2,475 matches
-
înregistrează până la sfârșitul anului 1954 sunt scrise în întregime de A. Între ceilalți sporadici colaboratori este de amintit Al. Gregorian (cu versuri). În 1973, A. participă cu un remarcabil studiu de etnologie, bazat de asemenea pe cercetări de folclor comparat, Rânduiala la români, la volumul colectiv, Rânduiala. Perspective românești, tipărit, în 1973, de Editura Ioan Cușa, la Paris. Ceilalți colaboratori ai volumului sunt C. Amăriuței, N. Neculce, M. Cismărescu, M. Korne, G. Filiti și D. Damian. În colecția editorială a „Frăției
AMZAR. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285329_a_286658]
-
scrise în întregime de A. Între ceilalți sporadici colaboratori este de amintit Al. Gregorian (cu versuri). În 1973, A. participă cu un remarcabil studiu de etnologie, bazat de asemenea pe cercetări de folclor comparat, Rânduiala la români, la volumul colectiv, Rânduiala. Perspective românești, tipărit, în 1973, de Editura Ioan Cușa, la Paris. Ceilalți colaboratori ai volumului sunt C. Amăriuței, N. Neculce, M. Cismărescu, M. Korne, G. Filiti și D. Damian. În colecția editorială a „Frăției ortodoxe”, publică - prefațându-le cu interesante
AMZAR. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285329_a_286658]
-
Lucian Blaga, Spiritualități creștine (1959); ultima e o selecție operată tematic, pe ideea valorilor ortodoxe în stabilirea unei specificități românești, din Spațiul mioritic, carte pe care A. a comentat-o printre primii extrem de elogios în chiar primul număr al revistei „Rânduiala”. SCRIERI: Rânduiala. Perspective românești (în colaborare), Paris, 1973; Gând, cuvânt și faptă românească, București, 2001. Repere bibliografice: D.C. Amzăr, DCS, 185-186; Datcu, Dicț. etnolog., III, 14-15; Iordan Datcu, D.C. Amzăr în scrisori către Grigore Nandriș, ALA, 2001, 556; Popa, Ist.
AMZAR. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285329_a_286658]
-
Spiritualități creștine (1959); ultima e o selecție operată tematic, pe ideea valorilor ortodoxe în stabilirea unei specificități românești, din Spațiul mioritic, carte pe care A. a comentat-o printre primii extrem de elogios în chiar primul număr al revistei „Rânduiala”. SCRIERI: Rânduiala. Perspective românești (în colaborare), Paris, 1973; Gând, cuvânt și faptă românească, București, 2001. Repere bibliografice: D.C. Amzăr, DCS, 185-186; Datcu, Dicț. etnolog., III, 14-15; Iordan Datcu, D.C. Amzăr în scrisori către Grigore Nandriș, ALA, 2001, 556; Popa, Ist. lit., I
AMZAR. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285329_a_286658]
-
Drumul de țară. Alături de N. Neculce, Mihai Cismărescu, M. Korne, G. Filiti, D. Damian și D. C. Amzăr, participă cu un studiu substanțial, Starea d-întâi (introducere la o schiță de tipologie metafizică a poporului român), la realizarea volumului colectiv Rânduiala. Perspective românești, publicat de Editura Ioan Cușa la Paris, în 1973. Acest studiu deschide probabil cea mai importantă contribuție eseistică românească a lui A., căci „prolegomenelor” din Perspective românești le-au urmat în timp Metafizica creației lumii, Metafizica „Stării pe
AMARIUŢEI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285314_a_286643]
-
Paresseux, Paris, 1955; La Fiancée du silence, Paris, 1957; Le Pauvre d’esprit, Paris, 1958; L’Église au service de la liberté, Paris, 1960; Vérité chrétienne et erreur spirituelle, Paris, 1961; Les Sept péchés capitaux, Paris, 1964; L’Oeuf, Paris, 1970; Rânduiala. Perspective românești (în colaborare), Paris, 1973; Les Prophéties de l’an 2000, Paris, 1983; Eminescu sau Lumea ca substanță poetică, București, 2000. Repere bibliografice: Ov. S. Crohmălniceanu, Dl. Amăriuței, Kafka și Rivarol, CNT, 1955, 19; Nicu Caranica, Requiem pentru un
AMARIUŢEI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285314_a_286643]
-
una dintre consecințele dandysmului, una dintre principalele sale trăsături sau, mai bine zis, trăsătura sa cea mai generală este de a da mereu naștere neprevăzutului, acel ceva pe care spiritul obișnuit cu jugul regulilor nu-l poate accepta În buna rânduială a logicii. Iar excentricitatea, acest alt rod al pământului englezesc, produce neprevăzutul, dar altcum, mai dezlănțuit, sălbatic, orb. E o revoluție individuală Împotriva ordinii stabilite, câteodată Împotriva naturii Însăși; În acest caz din urmă - la limita nebuniei. Dimpotrivă, dandysmul Încalcă
Dandysmul by Barbey d Aurevilly () [Corola-publishinghouse/Science/1926_a_3251]
-
de actualizare a „latențelor sufletești”. „Sociologia este știința acestor cadre sociologice sau spirituale, care se actualizează proporțional cu intensitatea trăirilor spirituale, individuale și colective, dar care se pot dezactualiza atunci când această intensitate scade, oricând asemenea trăiri sunt derivate (recanalizate) de la rânduiala creației”<footnote Bădescu, Ilie, Noologia, Editura Valahia, București, 2002, p. XXV. footnote>. Omul rațional. Dintr-o altă perspectivă, tipologia utilizată uneori pornește de la teza paradigmatică după care omul este o ființă al cărei comportament este declanșat de calculul cost-beneficiu, promovat
Managementul resurselor umane în administraţia publică by Elvira Nica () [Corola-publishinghouse/Science/234_a_151]
-
frumos, să fie falnic ca și el” (ca tânărul mort). Când feciorii pleacă să aducă bradul din pădure, femeile Îi roagă să-l aducă „cât mai frumos”, să fie, așa, „de sama lui”. Aducerea bradului În sat are și ea rânduielile ei. Feciorii Îl poartă pe umăr, cu schimbul și Îl aduc către sat numai „cu vârfu’ Înainte”. El nu poate fi adus oricum se Întâmplă, ci numai cu vârful Înainte, așa cum spune și cântecul: „Tot cu vârfu’-n vale/ Să
Introducere în antropologia culturală. Mitul și ritul by Mihai Coman () [Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
să se dezbare de punctul de vedere predominant asupra lumii, de orice convenții, locuri comune, opinii curente, banale, universal acceptate, Îi permite să privească universul cu alți ochi, să realizeze că tot ce există are un caracter relativ și că rânduiala lumii ar putea fi cu desăvârșire schimbată. Interpretarea lui Bahtin, inspirată dintr-o lectură filologică asupra carnavalului, pune accentual pe simbolistica figurilor, actelor și obiectelor puse În mișcare de carnaval și solicită interpretarea lor dincolo de context și funcția sociopolitică, Într-
Introducere în antropologia culturală. Mitul și ritul by Mihai Coman () [Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
Întoarcere - imposibilitatea reîntoarcerii În lumea celor vii este marcată de două toposuri ale nefirescului, cerbii care ară și ciutele care seamănă cereale: așa cum natura nu poate căpăta și Îndeplini funcțiile culturii, nici sufletul ajuns la capătul călătoriei nu poate răsturna rânduiala sacră. Ideea principală a acestui text este aceea că integrarea În lumea de dincolo este mai puțin legată de faptele făcute În timpul vieții; ea depinde de cunoașterea tainelor sacre ale călătoriei dintre lumi (bocetul efectuând această inițiere) și de Îndeplinirea
Introducere în antropologia culturală. Mitul și ritul by Mihai Coman () [Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
Potemkin, ibovnicul împărătesei Ecaterina a II-a. În țară, se succedă domniile scurte și repetate ale marilor fanarioți: Ipsilanti, Mavrogheni, Moruzi, Suțu, Hangerli, Caragea. Tablouri plastice despre istoria socială și economică a țării completează portretistica. Vremea de acalmie, de bună „rânduială”, cu biruri moderate și trai ieftin, a domniei lui Alexandru Ipsilanti sau ordinea impusă de Nicolae Mavrogheni, vodă cu deprinderi justițiare ce umblă deghizat, în popor, nu durează. Alexandru Moruzi, „maestru” în a strânge banii, înființează un spital la București
DIONISIE ECLESIARHUL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286789_a_288118]
-
marea istorie, de fantezia ce suplinește informația deficitară. Împletirea expresiilor populare cu neologismele încă nefixate lingvistic, coloratura unor turcisme și grecisme dau farmec limbii. D.E. a tradus, din slavonă, numeroase hrisoave domnești, acte și documente sau texte religioase, ca Rugăciuni, rânduieli și învățături (1819), carte ce a servit ca manual. Din rusește, traduce Stavrofilia sau Calea împărătească a crucii Domnului (1793). O muncă uriașă a depus la cele peste 30 de condici de documente și 22 de pomelnice adunate din mănăstiri
DIONISIE ECLESIARHUL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286789_a_288118]
-
bătut moneda sa. El a fost învins de Justin, plebeu din lumea romanică din Dardania, iar nepotul său Justinian era trac de origine.11 În perioada anterioară, prima jumătate a secolului al IV-lea, se instituise ordinea constantiniană, cu o rânduială de Stat, militară și administrativă, ferm stabilită. Dar încă înainte de anul 500, fenomenul popular învinsese. Epoca lui Justinian (527-565) are un al treilea caracter: ea reprezintă afluxul acestei vieți latine populare, care răsare atunci, întinzându-se din Moesia și Iliric
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
arhiepiscopiei Justiniana Prima. Trebuie să precizăm că jurisdicția canonică a titularului acesteia presupunea hirotonia de mitropoliți și episcopi pentru scaunele vacante, controlul întregii vieți și administrații bisericești în aria sa de competență. Același arhiepiscop judeca orice abatere de la disciplina și rânduiala bisericească. Noua arhiepiscopie era autocefală, dar păstra legăturile dogmatice, canonice și de cult cu Patriarhia de Constantinopol, iar, pe de altă parte, istoricii catolici (precum Zeiller) susțin că de fapt aceasta n-a fost decât un vicariat al papei.47
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
a fost nevoită să trăiască sub dominația schimbătoare a triburilor alogene. Dar aceste populații alogene, inferioare ca număr și grad de civilizație, nu au putut schimba structurile social-economice și lingvistice ale autohtonilor, care și-au continuat drumul lor firesc spre rânduielile medievale și desăvârșirea etnogenezei românești. În evoluția romanității nord-dunărene, relațiile strânse cu regiunile din sudul fluviului au avut o importanță primordială. Fără legăturile cu Imperiul, populația autohtonă din Dacia și chiar religia creștină în haină latină ar fi fost serios
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
a slavilor în timpul marilor migrații, după izvoarele scrise, sclavinii și anții alcătuiau o uniune de triburi, condusă de un șef militar (vezi mai sus). Procopius spune că ei nu sunt conduși de un singur om, ci trăiesc din vechime în rânduiala democrației militare, treburile lor sunt hotărâte de obște. Adunarea triburilor este cea care decide, iar comandantul militar (voievodul) era ajutat de un sfat al bătrânilor. Deplasările lor nu se făceau de întregul trib, ci fărâmițat, în grupuri separate, mari sau
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
că "Istrul poate fi trecut în voie de barbari". Suidas menționează "limba latinilor", care nu poate fi decât dialectul romanic nord-dunărean. În această perioadă, la slavii din regiunea carpato-dunăreană, se constată o neașezare, o lipsă de viață politică și de rânduială, după autorul Strategicon-ului, Mauriciu. Acum, a doua jumătate a secolului al VI-lea, agricultura le era străină slavilor, ca unor "neașezați" ce erau-ei au trebuit s-o învețe de la alții, de la stratul etnic de bază, vechii autohtoni-romanicii. Și dacă mai
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
X-XIII Populația În contextul european care precede Anul 1000, în vecinătatea unor populații slave, turcice, fino-ugrice, ce trecuseră la o viață feudală incipientă și creștină, românii erau singura populație de origine romanică. Ei trăiau într-o societate închegată, cu vechi rânduieli sociale și economice sedentare, cu structuri mentale creștine, încă înainte de 602, care asimilaseră pe slavi în lungile secole de conviețuire anterioară și erau acum un popor definit, de-sine-stătător. Feudalizarea progresivă a societății de la Carpați, Dunăre și Mare, ca și contactele
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
reprezentat un factor politic, precum cei din Bulgaria. Scoaterea vlahilor de sub jurisdicția episcopilor locali și subordonarea lor directă față de arhiepiscopiile de Ohrida (Bulgaria) și Jica (Serbia), ca și înființarea unei episcopii fără un teritoriu propriu, delimitat, erau o abatere de la rânduielile canonice ale Bisericii Ortodoxe. În același timp, aceste măsuri reprezentau adevărate privilegii pentru vechea populație vlahă, care pe atunci era redusă numeric și nu mai deținea un teritoriu propriu.30 Arhiepiscopia de Târnovo După întemeierea statului Asăneștilor, în 1185-1186, arhiepiscopia
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
noii etape istorice. Astfel, susține Pr. Păcurariu, conducătorii politici ai acestor formațiuni urmăreau să aibă în reședințele (cetățile) lor un episcop în toată puterea cuvântului, care să păstorească duhovnicește peste preoții și credincioșii acestora. Era în în tradiția și specificul rânduielilor ortodoxe ca organizarea bisericească să urmeze îndeaproape pe cea politică. Acceptând această premisă, putem susține că în reședința formațiunii respective se afla și o episcopie, pentru hirotonirea preoților, sfințirea bisericilor și rânduiala slujbelor la "curtea"voievodală. Astfel, o primă episcopie
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
credincioșii acestora. Era în în tradiția și specificul rânduielilor ortodoxe ca organizarea bisericească să urmeze îndeaproape pe cea politică. Acceptând această premisă, putem susține că în reședința formațiunii respective se afla și o episcopie, pentru hirotonirea preoților, sfințirea bisericilor și rânduiala slujbelor la "curtea"voievodală. Astfel, o primă episcopie a putut exista la Dăbâca, reședința voievodului Gelou, unde s-au descoperit fundațiile mai multor biserici, cea mai veche fiind din piatră (biserică voievodală), datând, probabil, din secolul al IX-lea, înainte de
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
despre acesta le avem dintr-un izvor latin, Vita Sancti Gerardi, care menționează că "a primit încuviințare de la greci și a ridicat în cetatea Morisena o mănăstire în cinstea Sf. Ioan Botezătorul, așezând încă un egumen și călugări greci, după rânduiala și ritul acestora". Călugării "greci" sunt, evident, ortodocși și posibil români. Ulterior, atacat de regele Ștefan cel Sfânt, Ahtum este învins și ucis în luptă, iar cei morți au fost înmormântați în mânăstirea ortodoxă din Morisena. Este posibil ca mânăstirea
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
moartea ultimului rege arpadian, în 1301.6 Să vedem care era situația teritoriilor de la sud și est de Carpați. Trebuie să subliniem că românii au contribuit la eșuarea planurilor de expansiune și dominație ale regatului ungar la sud de Carpați. Rânduielile stabilite în 1247, prin textul Diplomei, au întreținut o stare de nemulțumire în sânul societății românești sud-carpatice, mai ales printre conducătorii lor, cnezii și voievozii. Românii nu puteau contempla pasivi situația dificilă a regatului dominator de la miazănoapte. Pe de altă
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
de boieri” se ridică haiducii, olteni aprigi, care dau norodului speranța izbăvirii. Însă vremurile sunt încă potrivnice, și dacă legendarul Iancu Jianu șetrarul se dă prins până la urmă, resemnându-se să devină un gospodar potolit, slugerul Tudor, pornit să schimbe „rânduiala”, cade ucis mișelește. Epicul vioi, deși fără suflu, ticsit cu o puzderie de amănunte ce aspiră să imprime narațiunii un colorit de epocă, este servit de un limbaj care se vrea cronicăresc, și în mimetismul lui e de o plasticitate
CONSTANT-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286361_a_287690]