2,781 matches
-
matrice de universalii sau de disponibilități genetice, coexistente ab initio și preexistente tuturor actualizărilor istorice selective. Un principiu al tensiunii polare ordonează matca originară astfel încât antinomiile de bază ale structurii lexicale portante opun periodic în cursul istoriei literaturilor sacrul și profanul, scrisul și oralitatea, autonomia și heteronomia ș.a.m.d. Opțiunile fundamentale ale lui M. sunt nominaliste, literale și culturale. Mai exact, autorul se ocupă exclusiv de realitatea termenilor care acoperă sfera literaturii, demonstrează că literalitatea predetermină originar literaritatea și insistă
MARINO. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288040_a_289369]
-
revine la o poezie cu tonalitate folclorică, textele fiind însoțite de muzica lui Filaret Barbu și de desenele lui A. Demian. În 1942 publică Omul, un oratoriu pe muzica lui Filaret Barbu, partea a doua cuprinzând tot ciclul de poezii profane din Biblice. În 1971 apare cartea Sus stele, jos stele, o ipostază a eului liric sentimental, dominat de amintirile din copilărie și adolescență, de imaginea casei părintești, a bunicilor, în tablouri ilustrând lumea bănățeană. Unde concentrice (1976) se configurează în jurul
MIU-LERCA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288192_a_289521]
-
și vizibil, care ține de continuitatea propovăduirii (kerygma) apostolice. Un aspect „dogmatic” al tradiției ține de subteranele cunoașterii duhovnicești și le rămâne necunoscut credincioșilor botezați ai Bisericii. Tradiția are, în acest caz, o anumită dimensiune „ezoterică”, ținând ferite de vederea profanilor anumite taine ale credinței și practicii creștine. În ambele cazuri, tradiția este mai mult decât o cutumă relativă din punctul de vedere al geografiei sacre. Tradiția se îmbogățea într-o relație permanentă cu nevăzutul: suflarea Duhului Sfânt era cercetată pretutindeni
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
aporiile intersubiectivității în opera lui Husserl fără a înțelege o boabă din fenomenologia donației, recapitulată duminical în fiecare Euharistie. Compătimesc aici nu patima bibliofilă, ci doar neputința livrescului de a indica nordul justei noastre orientări existențiale. Logocentrismul își deploră condiția profană și orfană, dar se întoarce mereu printre semeni cu ambiția secretă de a înfrunta disprețuitor orice anonimat. Vorbind sau scriind, suntem însetați cu toții de publicitatea expresiei. De ce doar atât de puțină veșnicie se cuantifică în milioanele de semne stocate în
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
logic-matematică ale postulatului existenței lui Dumnezeu. Dintr-un timp al negării unei anumite imagini despre Dumnezeu, modernitatea devine un timp al uitării divinului. Dispar problemele existențiale și rămâne problematica teoretică. În acest punct, exegeza făcută de Mircea Eliade (1907-1986) timpului profan al modernității 2 nu contestă realitatea renunțării consimțite a omului recent la întrebările clasice privind sufletul, mântuirea sau Dumnezeu. Uitarea modernilor târzii nu este doar pasageră sau involuntară, ci cronică, cultivată și profund dezrădăcinată de orice habitus al amintirii. Dintr-
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
arii precis determinate. Astfel s-au scris nenumărate monografii despre culturi regionale, cuprinzând un bogat index al vieții private a omului european, pulsând între angoase infernale și nostalgii paradisiace. Abundența studiilor specializate, relevante pentru specialiștii „de meserie”, însă irelevante pentru profani, indică lipsa de conținut formativ a cunoașterii istorice moderne. În plină vârstă atomică a umanității, uitarea totalității se obține din submersia în oceanul amănuntelor. Detaliile se dovedesc uneori la fel de imprevizibile în mâna unui bun arhivist ca rotunjimea mingii de fotbal
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
canonului iluminist reprezentat cu inegalabilă savoare de istoricul britanic Edward Gibbon (1737-1794), care credea că educația în republica literelor coincide cu elevația spirituală? În ceea ce îi privește pe monahii primelor veacuri, apartenența la o anumită clasă socială sau prestigiul educației profane conta foarte puțin în exercițiul zilnic al vocației lor fundamentale. Au existat călugări lipsiți de instrucție formală, precum Sf. Antonie cel Mare, recunoscuți îndată ca patriarhi ai deșertului. Alții, trecuți prin toate ciclurile de educație, cum este cazul lui Arsenie
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
a cititorilor cu cultură generală. Pe lângă filologi, numeroși teologi, filozofi, artiști, istorici ai Antichității, dar și simpli creștini lipsiți de aceste calificări profesionale pot profita cu toții, fiecare într-o altă măsură, de întâlnirea cu opera evagriană. Votul de blam dat „profanilor” de către editor este semnul unei regretabile aroganțe. Sensul scrierilor patristice nu este acela de a edifica minoritatea unor „specialiști”, ci de a întări mai întâi trupul Bisericii și de a trezi sufletele căutătoare de adevăr. Editorii moderni au desigur sarcina
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
vremuri de apostazie? Indiferent de modul în care monahismul ortodox își va menține continuitatea sub raport istoric și de prețul pe care-l va plăti pentru o supraviețuire convențională, dar sigură, temeliile sale tradiționale continuă să provoace stupoare. Pentru ochiul profan, ne spune arhimandritul Emilianos, „temeliile nu se văd niciodată”. Se întâmplă ca, în cinismul negustoresc al conștiinței noastre diurne, dominată de un prost activism, ideea de monahism să ne apară ca o iresponsabilă sustragere de la obligațiile sociale ale fiecărui om
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
Quelques additifs à l’ensemble de l’interprétation des rêves”, in Résultats, idées, problèmes, PUF, Paris, t. II, 141-152. Freud S. (1926/1968 și 1995), Inhibition, symptôme et angoisse, PUF, Paris. Freud S. (1926/1985), La Question de l’analyse profane, Gallimard, Paris. Freud S. (1927a/1985), „L’humour”, in L’Inquiétante Étrangeté et autres essais, Gallimard, Paris, 321-328. Freud S. (1927b/1985), „Le fétichisme”, in La Vie sexuelle, PUF, Paris, 133-138. Freud S. (1927/1995), L’Avenir d’une illusion
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
11; Val Condurache, Despre ironie, CL, 1988, 11; Mircea Mihăieș, Dialog cu criticul Ioan Buduca, O, 1988, 50; Dan C. Mihăilescu, „Arca” lui Buduca, T, 1989, 2; Țeposu, Istoria, 176-178; Al. Cistelecan, Ioan Buduca, ECH, 1994, 1-3; Mircea Mihăieș, Cât profan, atâta eseu. Știința neștiutorului, „Cuvântul”, 1995, 4; Adriana Babeți, Războiul nevăzut, O, 1995, 4; Al. Cistelecan, Ioan Buduca față cu Apocalipsa, VTRA, 1995, 10; Octavian Soviany, Apocalipsa unui postmodernist, CNT, 1996, 6; Cornel Ungureanu, Haiducirea lui Ioan Buduca, O, 1997
BUDUCA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285912_a_287241]
-
care înclină forma de gândire românească către lirism și către ethos.” În această forma mentis, bizantinismul culturii noastre nu privește, arată autorul, numai un sens religios, ci și „concepte sociale și morale și, în același timp, o ierarhie spirituală și profană”, ce i-au conferit atât asumarea unui rol misionar în fața expansiunii slavismului și a tenebrelor de orice natură ale Orientului, cât și orientarea esențială și salvatoare spre Occident. O asemenea dezbatere de idei presupune discutarea literaturii române în contextul european
BUSUIOCEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285964_a_287293]
-
importantă, conservă (până la cel de-al doilea război mondial, când a fost distrusă) remarcabilele volume adunate de Mihail Halici. Capabili să-și asigure un cumul de informații, în primă instanță de factură religioasă, mai apoi și acel reper al cunoașterii profane alcătuit din „științe și arte”, tinerii studioși care provin din colegiile și bibliotecile Transilvaniei vor lua drumul Apusului. „Cultura își schimbă direcția”, iar ei devin conștienți de utilitatea contactului cu universitățile Europei. Cartea îi luminează, dovedindu-se a fi fost
Tentaţia lui homo europaeus. Geneza ideilor moderne în Europa Centrală şi de Sud-Est by Victor Neumann () [Corola-publishinghouse/Science/2253_a_3578]
-
este adesea corolarul marilor realizări. Oricât de pozitivă ar fi, nașterea exprimă și durere. Pentru Françoise Dolto, orice naștere este traumatizantă, în măsura în care se bazează pe o mutilare fundamentală. Tăierea cordonului ombilical corespunde unei castrări. Indiferent dacă are loc în plan profan sau sacru, cordonul ombilical este vectorul unirii fundamentale și indisolubile dintre copil și mamă. Chiar și după tăiere, el continuă să își exercite inconștient funcția. Astfel, visul referitor la naștere îi vorbește adesea celui ce visează despre relația pe care
[Corola-publishinghouse/Science/2328_a_3653]
-
cunoașterea și realizarea obiectivelor de orice natură. Săgeata are, în același timp, o funcție de indicator material, precum și de ghid spiritual. Ea domină spațiul în cele patru direcții ale sale (sus, jos, dreapta, stânga) și este pe larg utilizată în plan profan: simbolul săgeții figurează pe numeroase pancarte și logouri. Astfel, înainte de a evoca lupta, ea pune mai ales accentul pe alegerea direcției. Armură, scut, coif Armura, scutul și coiful nu sunt arme ofensive, ci defensive. Apariția lor în vis evocă, prin
[Corola-publishinghouse/Science/2328_a_3653]
-
ele posedă o energie activă și transformatoare. Bijuteriile sunt expresia comorii spirituale, a energiei subtile, a fluidului cosmic. Munca dificilă și delicată a bijutierului simbolizează, de altfel, evoluția spirituală, care necesită o atitudine exigentă, minuțioasă și răbdătoare. 2. În plan profan, bijuteriile semnifică frivolitatea și senzualitatea. Sunt semnul atașamentului față de materie, al prevalenței aparenței asupra esenței. Evocă, prin urmare, iluzia, lăcomia, natura superficială a ființei. Noțiunea de atașament este redată de chiar originea bijuteriilor, care la început erau la fel ca
[Corola-publishinghouse/Science/2328_a_3653]
-
interpretat ca o manipulare tolerată; subiectul este determinat să joace după cum „i se cântă”. Șirag de mătănii Mătăniile sunt suportul meditației și al rugăciunii. Îi dau adesea visului o dimensiune spirituală și exprimă înălțarea sufletului. Însă, într-o abordare mai profană și negativă, indică lunga listă de dorințe și de probleme («un șirag de reproșuri», de exemplu). Cărbune Cărbunele simbolizează bogăția, însă o bogăție ce nu este obținută decât cu prețul unei munci epuizante. În vis, din acest motiv, indică sentimentul
[Corola-publishinghouse/Science/2328_a_3653]
-
metaforică referitoare la căsătorie - «a-și băga capul în laț» - se explică prin proiecția fantasmatică a alianței dintre două persoane, generată de frânghie. Corp Corpul întreține cu sufletul o relație simbolică complexă. Îi este în același timp opus, reprezentând elementul profan, chiar impur, dar și strâns legat, deoarece este învelișul de care nu se poate lipsi. Psihologia recunoaște legătura psihosomatică fundamentală ce unește spiritul (psyché) cu corpul (soma). Procesul somatizării confirmă faptul că trupul posedă un limbaj simbolic, cel al bolii
[Corola-publishinghouse/Science/2328_a_3653]
-
de puternică, încât se substituie uneori cuvintelor. Ele constituie vectorul înțelegerii, iar simpla lor prezență poate avea o anumită semnificație: steagul roșul ce interzice intrarea în mare, care nu este însoțit de nici un alt semn distinctiv. Chiar și la nivel profan, recunoașterea proprietății simbolice a culorilor, care găsesc un ecou în plan inconștient, este atestată de folosirea deliberată a lor în marketing, publicitate, modă etc. Nu este deci de mirare că visul, produs de inconștient, utilizează culorile pentru a codifica gândurile
[Corola-publishinghouse/Science/2328_a_3653]
-
evoluție. Visul este o mărturie a progresului celui ce visează. Tămâie Tămâia înnobilează sufletul în trei moduri: - prin foc, în sensul său purificator; - prin fum, care, urcând spre cer, ghidează ascensiunea spirituală; - prin subtilitatea parfumului, care șterge mirosurile vulgare și profane. Înălțarea este de altfel redată prin verbul «a tămâia» care, în sens figurat, exprimă faptul de a purta înspre nori, de a admira și de a onora. Copil, adolescent A visa propriii copii e ceva foarte frecvent și indică, în
[Corola-publishinghouse/Science/2328_a_3653]
-
Athos; sinoadele legate de controversa isihastă; disputa cu Akindin; disputa cu Nichifor Gregoras. Capitolul cel mai interesant și mai personal este consacrat „controversei cu Varlaam”. Stăniloae pune aici În discuție cele trei puncte esențiale ale controversei, și anume: importanța științei profane pentru mântuirea omului; rugăciunea inimii; vederea luminii dumnezeiești; deosebirea dintre ființa lui Dumnezeu și energiile Sale. În deplin acord cu Palamas, Stăniloae susține inferioritatea științei profane, inclusiv a filozofiei, față de Învățătura Duhului Sfânt. După el există, pe de o parte
Glafire. Nouă studii biblice și patristice by Cristian Bădiliță () [Corola-publishinghouse/Science/2307_a_3632]
-
pune aici În discuție cele trei puncte esențiale ale controversei, și anume: importanța științei profane pentru mântuirea omului; rugăciunea inimii; vederea luminii dumnezeiești; deosebirea dintre ființa lui Dumnezeu și energiile Sale. În deplin acord cu Palamas, Stăniloae susține inferioritatea științei profane, inclusiv a filozofiei, față de Învățătura Duhului Sfânt. După el există, pe de o parte, o știință intelectuală, al cărei motor principal este rațiunea omenească și, pe de altă parte, o știință spirituală, transmisă omului prin har. Prima este naturală, a
Glafire. Nouă studii biblice și patristice by Cristian Bădiliță () [Corola-publishinghouse/Science/2307_a_3632]
-
al ortodoxiei? PAGINĂ NOUĂ PE DREAPTA ADDENDA PAGINĂ NOUĂ PE DREAPTA 10. „Iuda Iscariotul, până ieri diavol, acum, frate de cruce al lui Isus!” Mărgărita Geica: Între Codul lui da Vinci și „descoperirea” mormântului lui Isus, a făcut valuri printre profani, și nu numai, Evanghelia lui Iuda. Au curs râuri de cerneală despre romanul lui Dan Brown și despre documentul descoperit În Egipt. Ce-i adevăr și ce-i mistificare? Cristian Bădiliță: Sunt trei lucruri diferite, dar care au câteva puncte
Glafire. Nouă studii biblice și patristice by Cristian Bădiliță () [Corola-publishinghouse/Science/2307_a_3632]
-
scrie, el are capacitatea rară de a se înălța la gestul solemn, de a găsi tonul patetic, de a uimi prin simbolistica sublimată a experienței anodine și, uneori, chiar de a descoperi sensul tragic al existenței umane într-o lume profană, care trăiește doar în prezentul imediat. Debutând în atmosfera negativistă și iconoclastă a avangardei, cu poeme programatic banale, dar cu violențe de limbaj - pe care, mai târziu, le va renega, iar critica le va respinge: G. Călinescu le taxează drept
BOGZA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285792_a_287121]
-
pe care le transmite concetățenilor săi. El le revelează adevărul, binele și frumosul, valorile morale, viața cumpătată, abținerea de la violență, Înțelepciunea și concordia dintre oameni. dă Sfântul este un personaj Înrudit cu Înțeleptul. Dar În timp ce Înțeleptul cultivă valorile morale ale profanului, sfântul cultivă valorile spirituale ale sacrului. El reprezintă exemplul unei vieți de devoțiune, cultivând iubirea, respectul față de legile morale și divine, dar, mai cu seamă, sfântul oferă perspectiva deschiderii către transcendență, către Cetatea lui Dumnezeu, prin iubire și prin comuniunea
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]