purceadă întins la treabă. Micul Balzac ce doarme în noi scâncește, își mișcă piciorușele: ar urma o descripție. Descrie-mi unde

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426

și că la cea mai mică mișcare suspectă vă împușc. Nu sunt înarmat... - veni îndată răspunsul. Și pierd mult sânge. Noaptea continua să fie foarte întunecoasă; numărul doi se asigură a nu știu câta oară că nu-l pândește nici o primejdie, căci îi era imposibil să distingă ceva la mai puțin de zece metri distanță, și după ce trase adânc aer în piept, se hotărî să-și continue lentul marș cu arma pregătită și cu piedica trasă. Îl mai despărțeau doar ceva

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
că e complet epuizat. În comparație cu tine, până și vulturii par mai sculativi. Ți-a spus cineva vreodată că pari o cucuvea, nu un mercenar? Numărul unu încuviință, dând ușor din cap: Întotdeauna când îmi dau seama din timp de vreo primejdie pe care alții se încăpățânează să n-o vadă și când încă mai e timp să fie evitată. — Și, după părerea ta, ce ar trebui să facem? vru să știe armeanul. Să ne dăm pantalonii jos și să-i lăsăm

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
la discotecă? - Se întoarse spre armean și-l întrebă: Ești gata? — Am altă soluție...? veni răspunsul acru. Cu cât terminăm mai repede, cu atât mai bine. — La drum, atunci! Și liniștește-te; tuaregul s-a jurat că nu ești în primejdie. Și tu îl crezi? Celălalt încuviință în timp ce-l luă de braț și-l împinse ușor spre ieșire, aproape prietenos. Dacă nu l-aș crede, n-aș face ceea ce fac. — Sper să nu-ți pară rău niciodată. Sam Muller scoase cartușele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
sumă de bani aflată în acel sac ar putea fi a lui. I se părea că încă trăiește un vis. Era speriat. Pentru prima dată în viața lui, curajosul imouchar, care dovedise că e capabil să facă față unor nenumărate primejdii fără să-și piardă calmul, se simțea înfricoșat de felul cum evoluau lucrurile. Tatăl său și experiența îl învățaseră să se înfrunte cu mizeria și cu toți posibilii dușmani ai locuitorilor celui mai neospitalier deșert, dar nimeni nu-l învățase

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406

un viciu. Mă apropii tiptil de bucătăria cufundată În Întuneric și aprind brusc lumina. Activitatea nocturnă a gîndacilor e În toi. Unii În grupuri de cîte doi, cîte trei, alții mai singurateci, mai retrași. Cei mai mici nici nu bănuiesc primejdia, trăiesc Într-o dulce inconștiență, cei mai mari sînt vicleni, caută subterfugii, se ascund În găleata de gunoi, se strecoară pe orificiul de scurgere. Talpa Îi lovește la Întîmplare, mai mult după inabilitatea lor decît după iscusința ei. Pier credulii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318

cu ce-i mai rămăsese din sufletul ars de atâtea iubiri. - ÎN FOND, CE E UN OM ? Feifel ciulise urechile. Cine vorbise? Era singur în tot apartamentul. - Oare vorbesc singur ca toți boșorogii? - E PERICULOS SĂ AȘTEPȚI ȘI PLIN DE PRIMEJDII SĂ MERGI ÎNAINTE! Lui Feifel i se făcuse frică. A cui era vocea? O putere ascunsă dând glas gândurilor lui? Sau poate era vechiul lui demon literar care-l vizita din nou. Acel demon care-l sabotase ani în șir

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
capul oaselor, luând în mâini corecturile abandonate și prefăcându-se că lucrează. Dar Edith e prost dispusă. Se apropie vacanța de vară și, ca în fiecare an, o apucă neliniștea. Cuvintele „Oceanul Indian“ au devenit pentru ea sinonime cu o mare primejdie. E hotărâtă să facă totul pentru a-l împiedica pe Beppo și pe fiul lor să călătorească acolo. În ultimii ani s-au certat atâta, încât acuma nu mai au să-și spună decât cuvinte răutăcioase. Ea îi cunoscuse pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798

lumina nereușind să străbată prea departe printre copaci. Spera totuși să vadă măcar ochii sălbătăciunii sticlind ori să-i distingă silueta întunecată. Da și, dacă o vedea, ce putea să facă? Nu mare lucru, dar cel puțin afla de unde vine primejdia. Bineînțeles că printre trunchiuri nu era nici un urs. Atât cât putea distinge prin lăstărișul des, nu era nimic. Îi era frig, hainele se udaseră de tot, ploaia pătrunzându-l până la piele. Mergea tot mai repede iar la un moment dat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
Intrat în alertă, începu să se întrebe de unde putea să vină pericolul? De jur împrejur era pajiștea acoperită cu iarbă. Privirea nu-i era împiedicată de nimic. Putea vedea până departe, înspre vârful muntelui. Din partea aceea nu îl pândea nici o primejdie, cel puțin, nu în viitorul apropiat. Oricine ar fi vrut să-l atace de acolo, nu îl putea lua prin surprindere, ar fi avut suficient timp să-l vadă venind. În spatele său se ridica pădurea dinspre care venise. Se întoarse

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
simțea ușurat și nu mai avea sentimentul că îl urmărește cineva. Acum, era convins că e singur în pădure și orice pericol dispăruse. Senzația aceea copleșitoare se risipise ca prin farmec, era ca și cum trecuse o linie de demarcație dincolo de care primejdia nevăzută nu-l mai putea atinge. Fără să-i scadă vigilența se mai relaxă puțin. Peste puțin timp se afla la capătul de jos al răriturii, acolo unde ar fi trebuit să cotească din nou la dreapta. Stătu puțin pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
întunericului, trebuia să se grăbească totuși. De acolo, de sub copaci, nu putea să vadă soarele, însă se cunoștea că acesta coborâse spre orizont și lumina scăzuse destul de mult. Chiar dacă acum nu se mai simțea amenințat, asta nu însemna neapărat că primejdia trecuse cu adevărat. Gândul acesta care îi încolțise acum în minte nu-i dădea pace. Se hotărî să rămână în continuare vigilent. Cercetă din nou împrejurimile și porni grăbit mai departe. Nu voia decât să iasă din pădure cât mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
trebuia să meargă mai departe și să rămână pe drum, sperând că își va găsi mașina cât mai repede sau că va ajunge în oraș. Pe deasupra, starea de anxietate revenise. Nu mai era același sentiment apăsător dar se simțea în primejdie. Cu ochii în patru, mergea cât de repede putea, pregătit să reacționeze imediat ce amenințarea ce plutea în aer s-ar fi manifestat într-o formă ori alta. În față, drumul făcea o curbă, dispărând în dreapta printre copaci. Privirea nu putea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
întâmplat. Nu am fost atacat de nimeni și nici nu am văzut nimic care ar fi putut reprezenta vreun pericol real. Nu pot însă uita sentimentul de teamă care m-a cuprins. Eram convins că mă pândește ceva, că o primejdie de moarte mă amenință de undeva. Nu mă întreba ce, pentru că nu pot să-ți spun. Adică nu știu despre ce a fost vorba. Cristi tăcu iar Ileana așteptă câteva clipe ca să vadă dacă terminase de vorbit. Îl ascultase fără

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
un al șaselea simț. N-ar fi prima dată când mi se întâmplă așa ceva. De multe ori am simțit că sunt amenințat de un pericol pe care nu-l vedeam. Ceva, ca un instinct necunoscut, mă avertiza că sunt în primejdie. Și? L-am ascultat de fiecare dată și s-a dovedit că am procedat corect. Sunt absolut sigur că, și de această dată, amenințarea era acolo. Foarte bine ai făcut. Nici acum nu a fost nimic diferit. Privi rea zeilor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
cai și căruțe noi, puteau să le îmbrace pe țigănci dar, mai ales, strângeau pentru zestrea fetelor de măritat. Nu exista noapte în care să nu lase pe unul dintre bărbați să stea de pază lângă foc. Sunt prea multe primejdii în întunericul nopții, spunea șeful, ca să nu ne luăm măsuri de siguranță. În afară de sălbăticiunile pădurii, mai sunt o grămadă de animale cu două picioare care abia așteaptă să ne prade de avutul nostru. În timp ce vorbea, trăgea tacticos din pipă și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
umeri indiferent. Ce mare lucru? Lui oricum nu îi era somn, așa că putea să rămână el mai departe. Noaptea era liniștită și nu se întrevedea nici un pericol. Așa cum nu se întâmplase nimic în toți anii aceștia, nu-i pândea vreo primejdie nici acum. De când se știa el nu fuseseră atacați niciodată în taberele pe care le ridicaseră în munți. Mai degrabă avuseseră conflicte în zonele populate decât în pustietățile de acolo. Se lăsă să alunece pe spate și privi la cerul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
fost paralizat de frică, ar fi rupt-o la goană fără să mai stea pe gânduri. Ce Dumnezeu îi spusese Ileana? Gândul îi rămăsese la această întrebare deși era conștient că mai important ar fi fost să afle de unde venea primejdia. În sfârșit, în minte i se făcu lumină. Să nu se lase cuprins de teamă, asta îi spusese femeia. Ușor de spus, mai greu de pus în practică, își spuse el. Nu, mai era ceva. Vorbea de o încercare. Cineva

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
despre vâlve și te cred, dar numai ce ai citit în cărți despre ele. N-ai fost niciodată în subteran ca să simți cu adevărat ce înseamnă puterea muntelui și cum te apasă acolo adâncul. Fiece baie are tainele ei și primejdia pândește din toate părțile. Muntele are și el un suflet, trăiește și îl doare ori de câte ori cineva îi scormonește în măruntaie. Vâlvele sunt sufletul muntelui, există aievea și nu de puține ori îi ajută pe mineri. Ele le arată drumul spre

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
mormânt iar pe brațe i se făcuse pielea de găină. O amorțeală stranie îi cuprindea mădularele în timp ce în urechi îi pătrundea o chemare îndepărtată. Era vocea Ilenei care îl striga din mijlocul găurii întunecate. Era singură și se afla în primejdie, plângând. Trebuia neapărat să alerge la ea să îi dea o mână de ajutor. Dintre fuioarele ce se încolăceau înăuntru îi vedea chipul descom pus de spaimă și lacrimile curgându-i pe obraji. Își scutură cu putere capul, smulgându-se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
îndepărta de Cristian Toma. Toiagul îl ajuta dar nu putea face minuni. Se temea ca nu cumva el să fie atent într-o direc ție iar vâlva să se ascundă în partea cealaltă. Nu putea să cerceteze peste tot deodată. Primejdia era mai mare în momentul în care începea să caute într-o nouă porțiune de pădure. Atunci, totul era o chestiune de noroc. Dacă pornea în direcția greșită, i-ar fi fost greu să intervină în timp util și să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
din urmă. Renunță și închise ochii, întorcându-se pe o parte. Își adună genunchii la piept cuprinzându-i cu brațele, într-o poziție fetală. Așa cum stătea acum, se simțea liniștit și protejat. Ceva îi spunea că dacă rămâne acolo, nici o primejdie nu îl poate atinge. Nu mai trebuia să facă nimic, s-ar fi putut chiar culca, era în siguranță și nu mai avea de ce să-și facă griji. Scutură repede din cap sărind în picioare. Pricepuse ce se întâmpla cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
primit nu avusese alt rol decât să-l înspăimânte și să-l determine să facă cale întoarsă. Mușcase momeala și se comportase exact cum voiau ceilalți. Își trimisese oamenii la pierzanie. Febril, înșfăcă telefonul, cu gând să-l avertizeze de primejdie pe șeful transportului. Prea târziu, o dâră albicioasă subțire, pornise din locul unde văzuse mai adineauri luminița aceea. Trei secunde mai târziu, primul camion se transforma într-o minge de foc. Urmaseră apoi alte două rachete, plecate din același loc

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
nu știa dacă cei de la Pinforest se mai ocupau și cu altceva în afară de exploatarea lemnului. Probabil că da, din moment ce Pop intrase la bănuieli. În orice caz, deocamdată, eventualele infracțiuni econo mice săvârșite de către cei de la firmă treceau pe planul doi. Primejdia o reprezenta acum bestia. Trebuia să înțeleagă ce se întâmplase și, înainte de orice, să o închidă la loc. N-avea nici un sens să-l implice și pe socrul său în asta. Dimpotrivă, chiar era indicat să-l țină cât mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
noastră. Din nou își aminti de Calistrat. Era convins că bătrânul știa foarte bine ce se ascundea acolo. Regreta enorm că nu stătuse de vorbă cu acesta, înainte de a-i rupe gâtul. Poate că ar fi aflat mai multe despre primejdia care îi pândea, ori poate că moșul știa și cum s-o țină în frâu. Acum însă, era prea târziu. Nu mai avea de unde să-l ia pe Calistrat, trebuia să se descurce singur, deși avea o presimțire sumbră că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]