2,010 matches
-
Trebuie să abordăm una sau alta dintre alternative. Urmă o serie de discuții printre grupurile de negustori. În final, un vorbitor prietenos spuse: - Excelență, negustorii prezenți aici sunt în favoarea eliberării sclavilor. Un moment îndelung, Clane se uită la publicul care rânjea și deodată întoarse spatele și părăsi încăperea. În după-amiaza aceea pregăti un document special: LIBERTATE SPECIALĂ PENTRU SERVITORII LOIALI Din ordinul excelenței sale, lord Clane Linn, conducătorul orașului Linn, om de știință al templului, preaiubit de înșiși zeii atomului, se dispune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85069_a_85856]
-
săbiile vorbeau limbajul victoriei. Pe măsură ce trecea după-amiaza, atacul linnean se manifesta peste tot. Cutia, încă aburindă, a fost expediată din palat pe la trei. Din moment ce nu exista un pericol imediat, Czinczar trimise un mesager la Meewan. La trei jumătate Meewan veni rânjind cu gura până la urechi. Era urmat de sclavul linnean care purta lectica. În scaun, legat de mâini și de picioare, se afla lordul conducător al Linn-ului. S-a așternut o liniște deplină în momentul în care sclavii au pus jos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85069_a_85856]
-
viitor cu Ingrid. Dar nici fără ea. Rămas pe gânduri, împături mecanic scrisoarea, pe o diago nală, apoi pe alta, și iarăși un pliu, și apoi altul, până când umflă dintr-o singură suflare un drăcușor scris pe toate părțile, ce rânjea la el batjocoritor. Trecură câteva zile, apoi o săptămână de când fata trebuia să se-ntoarcă din tabără. Victor nu primi nici un telefon. Sună el, în cele din urmă, și-i răs punse o mătușă. Fata era de mult în oraș
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
Fiecare oaspete trebuia să creadă că tocmai în dormitorul lui). De-atunci, nu-și găsește liniștea. Îi apare din când în când câte unui ins care-nnop tează aici. Din păcate, naționalistă până-n vârful unghiilor („azi i-am spune right-wing extremist“, rânji Billy), nu se-arată decât irlan dezilor pur-sânge... „Oh“ , am spus, încercând să par dezamăgit. „But. There’s still hope“. Poți oricând să devii, măcar pentru o noapte, irlandez sadea: e suficient să bei deodată o sticlă-ntreagă de whiskey
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
oamenii ăștia iluștri! Mama avea deci dreptate când îmi spunea că unde e multă minte, e și prostie. Când terminam de citit toată broșura, până și caseta tehnică, mă uitam din nou fascinat la coperta prin cipală din care-mi rânjea vreun chip de corsar și-ncepeam să mă gândesc ce bine-ar fi dac-aș ajunge și eu scriitor (scrisesem deja câteva po vestioare). Mă-ntrebam ce ciudățenii aș avea atunci. Poate că peste o sută de ani s-ar
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
sub braț de un om al lui Borilă deghizat. Cum apăru Zaraza, cu un șal de Indii la gât, matahala lepădă cârja și, sub cerurile ca de păcură în flăcări, o apucă de păr pe femeie. O privi în ochi rânjind, o mușcă sălbatic de buzele învinețite și, parcă din aceeași mișcare, îi reteză beregata cu șișul, de la o ureche la alta. Fugi apoi pe cheiul Dâmboviței, unde i se șterseră urmele. O găsiră în zori, cu rochia muiată în sânge
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
putea băga mâna-n foc nici măcar pentru Bonnie. Bonnie cea veselă își recuperă aparatul foto. —O să vă scot poze la amândoi. Îl mângâie pe Mark pe umăr. O să ne distrăm foarte bine, când o să te refaci sută la sută. El rânji și o cercetă. Apoi, o mână țâșni spre sânii ei acoperiți de pulover, în timp ce cu cealaltă își apucă sexul. Din gură îi picurau silabe: Furculiță, fuți o vulpe, sub sug pizdă eu... Ea chițăi, sări înapoi și-l lovi peste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
vara. Dar ea încă îi putea auzi, deasupra lor, invizibili. Daniel aduna pietricele și le arunca pieziș în râu. —Platte al nostru. Chiar că iubesc râul ăsta. Lat de o milă și adânc de un țol. Ea încuviință din cap, rânjind. —Prea gros ca să bei din el și prea subțire ca să treci prin el. Lecții din școala primară, la fel de familiare ca orarul. Le intraseră pe sub piele, doar pentru că crescuseră aici. —Ditamai râul, dacă reziști pe malul lui. Nimic nu se compară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
șefa mea. Nici măcar nu știu de unde vii. Din câte știu eu, poate că nenorociții ăia de teroriști arabi te-au parașutat aici, cu forțele speciale. Furtuna trecu la fel de repede cum apăruse. Indignarea îndreptățită se topi în suspine. Își deschise palmele, rânjind la Weber. Ești de la FBI sau de-astea? Un deget se întinse și lovi ușor cravata maro a lui Weber. Am discutat deja cu băieții voștri. Karin înlemnise. —E doar un costum, Mark. Te porți de parcă n-ai mai văzut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
Supreme. Weber alese la întâmplare. Când chelnerița se îndepărtă, Karin îl privi în ochi. — Nu-mi vine să cred. Și dumneavoastră faceți la fel. Poftim? Ce-am făcut? Ea clătină din cap. — Credeam că o persoană realizată ca dumneavoastră... Weber rânji, dezorientat. — Chiar n-am nici o idee... Ea lovi aerul cu mâna stângă. — Nu contează. Nimic important. E doar o chestie pe care o remarc uneori la bărbați. Weber așteptă explicațiile lui Karin. Când acestea nu veniră, o întrebă: —Ai adus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
despre accidentul lui Mark. Un strigăt răsună dinspre fratele ei. —Hăi, alo? Le tragi cumva pe nas? —Jucau astfel de jocuri, doar că pe șosele adevărate. Mark se aplecă spre Weber. —Asta-ți ziceam despre ea, șopti el. Tom Rupp rânji. Asta se numește calomnie. Ai cumva o probă, cât de mică...? —Probă! Nu mă lua pe mine de parc-aș fi un polițist bătut în cap. Ce crezi că sunt eu? Sunt sora lui. M-ai auzit? Suntem de-același
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
intrase on-line, suferea de sevraj la e-mail. Chelnerița apăru lângă masă, îmbrăcată ca într-un film: jumătate infirmieră, jumătate polițistă de parcare. Era de vârsta lui, fără doar și poate: cu treizeci de ani prea mult ca să servească la mese. Rânji la ea, un idiot grațiat. Chelnerița clătină din cap. Nu cumva ai nevoie de permis ca să fii așa de fericit înainte să-ți bei cafeaua? Ridică două cafetiere Pyrex. El arătă spre cea care nu era portocalie. Uitase cum erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
Mark o opri. —Hei, de ce nu rămâi așa? Îmi place cum arăți așa. Arătă spre corsajul ei de pânză imprimată. Nimeni nu mai face chestii de-astea. Mi-e dor de toate căcaturile alea. Ea rămase pe loc, o dioramă rânjită de muzeu. —Cum adică ți-e dor? — Știi tu - vremurile de demult. Americana. E sexy. Mă relaxează. În ciuda atacurilor lascive pe care le încasă de la Rupp și Cain, rămase costumată, agitându-se în bucătărie ca să pregătească ospățul improvizat alături de Karin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
că jucai și cu mama, în copilărie? El pufni disprețuitor la o asemenea idioțenie. —Joc de când lumea? Cu mama în copilărie? — Știi ce-am vrut să zic. Jucați pe timbre fără nici o valoare. Mark își înălță capul din cărți ca să rânjească. —Mama mea nu juca cribbage. Cărțile de joc erau lucrul dracului. Asta a fost mai târziu, Mark. Când eram mici era încă dependentă de cărți. Nu mai ții minte? Hei. Nu mă ignora. —Jucam cărți. Cu mama mea. Mama mea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
Sunt și dezavantaje dacă iei legătura cu el? În afară de o nouă umilință și dezamăgire? Chelnerița veni să-i întrebe cum se simțeau. —Minunat, spuse Daniel, zâmbind. A fost cumva colegă de școală cu noi? întrebă Karin, după ce chelnerița plecă. Daniel rânji din colțul gurii. — E cu un deceniu mai tânără ca noi. Nu se poate! Așa crezi? Mâncară în tăcere. În cele din urmă, spuse: —Daniel, din cauza mea el e mai rău. Daniel obiectă cu noblețe; asta era treaba lui. Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
Daniel își exersă calmul perfect asupra ei, dar starea lui alfa fluctua. — Nu știm cum s-ar fi comportat dacă tu n-ai fi fost tot timpul aici. Categoric, viața ta ar fi fost mai simplă, nu-i așa? El rânji din nou, de parcă ea ar fi făcut o glumă. —Mai goală. Goală, așa cum se simțea ea. Goală, așa cum se dovedeau a fi toate gesturile ei. Își trecu furculița prin fasolea cu brânză, ca o seceră. Știi ce e cel mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
nu chicotească. — Vrei să spui la liceu. —Corect. Cum spuneam. Ai slăbit? Odată o făcuse anorexică ratată. Ea aproape că poza, savurându-și răsplata. — Ce mai fac copiii tăi? Mai că putea face chestia asta. Capabilă, fără aiureli. Soția? El rânji, trecându-și degetele prin păr. —Bine, bine! Ei, e o poveste lungă. Inima ei, relicva aia stupidă, se zbătea ca un porumbel în colivie. Pentru bărbatul ăsta cumpărase, la un moment dat, o carte care se numea Cum să fugi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
-o să treacă strada. Ea nu se retrase. De ce ți-a trebuit atâta timp? Insinuarea din vocea lui o șocă. —Cum adică? Până m-ai căutat? — Nu te-am căutat, Robert. Mă plimbam prin centru. Tu m-ai văzut. El rânji, înduioșat de minciuna ei transparentă. M-ai sunat astă-primăvară. —Eu? Nu cred. Apoi își aminti blestemul identității apelantului. —Păi, era numărul fratelui tău. Dar el era încă în spital. Zâmbetul ăla superior, mai degrabă provocator decât sadic. Nu știu de ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
patru funcționari de birou, la vreo douăzeci și ceva de ani, dintre care trei erau femei, care se întorcea în clădirea municipală după pauza de o oră. — Probabil că trebuie să te întorci la serviciu, spuse ea. El se răsuci, rânji și-și scutură capul de băiețel. Inima ei nesăbuită de mamifer se înmuie din nou. Du-te, îi spuse ea. Îndemnul părea ușor, nonșalant. Vezi-ți de treabă. Probabil că ești mort de foame. Poate că o să... îmbuc ceva la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
cu cât mai curând găsim o planetă locuibilă, cu atât mai bine. Moment în care (vocea i se înăspri), mica noastră familie regală va avea de suferit. Băiatul - ridică el din umeri - poate l-am putea lăsa în grija ta. Rânji, arătându-și dinții. Dădu iarăși din umeri. Rânjetul dispăru. - Oricum, atâta vreme cât nu se mai află aici... Iar în ce o privește pe mamă... Se întrerupse. Și, brusc, își redresă ținuta, ceea ce îl trezi din nou la realitate pe Gosseyn. Breemeg
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85127_a_85914]
-
criminale. Izbucni: - Trebuie să înțeleg că pot să fiu legat în felul acesta fără să mi se aducă la cunoștință faptele de care sunt învinuit? Blayney își împinse bărbia înainte. - Tu ești un caz aparte, Și eu am dat ordinul. Rânji. Și oamenii aceștia mi-au dat ascultare, cum era și normal. - De aceea m-am adresat lor. Sunt părtași la un abuz. Rolul lor este al unor automate. Când au venit aici, au venit ca temniceri, nu cu vreo intenție
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85127_a_85914]
-
doar pentru jocul de cărți, pentru întîlniri sau dineuri cu carafe mari de vin roșu și bufet abundent. Uneori, un petrecăreț cobora pentru puțin timp, ademenit de zgomotele și lumina din partea liniștită a clădirii. Se făceau auzite comentarii afurisite. David rînjea și dădea o replică mult mai spirituală. În vestiar, apa era oprită, așa că, după ultimul exercițiu, plecam direct acasă. David își încăleca bicicleta englezească, și, în vreme ce se îndepărta, striga un scurt rămas-bun. Îmi puneam jacheta peste costumul din lînă și
by H. M. van den Brink [Corola-publishinghouse/Imaginative/955_a_2463]
-
observă: - Excelența Voastră, moderați-vă. Enro se întoarse spre preot și, o clipă, fața lui avu o expresie atât de oribilă încât Gosseyn crezu că era gata să-l lovească pe paznicul Templului. - Ea te mai interesează, ai? spuse el rânjind. - Sora voastră, zise Preotul, este cogeranta lui Gorgzid, mandatată și ea de către Zeul Adormit. Enro își trecu mâna prin coama roșie și se scutură ca un leu: - Câteodată Secoh, zise și rânjetul se accentuă, parcă ai fi Zeul Adormit. Este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
-
luat locul de favorit la curte, Toal. Sper că nu pentru binele tău. Ar trebui să-ți reiei rangul de bufon. Rima nu se culcă niciodată cu bufonii. Fără să-și ia brațul de pe umerii tremurători ai lui Nan, Toal rînji și spuse: — Taci, Frankie. Tu ești bufonul, și așa vei rămîne. Nu băga în seamă ce spune ea, i se adresă lui Lanark pe un ton de scuză. Rima își luă geanta de pe scaunul de lîngă ea și zise: — Plec
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
larg deschiși, serioși, stăteau înșiruiți sub o pătură: un băiat și o fată slăbuță, cam de opt ani, și o fetiță grăsuță de cinci-șase ani. Lanark îi recunoscu: erau copiii din apartamentul de vizavi. — Salut tuturor, spuse el. Cei mari rînjiră și micuța chicoti acoperindu-și fața cu palmele, de parcă ar fi vrut să se ascundă în spatele lor. Doamna Fleck îi spuse îmbufnată: — Mama lor a dispărut, nenorocita. — A dispărut? Unde? — De unde să știu eu unde dispar oamenii? Acum era aici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]