1,819 matches
-
mele mai mari. Sau, și mai rău, arătam de parc-aș fi fost în continuare gravidă. Cu câteva săptămâni înainte să nasc ajunsesem enormă. Eram complet circulară. Din cauza faptului că singurul lucru care mă mai încăpea era un soi de pulover, lung, din lână verde, și a faptului că, de la vomatul încontinuu, fața îmi era tot timpul verzuie, arătam ca un pepene verde care și-a tras o pereche de ghete și s-a dat cu puțin ruj. Acum, cu toate că nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
nu mai aveam nici un pic de energie rămasă pentru mine. Îmbrăcatul mi se părea o operațiune așa de complicată încât niciodată nu reușeam s-o duc la capăt. În rarele ocazii când mă dădeam jos din pat, îmi trăgeam un pulover de golf de-al tatei peste cămașa de noapte a mamei și o pereche de șosete din alea groase, de mers pe munte. Aveam cele mai sincere intenții de a mă îmbrăca cum trebuie. Numai că lăsam chestia asta pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
iminentei lui sosiri. Apoi îmi aduceam aminte că Soarta e o ticăloasă care-ți face numai în ciudă. Cu cât arătam mai hidos, cu atât creșteau șansele ca James să apară din senin. Așa că rămâneam în cămașa de noapte, cu puloverul de golf și cu șosetele groase. N-aș fi știut ce e aia ruj nici dacă m-ar fi pocnit peste gură. Deseori îmi venea să-l sun. Dar de fiecare dată, chestia asta mi se întâmpla în mijlocul nopții. Eram
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
de mult timp torturându-ne singure și făcându-ne griji în legătură cu dimensiunile fundurilor noastre. Fiecare pereche de blugi pe care o cumpăram sau pe care doar o probam trebuia categorisită în funcție de capacitatea ei de a reduce dimensiunile fundului. Fiecare cămașă, pulover sau jachetă era studiată în mod similar ca să vedem cât de bine ne acoperea sus-numitul fund. Obsesia legată de mărimea fundului era comparabilă ca intensitate cu obsesia legată de micimea sânilor. Era așa de trist! Pentru că eram frumoase. Aveam niște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
o soluție. Poate drogurile. Dar băutura nu. Mi-am dat seama cât de groaznică eram abia când am auzit fără să vreau o conversație purtată între mama, Helen și Anna. Tocmai mă pregăteam să intru în bucătărie, când mâneca de la pulover (puloverul tatei, de fapt) mi s-a prins de mânerul rotund de la dulapul din hol. În timp ce mă eliberam, am auzit-o pe Helen vorbind în bucătărie. —E așa o pacoste, se plângea Helen. Iar nouă ne e frică să ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
soluție. Poate drogurile. Dar băutura nu. Mi-am dat seama cât de groaznică eram abia când am auzit fără să vreau o conversație purtată între mama, Helen și Anna. Tocmai mă pregăteam să intru în bucătărie, când mâneca de la pulover (puloverul tatei, de fapt) mi s-a prins de mânerul rotund de la dulapul din hol. În timp ce mă eliberam, am auzit-o pe Helen vorbind în bucătărie. —E așa o pacoste, se plângea Helen. Iar nouă ne e frică să ne uităm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
kilometri de la traseul obișnuit. Helen a dat buzna pe ușă. Arăta absolut superb. De fapt, arăta și mai frumoasă decât de obicei. Dacă era posibil așa ceva. Helen radia. Cu toate că nu era îmbrăcată decât cu o pereche de blugi și un pulover, arăta desăvârșit. Avea părul lung și mătăsos, pielea îi era translucidă, ochii îi străluceau, iar gurița perfectă îi era arcuită într-un zâmbet încântător. —Salut! Am venit, ne-a anunțat ea. Hei, ce e cu mirosul ăsta oribil? Fiuuuuuu! A
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
fără să-l privesc: „Faianța din baie a început să se desprindă. Ai face bine să te uiți nițel la ea“. Sau, aruncându-i o privire scurtă, să-i zic: „Sper că nu ai de gând să te îmbraci cu puloverul ăla când mergem la masă la familia Reynolds“. La fel cum jurasem să nu fiu genul ăla de femeie care să mănânce toate resturile rămase prin farfuriile copiilor. Sau genul de femeie care îi spunea soțului „tati“. Nu în propoziții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
Dar tipu’ arată ca un pârlit și mi-ar fi rușine să ies cu el. —E tot timpul plin de vopsea? am întrebat. — Da, mi-a răspuns. Dar nu asta e problema. Se pare că n-are decât un singur pulover. Și nici o pereche de șosete. Și cu cât îți spun mai puține despre chiloții lui, cu-atât mai bine. —Mamă, am făcut eu. Sună cam nasol. — A, nu, nu e chiar așa nasol, m-a asigurat Laura. E nebun după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
aici, l-am întrebat pe Adam. Sunt tot studenți? Nu, a zis el luându-mi haina și agățând-o lângă radiator. Amândoi lucrează. Ei, asta explica multe. —Ești udă? m-a întrebat el cu drăgălășenie. Vrei să-ți aduc un pulover? — Nu, sunt în regulă, am răspuns eu amuzată. Haina m-a protejat de partea mai consistentă a precipitațiilor. Adam a zâmbit. Atunci îți aduc un prosop să-ți ștergi părul, a zis el și a dispărut câteva secunde. S-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
în încercarea de a evita cumpărătorii care treceau pe lângă mine și întrebându-mă dacă eram genul de femeie care se îmbracă în blugi și tricou sau dacă făceam parte din categoria celor care adoptă o fustă până la glezne și un pulover scurtuț. Vreau să spun: ce fel de femeie devenisem? Trecuse așa de multă vreme de când nu-mi mai cumpărasem nici o haină ca lumea. Adică altceva în afară de salopete. Sau altceva în afară de hainele a căror talie se ajusta cu ajutorul aricilor sau cele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
până la ușă și a deschis-o. Pe trepte stătea tata, aproape ascuns în spatele unei grămezi uriașe de haine spălate pe care o ținea în brațe. —Cine-a încuiat nenorocita asta de ușă? a tunat el printre perechile de blugi și puloverele de la piept. Ar fi trebuit să-mi dau seama că ți-ai băgat nasul în chestia asta, a șuierat el spre biata Anna, care rămăsese cu mâna pe clanță. Nu, tată, eu am fost de vină, l-am anunțat eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
fie încătușată într-un subsol insalubru cu un fanatic slăbănog și alb la față, vânos și cu ochii în flăcări, înarmat până-n dinți, că ea tot ar fi fost în stare să înceapă o conversație întrebându-l de unde-și cumpărase puloverul. Sau pe orice altă temă. Presupun c-o să trebuiască să mă torturezi nițel, i-ar zice ea trufașă. Ce-o să faci? Cred c-ai putea să-mi tai o ureche și s-o trimiți prin poștă ca să ceri banii de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
pauză. —Ce vrei să spui? m-a întrebat el. Sau, cel puțin, asta cred c-a spus. Îmi era destul de greu să-l aud. Vocea îi suna cumva înfundat, pentru că-și ținea capul în piept și vorbea cu gura în pulover. —Vreau să spun că problema e la mine, i-am explicat. Am descoperit că-mi venea foarte greu să spun asta. Dar trebuia s-o spun. Îi eram datoare. Îl supărasem și măcar atât puteam și eu să fac: să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
un dezastru. E ca și cum în secunda în care relația a fost consumată, bărbatul urlă: —Gata, băieți! Puteți să ieșiți! Și, imediat, de sub pat încep să-și facă apariția armate întregi de chiloți murdari, șosete înnegrite, căni, farfurii, reviste cu mașini, pulovere hidoase, costume jegoase de fotbal, pahare de bere, calendare sexiste, cărți de Stephen King, prosoape umede, borcane de Wintergreen, toate astea dându-și coate, vociferând, lamentându-se cu voce tare din cauza perioadei de timp pe care au fost nevoite s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
dat jos numai ofițerii. Trupa se sufocă În mașini, cu vestoanele descheiate. Ieri seară, pe postul național de televiziune: plan detaliu cu un tînăr cretinoid, cu un pachet desfăcut În brațe. Și În pachet, un ghemotoc de bancnote plus două pulovere. Toate astea i-au fost oferite ca să strige „Jos Iliescu”. Pe urmă nu mai știe ce să spună. Tace. Mărturisește ca nuca-n perete că are patru copii. Tace din nou. Din reporter se vede doar microfonul. Și jumătate din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
descrie deodată lupii ce vor să-l sfâșie pe alesul poporului: „Eu Îl respect pe Președintele României pentru că el a fost ales de aproape toți românii. Ne amintim de momentele apariției la televiziune a domnului Iliescu (...) Venise În haină și pulover, cred că nici nu era bărbierit la ora aceea”. Noroc că ne-am bărbierit noi cu toții, adeca ne-a bărbierit el folosind un simplu zîmbet mural. Și zdroncănește Neacșu mai departe pe fraza-i deraiată: „De unde au apărut fiarele sălbatice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
am văzut aievea-n fața ochilor totul. Și-am Înțeles. Mi-am imaginat de exemplu cum Dan Grigore alerga pe străzi gospodine revoluționare strivindu-le sub șenile. Pe muzica din A douăsprezecea noapte. Nimic despre Iliescu, el era singur În pulover, en coeur, venea de la editura tehnică, făcea liste, și i-a ucis pe teroriști printr-o simplă emanație. Iată anul nou, s-a apropiat, din ceeruri, ca un Împărat! Îi cîntă Cristian Sandu domnului Iliescu din ziar. Are și tamburină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
de spaniol cu cioc necruțător spre regat și spre nevasta care coase. Nevastă spre care nu prea mai merita să se-ndrepte, marea fiind albastră și ea Îmbătrînită-n stand by, cu sînii atîrnați pe șolduri, deși Îi Împletea regelui un pulover credincioasă ca orice regină cu sindrom. („Femeile și muzica ar trebui să nu se demodeze niciodată” - William Goldsmith.) Totuși, În teritoriu nu se cînta decît hip-hop, femeile se demodau rapid, cît despre regat nu merită să pomenim decît faptul că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
pe mări, o călătorie legendar inițiatică, s-a vrut ea acum trei milenii, amețitoare devenind la Începutul secolului trecut În Dublin, geografică dovedindu-se acum, color, plină de aventuri, primejdii, valuri cît casa. Și-n timp ce aia-i coase puloverul, iaca Ciclopu’, care Înghite-un marinar. Precum Chronos. Dar nu asta-i important, important e cum arată personajul, cu ochiul cît ceapa antică direct În mijlocul frunții, supărat, bețiv, și-l mănîncă pe nenorocit. Urmarea nu mai contează, deoarece Runaway Train
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
tehnic. Douăzeci de ani de marginalizare sînt greu de suportat. Odată lămurite aceste avataruri, vietatea prezidențială a glăsuit În microfon că nu se simte vinovat de nimic, nici de decembrie, c-abia sosise, era iarnă, haos, și el doar În pulover, nici de mineriade, deoarece așa este dînsul, bun. Și dacă părinții soldaților Împușcați la Otopeni Îl Întreabă În România liberă de pomană cine-s criminalii, el ondulează cîte-un verb, ce era să facă, nu știa nimic, c-a venit În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
este o tradiție pe care sper s-o încurajez și s-o dezvolt.“ În această fotografie, Hilary se pregătește să învingă frigul iernii cu o capă Royal Samink de la Furs Renée, din Dover St 39, W1 (3460 lire sterline), un pulover pe gât din cașmir de la Pringle, din Old Bond St 28, W1 ( 52,50 lire sterline), mănuși din păr de cămilă, mărime medie, de la Herbert Johnson Ladies Shop, din Grosvenor St 80 W1 (14,95 lire sterline) și cizme din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
la ceilalți pasageri întrebându-mă care va claca primul. Erau mai mulți posibili candidați: un bătrân uscat și fragil care abia se ținea de o bară; o femeie durdulie care, nu se știe din ce motiv, avea pe ea un pulover gros de lână și se învinețise deja la față; și un tip înalt, astmatic, cu cercel în ureche și Rolex la mână, care inspira la intervale regulate din inhalator. Mi-am mutat centrul de greutate, am închis ochii și am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
inhalator. Mi-am mutat centrul de greutate, am închis ochii și am numărat foarte încet până la o sută. Între timp, am observat că nivelul zgomotului din vagon crescuse în mod perceptibil; oamenii începeau să vorbească între ei și femeia cu pulover de lână începuse să geamă încet, rostind O, Doamne, Doamne, Doamne, Doamne - când dintr-odată luminile din vagon s-au stins și ne-am cufunat în beznă totală. La câțiva metri de mine o femeie a scos un mic țipăt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
Arăți cam terminat, spuse Patrick după ce ne-am așezat. — N-am mai ieșit de mult. Uitasem cum e. Se pare că trenul pornise din nou la două, trei minute după ce leșinasem și apoi omul de afaceri, astmaticul și femeia cu pulover de lână mă căraseră la punctul de prim-ajutor din stația Victoria, unde mi-am revenit treptat stând lungit și bând o cană de ceai tare. Se făcuse aproape ora prânzului când am ajuns la biroul lui Patrick. — Îmi închipui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]